Arhive pe categorii: Mnemo prin lume

Râșnov, Rupea, Viscri [Adventureee, ziua 12]

Standard
Râșnov, Rupea, Viscri [Adventureee, ziua 12]

Cu ideea bine înrădăcinată-n minte – cum că-mi plac cetățile, aveam să aflu că îți place ceva până nu-ți mai place, cam așa.

E cruntă reîntoarcerea la cotidian, când încă nu știi dacă azi e marți sau vineri, dacă ai stat prin Măgura trei, patru sau cinci zile (?), când încă-ți vuiește mintea de-atâta liniște și bine. Când în starea asta buimacă și euforică, te plesnește gălăgia și atmosfera de mahala de la Cetatea Râșnov. Ea, cetatea, n-are nici o vină. E frumoasă. Fără a avea habar de cum se fac restaurările, cazul cetății de-aici nu mi se pare, totuși, cel mai reușit. Dar e doar o părere, așa ca o senzație. Cine știe. Am rămas, desigur, influențată de țipetele exagerate ale copiilor, de râsetele grobiene ale grupurilor de turiști, de mitocănia gunoaielor (și aici), de atmosfera generală de bâlci.

De la cetate am plecat totuși cu un suvenir imperfect de minunat, un mic vas ciobit, prăfuit și părăsit într-un zid. A fost poate cea mai autentică imagine surprinsă pe-aici. Mi-a părut rău de cetate. Poate am prins eu o zi nefericită, poate așa mi-ar fi toate vizitele.

rasnov 1 (Medium)

La Rupea ne-am mai liniștit și am reintrat în atmosfera de vacanță. Or fi zidurile mai albe, spațiul mai deschis și oamenii mai calmi de „vină”.

Am explorat nivel cu nivel din vechea cetate, ne-am bucurat de priveliște, ne-am simțit voievozi și domniță pentru vreo 5 minute 🙂

rupea 5 (Medium)

rupea 7 (Medium)

rupea 6 (Medium)

rupea 1 (Medium)

rupea turn (Medium)

Simțind că ne apropiem de finalul călătoriei, decidem să părăsim E60 pentru o ultimă aventură în trecut. Și-nspre trecut ne-am dus, slalom printre gropi de toată frumusețea, pe-un drum ce parcă trecuse recent prin bombardamente cu bolovani.

Viscri a devenit, poate, unul dintre cele mai renumite sate din țara noastră. Nu-i atât de special cum ajungi să crezi, însă e mai mult decât pare. Căsuțe în același stil arhitectural sau biserici fortificate mai găsești în zonă. Însă aici întreg satul și-a păstrat aspectul secolelor trecute, iar izolarea (deși nu e departe de E60) îi dă satului un aer aparte.

Ne-am plimbat prin Viscri o bucată de timp înainte de-a porni spre Șilea Nirajului – un alt loc izolat de lume, însă cu totul diferit…

viscri sus (Medium)

viscri 3 (Medium)

viscri 15 (Medium)

viscri 2 (Medium)

viscri 4 (Medium)

Va urma:
We are Solar Seeds (2016 sau 2017, cândva)


Ziua 1: Castelul Corvinilor și Cetatea Aiudului (Cluj – Aiud – Alba-Iulia – Sântimbru – Orăștie – Hunedoara – Călan – Ocolișu Mic – Costești – campare aici).
Ziua 2: Trei cetăți într-o zi. Trei oameni pe drum (Costești -corturi -> Cetatea dacică Cetățuia Costești -> Cetatea dacică Costești-Blidaru -> Sarmizegetusa Regia -> înapoi la corturi).
Ziua 3:  Dinozauri, zimbri și-o biserică ciudată (Costești – Rezervația de Zimbri (Hațeg) – Geoparcul Dinozaurilor – Biserica din Densuș – Căsuța Vulcanilor Sarmizegetusa Ulpia Traiana – campare la Oțelu Roșu).
Ziua 4
: Tunelul Dragostei și Castelul din Carpați (Oțelu Roșu – Tunelul Dragostei – Sarmizegetusa Ulpia Traiana – Clopotiva – Ostrov – Râu de Mori – Suseni – Cetatea Colț – Râu de Mori – Sântămăria Orlea – Cheile și Turnul Crivadiei – Petroșani – Parcul Național Defileul Jiului – cazare la motel).
Ziua 5: Din peșteri, deasupra norilor: Transalpina (Defileul Jiului – Bumbești – Novaci – Cernădia – Baia de Fier – Peștera Muierilor – Peștera Polovragi – Baia de Fier – Novaci – Rânca – Vf. Păpușa – Vf. Urdele – Lacul Vidra).

Ziua 6: Vidra, turnul și caii (Lacul Vidra – Obârșia Lotrului – Lacul Oașa – Tău Bistra – Șugag – Căpâlna – Petrești – Sebeș – Cristian – Sibiu –  Avrig – Porumbacu de Sus – Porumbacu de Jos – herghelia de cai, pe undeva prin zonă)
Ziua 7: Transfăgărășan – aproape. (Herghelia de cai – Porumbacu de Jos & Sus – Cârțișoara – Transfăgărășan – aproape de Lacul Bâlea – înapoi spre Zărnești – Măgura)
Ziua 8Măgura în hamac și prin baloane de săpun;
Ziua 9: Liliacul măgurean și trei scântei.
Ziua 10: Prăpăstii (Măgura – Fântâna lui Botorog – Prăpăstiile Zărneștiului – spre Cabana Curmătura).
Ziua 11: Nebunul, calul și norii (Măgura).
Ziua 12: Râșnov, Rupea, Viscri (Măgura – Râșnov – Rupea – Viscri -> de-aici, spre Șilea Nirajului)
Anunțuri

Gunoaielor, nu mai faceți mizerie

Standard
Gunoaielor, nu mai faceți mizerie

Dacă ceva îmi umbrește bucuria de-a descoperi locuri faine în țara asta, acel ceva e mizeria pe care turiștii de ocazie o lasă în urma lor. De ce naiba poți să cari cu tine o sticlă plină cu apă / suc până sus pe munte, dar e greu să o duci goală înapoi?! De ce?

M-am tot gândit dacă pot verbaliza, dacă pot pune în cuvinte revolta și dezamăgirea pe care le-am simțit când am ajuns în Bucegi, la Sfinx și Babe, anul acesta.

Dezamăgirea asta o resimt de fiecare dată când văd gunoaie în natură, de fiecare dată când trecem cu mașina prin Făget și pădurea mă face să zic wow, doar pentru ca imediat să observ gunoaiele de la marginea drumului. De fiecare dată când, urcând la cetățile Bologa sau Liteni, inevitabil găsesc și pungi de chipsuri sau PET-uri diverse.

Dezamăgirea se transformă în revoltă, de obicei, prin Beliș, una dintre cele mai cunoscute zone turistice din Cluj și una dintre cele mai apreciate, nu-i așa? nu-i așaaa? NU, NU-I AȘA. La Beliș am simțit prima dată nevoia să ridic o sticlă goală de plastic de pe jos și să i-o îndes pe gât gunoiului de om care tocmai coborâse din mașină și a aruncat-o nonșalant pe iarbă.

De obicei, e doar tristețe și dezamăgire. Alteori, se transformă în revoltă și am tot felul de gânduri sadico-agresive pe care mi le reprim cu succes. Totuși, nu m-am simțit niciodată atât de dezamăgită, revoltată, tristă, neputincioasă, copleșită de gunoaie ca în Bucegi, în zona turistică a Babelor și Sfinxului. Deci, serios. PET lângă PET lângă PET.

Era ca după un chef unde am băut toți ca sparții și am lăsat adunatul gunoaielor pe a doua zi. Doar că a doua zi nu pare să mai vină, iar Babele par să se transforme în Babele Îngrădite în Gunoaie.

Despre îngrădirea obiectivelor naturale (deci din natură) sau despre necesitatea de a face chestia asta (pentru că și pe Sfinx era plin de maimuțe, deși scria frumos că nu-i voie să fii maimuță pe monumentul natural cu pricina) mă plâng altădată.

Cert e că, deși aș fi preferat să nu fie cazul, am înțeles rapid strigătul de revoltă mâzgălit grotesc de mare la granița dintre județele Prahova și Dâmbovița, pe drumul spre Lacul Bolboci. Inițial, mă gândeam cu o sprânceană ridicată că bine, bine, gunoaie, dar și mesajul ăsta e o mizerie vizuală. Dar îl înțeleg. Prea bine, din păcate.

Gunoaiele se răresc pe măsură ce te îndrepți spre trasee montane cu un oarecare grad de dificultate, pe-acolo unde gunoaiele trebuie să depună efort pentru a ajunge. Spre Vf. Omu, de exemplu, nu m-am mai simțit sufocată, pe Piatra Craiului ești liber de constrângeri de orice fel, iar gunoaiele nu prea își fac drum într-acolo.

