Am mâzgălit!

Standard

Nu am mai mâzgălit nimic de mult timp. Dar uneori se întâmplă chestii ciudate, poate plăcute sau neplăcute, poate de ambele soiuri simultan, care te determină să faci ceva. Orice, doar ca să nu simţi că o iei razna. Şi pentru că nu am avut chef de dansat, am desenat. Am mâzgălit. Nu doar pe foi, ci şi pe cicatrici – la propriu.

Aşa. El e The Goa’uld, deşi iniţial i-am zis Sfântu Goa’uld, dar nu se potriveşte. (da, prea mult SG-1, şi ce? că mă aflam în strânsă competiţie cu un om drag, competiţie pe care am pierdut-o, că netul meu merge de toată jena, nevermind. Ce ziceam?). Da.
Originalul, care-i plictisitor (desenul, nu persoana).

Şi Editatul, care deja e special. (şi desenul, şi persoana).

Nu voiam să îmi dezvălui incapacitatea de a desena guri de oameni sau ochi simetrici sau chiar oameni, ei bine, de a desena, dar le vom numi mâzgălituri, şi vom menţiona faptul că au o semnificaţie.

Mai jos am desenat ceva ,,aproape frumos”. Voiam să îmi fac auto-terapie desenând ,,ceva frumos“ (flori şi fluturaşi). În cele din urmă, să colorez aiurea până rup mina creionului pe foaie a fost de-a dreptul eliberator.

Şi în cele din urmă, un gândăcel (unii i-au zis marţian) s-a odihnit pe cicatricea mea (aia urâtă de la încheietură, de se uită toţi dubios la mine când o observă, aia, da. Şi ca să ştiţi mai am una şi mai urâtă pe abdomen, în partea dreaptă, din aceeaşi serie. Da’s unicată, ce mai contează. Ori cădem să ne frângem gâtu’ şi toate cele, ori nu cădem!)

Anunțuri

27 de răspunsuri »

  1. Hey 🙂 Am revenit…momentan pe la lumea dragă din blogosferă 🙂 Nu-ti face griji: iti scriu eu daca e nevoie raspunsuri in functie de cat de dubios se uita oamenii. Promit ca niciodata nu iti vor mai zice ceva :)))))

    Mie imi plac mazgalelile…as cere chiar un portret mazgalit 😀

    Apreciază

  2. Dar de ce era floarea nervoasă? SG=StarGate, deci Stargate SG-1 nu ar fi un pleonasm? Nu al tău.. ci a celor care au denumit filmul așa 🙂

    Fain de tine că „mâzgâliturile” au formă (spre deosebire de mâzgâliturile unui om de rând ca mine)… mai puțin gândacul ăla care nu prea pare gândac… serios. Un gândac trebuie să aibă mai multe picioare… Cred că puteai face un concurs cu el: „ghiciți ce e asta”. Să vezi cât de creativi îți sunt cititorii :))

    Apreciază

    • Ca… exprima si ea ce stia atunci, pe moment 😛 Impulsiva floare.
      Daaa, sa stii ca si eu m-am gandit si acum, ca tot ai evidentiat si tu acest aspect, am citit una-alta. ,,Stargate” simplu e folosit pentru filmul din ’94.
      Probabil in mintea lor, ,,Stargate SG-1″ nu e tocmai un pleonasm, in ideea ca sunt mai multe echipe militare SG (SG-2, SG-3 s.a.m.d), iar serialul urmareste doar aventurile echipei… SG-1 :))) Mbun. Si apoi mai e Stargate Atlantis, Stargate Universe…
      Cand zici doar ,,Stargate”, e ca si cum te-ai referi la intreg universul Stargate (ca la ,,universul Marvel” sau altele). Hihi 😛

      Daaa, stiu ca nu pare gandac. Eram cu o prietena si am zis ca hai sa imi fac un gandac pe mana, doar ca a iesit creaturica asta. A ramas insa cu eticheta :))

      Adica sa va pun pe voi sa ghiciti ceva ce nici mie nu mi-e prea clar ce o fi :)) Ee, ar fi fost o idee buna 😛

      Apreciază

    • Multumesc Nice, dar nu e vreun talent aparte, sunt doar mici ambitii de moment. Si dupa cum vezi, nici mie nu imi ies oamenii intregi :)) Da, probabil ochiul tau se simte mai confortabil cu peisajele, cu natura, decat cu trasaturile si chipurile oamenilor – si asta se rasfrange in mai multe domenii 😛

      Apreciază

  3. Pingback: Pato Basil

  4. Mi-ai adus aminte de perioada cand ‘eram’ un fel de S. Lee

    Te minunezi daca ai vedea cati heroes am desenat

    Pana si pe Spidermanu creat de Lee.. l-am tot desenat

    Erau asa de misto incat ai mei le puneau pe frigider ca pareau ca din comics bo oks

    Damn, ce mai desenam atunci..

    Cand alti tzanci desenau asa: http://i.imgur.com/Kezsm.jpg

    La mlne erau gen asa:

    Deseneam pana lesea.. ori mai retusam cu guma, ori luam alta coala si „paienjeneam” iar

    Pana la urma am renuntat si n-am mai desenat nimic de muIt

    Apreciază

    • Heeeeiiii >:d<
      Vad ca mazgalelile astea ma pun in legatura cu tot felu' de oameni dragi 🙂
      Nu stiam ca avem asta in comun – pe Spiderman il desenam si eu cand eram tzanca. Insa doar pe el, la alti eroi nu ma incumetam.

      Ai putea sa desenezi din nou, ia o hartie si un creion si da-i bataie. Din cate zici, chiar aveai talent la asta, e pacat sa nu te relaxezi macar din cand in cand desenand una alta… Si cred ca ti-ar oferi si o oarecare satisfactie cand ai vedea rezultatul final.

      Apreciază

  5. Pingback: de la Carlos, la roșu aprins | Mnemosyne

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s