Să mergeeem: din Breb spre Creasta Cocoșului, cu ședere la Babou Maramureș | Ziua 2

Experiențele astea mi s-au îngrămădit prin suflet ca amintirile din copilărie, învăluite în nostalgie și farmec. Le văd ca prin vis, ca din vis. Le suspectez ca fiind atemporale, iar asta ar explica multe.

Cu gândul la traseul spre Creasta Cocoșului, am decis atunci să înnoptăm în Breb. Nu din motive cultural-turistice, ci pentru că am găsit un camping pe Google Maps » „Babou Maramureș”. Drumul spre sat cucerește: într-atât încât, cu șoferii fermecați de împrejurimile pitorești, se lasă cu risc mare de-un accident. Deci atenție (și) la drum! Scăpăm doar cu o spaimă, zâmbim din nou soarelui ce apune peste bodi de fân și acoperișuri rustice. Din două wow-uri și câteva mirări, se lasă întunericul…

I. Babou Maramureș. La locul de camping ajungem la ore târzii. Văd, pe întuneric, vrejuri de fasole, corturi și rulote pe-o pajiște lină, un câine primitor și… multe stele. Cât de dor mi-era de ele! Înnoptăm aici, ne așternem cortul. Abia acum, dimineața, pot să apreciez cu adevărat locul. Babou Maramureș este o veche și tradițională gospodărie maramureșeană transformată într-un spațiu bucuros de oaspeți. Gazdele sunt Matthijs și Eveline, oameni frumoși, ajunși pe meleagurile noastre tocmai din Olanda. Povestea și „de ce”-ul lor » aici. Oaspeții sunt din toată lumea: nemți, olandezi, suedezi. Vreo doi-trei români. Transformările sunt minime și cu grijă pentru autentic: în vechea poiată sunt amenajate dușuri și toalete, fără a știrbi cu nimic însă farmecul exterior al clădirii, iar pe lângă casă admirăm straturi de flori și legume. Și e liniște; turiștii sunt civilizați, își zâmbesc unii altora. Sunt atât de liniștită și relaxată aici, încât îmi las telefonul la încărcat în baie vreo oră, nesupravegheat, fără nici un stres că m-ar lipsi cineva de el. E atât de senină atmosfera de-aici, de la Babou.

Utile: Facebook Babou Maramures | Instagram: @baboumaramures | E-mail: info@baboumaramures.com | Tel: +40 362 402 558,  +40 768 397 339 | Adresă: Breb, nr. 149 | Preț camping: 25 lei / pers. / noapte

II. Breb. Să vă spun: sunt absolut cucerită de sătucul ăsta. E acea imagine idealizată a satului maramureșean, doar că Breb e real, e versiunea pitorească și boemă a ruralului, e acel „rustic” autentic, dar parcă fără mocirlă și sărăcie. Înțeleg de ce s-au mutat Matthijs și Eveline aici (au locuit și prin Cluj vreun an). Breb este un sat în care turismul se face elegant și cumpătat. Tradițiile, vechile obiceiuri și meșteșugurile se păstrează și datorită acestui turism, însă prezența și activitatea turistică nu știrbește cu nimic liniștea satului. Orice zbucium ai avea prin tine, volumul vocii îți scade involuntar pășind pe ulițele mici ale Brebului.

Ne pornim spre Creastă, de la Babou, pe la 12:00. Matthijs ne oferă o hartă ilustrată a satului și câteva recomandări. A, și un soi de aparat cu ultrasunete pentru câinii de la oi (mă rog, „anti-câini”), în caz c-om avea probleme. Dacă tot ne plimbăm, hai să parcurgem și un traseu prin Breb. Căci da, așa cum vă zic: prin sat găsim trasee marcate impecabil, un fel de drumeții tip circuit prin Breb. Pe harta primită sunt însemnate gospodăriile unde locuiesc meșteri populari. Porțile acestora au un indiciu al   meșteșugului stăpânit, iar cei marcați pe hartă primesc turiștii cu drag la o poveste. Noi suntem opriți din drum de o bunicuță adorabilă, care ne invită în foișor, să stăm un pic. Și ne zice de toate: de mâncare, de lucru, de viață, de cum își fac străinii selfie-uri cu ea, de motorete și închipuiri, de drone, așa ca niște ciori…

III. Creasta Cocoșului. Explorăm la pas Brebul vreo oră și ceva, înainte să pornim spre Creastă. Traseul începe domol, pe-un drum de țară îngust care te duce… și tot duce 🙂 Zărim stâncile încă din depărtare. Da, parc-ar fi o creastă de cocoș. Obiectiv vorbind, creasta nu-i înaltă, ajunge abia la 1450m. Drumul lung dinspre Breb, scurta rătăcire pe la Tăul Morărenilor și prea multe zile petrecute pe scaun fac din creastă, acum, un adevărat uriaș. Dar da, se simte și diferența de nivel în momentul urcușului efectiv. Scurtă oprire și la Tinovul Tăurile Chendroaiei și multe opriri de ascultat vântul, păsările, foșnetul naturii. Și de mâncat afine, bineînțeles.