Până și bucuria de-a împărtăși cu alții locurile minunate care ne înconjoară, traseele pe care le putem face pentru-a ne scoate creierașul dintre zidurile urbane și rutină și toate micile comori pe care le descopăr, până și bucuria asta e redusă înspre zero în astfel de situații. Până la urmă de ce să contribui la promovarea și valorificarea potențialului cultural și turistic al unui loc (iar jobul chiar mi-e de așa natură), dacă rezultatul constă într-un morman de mizerii lăsate în urmă de gunoaie bipede?

Nu sunt vreo eco-activistă, nici n-aș știi să definesc exact termenul și n-am chef să caut pe google. Mă dezamăgesc însă implicațiile indirecte ale unor astfel de atitudini față de mediul natural din care facem și noi parte, totuși, și ce anume spun comportamentele astea despre noi, ca oameni. Inconștiență, nepăsare, rea-voință? Gunoaiele noastre spun multe despre noi, asta-i sigur.

IMG_8146

Nebunul, calul și norii [Adventureee, ziua 11]

Standard
Nebunul, calul și norii [Adventureee, ziua 11]

E o poveste cu un nebun pe-un cal, printre nori, pe Măgura. E o poveste cu-o frică viscerală de urs, cu picioare zgâriate și prea mulți factori decizionali 🙂 

Ne trezim de dimineață, probabil tot pe la 14:00, cam așa. Din Ghidul Leneșului nu mai avem mult de citit, dar simțim deja că suntem pe calea cea bună, adevărați leneși, oameni relaxați, nestresați. Diminețile, aici la Măgura, ne surprind căscând ochii la Piatra Craiului și la Șaua Măgurii. Vom ajunge acolo, de îndată ce ne savurăm cafeaua tolăniți prin curte.

A plouat prin Măgura noaptea trecută. A plouat cu tunete și fulgere ce-au făcut din noapte, zi. Miroase plăcut iarba, pământul, aerul tare de munte. Trecem prin curtea unei bătrâne, trecem poteci și-un drum alunecat și denivelat, trecem spre marginea pădurii. Începem să uităm de ghidul leneșului și încercăm să fim toți agenți cu factor decizional în urcușul spre Șaua Măgurii.

Apoi, simțim miros de animal ud, plouat și, îndată, zărim și urmele de urs. Poate că o fi interesant și cool să vezi urs și ursuleți de la distanță, dar suntem aici, printre arbuști, prin urme și miros pregnant de animal sălbatic… Ce mai frică! Dar din aia autentică, de-ți tremură picioarele și-ți crește adrenalina. Ajunși în cele din urmă la marginea pădurii, fără a ne adânci în ea, pot să respir mai ușurată. Mai avem de urcat o vreme. Apare poteca iar și părem a fi în siguranță.

Iar sus pe Șaua Măgurii, din ceață și din nori, se ivește el, nebunul din Măgura, călare pe-un cal.

13900107_10210316347525315_8321260095937394265_n

Ne bucurăm să-l vedem. Facem popas, bem apă, îi ascultăm povestea. Știe că-i nebun. Știe și că nu a fost mereu așa, s-a întâmplat dintr-o eroare medicală, medicamente administrate greșit în doze mari, etc. Încercăm să urmărim firul, e un suflet agitat și zbuciumat. Dar e fericit să aibă cui vorbi. Uneori, nu are cu cine, plimbăreții nu mai urcă pe-aici, iar parapantiștii se mută în alte zone. Atunci e cu adevărat singur. Ne povestește câte-n lună și-n stele. Nu sunt povești fericite, dar le spune cu entuziasm. Se întristează când își dă seama că iar vorbește prostii, n-ar vrea să ne supere.

Ne face să zâmbim, dar ni-s triste zâmbetele. E o viață de om distrusă din neatenție. Un nebun lucid. El e nebunul satului, ne zice râzând. Ne spune și că uneori i-e bine așa, poate umbla în chiloți prin tot satul dacă așa are chef, lumea se uită la el și i se trece cu vederea. Noi putem să facem așa ceva? Nu putem 🙂

E poate prima dată când mă simt relaxată în afirmarea nebuniei cuiva. Probleme psihice. Tulburări mentale. Retard mental. Cuvinte grele, apăsătoare. El e doar nebun și ne-a făcut ziua mai interesantă, mi-a alungat teama de urși, ne-a lăsat să urcăm pe Dana, căluțul lui, ne-a povestit tot felul.

Coborând de pe Șaua Măgurii, lăsând nebunul și calul și norii în spate, mă întreb dacă nu am înnebuni și noi trăind așa izolați, singuri, rupți de comunitate. Uneori, singurătatea îți dă răgaz să respiri, îți dă liniște. Însă prea multă singurătate…

Va urma:
Ziua 12: Râșnov, Rupea, Viscri


Ziua 1: Castelul Corvinilor și Cetatea Aiudului (Cluj – Aiud – Alba-Iulia – Sântimbru – Orăștie – Hunedoara – Călan – Ocolișu Mic – Costești – campare aici).
Ziua 2: Trei cetăți într-o zi. Trei oameni pe drum (Costești -corturi -> Cetatea dacică Cetățuia Costești -> Cetatea dacică Costești-Blidaru -> Sarmizegetusa Regia -> înapoi la corturi).
Ziua 3:  Dinozauri, zimbri și-o biserică ciudată (Costești – Rezervația de Zimbri (Hațeg) – Geoparcul Dinozaurilor – Biserica din Densuș – Căsuța Vulcanilor Sarmizegetusa Ulpia Traiana – campare la Oțelu Roșu).
Ziua 4
: Tunelul Dragostei și Castelul din Carpați (Oțelu Roșu – Tunelul Dragostei – Sarmizegetusa Ulpia Traiana – Clopotiva – Ostrov – Râu de Mori – Suseni – Cetatea Colț – Râu de Mori – Sântămăria Orlea – Cheile și Turnul Crivadiei – Petroșani – Parcul Național Defileul Jiului – cazare la motel).
Ziua 5: Din peșteri, deasupra norilor: Transalpina (Defileul Jiului – Bumbești – Novaci – Cernădia – Baia de Fier – Peștera Muierilor – Peștera Polovragi – Baia de Fier – Novaci – Rânca – Vf. Păpușa – Vf. Urdele – Lacul Vidra).

Ziua 6: Vidra, turnul și caii (Lacul Vidra – Obârșia Lotrului – Lacul Oașa – Tău Bistra – Șugag – Căpâlna – Petrești – Sebeș – Cristian – Sibiu –  Avrig – Porumbacu de Sus – Porumbacu de Jos – herghelia de cai, pe undeva prin zonă)
Ziua 7Transfăgărășan – aproape. (Herghelia de cai – Porumbacu de Jos & Sus – Cârțișoara – Transfăgărășan – aproape de Lacul Bâlea)
Ziua 8Măgura în hamac și prin baloane de săpun;
Ziua 9: Liliacul măgurean și trei scântei.
Ziua 10: Prăpăstii
(Măgura – Fântâna lui Botorog – Prăpăstiile Zărneștiului – spre Cabana Curmătura).
Ziua 11: Nebunul, calul și norii
(în Măgura)

Câteva ore prin Sovata [Adventureee 2017]

Standard
Câteva ore prin Sovata [Adventureee 2017]

Superficial, viața de stațiune pare a fi rezervată pentru când ajungi la pensie sau pentru două-trei zile petrecute alături de familie. Nu m-aș vedea acoperită de nămol, zăcând la soare ca o focă și bălăcindu-mă în apă sărată alături de alții. Nu-mi place să stau prea mult direct sub soare și, se pare că, spre deosebire de mulți pensionari, mi se umflă rinichii la simpla inspirație a aerului sărat. Nici nu poate fi vorba de bălăceală.

Așa că viața de stațiune nu-mi surâde 🙂 Și, cum probabil nici eu, nici Tarfin, n-am veni înspre Sovata cu nici o altă ocazie în următorii câțiva-mulți ani 😛 , ne zicem că am putea măcar să căscăm ochii, să vedem Lacul Ursu și ce-o mai fi pe-aici.

Mișună oameni peste tot, oameni și mașini. Găsim un loc de parcare și pornim în ceea ce credeam că va fi o foarte scurtă plimbare pe lângă lac. E foarte multă lume și mă întreb oare cum funcționează omuleții ăștia care se relaxează într-o astfel de aglomerație. Creaturi sociale în căutare de alte creaturi foarte sociale? Ce-i drept, de la depărtare, e plăcut să le auzi râsetele, vocile și apa. Iar înainte de inflamarea boabelor, aerul sărat îmi desfundă sinusurile. E bine. Așa că hai să ne plimbăm mințile pe alei 🙂

cateva ore prin sovata bai mures (5)

Pe măsură ce înaintăm, pe lângă lac, încep să apreciez locul. E amenajat frumos, cineva a avut un bun simț estetic. Băncuțe din lemn masiv, maro închis – negru, cu trepte și platforme special create pentru relaxare. Probabil s-a investit mult aici, dar s-a investit cu cap. E un bun exemplu de cum poți valorifica un loc cu potențial turistic și de agrement. Sigur, mereu e loc de mai bine, însă comparativ…

Și, contrar prejudecăților și așteptărilor, Sovata e mai mult decât nămol și băi sărate.

cateva ore prin sovata bai mures (6)

Aflăm de pe una dintre plăcuțele orientative că există un turn de belvedere. Traseul duce prin pădure, printre lacuri, trece pe lângă o platformă construită deasupra unei… bălți? mlaștini? Vegetația e inedită, de stufăriș parcă, băncuțele te îmbie la popas și leneveală, câțiva oameni se întind pe platformă, pe bănci sau pe jos. E liniște deplină.

