Trasee prin Ceahlău: Vârful Toaca și Cascada Duruitoarea

Prin Munții Ceahlău ne-am plimbat doar vreo două zile, însă mi-au rămas prin minte legende, rădăcini, cele 520 de trepte ce te urcă spre Vârful Toaca, pădurile de molizi înalți, bătrâni, glasurile de „bucurie” de la Cascada Duruitoarea. Privind în urmă, îmi amintesc șocul de-a găsi aici, în Durău, dar și pe primele porțiuni ale traseelor, atât de multă lume. Stațiune turistică, știu, însă nu eram pregătită pentru freamătul acela constant al turiștilor nerăbdători. Pe alocuri, pe unele poteci, mă simțeam ca pe culoarele din mall. Cred că aș fi îndrăgit Ceahlăul înmiit dacă l-aș fi găsit în liniște… Cu toate astea, rădăcinile și bucuria altora mi-au devenit amintiri dragi. Iar pe Toaca, vântul acoperă toată gălăgia (iar efortul le mai taie unora din respirație și vorbă). 

Munții Ceahlău - Căciula Dorobanțului

Ziua 1: Traseu spre Vârful Toaca și Cabana Dochia

Știam din camping că vechiul traseu care te purta și pe la cascadă, iar mai apoi spre vârful Toaca, nu era practicabil, așa că am făcut o oprire scurtă la centrul salvamont, ne-am luat niște hărți. Am plătit taxa de intrare în Parcul Național Ceahlău. A fost vreo 5-6 lei / persoană la momentul respectiv; și nu-ți vine să plătești pentru a urca pe munte, însă protejarea aceasta a anumitor zone, dacă altfel nu știm ca societate să le purtăm de grijă, presupune niște activități și implicarea permanentă a unor oameni. Costuri adică. Nu ne-a verificat nimeni „biletele de acces”, însă nu asta-i ideea. 

Așadar, am lăsat cascada pe-a doua zi, și ne-am dus pe traseul de bandă roșie, cu urcare din stațiunea Durău, spre Cabana Fântânele, iar de-acolo prin Șaua „La Morminte”, spre Panaghia, vârful Toaca și, în cele din urmă, la Cabana Dochia. Dus-întors, probabil vreo 7-8 ore, teoretic. Însă dacă te fură priveliștea la tot pasul (și te fură!), iar supa de la cabana Dochia o mănânci în tihnă, vreme de-o oră și ceva, adevărul e că nu mai numeri minutele. Oricum, e traseu de-o zi. Dacă ești om matinal, n-ai nici o grijă. Dacă pornești ca leneșii la 10, fă-ți pasul vioi. 

Urcarea până la Cabana Fântânele am simțit-o, așa îmi amintesc. Prima oră din orice traseu montan o simt, în general, căci îmi bubuie ceva (nu știu ce, viața) prin tâmple, îmi vâjâie capul, îmi țiuie urechile, îmi scade glicemia, se întunecă lumea. După o vreme, mi se aliniază toate-n cap și-n corp și e bine. Cam pe când ajungeam la cabană, deci, mi-era bine. Am respirat aici de câteva ori și am mers mai departe. 

Lacul Bicaz Ceahlau
Lacul Bicaz (Izvorul Muntelui) văzut de pe Ceahlău

Pe măsură ce urci, glasurile de oameni se distanțează, rămân în urmă, îți lasă loc de întâlnire cu Piatra Lată, Căciula Dorobanțului, Cununa Zimbrului, cu Scăldătoarea Vulturilor și Panaghia. Stâncile Ceahlăului. Le afli legendele de pe panouri mari, amplasate din loc în loc. 

Jnepeniș Ceahlău
Trepte Vârful Toaca

Apoi, spre Vârful Toaca urci pe… trepte. Mai exact, 520 de trepte. Încă nu știu ce părere să am, în contextul glumelor cu lift pe munte, însă cert e că nu-i așa ușor cum sună nici pe treptele astea. În plus, stația meteorologică este aici și tind să cred că treptele deservesc stației, mai degrabă decât turiștilor. În orice caz, e o experiență, iar lumea se vede tare frumos de-acolo…

Tarfin pe Vârf

Coborâți de pe Toaca, ne-am pornit cu entuziasm spre Cabana Dochia. Atâta doar că am zărit ceva clădire și am presupus (greșit) că aia o fi cabana, ne-am rătăcit prin jnepeniș și am ajuns, de fapt, la Mănăstirea Ceahlău.

