pe unde mergi, te iei cu tine

Mă gândesc uneori la lucrul ăsta: la iluzia regăsirii sinelui în alt loc. Și chiar dacă, poate, nu mă tentează o călătorie inițiatică în India (a nu se înțelege greșit, vreau să văd India, așa cum vreau să văd toată planeta), am căzut și eu, nu o dată, în capcana căutărilor interioare în alte locuri decât cel în care eram în mod standard. Poate nu degeaba le spunem „escapade” – în natură, în regiuni exotice, în alt colț de lume. Sau „deconectări”. Sau „evadări”. Fugim din viața noastră în speranța că vom găsi ceva mai bun sau ceva diferit alt-undeva: alte locuri, alți oameni, poate un alt eu. Doar că, pare-mi-se, uităm că oriunde am merge, ne luăm persoana în spinare. Și că oricâți Pietroși am urca, tot pe noi trebuie, de fapt, să ne înălțăm / cucerim / escaladăm. Și că regăsirea sinelui înseamnă, de cele mai multe ori, deconstrucție și reconstrucție. 

Și-mi vine să fac asta, să-mi folosesc curiozitatea și bucuria de-a hoinări ca mecanism principal de-a face față vieții. Nu cred nici că-i greșit. Însă urmăresc cu coada ochiului să nu alunec, fără să-mi dau seama, în iluzia aia; mi-e teamă să nu mă păcălesc că fugind din cotidian, că deconectându-mă temporar de la viața mea de zi cu zi, îmi rezolv problemele. E frumos în pădure și în vârf de munte. Poate și-n India or fi experiențe de-astea pline de acum și de liniște. Însă dacă nu sunt în stare să le creez și să le reproduc în mine, oriunde și cu oricine m-aș afla, rămân la stadiul de mimoză ce reacționează la stimuli externi. 

Când abia aștept să fug din viața de zi cu zi în pădure, la sfârșit de săptămână, poate că ceva n-o fi tocmai bine, știi? E un soi de simptom ce trebuie adresat. Poate ar trebui să repar lucrurile care mă fac să fug sau să merg mai des în pădure? 

Sunt prea atentă la nuanțe? Pentru că a merge într-un loc în timp ce fugi dintr-altul îmi pare a fi, cumva, o infidelitate și-o înșelăciune, un mod de-a știrbi din frumusețea destinației. Pentru că nu mergi acolo onest, nu întru totul. E ca în relațiile alea pansament, când crezi că-ți vindeci suferința cauzată de o relație, aruncându-te într-alta. Poate fi parțial autentic. Însă o bucată din tine e acolo doar pentru că fugi de ceva. 

Aș vrea ca drumețiile și hoinărelile mele să nu fie evadări terapeutice. Sigur, au funcția asta, că vreau, că nu vreau (dar nu mă plâng). Am descoperit că orice drum spre vârf de munte mă transformă cu fiecare pas – de îndată ce m-am oprit din văicăreală, am tăcut și am început să ascult. Prin urmare, deconstrucția și reconstrucția se întâmplă oricum, călătoriile de genul ăsta doar au darul de-a accelera și, poate, forța procesul. Însă nu locul în sine și faptul că am fugit de unde eram m-au transformat, ci procesul ăla de deconstrucție, în care mi-am dat voie să renunț la cine sunt de obicei și… să fiu. Aș vrea să nu uit asta. Să nu caut pe cine-știe-unde „deconectări” și „escapade”, pentru că – dacă nu clădesc altceva în schimb – pe oriunde mă duc, mă iau, de fapt, cu mine.

Pe unde mergi
Scriind pe-aici, mi-a venit pofta și de desen. Nu mă gândeam că vor merge mână-n mână. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s