Scurta noastră plimbare se prelungește, căci drumul spre turn e o idee mai lung decât credeam. Ne mai întâlnim cu oameni înnămoliți prin pădure, dar chiar e liniște. Parcă toți contribuie activ și voluntar la păstrarea acestei liniști.

cateva ore prin sovata bai mures (1)

Nu știu cât am mers, poate o jumătate de oră. La ieșire din pădure, pe un drum forestier, zărim o căprioară. Neașteptată întâlnire. Ne vede și ea, fuge doi pași, se întoarce și ne privește iar. La prima curbă, dispare – probabil în pădure.

Turnul de belvedere e construit în același stil ca restul amenajărilor din lemn din întreaga zonă.

Deci Sovata chiar m-a impresionat în mod plăcut din punctul acesta de vedere. Sunt amenajări de bun gust, bine integrate în natură, urmând un proiect unitar, coerent și cu multă atenție la detalii. De exemplu, lemnele ce alcătuiesc podețele din lemn se îmbină perfect, ca un puzzle, sunt decupate pentru a urma curbe într-o manieră naturală.

În turn urcăm cu entuziasm, treptele sunt multe, spiralate, dar suficient de late pentru a te bucura de urcuș. Sunt mai multe niveluri la care te poți opri și admira priveliștea. Iar spre final, îți pare rău că turnul nu se mai înalță încă puțin.

cateva ore prin sovata bai mures (3)

***

Eram gata să pun pixul jos. Dar trebuie neapărat să notez şi o experiență culinară. Nu fac „turism culinar”, deşi teoretic sunt de acord că mâncarea e una dintre cele mai autentice căi de a cunoaşte o cultură sau o comunitate. Doar că n-am prea multe pofte. Am însă curiozități  Iar Sovata mi-a servit pentru prima dată kurtos kalacs cu înghețată! 😀 OMG deliciosss 🙂) Şi micul nostru oaspete era de acord  🙂 

cateva ore prin sovata bai mures (2)

Pânze de păianjen prin cea mai bătrână pădure din țară [Adventure 2017]

Standard
Pânze de păianjen prin cea mai bătrână pădure din țară [Adventure 2017]

Să dai Zoom In pe hartă și câte-o șansă satelor uitate, parcă, de lume sau petecelor de verde ce răsar pe ici, pe colo. 

După Reghin, din Beica de Jos, spre Beica de Sus, înspre Pădurea Mociar… Ar fi cea mai bătrână pădure din țară, cu fagi și stejari bătrâni, de vreo 700 de ani venerabili, alții mai tineri, de vreo 400-500 ani.

După cum părea și pe hartă, Beica de Sus e un sătuc ce nu promite prea multe. Totuși, copii se joacă pe marginea drumului, iar o bătrânică într-o rochie de-un albastru viu, ca cerul, cu zorzoane la gât și priviri tăioase, iese în poartă suspicios și interogativ și se uită la noi în timp ce urcăm drumul prăfuit, plin de bolovani și pustiit de șanțuri. O piatră zdruncină mașina și înțeleg nedumerirea bătrânei. Cine, în toate mințile, să vină cu altceva decât căruță, tractor, vechea Dacie sau un 4×4 pe drumurile astea?! Ne urmărește cu privirea; apoi, își vede de-ale ei.

IMG_7915

De altfel, ajungem (iar) în capăt de lume, unde drumurile prăfuite se pierd în pășuni întinse și văi. Rămânem așa, pe-un deal, cu vaci în jur și-o turmă de oi în lateral. Încă mi-e teamă de câinii de la oi, semn că fricile copilăriei, dacă nu le înfrunți, te urmăresc și-n capătul lumii.

IMG_7881

Pădurea e în fața noastră, însă putem deja vedea copaci solizi, bătrâni, răsfirați pe deal. Un fel de străjeri la intrarea în cetate. Unii încă vii și puternici, alții pe moarte. Alții… cadavre înțepenite în  timp. Însă nu cadavrele copacilor seculari ne miră, deocamdată. Până să intrăm în pădure, trecem printr-un cimitir de vaci, la propriu.

Miroase a moarte și a cadavre. Oase și carne putregăită, le ocolesc cu privirea și încerc să mă decid cam cât de gravă-i faza în funcție de cât de mult sunt dispusă să mă îndrept către câinii de la oi. La întoarcere, trebuie găsită calea de mijloc, distanța optimă și egală între cele două – o neplăcere și o frică.

Mai privim încă o dată înapoi, înainte de-a ne rătăci mințile o vreme prin pădure. Îmi sunt dragi copacii, atât de dragi încât cadavrele descompuse ale vacilor de pe deal devin, de îndată ce intru în pădure, o vagă și ștearsă amintire.

IMG_7890

Pădurea e bătrână și sălbatică. Picior de om… ajunge pe-aici, probabil. Dar rar. Știm asta căci e o lume a păsărilor și insectelor, iar noi adunăm pânze de păianjen de pretutindeni, pe hainele noastre, pe mâini, pe cap. Cu Făgetul aproape de Cluj, mereu vizitat de picior și roți de om, uităm cum e, de fapt, într-o pădure unde omul ajunge rar, spre deloc.

IMG_7912

Avem ce vedea, spre bucuria noastră. Mulți copaci bătrâni, imenși, ce-au rezistat timpului, și-au întins rădăcinile pe dealul ăsta de sute de ani. Mai mulți și mai deși decât ne-am așteptat. Ne oprim din copac în copac, fascinați pentru câteva clipe, doar pentru a zări următorul copac, următoarea oprire; și tot așa.

21077724_1819724138054891_6188900106794249104_n

Nu doar dimensiunile ne copleșesc, cu trunchiurile lor imense și ramuri solide, ci căscăm ochii impresionați și de scoarța copacilor, ridată, puternică, împietrită parcă.

20663960_10213993721497366_1933044245043641549_n

Nu ne-am afundat prea tare în pădure, zărim încă albastrul cerului la orizont, deasupra dealurilor, printre copaci. Ne luăm la revedere de la copaci, de la pădure și, cine știe, poate o mai vizităm cândva. Să fie tot bătrână, vie și sălbatică.

IMG_7888

Tocmai ai trecut prin centrul țării… [Adventure 2017]

Imagine
Tocmai ai trecut prin centrul țării… [Adventure 2017]

Am ajuns acasă, care-i tot un soi de centru sau, mai degrabă, un punct de plecare înspre aventuri cotidiene. Mă simt că într-un cerc temporal, unul plin de bucurii și energii pozitive 🙂 Am reluat călătorii de vara trecută, le-am dus mai departe în lume, pe creste și stânci, pe vârfuri de munte, pe la vulcani stinși și lacuri de smarald, prin păduri luminate de ritmuri solare și lasere verzi. Ne-am întors de unde am plecat doar pentru a merge mai departe. Și tot așa, etcetera.

Am trecut marți prin centrul țării, care-i un deal frumos. E localitatea Dealu Frumos, mai exact. Nu era în plan să trecem pe-acolo, dar ca toate lucrurile frumoase și neașteptate, îți sar în cale și trebuie doar să ai mintea lucidă și ochii larg deschiși să le vezi.

Revenirea acasă mi-e dragă, totuși. Are bucuria revederii în ea, ineditul vechilor obiceiuri, noutatea vechilor prieteni, adrenalina cotidianului.

Mă gândeam pe drum că ce ți-e și cu nevoia asta umană să pui degetul pe hartă și să zici: „Aici. Aici e centrul țării.”. O idee drăguță, dar ai nevoie de granițe pentru asta. Oricum, mă simțeam în centrul Universului, eram toți buricele pământului.

