O vizită prin Mall sau la Biserică reprezintă un act de cultură în viziunea multor români (conform unui studiu, bla bla), motiv pentru care mai că-ți vine să-ți reconfigurezi opiniile și stările interioare inadaptate și să participi și tu, duminica, desigur, la viața culturală a urbei.
Te iei de mânuță cu un tarfinotroll și ataci, de voie, de nevoie, Mall-ul, această instituție culturală, în care patrimoniul nostru specific perioadei de consumerism modern este valorificat la potențial maxim.
Cu grijă să nu te-agăți de restul însetaților de cultură, să nu interferezi din greșeală cu vreun cot în trăirile culturale ale altora, să nu încurci bunul stat la scena neconvențională cu mâncare, să nu deranjezi exprimarea artistică de la noile case de marcat scanat, simți cum te scufunzi în momentul profund dramatic și tragi-comic deopotrivă, saturat de viață, de culori, luciri, sunet și ritm ancestral.
După primele două ore de tropăit fonic și vizual, timpul intră-n sac. Râzi zgomotos, te zombifici cu repeziciune, faci ochii mari la vreun produs, analizezi prețuri, te confrunți cu dileme existențiale și iei decizii spontane, creative și impulsive.
Orele în Mall sunt un mare ghem haotic de culoare și gălăgie.
Își au farmecul lor, cu toată viața și claia de oameni ce mișună de ici-colo, cu ritmul haotic căruia-i poți da o melodie, dacă zumzăi îndeajuns și lași inhibițiile deoparte. După atâta cultură, însă, obosești și te prostești. Ți-e somn și parcă mai dă-l încolo de act cultural-social.
mmnemosyne 