Bloca-ți-aș mașina…

Așa-mi place să cred că îi îndeamnă pe șoferii supărați vreun demon de parcare. Nervos și obosit, Șoferul se întoarce acasă doar pentru a descoperi cum, în fața blocului, al propriului său bloc, un alt șofer (ăsta-i cu ș mic, că orgoliile nu încap) i-a ocupat locul de parcare. Care loc de parcare îl deține sau nu-l deține legal, depinde de caz, dar oricum e locul Lui de parcare, în fața propriului său bloc.

Supărat și nervos, se așează în fundul șoferului cu ș mic și-i blochează calea de ieșire. Na, blocați-aș mașina, rămâne-ai pe veci în parcare. Ca gest cu valoare artistică, Șoferul poate, opțional, să-i ridice celuilalt ștergătoarele.

Mulțumit de sine și o idee mai eliberat de frustrarea acumulată la vederea mașinii străine pe locul lui de parcare, Șoferul urcă în apartament și își vede de treabă. Sau cine știe, poate aruncă ocheade pe balcon să-și prindă inamicul în încurcătură.

Așteaptă vreo câteva ore, bea niște țuică, scuipă semințe, urlă de la etajul 10 când îl vede pe șoferul ăla mic, jos, că încearcă să iasă din „parcarea” care-i un petec de pământ pe-un deal, ăăă, stai, ăsta era alt Șofer.

Așteaptă o vreme, se mai uită fugitiv pe fereastră, apoi uită de problema parcării. Sau cine știe, poate curiozitatea îi cauzează insomnii și stă cu urechile ciulite toată noaptea, poate-poate îl aude pe ăla disperat că nu poate ieși din parcare.

În supărarea și răzbunarea lui, Șoferul nu conștientizează că poate le blochează și altora mașina. Și chiar de n-ar face-o, nu conștientizează nici faptul că pur și simplu contribuie la acumularea și mai multor frustrări și izbucniri nervoase din toate părțile, perpetuând o stare de spirit tensionată și încrâncenată.