Terminând cu frumoasa aiureală egocentrică, îmi găsesc acasă-ul primitor și liniștit. Mă bucur de plante, de melci, de răsăritul și apusul din balcon, de trenul ce trece noaptea vijelios, de oamenii pe care nu i-am mai văzut de-o vreme.

centrul țării Dealu Frumos

Prăpăstii [Adventureee, ziua 10]

Standard
Prăpăstii [Adventureee, ziua 10]

Nu ne dezicem de noile obiceiuri și părăsim curtea în jurul orei 14:00. Piatra Craiului e încă în nori, dar Prăpăstiile Zărneștiului par a fi numai bune pentru o plimbare. Coborâm din Măgura cu zâmbete largi și relaxate 🙂

La Fântâna lui Botorog, cotim înspre chei și, la scurt timp, lăsăm mașina pe marginea drumului și o luăm la pas. Ne-am pregătit pentru o plimbare relaxantă, relativ scurtă și ușoară.

prăpăstii măgura zărnești (7)

Pe drum, alți plimbăreți, bicicliști, câini și cățărători. Panouri turistice informative la tot pasul, sunt chiar binevenite.

prăpăstii măgura zărnești (4)

Îmi plac drumurile prin chei, îmi dau ocazia să contemplu fel și fel de idei. Pașii mă poartă pe lângă firicelul de apă, iar privirile se înalță tot mai des pe pereții stâncoși.

prăpăstii măgura zărnești (4)

Doar că Piatra Craiului ne ademenește, ne promite cărări de vis și ne îmbie cu urcușuri provocatoare. Și începem să urcăm, direcția Cabana Curmătura. Poate nu cea mai strălucită idee având în vedere cât de nepregătiți de urcuș suntem. Fără mâncare, fără protecție la genunchi, fără zahăr, fără apă, cu pantaloni inadecvați, cu papuci care nu susțin glezna, la o oră destul de târzie. Nepregătiți. Dar e greu să-i zici nu. Urcăm doar vreo 15 minute, hai… o jumătate de oră, vedem până unde ajungem și venim înapoi.

prăpăstii măgura zărnești (4)

Ce păduri ciudate pe Piatră. Nici un strop de verde aici, la nivel nostru de creaturi bipede. Verdele brazilor e sus, spre vârfuri. Inedită senzație. Urcând, mai răzbate soarele printre copaci, mai apar mușchi serioși și pufoși, mai răsare câte-un copăcel. Tot urcăm.

prăpăstii măgura zărnești (3)

Ne oprim când încep să tremur și mi se întunecă totul în fața ochilor. Hipoglicemie. Uneori, e bine să-ți pună stop propriul corp, dacă mintea o ia razna euforică spre creste. Mai stăm o vreme printre copaci și ultimele raze de soare și coborâm. Vom ajunge și pe Piatra Craiului, cândva, într-o altă aventură 🙂

Va urma:
Ziua 11: Nebunul, calul și norii


Ziua 1: Castelul Corvinilor și Cetatea Aiudului (Cluj – Aiud – Alba-Iulia – Sântimbru – Orăștie – Hunedoara – Călan – Ocolișu Mic – Costești – campare aici).
Ziua 2: Trei cetăți într-o zi. Trei oameni pe drum (Costești -corturi -> Cetatea dacică Cetățuia Costești -> Cetatea dacică Costești-Blidaru -> Sarmizegetusa Regia -> înapoi la corturi).
Ziua 3:  Dinozauri, zimbri și-o biserică ciudată (Costești – Rezervația de Zimbri (Hațeg) – Geoparcul Dinozaurilor – Biserica din Densuș – Căsuța Vulcanilor Sarmizegetusa Ulpia Traiana – campare la Oțelu Roșu).
Ziua 4
: Tunelul Dragostei și Castelul din Carpați (Oțelu Roșu – Tunelul Dragostei – Sarmizegetusa Ulpia Traiana – Clopotiva – Ostrov – Râu de Mori – Suseni – Cetatea Colț – Râu de Mori – Sântămăria Orlea – Cheile și Turnul Crivadiei – Petroșani – Parcul Național Defileul Jiului – cazare la motel).
Ziua 5: Din peșteri, deasupra norilor: Transalpina (Defileul Jiului – Bumbești – Novaci – Cernădia – Baia de Fier – Peștera Muierilor – Peștera Polovragi – Baia de Fier – Novaci – Rânca – Vf. Păpușa – Vf. Urdele – Lacul Vidra).

Ziua 6: Vidra, turnul și caii (Lacul Vidra – Obârșia Lotrului – Lacul Oașa – Tău Bistra – Șugag – Căpâlna – Petrești – Sebeș – Cristian – Sibiu –  Avrig – Porumbacu de Sus – Porumbacu de Jos – herghelia de cai, pe undeva prin zonă)
Ziua 7
Transfăgărășan – aproape. (Herghelia de cai – Porumbacu de Jos & Sus – Cârțișoara – Transfăgărășan – aproape de Lacul Bâlea)
Ziua 8Măgura în hamac și prin baloane de săpun;
Ziua 9: Liliacul măgurean și trei scântei.
Ziua 10: Prăpăstii
(Măgura – Fântâna lui Botorog – Prăpăstiile Zărneștiului – spre Cabana Curmătura)

Transfăgărășan – aproape. [Adventureee, ziua 7]

Standard
Transfăgărășan – aproape. [Adventureee, ziua 7]

Părăseam tărâmul cailor cu vise mărețe: ajungem și noi, în sfârșit, pe Transfăgărășan.

Transalpina ne-a intrat ca oxigenul până în creieri, în toate sinapsele, ne-a tăiat respirația și ne-a învățat să respirăm din nou. Așa că da, simțeam o oarecare anxietate a așteptării. Cum va fi Transfăgărășanul?

Frunzăresc azi printre poze și abia reușesc să identific locul în care ne-am oprit înainte să o luăm spre Cârțișoara. Era Palatul Brukenthal din Avrig! Merită mai mult decât o vizită fugară, cum am făcut noi, îmi imaginez că e plăcut să te relaxezi pe-acolo.

palatul brukenthal avrig

Ne-am mai oprit undeva, la un restaurant, pentru cafea și supă și încă ceva. Iar apoi ne-am făcut curaj să chiar pornim. La fel ca noi, mulți alții păreau să opteze pentru celebrul drum…

Privind în urmă, mă amuză naivitatea cu care ne încurajam unii pe ceilalți că o fi ceva mașină mare în față, poate se lucrează la drum pe o anumită porțiune, poate se mai eliberează, poate…

Noroc că priveliștile ne furau ochii și gândurile pe ici, pe colo, altfel nu-mi imaginez cum ar fi trecut cele 3-4 ore de mers cu viteza melcului 🙂

transfagarasan 0

Rătăcind prin țară de vreo săptămână, ne-am uitat zilele și nopțile, ne-am rupt de lume și de calendare. Nu știam că o fi marți sau sâmbătă. Cu atât mai mult, nu știam că-i zi de sărbătoare. Mda. Ne-a prins weekendul sau chiar ziua de 15 august pe Transfăgărășan – pe noi și pe toată România (atenție pentru anul ăsta!). A fost cea mai cruntă lecție despre efectele nefaste ale sărbătorilor naționale / religioase asupra liniștii mele sufletești 😛

Ignoranța se plătește scump. S-a circulat bară la bară, cu puțini kilometri pe oră. Am trecut de cascadă.

transfagarasan 5

Transfăgărășanul ni se arăta în toată splendoarea lui. Plin de mașini și de oameni șoferi nervoși și nerăbdători. Partea bună e că atât cât am văzut din el, îl știm ca-n palmă.

Partea mai puțin bună dar cu o promisiune de revenire e că ne-am pierdut și noi (pasagerii) răbdarea după câteva ore, am încurajat șoferul să tragă de volan și să facem cale-ntoarsă.

transfagarasan 2

Ne visam deja la Măgura, uitând de noi în vreun hamac. După atâtea zile de explorări, urmau și zile de relaxare și leneveală.

Va urma:
Ziua 10:  Prăpăstii 


Ziua 1: Castelul Corvinilor și Cetatea Aiudului (Cluj – Aiud – Alba-Iulia – Sântimbru – Orăștie – Hunedoara – Călan – Ocolișu Mic – Costești – campare aici).
Ziua 2: Trei cetăți într-o zi. Trei oameni pe drum (Costești -corturi -> Cetatea dacică Cetățuia Costești -> Cetatea dacică Costești-Blidaru -> Sarmizegetusa Regia -> înapoi la corturi).
Ziua 3:  Dinozauri, zimbri și-o biserică ciudată (Costești – Rezervația de Zimbri (Hațeg) – Geoparcul Dinozaurilor – Biserica din Densuș – Căsuța Vulcanilor Sarmizegetusa Ulpia Traiana – campare la Oțelu Roșu).
Ziua 4
: Tunelul Dragostei și Castelul din Carpați (Oțelu Roșu – Tunelul Dragostei – Sarmizegetusa Ulpia Traiana – Clopotiva – Ostrov – Râu de Mori – Suseni – Cetatea Colț – Râu de Mori – Sântămăria Orlea – Cheile și Turnul Crivadiei – Petroșani – Parcul Național Defileul Jiului – cazare la motel).
Ziua 5: Din peșteri, deasupra norilor: Transalpina (Defileul Jiului – Bumbești – Novaci – Cernădia – Baia de Fier – Peștera Muierilor – Peștera Polovragi – Baia de Fier – Novaci – Rânca – Vf. Păpușa – Vf. Urdele – Lacul Vidra).
Ziua 6: Vidra, turnul și caii (Lacul Vidra – Obârșia Lotrului – Lacul Oașa – Tău Bistra – Șugag – Căpâlna – Petrești – Sebeș – Cristian – Sibiu –  Avrig – Porumbacu de Sus – Porumbacu de Jos – herghelia de cai, pe undeva prin zonă)
Ziua 7Transfăgărășan – aproape. (Herghelia de cai – Porumbacu de Jos & Sus – Avrig – Cârțișoara – Transfăgărășan – aproape de Lacul Bâlea)
Ziua 8Măgura în hamac și prin baloane de săpun;
Ziua 9: Liliacul măgurean și trei scântei.