Ne facem un calcul rapid și suntem liniștiți: ajungem pe zi în sat. Nu putem să anticipăm rătăcirea de-o oră și ceva pe ulițele satului în căutarea magazinului alimentar (pe la care ne-am oprit și la dus). Ulițe micuțe și întortocheate ni se aștern în cale ca mari provocări de orientare turistică. Suntem veseli. E frumos să te pierzi noaptea printr-un sat așa ca Breb. Pe-o prispă, chipul unei bunicuțe e luminat de ecranul unui telefon deștept. Dăm bună seara și primim îndrumare. Ne luăm bere și ciocolată de la magazin, pornim apoi voioși spre cort, la Babou. Ne împrietenim în seara asta cu Maan (în traducere, din olandeză, Maan ar însemna Lună) și ne așezăm la stele: au început Perseidele să-și facă de cap.

Reclame

Să mergeeem: de la ruine, pe pământ, la stele | Ziua 1

Deliberăm dacă să pornim sâmbătă sau duminică. Hai sâmbătă la prânz. Vineri seara îmi iau papuci noi de drumeții, după patru ani în care am aflat că da, se mai face încălțăminte de calitate. Mai dezbatem, ajungem la concluzia că (mi) s-a golit sacul cu răbdare, căci mă visez pe drumuri de vreo două săptămâni încoace. Așa că pornim sâmbătă dimineața. Avem multe de văzut, multe de explorat. Să mergeeem 🙂

Lăsăm Clujul în urmă pe la 09:30. Ne-am luat cafea și ronțăieli pentru drum, suntem pregătiți.

I. Castelul cu Scoici. Nu l-am mai văzut de vreo 10-15 ani, cred. În mod surprinzător, există un panou informativ pe ulița din fața castelului. Zidurile castelului sunt ruine, de altfel, într-o stare avansată de degradare. Când l-am văzut întâia oară, deși acoperit de-o mare de urzici și atunci, încă puteai să-i urci zidurile, să te așezi pe terasa de la etaj. Acum stau să cadă. Normal, gunoaie și peturi prin curte, printre ziduri. Mi-e greu să pricep. Pentru date istorice și informații punctuale, de căutat Castelul Haller din Coplean.

II. Castelul din Pribilești. O altă ruină, una mai îngrijită, ce-i drept, cu acoperișul turnului refăcut, zona împrejmuită cu un gard și cu un aspect relativ decent, castelul din Pribilești se află în Maramureș, în apropiere de Baia Mare. A fost reședința de vară a familiei nobiliare Teleki și locuința unuia dintre premierii Ungariei interbelice. Teleki Pal, cel care a deținut castelul până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a rămas faimos în istorie pentru cele 12 legi anti-evreiești pe care le-a inițiat. Multe bla-bla-uri și aici cu privire la cine-i proprietarul, cine e de vină, etc. Totuși, zona pare îngrijită, posibil să se miște ceva prin curtea castelului, pe viitor.

castelul din pribilesti baia mare

III. Baia Mare: Planetariul și Turnul Ștefan. Lăsăm ruinele în urmă și ne îndreptăm privirile spre cerul înstelat. În Baia Mare vizităm Planetariul, o scurtă incursiune educativă în galaxia noastră și prin vecini. Ghidul  stă apoi de vorbă cu noi, ne oferă mai multe informații despre planetariul de aici și câteva recomandări. Ar mai fi de mers, așadar, la Muzeul de Mineralogie, Muzeul de Istorie și Muzeul Satului. Mai ajungem însă doar la Turnul Ștefan, un bun loc de belvedere.

Baia Mare e frumoasă văzută așa de sus, cu ocheade în curțile-i interioare, pe dealurile dimprejur. Pe o scenă, într-o piață pustie, un tip pune muzică. Nu e nimeni să danseze însă, doar noi în turn 🙂

baia mare turnul stefan (3)

#aplauze pentru proiectul de restaurare a Turnului și Pieței, o dovadă că modernul se poate îmbina decent cu ruinele și istoria. A, am prins ora la care s-a tras clopotul 😀

baia mare turnul stefan (2)

IV. Baia Sprie: Lacul Albastru. La nord de Baia Sprie se află un mic lac de-o nuanță azurie. După un urcuș oarecum abrupt prin pădure, dar scurt, găsim cu ușurință Lacul Albastru. Localnicii vin aici la bălăceală, noi credeam că ar fi ceva loc mai liniștit și izolat. Cu toate că e multă lume, atmosfera e văratecă-molcomă. Stăm vreo 10 minute și coborâm înapoi spre oraș.

baia sprie lacul albastru

V. Pasul Gutâi – Poiana Boului. Apoi, începe urcușul, cu brazi și serpentine. În Pasul Gutâi ne oprim să „inspectăm” posibilitățile de traseu spre Creasta Cocoșului, știm că dus-întors ar fi vreo 5 ore, însă azi nu mai e timp. Ne vom campa undeva prin zonă, dar nu strică să ne informăm mai bine la fața locului, cu privire la traseu. Dintr-o vorbă în alta, ne pornim în plimbare până spre Poiana Boului.

În caz că mâine ne decidem să facem traseul din direcția opusă, avem bucuria de a-l cunoaște și dinspre Pasul Gutâi. Pădurea prin care ne poartă traseul e minunat de frumoasă! Din Poiană, zărim Creasta Cocoșului. Încă nu știm dacă mâine vom reface drumul prin pădure sau vom urca pe creastă din direcția opusă. Dar ce zi frumoasă, ce lumini și culori aruncă soarele printre copaci.

poiana boului pasul gutai creasta cocosului (2)

_ _ _ _ _

Drumul spre Creasta Cocoșului trece însă prin Breb. Musai, după cum aveam să ne convingem singuri 🙂

p.s. Ce-o fi ăla roadtrip fără afine? (luate de pe marginea drumului, după Pasul Gutâi » delicioase!)

afine roadtrip