Cărți & Luluri: holeră, năpastă și ferma animalelor

N-aș putea promite că într-o zi voi deveni om serios și că voi scrie despre cărți cum s-ar cuveni. Mă rezum la câteva idei de-a valma, fără prea multe filtre și fără concluzii relevante din punct de vedere literar. Mi-aș dori în schimb să îmi mai notez unele idei în timp real. Dar încă n-am stăpânit arta scrisului în mișcare și adevărul este că nici sufletul nu mi-e suficient de boem încât să-mi scot carnețelul oricând-oriunde și să-mi las ideile să zburde. Aș vrea eu. 

Dragostea în vremea holerei – Gabriel Garcia Marquez

Romanul este prezentat ca fiind „una dintre cele mai frumoase și mai tragice povești de dragoste din literatura universală” și încerc să fac abstracție de această perspectivă. Dar nu pot. De Marquez m-am îndrăgostit într-Un veac de singurătate, însă pare c-a fost doar o aventură de-o noapte, cât m-a ținut atunci lectura. Am regăsit și aici măiestria cu care Marquez își capturează cititorii (da, ca pe o pradă), forța poveștii și a personajelor. Pot să intuiesc ce fel de corzi sensibile vibrează în oameni când citesc acest roman. Doar că mă deranjează romantizarea obsesiei față de o altă persoană și echivalarea unei relații toxice cu „iubirea care învinge barierele timpului”.

Prea ne aberăm noi, oamenii, câteodată… Cu iubiri neîmplinite care durează 50 de ani și idealuri de noblețe sufletească concretizată în fapte contradictorii. Cu „Un veac de singurătate”, Marquez are meritul de-a fi făcut poveștile de dragoste atât de scârboase și sub nici o formă acceptabile din punct de vedere moral, social și cultural, încât nu prea ne-a trecut prin cap să le romantizăm și să le idealizăm, iar atenția a fost îndreptată către acele idei și întrebări care dau profunzime romanului. În „Dragostea în vremea holerei”, simt că l-am pierdut printre toate născocirile astea vizavi de cum e dragostea, în care nu mă pot regăsi și pe care, de altfel, recunosc, le desconsider. Altfel, am auzit că e o carte de căpătâi pentru mulți, așa că. 🙂 

Năpasta – I.L. Caragiale 

A durat o vreme până să ajung și la „Năpasta”. Dramă, ne-dramă, Caragiale avea darul de a surprinde absurditatea cotidianului și ițele întortocheate pe care oamenii și le țes singuri.

Din „Năpasta” mi-au rămas câteva idei: cum că oamenii, chiar și cei „simpli”, cum ne place nouă să ne gândim la țăranii de altădată, sunt complicați și complecși sau cum că suferința și obstacolele îi pot nărui pe unii și-i pot întări pe alții. Anca se căsătorește cu cel pe care-l bănuie a fi criminalul primului ei soț. Și stă în noua căsnicie ani buni, cu determinare, în încercarea de a(-și) dovedi că Dragomir este, într-adevăr, criminalul.

Dacă ar fi să faci un rezumat, „Năpasta” sună a telenovelă țărănească. Dar psihicul personajelor îl simți a fi autentic, iar motivele lor sunt puternice și bine ancorate în contextul social și în drama lor personală. Am descoperit un alt Caragiale și mă bucur că am citit „Năpasta”, fie și acum, când poate clasicii noștri nu mai reprezintă o curiozitate. 

Ferma animalelor – George Orwell 

După „1984”, acest micuț roman, distopic și el, a părut o lectură ușoară. Încă din primele pagini ai senzația că citești o fabulă. De altfel, titlul original al cărții a fost Ferma Animalelor: O fabulă. O critică a revoluției bolșevice, printre rânduri, îmbrăcată în piele de animale. Să-i faci porci pe politicieni nu-i vreo invenție metaforică, e doar o exprimare mai directă a lui Orwell :))

Lupta pentru putere și ascensiunea politică a lui Stalin sunt ilustrate aici (și) prin explorarea vidului de putere. Când „inamicul” comun este înlăturat (ființa umană în fabula noastră), pe fondul acestui spațiu rămas gol, fie se dezlănțuie o nouă luptă pentru putere care va dezechilibra colectivul, fie acest spațiu este umplut de o nouă forță politică (sau de un nou opresor, Stalin în realitatea istorică). 

„Toate animalele sunt egale, numai că unele animale sunt mai egale decât altele.” – rezumă perfect mecanismele unei societăți în care un grup privilegiat șterge pe jos cu ideea de egalitate, răsturnând după bunul plac semnificațiile unor concepte și idealuri îmbrățișate de restul animalelor, murdărindu-le în proces și golindu-le de semnificație. Am senzația că atât timp cât vor exista politicieni avizi de putere, „Ferma animalelor” va rămâne un roman relevant.


Photo by Shraddha Agrawal on Unsplash

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s