Vidra, turnul și caii [Adventureee, ziua 6]

Standard
Vidra, turnul și caii [Adventureee, ziua 6]

Am campat în apropiere de Lacul Vidra, undeva lângă vechea stațiune. Azi, doar ruine… Dăm târcoale zonei, privim spre lac, auzim muzică de undeva din apropiere.

Până una-alta, se-adună norii, căci par a fi tot pe urmele noastre de câteva zile. Poate scăpăm de ploaie, însă vântul suflă-a frig.

transalpina 13

Seara, căscăm ochii fericiți la stele. În colțul nostru de cer, norii s-au împrăștiat și putem vedea Perseidele. Peste noapte, însă, cred că am plâns de frig.

20160813_132814

Dimineața o lungim în zi și ne bem cafeaua pe marginea Lacului. După Transalpina, ne vom îndrepta azi spre Transfăgărășan, dar până una-alta, poți intra în transă privind unduirile lacului prin binoclu. Și poți doar sta, cu ochii pierduți pe valuri.

Părăsim lacul ce-l voi asocia mereu cu relaxări matinale, dar și cu un frig care m-a făcut să plâng de frustrare, prin somn.

IMG_20160815_204859

Undeva prin Petrești, zărim un turn inedit, acoperit de vegetație, și ne abatem de la drum pentru a-i face o vizită. Câtă sărăcie aici, în partea asta de sat. Ne învârtim o vreme, ne dăm seama că turnul se află chiar în… cimitir. Okei, să vedem ce-i cu el. Este, de fapt, ce-a mai rămas dintr-o veche cetate. O priveliște ciudată într-un cimitir.

Băieții vânează fluturi colorați să oprească timpul în loc, eu îmi scald ochii în verde și-albastru. Mi-s ochii fericiți când fac asta.

Pentru o clipă am uitat încotro mergeam. Transfăgărășan. Undeva între Sebeș și Sibiu, ne oprim într-un sat – Cristian, parcă, la biserica fortificată de aici. Rămân cu amintirea stârcilor cocoțați… pretutindeni, cu Tarfin exersând muzică laică la orga bisericii și cu Cipri punându-și biserica pe cap, la propriu :))

Cred că se întâmplă ceva în atmosferă când apune soarele, mai ales când ești pe drumuri, rupt de oboseală, dar fericit. Nu mai știu cum ajungem pe-aici… Undeva după Avrig, undeva la poalele munților, să fim pregătiți a doua zi de urcarea pe Transfăgărășan, undeva am cotit la dreapta și am tot mers în căutarea locului ideal de campare. Am trecut o apă, pe-un pod, am oprit mașina pe-o pajiște în țara nimănui. A doua zi, am văzut la întoarcere o tăbliță ce indica: Porumbacu de Jos. 

O lună ca un felinar, întuneric, punem corturile. Testăm terenul din jur, care pare puțin dubios, pe alocuri mocirlos. Înapoi la corturi. În liniștea nicăieri-ului, parcă se cutremură pământul. Și vin caii, alergând liberi. Vreo 10, 15, 18? Nu mai știu. Poate nu chiar 20.

Ce senzație wow să simți pământul trepidând sub copitele cailor, neștiind încă sigur ce se întâmplă în jurul tău. Să-ți ia vreo câteva secunde să-ți dai seama că sunt cai și e ok, se-aude și o voce de om. Caii se opresc în imediata apropiere și ne dăm seama rapid că pajiștea e a lor și că vizita nocturnă le-am făcut-o noi, nu invers.

Schimbăm vorbe cu oamenii ce-au venit pe urma cailor, se pare că e o herghelie prin zonă, caii sunt obișnuiți cu ființe bipede și sunt prietenoși. Vedem și noi, se apropie toți curioși și ne încercuiesc. Primim aprobare să rămânem peste noapte lângă cai, cu multă bunăvoință, ne vor păzi ei pe noi și noi pe ei – de urși. E momentul când înghiți în sec și nu știi dacă e o glumă sau e treabă serioasă.

Oamenii pleacă, rămânem noi și caii. Unii pasc la câțiva pași de noi, alții s-au decis că suntem interesanți și s-au strâns grămadă în jurul nostru. Vreo doi mânzi, cu mamele grijulii lângă ei.

Luna luminează pajiștea în continuare și e o imagine de vis, așa cu siluetele cailor în apropiere. Trebuie să zic: caii ăștia sunt excesiv de prietenoși. Te înconjoară cu entuziasm, vreo trei-patru deodată, fiecare vrea atenție, mâncare, mângâieri. Mânzii vor să se joace.

14138271_1375284142498895_6901288533619189660_o

Tarfin și Cipri merg să caute lemne pentru foc. O vreme stau așa înconjurată de cai, dar parcă mă simt copleșită de atenția lor, mă gândesc să mai eliberez memoria aparatului foto, să șterg câteva imagini, mi-e frig și mă îndrept spre mașină. Caii mă urmează, ăștia micii de fapt, iar iepele-mamă după ei. Cât stau în mașină, cu nările lipite de geam, mă așteaptă unul dintre mânzi. Celălalt e mai nerăbdător și se cam urcă pe mașină.

Situația e așa, amuzantă cred. Cu o doză bună de ireal.

Există așa unele momente când te trezești în anumite situații improbabile, la care nu te-ai fi așteptat și despre care nici creierul tău n-a fabulat și nu a făcut scenarii. Așa că stai mirat, fără să chiar știi ce să crezi despre ce se întâmplă. Cam așa e noaptea asta frumoasă, cu Lunul pe cer, cu aproape 20 de cai în jurul tău, vreo 4 mai insistenți care sunt chiar la propriu în jurul tău, cu un foc ce se hrănește din brad și șervețele și sentimentul că ești rupt de lume.

14067897_1375284232498886_4947492814420437052_o

Și chiar ești – rupt de lume.

Te trezește la realitate (și din somn) sunetul de copite jucăușe ce vin alergând înspre tine și gândul că tocmai sare și se urcă un cal pe cort. Oare visezi sau e pe bune? E pe bune, avea chef mânzul de joacă :))

Va urma:
Ziua 7: Transfăgărășan – aproape. 


Ziua 1: Castelul Corvinilor și Cetatea Aiudului (Cluj – Aiud – Alba-Iulia – Sântimbru – Orăștie – Hunedoara – Călan – Ocolișu Mic – Costești – campare aici).
Ziua 2: Trei cetăți într-o zi. Trei oameni pe drum (Costești -corturi -> Cetatea dacică Cetățuia Costești -> Cetatea dacică Costești-Blidaru -> Sarmizegetusa Regia -> înapoi la corturi).
Ziua 3:  Dinozauri, zimbri și-o biserică ciudată (Costești – Rezervația de Zimbri (Hațeg) – Geoparcul Dinozaurilor – Biserica din Densuș – Căsuța Vulcanilor Sarmizegetusa Ulpia Traiana – campare la Oțelu Roșu).
Ziua 4
: Tunelul Dragostei și Castelul din Carpați (Oțelu Roșu – Tunelul Dragostei – Sarmizegetusa Ulpia Traiana – Clopotiva – Ostrov – Râu de Mori – Suseni – Cetatea Colț – Râu de Mori – Sântămăria Orlea – Cheile și Turnul Crivadiei – Petroșani – Parcul Național Defileul Jiului – cazare la motel).
Ziua 5: Din peșteri, deasupra norilor: Transalpina (Defileul Jiului – Bumbești – Novaci – Cernădia – Baia de Fier – Peștera Muierilor – Peștera Polovragi – Baia de Fier – Novaci – Rânca – Vf. Păpușa – Vf. Urdele – Lacul Vidra).

Ziua 6: Vidra, turnul și caii (Lacul Vidra – Obârșia Lotrului – Lacul Oașa – Tău Bistra – Șugag – Căpâlna – Petrești – Sebeș – Cristian – Sibiu –  Avrig – Porumbacu de Sus – Porumbacu de Jos – herghelia de cai, pe undeva prin zonă)
Ziua 8Măgura în hamac și prin baloane de săpun;
Ziua 9: Liliacul măgurean și trei scântei.

Troscoțel, mușețel și alte bucurii ale Pământului

Standard
Troscoțel, mușețel și alte bucurii ale Pământului

Nu era troscoțel în curte când veneam verile pe-aici, în copilărie, decât pe ici, colo. Știam de la mama sau de la Flo, sau de la Nana, că în ogradă fusese cândva iarbă, că puteai sta pe jos.

