Noapte de sâmbătă

Noaptea de sâmbătă a fost una plină de oportunităţi la Cluj. Festivalul Luminii, Noaptea Muzeelor şi încă ceva festival muzical la Sala Sporturilor. Am aflat cam târziu de ele şi, în ciuda faptului că, de obicei, când ies de la servici nu prea mai sunt în stare să mă plimb aiurea, şi, mai ales în ciuda faptului că a fost o zi stupid de încărcată (nu înţeleg de unde atâţia clienţi), după ce am mâncat o bunăciune de mâncare (da, din mall, da, un fel de fast-food), parcă mi-a revenit pofta de viaţă.

L-am luat pe N., aşa necăjiţi cum eram amândoi, şi ne-am pornit înspre Festivalul Luminii. Am străbătut aleea Detunata, puţin dezamăgită de numărul mare de maşini care se înghesuiau pe o străduţă îngustă pentru a ajunge într-un… parc. Maşinile parcă nu-şi aveau locul în acea atmosferă. Ne-am întâlnit cu Anca şi C. şi curând am uitat de maşini şi aglomeraţie, deşi înghesuială era. Dar parcă era o aglomeraţie liniştită.

Întuneric, paşi domoli urmează gulguţele, vedem o mulţime de oameni, ne apropiem. În centru, doi băieţi cântă la chitară. Nu auzim nimic, oamenii vorbesc… şi vorbesc… şi vorbesc. Încep să mă agit, mă scot din sărite astfel de lucruri stupide. Adică, dacă te-ai plantat într-un spaţiu în care cineva cântă, TACI şi ascultă. Dacă nu vrei să asculţi, parcul e mare, mergi mai departe şi fă loc celor interesaţi.
Cam pe când îmi pierdeam speranţa şi deveneam tot mai dezamăgită de nesimţirea omenească, băieţii au început să cânte ,,Mad world”, poate nu întâmplător. Nu ştiu ce s-a întâmplat în sufletele şi minţile oamenilor, însă au tăcut toţi brusc. Se auzeau doar două chitări şi două voci, acompaniate curând şi de public. Pentru câteva secunde, a fost o atmosferă magică. Cântecul s-a terminat, oamenii au început din nou să vorbească, noi am decis să plecăm înspre altă zonă a parcului luminat frumos.
(,,Mad world”, cover – superb cântec, frumoasă variantă)

Ne-am plimbat prin ,,labirint”, am admirat desenele copiilor expuse şi luminate în parc şiiiiiiiii, orientându-ne după aplauze şi voci, am reuşit să vedem şi jongleriile cu foc. Din nou, pentru cateva clipe, atmosfera a fost magică… scânteile s-au făcut vinovate.

(Primele trei fotografii – de aici: M&D Foto )

Deşi nu mai speram să ajung şi la Noaptea Muzeelor, m-am trezit plimbată şi până la Bastionul Croitorilor. Bucuroasă – căci e prima dată când văd şi interiorul clădirii. Am descoperit o expoziţie de fotografii, printre care am găsit câteva chiar foarte reuşite. N. are un ochi format pentru aşa ceva şi mi-a făcut plăcere să studiem fotografiile împreună. La etajul următor ne-am întâlnit cu un Cavaler. Bine proptit, cu armură grea, alură serioasă. Şi burtos. Ne-am amuzat nevoie mare :)) Nu, nu era un om îmbrăcat în cavaler, era o armură din evul mediu, ca la carte. Ne-a lovit contrastul dintre ceea ce vedem în filme şi cum stăteau de fapt lucrurile. În filme, toţi bravii cavaleri au armuri ce urmează formele unor posibili muşchi – pectorali, pătrăţele abdominale, bicepşi, tricepşi ş.a. Cavalerul nostru era burtos. Poate de-aici s-a păstrat şi sintagma ,,tricou cu burtă”.

La alte muzee nu am mai ajuns, voi merge într-o zi cu soare.