Arhive pe etichete: decizii

Sacră zi prin Mall

Standard
Sacră zi prin Mall

O vizită prin Mall sau la Biserică reprezintă un act de cultură în viziunea multor români (conform unui studiu, bla bla), motiv pentru care mai că-ți vine să-ți reconfigurezi opiniile și stările interioare inadaptate și să participi și tu, duminica, desigur, la viața culturală a urbei.

Te iei de mânuță cu un tarfinotroll și ataci, de voie, de nevoie, Mall-ul, această instituție culturală, în care patrimoniul nostru specific perioadei de consumerism modern este valorificat la potențial maxim.

Cu grijă să nu te-agăți de restul însetaților de cultură, să nu interferezi din greșeală cu vreun cot în trăirile culturale ale altora, să nu încurci bunul stat la scena neconvențională cu mâncare, să nu deranjezi exprimarea artistică de la noile case de marcat scanat, simți cum te scufunzi în momentul profund dramatic și tragi-comic deopotrivă, saturat de viață, de culori, luciri, sunet și ritm ancestral.

După primele două ore de tropăit fonic și vizual, timpul intră-n sac. Râzi zgomotos, te zombifici cu repeziciune, faci ochii mari la vreun produs, analizezi prețuri, te confrunți cu dileme existențiale și iei decizii spontane, creative și impulsive.

Orele în Mall sunt un mare ghem haotic de culoare și gălăgie.

Își au farmecul lor, cu toată viața și claia de oameni ce mișună de ici-colo, cu ritmul haotic căruia-i poți da o melodie, dacă zumzăi îndeajuns și lași inhibițiile deoparte. După atâta cultură, însă, obosești și te prostești. Ți-e somn și parcă mai dă-l încolo de act cultural-social. 

Anunțuri

Dezamăgiri și inerții decembriste

Standard

Încă nu m-a părăsit starea de dezamăgire post-alegeri. Nu-mi amintesc să fi scris nici măcar o dată pe teme politice în ultimii 7 ani, deci e clar că sunt chiar dezamăgită. Nu de rezultate, deși mă fac și alea să respir greu. Sunt dezamăgită de voi toți ăia care nu ați mers la vot. De voi ăia tineri, cu vârste între 18 și, să zicem, 40 de ani, care nu v-ați sinchisit să vă exercitați un drept. Era al vostru, indiferent ce-ar fi însemnat el, trandafiri roșii sau altceva. Sunt dezamăgită de voi ăia care vă băgați picioarele în el vot, că oricum nu schimbă nimic. Evident că nu schimbă nimic, din moment ce, în fapt, voi ăștia pasivi sunteți majoritari. Sunt dezamăgită că ați luat decizia să nu votați, deci să-i lăsați pe alții să vă decidă viitorul. E călduț și confortabil să decidă mămica pentru voi, nu? Nici nu știu dacă tristețea-i mai mare decât dezamăgirea. Pentru că-i trist să avem tineri cărora le lipsește dorința de a-și lua soarta în propriile mâini. Vă lipsește puterea de a lua decizii asumate, oricare ar fi ele. E foarte trist. Așa moare o societate, care oricum abia începea să respire, să trăiască. Sunt dezamăgită de toți restul care n-au avut timp, le-a fost lene, au uitat, au făcut curățenia de primăvară, au dormit în papuci toată ziua. Sau nici măcar n-au știu că. Să nu vă mai aud că vă plângeți în următorii 4 ani de societatea în care trăim. N-ați fost în stare sau nu ați vrut să puneți osul la treabă nici măcar 30 de minute.

În cele din urmă, sunt dezamăgită de mine. Chiar discutam cu Tarfin duminică… În mica noastră lume virtuală, pe rețelele de socializare online, dar și în micul nostru univers format din cunoștințe și prieteni, trăim ca într-o bulă minunată. Cumva, aveam impresia că uite, mentalitățile încep să se schimbe, uite, tinerii sunt implicați și încep să își dezvolte spiritul civic, uite, oamenii încep să își dorească o societate sănătoasă și funcțională, nu una în care dăm mită, șpagă și ne furăm unii altora căciula. Eram cumva dezamăgită de toți tinerii ăia care au fost pe la proteste, dar n-au mers la vot. De toți care abordează pe Facebook tot felul de subiecte sociale sau își dau check-in și pun hashtag pe la diverse campanii și strângeri de semnături, etc. De fapt, cred că majoritatea ălora chiar au mers la vot și cred că mentalitățile pe care le-am observat eu chiar începeau să se schimbe. Însă tindem să ne înconjurăm de oameni care ne plac, de oameni în care ne regăsim cumva sau pe care îi admirăm. Poate 70% dintre postările care îmi apar în newsfeed pe Facebook sunt chestii ok, dar asta pentru ca am știut să îmi filtrez bine rețeaua asta și informațiile și persoanele care să îmi apară în newsfeed. Mi-am făcut propria bulă de oameni frumoși, oameni vii care mișcă, oameni care trăiesc și care au inițiativă, oameni care își asumă deciziile pe care le iau. Din păcate, realitatea generală / majoritară e alta.

Și sunt dezamăgită de mine că am ajuns în situația de a fi dezamăgită.

15380632_1336888409677913_7809035576861400081_n

Ilustrație: Elemér Könczey

Decizii, gǎlǎgie şi primǎvarǎ

Standard

Sunt într-o perioadǎ de tranziţie momentan. Nimic nu e sigur, trebuie sǎ fac nişte decizii – iar acesta nu e punctul meu forte. Nu e ca şi cum nu aş şti ce voi alege, însǎ amân decizia finalǎ în sine. Ar fi mai uşor dacǎ deciziile mele nu ar depinde de nişte potenţiale acţiuni ale unor alte persoane.

   A venit primǎvara, cu adevǎrat. Reflectând la sǎptǎmâna ce a trecut, îmi dau seama cǎ de fiecare datǎ când ieşeam pe balcon, un val de râsete de copii, voci zglobii şi vesele, îmi aduceau un zâmbet larg pe buze. Blocul meu se învecineazǎ cu o grǎdiniţǎ, aceeaşi la care mi-am petrecut şi eu doi ani din copilǎrie, aceeaşi care, la prânz, ne oferea ,,supǎ de chimin”, aceeaşi în grǎdiniţǎ în care nu puteam sǎ dormim de amiaz, cǎci gândul la joacǎ ne furniza extra-energie. Poate ar trebui sǎ fiu deranjatǎ de gǎlǎgia provocatǎ de copiii ieşiţi în curtea grǎdiniţei, însǎ adevǎrul este cǎ m-a binedispus toatǎ sǎptǎmâna. Val de energie, bucurie, entuziasm, libertate!
   Parcǎ mi-a fost dor de blog, de scris, de citit. Sper sǎ reuşesc sǎ.. mǎ adun. Imi place haosul, dar limitat şi nu în mintea mea.