Stăteam oricum eu pe jos, pe pietre, pe imensele rădăcini ale pomnițerului alb, în lut, pe rumeguș, pe trotuar și-mi murdăream toate rochițele, iar bunica mă apostrofa cu vreun regionalism ce echivala uneori sensul de băiețoasă, alteori sensul de diavol împielițat, alteori de copil bezmetic îndrăgit necondiționat. Era același cuvânt, dar știu din glasul bunicii că avea tot soiul de semnificații, după caz și după boacănă.

Acum stau în vârful treptelor casei, de unde aflu că într-o zi de Paști, m-am rostogolit treaptă cu treaptă, până jos. Rezultatul: genunchi zdreliți. Îmi amintesc rostogoleala și genunchii tremurați, o imagine scurtă și dispare. Cândva, ai mei au renunțat să-mi mai cumpere rochițe și au trecut aproape 20 de ani până m-am reîmprietenit cu ele… 🙂

Privesc spre curte cu încântare. E plină de troscoțel și mușețel. Plină, plină.

troscotel musetel sucutard (3)

 

troscotel musetel sucutard (4)

Progresul vine în pas ardelenesc aici, la bunici. Și-au făcut baie, cu duș și toaletă, în casă, sunt aproape finalizate lucrările. Bunicul răsuflă ușurat, iar bunica plănuiește următorul pas înspre modernizare. I-am adus deja un cuptor electric și-l testăm, bunica deleagă sarcinile: unii bat ouăle, alții pregătesc tava,  alții își bagă degetele-n cremă. N-ai crede câtă bucurie șade în 15 minute de măcinat nuca la mașină – cred că-i mai veche decât mine.

Mă așez iar în vârful treptelor și mă bucur de-o mică împărăție a mușețelului. Curtea n-are nevoie de progres. În grădină, cartofii sunt în floare, o altă mică împărăție.

troscotel musetel sucutard (5)

3 în 1: Cetatea Corbului, Porolissum și Grădina Zmeilor

Standard
3 în 1: Cetatea Corbului, Porolissum și Grădina Zmeilor

I. Cetatea Corbului

Te rupi de drumul mare, faci dreapta înspre, aparent, nicăieri. Spre Nădașu. Drum îngust, cât să încapă o mașină și jumătate. Entuziasmul e alimentat de curiozitate și un mare semn de întrebare. Oare suntem pe drumul bun, totuși? Uite indicatorul – spre Cetatea Corbului, spre Varjúvár. De-aici, drumul devine tot mai îngust și roșiatic, iar satul se vede în vale, printre tufe de trandafiri sălbatici. Mașina se lovește tot mai des cu burta de pământ, însă nu-i loc de întors, nu-i nici atractiv să dai cu spatele. Așa că înaintăm. Drumul se face una cu dealul și pășunea, așa că părăsim mașina-n soare și ne continuăm aventura. Unde-o fi Cetatea, chiar om fi pe drumul cel bun?

Încep să apară case de vacanțe, atât de izolate, atât de multă liniște. Cetatea Corbului nu-i o cetate. E un mic castel boem, casa faimosului arhitect Kós Károly – cel care în Cluj a proiectat și inedita Biserică cu Cocoș. Casa a fost construită în 1914, când arhitectul se retrăgea aici, între Stana și Nădașu, odată cu începerea războiului.

Cu rețineri (eu) și fără nici o treabă (Tarfin 😛 ), deschidem poarta și pășim în curte. Facem fotografii și căscăm ochii apreciativ. Din spatele casei, se aud voci. După cum aflăm, moștenitorii casei au venit să se relaxeze aici în weekend. Domnul, amabil, discută puțin cu noi și ne dă voie să ne mai învârtim în jurul casei. Este, se pare, doar unul dintre cei care au moștenit părți din Varjúvár. Pare mirat că știm cine a construit casa și că am venit aici în mod special ca să o vedem.

Casele din jur par să urmeze stilul arhitectural propus de faimosul arhitect, majoritatea dintre ele utilizând același fel de piatră și păstrând acel aer boem și bun simț estetic și arhitectural. Te simți cu adevărat izolat, deconectat aici, în sensul frumos al cuvântului.

Ne întoarcem spre mașină, admirăm gângănii, flori sălbatice și maci roșii. Parcă nu-i chiar atât de imposibil drumul.

II. Moigrad-Porolissum

Mergem spre Grădina Zmeilor, ne fug ochii după ciuperci și căpșuni pe marginea drumului. Oprim la căpșuni și Tarfin face ce face și ajunge iar în curtea oamenilor, invitat de data asta (cred, hihi), să spele fructele.

A trecut o vreme… parcă ar fi trebuit să ajungem, nu? „Splendida cetate a celor o mie de sori” ni se dezvăluie în boxele mașinii, pe-o voce plăcută.

Ne dăm seama că am ratat drumul. Direcția e bună (spre nord), dar suntem pe drumul spre Zalău, la vreo 3 drumuri paralele distanță. Nu-i nimic. Să vedem și Zalăul dacă tot ne-am pornit într-acolo 🙂 Apoi, ne vom îndrepta spre Moigrad-Porolissum.

Cotim spre vechiul oraș roman, zărind întâi Măgura, ca o „cocoașă”. Ne plimbăm printre ruine și istorie la Porolissum, din templu în tavernă, trecem pe sub Poarta Praetoria, ne cocoțăm pe ziduri și ne imaginăm că stăm de gardă. În amfiteatru, vedem vreo 5000 de strămoși, daci și romani deopotrivă, poate. Aproape că auzi aplauzele și zumzetul. Doar că, privind în zare la dealuri și păduri, te întrebi ce alt spectacol le-ar mai trebui omuleților?…

III. Grădina Zmeilor

Lăsăm măgura în spate și ne îndreptăm spre Grădina Zmeilor. Cu oprire la disco-bar, pe marginea drumului. Chipsuri și apă. Înghețată găsim tocmai la intrarea în rezervație. Conform Google, tocmai trec cele mai populare ore de vizitare a grădinii – da, mai nou poți să afli și asta 🙂 Așa că mai stăm, ronțăim chipsuri și savurăm o înghețată, care mai de care mai toxice.

Mi-era dor de Grădina Zmeilor. La fel ca Băișoara, ca spațiu ce mi-a deschis tot felul de direcții și drumuri în viață, Grădina Zmeilor mi-a oferit și ea un minut de liniște în urmă cu vreo câțiva ani care-a însemnat o eternitate, atunci. Așa că mi-e drag locul. E plin de turiști gălăgioși și părinți ce nu știu să le insufle copiilor respect pentru o natură fragilă. Dar pleacă, trece ora de vârf.

Și rămâne liniștea, câte-un wow fericit, pași entuziasmați printre copaci, momente de contemplare pe margini de prăpastie. Și-o frunză ce se clatină cu încăpățânare de una singură. Ce rebelă!

 

 

Și au trăit fericiți…

Standard
Și au trăit fericiți…

Basmele nu ne-au spus cât de fericiți erau zmeii, înspre ce tărâmuri își purtau prințesele răpite și unde-și dădeau duhul sub spada vreunui viteaz.

În Trascău, se zice că-n vremuri de demult, zmeii își ridicaseră un castel. Coborau în sat doar uneori, sub înfățișare omenească, și răpeau vreo fată de la horă. Aflând de prostul obicei al zmeilor, sătenii s-au răzbunat: au dat foc pădurilor și au distrus castelul de pe platoul Bedeleului. A rămas doar poarta, o invitație deschisă adresată curajoșilor.

Oamenii mai sacrifică și copaci nevinovați din dorința lor de răzbunare. Din fericire, pentru a ajunge azi la Poarta Zmeilor vei trece prin păduri minunate ce-ți vor zice la tot pasul că ești fericit, că e ca-n povești, că ești și tu un Z(m)eu.

zmei

Vei auzi cascada ce-ți promite relaxare, îți vei continua drumul căci abrupturile parcă-parcă promit mai multe. Tot privind în sus la ele, îți vine greu a crede că vei ajunge acolo. Cum?

Traseul e ușor la început, spre mediu pe parcurs – ca accesibilitate (poate fi parcurs de oricine cu o condiție fizică normală spre inexistentă). E foarte bine marcat, trebuie doar să ajungi în Sălciua de Jos (jud. Alba), să întrebi vreun sătean de drumul spre Poarta Zmeilor, din centrul satului să treci Arieșul pe drumul 130, să ții bine de el, să ajungi la începutul Potecii tematice „Pietrele Vorbitoare”.

Apoi, cauți crucea roșie pe tăblițe, pe copaci și pietre și te ții de traseu până ajungi sus-sus pe platou, la balcon și Poartă.

poarta zmeilor

Traseul poate fi însă dificil din perspectiva efortului susținut (2h30 – 3h urcarea și încă vreo 2h coborârea). Dar, zice povestea, se merită tot efortul și transpirația!