Dacă ajungeți pe-aici, să știți că în dreapta e Mănăstirea, iar în stânga e Cabana Dochia 🙂

Cabana era și ea aproape, însă pe latura cealaltă de șa. Iar aici, la cabană, am mâncat o supă tare bună și-am lenevit cu ea la masă cât de mult s-a putut. Și ne-am întors pe unde-am venit…

Vârful Toaca Ceahlău
Jnepeniș Vârful Toaca Ceahlău
Pădure Ceahlău

Ziua 2: „Bucurie” la Cascada Duruitoarea & Rădăcini

În următoarea zi, ne-am pornit spre Cascada Duruitoarea, cascadă pe care o auzi din Durău, iar pe măsură ce te-apropii înțelegi și ce-i cu denumirea. Am decis să facem un mini-circuit, dacă tot se anunța un traseu mai scurt, așa că la dus am mers pe cruce albastră, prin râpe și prin văi mici, prin Piciorul lui Bucur, iar la întoarcere am fost pe cruce roșie, prin Poiana Viezuri. Țin minte că se recomandă invers, parcă, însă mi se părea mai sălbatic și mai liniște pe cruce albastră, așa că. 🙂 

„Nenorocitele de rădăcini”

Urmau câteva râpe mici de trecut și câțiva turiști în teniși întâlniți pe drum, venind din sensul opus. Spre ultima râpă, întâlnim și o familie, doamna oarecum îngrijorată (nu mai spun nimic de încălțăminte, dar avea dreptate să fie), domnul curios de traseul care-i aștepta. Încercam să-i explicăm că poate ar fi mai indicat să se întoarcă pe unde au urcat, că prin Piciorul lui Bucur sunt tot felul râpe care, deși nu imposibil de trecut, necesită niște atenție, niște papuci, niște dispoziție de-a pune mâna și pe pământ, pe trunchiuri de copaci etc. Poate mă holbam cu îngrijorare la gleznele lor. Domnul nu ne asculta oricum, poate auzea, dar nu asculta. 

Era nervos pe toate rădăcinile alea de pe traseul celălalt. El nu mai avea de gând să se întoarcă la rădăcini, rădăcini peste tot, nici nu faci bine un pas, că iar rădăcini. (Dar știți, râpele, poate va fi mai greu totuși pe-aici, poate…). Nenorocitele de rădăcini! S-au pornit spre râpe. Comicul situației și discuției m-a ajuns din urmă abia după ce ne-am îndepărtat unii de alții. Nenorocitele de rădăcini, cum stau ele așa la tot pasul prin pădure. Mărturisesc că privesc, parcă, de-atunci, cu și mai mult drag la ele și parcă le-aș zâmbi așa complice, cum pun ele piedici turiștilor terorizați de rădăcinile pădurii. 

„Bucurieeeee”

Ne apropiam de cascadă și, pe măsură ce duruia apa mai puternic, auzeam și glasuri de copii ce strigau râzând un singur cuvânt: „bucurieeeeeeee”. Era un grup destul de mare, copii de toate vârstele, probabil în tabără. Păreau cu adevărat bucuroși să strige la cascadă cuvântul ăsta. Cădea apa în viteză (cascada Duruitoarea are o cădere a apei de vreo 30 metri, în două trepte), își arunca soarele câte o rază, ne molipseau copiii cu bucuria lor, urmăream un câine cum încerca să vâneze un chițcan (a scăpat cu viață). Era frumos. 

Cascada Duruitoarea Ceahlău

La întoarcere am luat drumul spre Poiana Viezuri, pe cruce roșie, anticipând întâlnirea cu Rădăcinile. N-au dezamăgit. Sunt minunate și sunt, într-adevăr, multe și la tot pasul. Nu mă puteam abține să nu-i invidiez pe cei care au ales traseul acela pentru urcuș, totuși, căci rădăcinile îți ancorează pasul, prinzi puțin elan. Poate că și obosești. Mi-era greu să pricep însă disperarea pe care i-au cauzat-o domnului cu pricina.

Rădăcini - Traseu Ceahlău

Pădurea e de poveste pe traseu, ne opream din loc în loc doar pentru a ne ridica privirile în sus, pentru a urmări jocul razelor de soare printre copaci. A fost o bucurie, într-adevăr.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s