Absența scrisului din viața mea îmi ocupă mult spațiu mental, în ultima vreme. Întorc golul pe toate părțile, încerc să-i cuprind semnificația. E ca o rană deschisă, pe care nu o văd, dar care mă chinuie subtil și insistent. De ce nu mai scriu? Cred că am obosit la un moment dat și m-am oprit. … Continuă lectura matinale #1: de ce nu mai scriu
Aș interzice „ar fi trebuit să”-urile pe care ni le oferim nesolicitat unii altora, alea care ne ies pe gură când cineva împărtășește cu noi o reușită personală, iar noi, în loc să ne bucurăm de bucuria celuilalt și de faptul că a ales să ne-o comunice, îi aducem la cunoștință cum ar fi trebuit … Continuă lectura nocturne #10: ar fi trebuit să
Azi am citit poezie, de-aia de te zgârie pe retină și te întristează și enervează deopotrivă, că oamenii suferă și nu știu că merită mai mult, și ei, și ceilalți, că se blochează în aceleași clișee și nu văd dincolo de; poate mai citesc poezie, poate găsesc și altfel de poezie. Azi mă simt neputincioasă, … Continuă lectura toate azi-urile
oameni care vorbesc, oameni care vorbesc prea mult cu mine, către mine, dar nu comunică, oameni care își văd doar propria ființă, care mă întreabă ce mai faci, le zic că mi-e rău, dar nu apuc să termin de rostit ultimul cuvânt și ei deja și-au început narațiunea, pentru că era vorba despre ei, de … Continuă lectura nocturne #9
am săpat vreo trei secunde după conceptul în limba română, pentru că-mi veneau în minte tot soiul de discuții despre millennials și despre acel “entitlement” specific lor*. dar avem o expresie mai bună, de-a noastră: când crezi și te comporți de parcă ți se cuvine ție totul sau ceva anume, de parcă-ți datorează ție toată … Continuă lectura bombăneli #3
Ouăle cu două gălbenușuri m-au învățat, pe când eram copil, că realitatea este discutabilă, că e fix ce-ți alege mintea să creadă, e ce îți spun alții, dar mai ales ce îți spui tu ție. Oul cu două gălbenușuri e Moș Crăciunul meu, într-un fel straniu. Oarecum mai puțin dramatic, la granița dintre realitate și … Continuă lectura ou cu două gălbenușuri
Plouă să spele tot. Să-mi spele grijile imaginare, să-mi potolească sub ropotele picurilor alergările minții. Mi-aș lua uneori creierul de obrăjori și l-aș scutura, prietenește, cumva, dar hotărât. Îmi joacă feste. Îmi induce stări confuze, anxioase, de maximă antipatie față de oameni. Nu-i frustrant? Cum ne distanțăm social și mă simt, în continuare, sufocată de … Continuă lectura nocturne #8
Poate că recomand persoanelor sensibile care, așa ca mine, sunt un soi de bureți emoționali, să nu citească. Nimic de pierdut. Nu sunt neapărat mândră de mine și intenția nu mi-e să transmit mai departe starea asta, cât să-mi dau delirul și să trec mai departe. Cam ăsta-i blogul azi. Cred că am reușit să … Continuă lectura bombăneli #2
Mă obsedează - sigur, mult spus, problema conexiunilor umane. Absența lor, mai degrabă. Trecem zilnic unii pe lângă alții, uneori interacționăm și comunicăm una-alta. Pare a fi însă teribil de greu să ne conectăm în mod real. Să îl vedem cu adevărat pe celălalt. Privesc neputința aceasta cu o frustrare similară ce-mi amintește de-o altă … Continuă lectura De la mine pân’ la tine
La începutul anului 2019, mi-am propus, printre unele și altele, să scap de lucruri și să fac loc pentru natură... acasă. Mi-am dorit mai multă viață între betoane.
Aud involuntar monologuri - pe stradă, în autobuz, în diverse contexte sociale. Monologuri în doi. Când un om îi relatează vreunui prieten sau coleg, cu lux de amănunte - adesea irelevante, vreo întâmplare, vreo problemă. Când scopul nu e conversația, nu comunicarea, ci să-ți verși tu năduful. Când interacționezi fără a te conecta cu adevărat … Continuă lectura Monolog în doi
[niște gânduri scrise cândva, pe care am renunțat să le public, dar de care mă simt azi suficient de detașată pentru a le elibera din teancul de ciorne] Nu știu. E un fel de presiune sub stern și o încordare a gâtului. O tensiune nervoasă, ca firicele mici încărcate electric, prin tot corpul. Apare din … Continuă lectura Un fel de [ciornă]
Mi-e rău fizic. Greață. Iar stomacul meu e destul de nesimțit de felul lui. Însă acum mi-e greață de lume, de oameni, de societatea asta absurdă, bolnavă și toxică pe care ne-am construit-o și în care ne-am resemnat să trăim. Că trăim într-o țară în care apucăturile misogine și abuzurile asupra femeilor (fie ele verbale … Continuă lectura bombăneli #1
Mi-a rămas gândul prin Roșia Montană, la oamenii de-acolo; încerc uneori să rezolv ipotetic problemele lumii de parcă m-ar ajuta să-mi înțeleg mai ușor propriile confuzii. Adevărul este că mi-e prea cald pentru a gândi. Cine-ar fi crezut că vara va deveni cel mai detestabil anotimp? 🙂 Insuportabil de cald. În anii trecuți, pe când … Continuă lectura nocturne #7
Am început să mă întreb dacă o fi vina mea. Nu sunt genul de pieton care să se arunce cu nesăbuință în fața mașinilor. Îmi pun mereu telefonul în buzunar înainte de-a trece strada. Îmi scot căștile din urechi și îmi dau gluga jos de pe cap pentru a-mi potența vederea periferică. Cu toate astea, … Continuă lectura Reflexe nebănuite
mmnemosyne 