Sus, pe platou, te vei întinde pe-o stâncă pentru a admira vechea împărăție zmeiască, iar apoi vei plonja cu gândurile-n Arieș de pe marginea balconului…

18192307_1679209108773062_5447220018934728826_o

18192442_1679207802106526_6051887711469373918_o

Te vei simți tare mic înconjurat de măreția naturii. Mic, dar tare fericit! 🙂

zmei 2

Vei sacrifica leneveala din hamac pentru o vizită la Cascada Șipote, la coborâre. Neașteptat de frumoasă, cascada îți va vorbi tot felul. De-ai mai știi limba zmeilor, ai înțelege-o mai bine. Așa, vei da admirativ din cap, alunecând în reflecții interioare liniștite și lăsând apa să-ți ducă la vale toate grijile.

18193082_1679214098772563_652531769597968289_o

Cu picioarele și mâinile tremurând de oboseală, cu genunchii tociți la coborâre și glicemia varză, dar cu tine fericit pe de-a-ntregul, vei reveni în rândul oamenilor. Ai fost, pentru o zi, printre z(m)ei.

Din peșteri, deasupra norilor: TRANSALPINA [Adventureee, ziua 5]

Standard
Din peșteri, deasupra norilor: TRANSALPINA [Adventureee, ziua 5]

Somnul de noaptea trecută ne-a prins bine, am trădat cortul pentru un pat. Afară era vijelie, iar eu savuram un ceai la ore târzii… Dimineața pe la amiaz’ ne gășește desigur pe drum. Ne îndreptăm spre Baia de Fier cu o destinație clară. Două, de fapt. Peștera Muierilor și Peștera Polovragi. 

De la Peștera Muierilor rămân cu tabloul unei mari înghesuieli (cred că ne apropiem de weekend-ul nefast). Oameni agitați și copii smiorcăindu-se la intrare. Și Șerban Huidu exersând mersul piticului, ca toți restul 100 de oameni ce intră în peșteră. Sau câți om fi. Grotesc. Inevitabile glume cu privire la denumirea peșterii. Dacă am scăpat de senzația de claustrofobie în Peștera Vântului, aici începe să-mi revină. Peștera e frumoasă, totuși! Te poți măsura din ochi pe lângă-un scheletic urs de cavernă 🙂

IMG_4331.JPG

În apropiere se află și Peștera Polovragi, prin Cheile Oltețului. Drumul urcă lin spre peștera în care, se spune, însuși Zamolxe ar fi locuit. Îi vezi „scaunul”, iar la scurt timp dai nas în nas cu „Moartea”, o gravură morbidă ce se pare c-ar fi mai ancorată în realitate decât ai crede. Ascultă ghidușeniile zise de ghid, sunt lucruri interesante 😀

polovragi.jpg

Pornim iar la drum, cu furtuna în spatele nostru. O bănuim a fi una dintre cele patru ce s-au dezlănțuit deasupra noastră la Tunelul Dragostei. Oameni paranoici :))

Nu știm noi cât de recunoscători le vom fi norilor.
Cât frumos și cât wow vom aduna în suflete pe Transalpina, cât să ne țină-un an întreg!
Ce spectacol de umbre și lumini ne va oferi cerul…

Facem o primă oprire pentru a privi în urmă. Din entuziasm și din „oprește, wow, oprește-aici”, ne dăm cu fundul de asfalt, cum tragem pe dreapta. Nu noi, mașina. Nu știm la ce să ne uităm întâi: în zare sau sub mașină.

transalpina 3.JPG

La (foarte) scurt timp mai facem o oprire. Furtuna pare să ne fi ajuns din urmă, cerul s-a întunecat. Și de-aici încep nesfârșitele wow-uri. Speram la cer senin și soare, să putem admira țara-n lung și-n lat de la înălțime.

Uneori, e mai bine să îmbrățișezi valul, să privești la cer și dacă nu-i senin…

transalpina 4.JPG

Să vezi vaca de pe drum și să-ți zici c-ai aflat de unde vin norii, să râzi în hohote și să ți se taie respirația – la propriu și la figurat. Să te-arunci în iarbă, cu ochii în cer, să privești apoi în jos la norii ce tocmai se nasc.

transalpina 5 (1)transalpina 5 (2)transalpina 5 (3)transalpina 6

Transalpina e minunată. Nu știu dacă de fiecare dată își naște norii de față cu cei care-o vizitează. Noi suntem euforie. Încă simt forța clipelor de-acolo. Transalpina te lovește în față, îți intră în creier și-n plămâni, te orbește și ți se așterne în suflet pentru totdeauna.

Și, dacă ești pe fază, te-alegi cu niște brânzeturi delicioase – în loc de desert 🙂

transalpina 8transalpina 9transalpinatransalpina 10transalpina 11 (1)transalpina 11 (2)

Din vârful lumii și izvorul norilor, ne îndreptăm spre Lacul Vidra. În noaptea ce va urma, vom coborî din paradis. Mai aproape de pământ, de frig, brazi.

Va urma:
Ziua 6: Vidra, turnul și caii


Ziua 1: Castelul Corvinilor și Cetatea Aiudului (Cluj – Aiud – Alba-Iulia – Sântimbru – Orăștie – Hunedoara – Călan – Ocolișu Mic – Costești – campare aici).
Ziua 2: Trei cetăți într-o zi. Trei oameni pe drum (Costești -corturi -> Cetatea dacică Cetățuia Costești -> Cetatea dacică Costești-Blidaru -> Sarmizegetusa Regia -> înapoi la corturi).
Ziua 3:  Dinozauri, zimbri și-o biserică ciudată (Costești – Rezervația de Zimbri (Hațeg) – Geoparcul Dinozaurilor – Biserica din Densuș – Căsuța Vulcanilor Sarmizegetusa Ulpia Traiana – campare la Oțelu Roșu).
Ziua 4
: Tunelul Dragostei și Castelul din Carpați (Oțelu Roșu – Tunelul Dragostei – Sarmizegetusa Ulpia Traiana – Clopotiva – Ostrov – Râu de Mori – Suseni – Cetatea Colț – Râu de Mori – Sântămăria Orlea – Cheile și Turnul Crivadiei – Petroșani – Parcul Național Defileul Jiului – cazare la motel).
Ziua 5
: Transalpina și peșteri (Defileul Jiului – Bumbești – Novaci – Cernădia – Baia de Fier – Peștera Muierilor – Peștera Polovragi – Baia de Fier – Novaci – Rânca – Vf. Păpușa – Vf. Urdele – Lacul Vidra)
Ziua 8Măgura în hamac și prin baloane de săpun;
Ziua 9: Liliacul măgurean și trei scântei.

Cocos, snowboard și febră

Standard
Cocos, snowboard și febră

Coaja fructului de cocos e mai îndârjită decât ai crede. Oare dacă ai da cu el de pereți…? Oare dacă îndoi cuțitul…? Oare dacă ieși pe balcon și-l calci în picioare? Sari pe el? După un strop de efort din partea noastră, coaja cedează. Fruct dulce și hrănitor, de-ți trec poftele și foamea. Cum se face că e prima dată când ronțăi cocos? Gustul de ciocolată și cocos ne-a definit, totuși, copilăria…

E mai ușor de înțeles cum reușeau, într-o oarecare măsură, concurenții de la Supraviețuitorul să-și potolească foamea doar ronțăind zi de zi niște cocos. Urmăresc emisiunea, inițial, pentru Robert. Curioasă pe unde-l poartă viața pe omul ăsta de care mă leagă vreo două zile pe drumuri de munte, prin soare, ploaie și vânt, pe la cetăți uitate de lume, întâlnind oameni scoși parcă din povești și împrietenindu-ne cu toți câinii ce ne ies în cale. Niște zile în care mi-am reevaluat viața și prioritățile, așa, mergând la pas alături de Iulia, Alexandrina și Robert. Oameni pe care nu-i uit, deși drumurile o iau care-încotro, căci vor fi mereu asociați cu acel punct de cotitură-n viață.

Așa ajungi să te uiți la tot felul de emisiuni. Apoi te uiți pentru că-i fascinant să vezi cum reacționează oamenii în situații mai mult sau mai puțin extreme. Te uiți să vezi ce face foamea din om. Și ți-s dragi oamenii, în ciuda cinismului ce-ți dă târcoale. Dacă-i accepți pentru ce sunt, oameni adică, ți-s dragi.

O vreme, mai stă cocosul în frigider, până-mi adun curaj să iau coaja la despicat. Iarna m-a cucerit cu fulgi albi de cocos, de omăt. Fulgi ce se aștern pufoși pe ochelari, într-o seară de ianuarie.

Zâmbesc și cad în fund. Îmi adun forțele și energia, nu știu de unde, mă împing în mâini și hop-sus! Alunec vreo câțiva metri cu placa, aud un vâjâit de schiuri din spate, mă dezechilibrez, cad în fund. Mă ridic, alunec, îmi țopăie sufletul fericit, cad. Mă ridic din nou, cad. Tot așa. De-acum prind viteză și cad doar de vreo două ori până ajung jos, la baza pârtiei. Ce bucurie! Urcușul e, însă, greoi, vreau să renunț. Nu este telescaun, deci la pas, în sus, pe pârtie. Simt că placa îmi rupe brațul, că nu mai am energie, că îmi tremură tot corpul. Ajung sus, privesc în jos și… mai vreau.

Cad din nou, îmi tremură picioarele, mă ridic. Alunec iar… Câteva secunde de euforie pură. De fericire. Apoi cad din nou, în genunchi de data aceasta. Mă împing prea tare în mâini și cad pe spate, în fund. Și râd așa de una-singură, de mine, de situație. Mă observă cineva, urcă și el cu placa sub braț, zâmbește înțelegător. Așa-i prima dată (și a doua, în mod sigur). Privesc iar spre cer, îmi cad fulgii de cocos în ochi. Mă ridic și plutesc o vreme. Cad iar. Sau nu știu, mă arunc pe jos pentru a evita ciocniri sau căzături urâte.

Mi-am salvat fundul de vânătăi și durere, în ciuda avertizărilor lui Tarfin. Sau poate tocmai de-aia! 😛 Mi-am sacrificat mâinile și brațele în schimb, căci ele au amortizat toate căzăturile. Pentru prima dată am febră musculară la pernițele din palmă, la mușchii degetelor, la întâlnirea antebrațului cu brațul. Nu îmi pot lua eșarfa din cuier. Nu îmi pot ridica brațele. Abia îmi țin cana de cafea. Și fiecare durere mă face să zâmbesc, căci retrăiesc pentru o clipă senzația de zbor și lipsa de griji.

Iarna m-a cucerit cu fulgi de cocos, fulgi de nea și-un vis alb ce-alunecă printre copaci. Azi e primăvară și regret că am căzut de prea puține ori. Când nu mai sunt în stare să cad, pot să mă târăsc. Acum știu că pot 🙂

16179603_10211932206200772_6925242106510235655_o

 

Tunelul Dragostei [Adventureee, ziua 4]

Standard
Tunelul Dragostei [Adventureee, ziua 4]

Înainte de-a retrăi noaptea de la Oțelu Roșu, explicativ, cauza prezenței noastre acolo era Tunelul Dragostei.

Aveam să-l parcurgem de dimineață și speram să fie soare, lumină, frumos. Nu a fost soare. Dar a fost o aventură, asta-i cert! 🙂

tunelul-dragostei-si-castelul-din-carpati-3

Dacă aș face un top al nopților dubioase din viața mea, noaptea de la Oțelu Roșu și-ar ocupa furtunoasă un loc sigur. Era deja întuneric pe când instalam corturile și ne îndreptam înspre mica pădurice să adunăm lemne pentru foc. O vreme, ne-am cocoțat pe colina de lângă locul de campare și ne-am pierdut cu privirile în cer. În depărtări, se vedeau furtuni. Fulgerele luminau lumea. Și era liniște. Începeam să bănuim că una dintre furtuni era cea pe care o lăsasem în urmă, la Costești. Le-am numărat. În depărtări, amenințau vreo 4 furtuni, în 4 direcții diferite.

Ne apropiam de pădurice, urmărind lumina frontalelor și a fulgerelor. Un lătrat, încă unul. Un strigăt de om, părea să-și cheme câinele sau să strige la niște eventuale animale (oi, vaci?). La întoarcere, în apropiere de corturi, lătra un câine (sau mai mulți?). Nu suna prietenos și eu, una, nu-l vedeam. Din nou strigăte de om. De mai aproape, de data aceasta. Începeam să am o senzație de disconfort și nesiguranță – și nu câinele era cauza. Din întuneric, veneau niște oameni, urlând la noi. Nu înțelegeam o iotă. Ne întrebau ceva. Cine suntem, poate (?), ce facem acolo (?). Erau agitați, cu o atitudine agresivă. Tarfin și Cipri au zis de câteva ori că… turiști, corturi, vrem să vedem Tunelul Dragostei de dimineață… S-au liniștit în cele din urmă. Erau ciobani, ne-au văzut luminile de la frontale și s-au speriat. Aparent au fost atacați recent, li s-au furat animalele și alte probleme. Ce izbită de-o lume bizară m-am simțit. Mi-era greu să îi înțeleg ce spun, nu vorbeau foarte clar. Mi-era milă de ei, cred. Uite-mă pe-aici, în vizită, într-o lume ce nu-mi aparținea, ce funcționa după alte priorități. Venisem în căutare de mici comori. Oamenii ăștia erau în căutare de siguranță fizică. Au devenit foarte prietenoși, în modul lor gălăgios de-a fi. Ne-au arătat „filmulețe amuzante cu femei proaste de pe internet”, erau dezamăgiți. S-au oferit să ne ajute să facem focul, să ne mai aducă lemne. Ne-au spus că-i mare lucru că nu ne-au rupt în bucăți câinii, că de obicei atacă, sunt înrăiți. Că sigur suntem oameni buni, câinii simt. Ne-am simțit și noi bine auzind asta și, doamne, ce bine-mi pare că sunt așa simțitori câinii și nu atacă dacă ești om bun. Au plecat în cele din urmă. Urmau să treacă cu turma de animale pe lângă corturile noastre la primele ore ale dimineții.

Ne-am așezat în jurul focului, activitate ce-mi devenea tot mai dragă! E atât de liniștitor să privești jocul flăcărilor. Nu știu unde-mi dispar toate gândurile în momentele alea. Rătăcind cu privirea în flăcări, începi să înțelegi de ce furând focul de la zei, omul a devenit mai conștient de sine, mai introspectiv, mai inteligent. Cerul e tot mai des luminat de fulgere. Prinși de toată povestea cu ciobanii, nu am realizat ce se întâmplă deasupra noastră, în ceruri. Patru furtuni de toată frumusețea își dădeau întâlnire la Tunelul Dragostei. Și ce întâlnire a mai fost. Ne-am ascuns rapid în corturi, se anunța a fi prima probă serioasă a lor: rezistă ori ba pe furtună – pe furtuni? Cortul nostru e roșu. Aveam ochii închiși. A fulgerat și ni s-a făcut roșu în fața ochilor închiși! 😀 Trebuie să treci prin cel puțin patru furtuni simultane pentru a putea afirma sigur de tine că îți place ploaia (și prin Electric Castle). Mie îmi place!

Zâmbesc tâmp realizând că scriu iar despre altceva. Pentru că nu-i despre un obiectiv turistic. E despre experiențe ce îți rămân pe veci în suflet și-n cap, te fac să te simți viu.

Pentru mine, Tunelul Dragostei nu înseamnă lumină diafană printre frunze, soare și plimbări romantice pe vechea cale ferată. Tunelul Dragostei e noapte, cu fulgere ce te orbesc, câini ce nu te rup în bucăți dacă te simt că ai suflet bun, oameni speriați, agresivi și prietenoși, rătăciri în jocul flăcărilor. Tunelul Dragostei înseamnă să fii martor la întâlnirea a patru furtuni fix deasupra capului tău, să închizi ochii, să asculți cum se dezlănțuie o lume aproape arhaică. Să vezi cu ochii închiși cum totul devine roșu aprins. 

Iar dimineața, când toate s-au liniștit, să pornești la plimbare pe calea ferată. Prin Tunelul Dragostei. Care e o iluzie, una frumoasă. Întocmai ca dragostea, de multe ori. Vei privi în față, în spate. Vei alege direcția: acolo pare să fie tunelul. Ajungi acolo și ți se pare că, de fapt, e mai în față, să mai mergi o vreme. Tunelul Dragostei nu-i niciodată acolo unde ești tu, te cheamă insistent să îți continui drumul. E mai în față, dacă mai mergi încă 50 de metri, acolo e. Și tot așa. O iluzie…

tunelul-dragostei-si-castelul-din-carpati-1

Va urma:
Castelul din Carpați


Ziua 1: Castelul Corvinilor și Cetatea Aiudului (Cluj – Aiud – Alba-Iulia – Sântimbru – Orăștie – Hunedoara – Călan – Ocolișu Mic – Costești – campare aici).
Ziua 2: Trei cetăți într-o zi. Trei oameni pe drum (Costești -corturi -> Cetatea dacică Cetățuia Costești -> Cetatea dacică Costești-Blidaru -> Sarmizegetusa Regia -> înapoi la corturi).
Ziua 3:  Dinozauri, zimbri și-o biserică ciudată (Costești – Rezervația de Zimbri (Hațeg) – Geoparcul Dinozaurilor – Biserica din Densuș – Căsuța Vulcanilor Sarmizegetusa Ulpia Traiana – campare la Oțelu Roșu).
Ziua 4: Tunelul Dragostei și Castelul din Carpați (Oțelu Roșu – Tunelul Dragostei – Sarmizegetusa Ulpia Traiana – Clopotiva – Ostrov – Râu de Mori – Suseni – Cetatea Colț – Râu de Mori – Sântămăria Orlea – Cheile și Turnul Crivadiei – Petroșani – Parcul Național Defileul Jiului – cazare la motel).
Ziua 8Măgura în hamac și prin baloane de săpun;
Ziua 9Liliacul măgurean și trei scântei.