Beton şi tăceri

Nopți matinale 1 minut

Nopţile sunt tot mai reci. Te mulţumeşti să taci, căci asta ştii să faci cel mai bine. Lasă-ţi capul pe spate şi priveşte cerul. Cândva, ai fi putut să vezi stelele. Dar eşti în centrul oraşului. Te întrebi atunci de ce, de ce naiba avem nevoie de fabrici şi uzine, de betonul asta de sub picioare. În vastitatea universului, cât de important e betonul ăsta pe care brusc îţi vine să-l zdrobeşti, să-l readuci la o stare iniţială, de praf şi pulbere?

Dar nu betonul te supără, de fapt. Ci propria-ţi fiinţă, pe care ai limitat-o şi îngrădit-o într-un munte de concepte imbecile.
Oare ar trebui să fac şi conversaţie cu oamenii ăştia? Nu, nu ar trebui nimic. Eu tac.

Publicat de Lulu

Culeg, scriu și spun povești de când mă știu. Sunt pasionată de explorări urbane, rurale, montane și intrinseci, mereu în căutare de noi experiențe... 🌲 În timpul liber, am grijă de (multe) plante, citesc și, de-o vreme, mâzgălesc.

Publicat

15 gânduri despre „Beton şi tăceri”

  1. Eu nu tac, momentan; prefer sa iti raspund pe blog 😉 Degeaba, Iulia. Degeaba ne-am pus betoane, cosntructii de tot felul si ne-am creat state. Singura evolutie necesara omului este cea interioara. si cu cat ne-am dezvoltat lumea exterioara ne-am indepartat de adevarata noastra fiinta 🙂
    Nu, nu e nevoie sa relationezi cu oamenii cu care nu simti ca trebuie sa faci asta 🙂 Eu nu o fac niciodata.
    Sa ai o zi plina de verdeata si de zambet 🙂 Si sa fie si cu multa caldura sufleteasca 🙂

    Apreciază

    Răspunde

    1. Chiar in urma cu ceva timp, un prieten se revolta putin la ideea ca i se mai spune ca nu-i normal din diverse motive: ,,eu nu-s normal? dar voi sunteti normali ca v-ati creat tari si credeti in ele ca si cum ar fi ceva real?”. Mi-am amintit tocmai pentru ca ai mentionat de faptul ca ne-am creat state…
      Suntem atat de absurzi si nici nu ne dam seama.
      Ar fi fost frumos sa ne dezvoltam echilibrat, odata cu exteriorul, si interiorul.

      Oamenii cu care eram sunt ok, dar e mereu acea presiune sa zici ceva, desi poate nu poti si nu vrei sa mai zici nimic. Uneori mi se pare mai firesc sa taci langa un om, decat sa ii vorbesti.
      Iar asta e o problema la mine, tac atunci cand ar trebui sa vorbesc.

      Iti multumesc, Marin 🙂

      Apreciază

      Răspunde

      1. Suntem doar absurzi. Din punctul meu de vedere, daca biblia ar fi avut o singura propozitie, tot ar fi fost cea mai mare carte din istoria omenirii. Propozitia aia este: desertaciunea desertaciunilor, totul este desertaciune (am citat aproximativ).

        Uite, o idee din partea mea (tu decizi, desigur, daca ti se potriveste au ba): traieste asa cum simti tu, nu te comparta intr-un anume fel doar pentru ca x si y se asteapta sa o faci sau pentru ca societatea o considera normal. Fii tu si fa doar ceea ce simti in adancul sufletului tau. Daca tu simti ca trebuie sa taci,atunci fa asta 🙂

        Eu stateam in mijlocul unei petreceri cu dans, tipete si bautura pe la doua dimineata, pe o bancuta, linistit, fara sa ma deranjeze ceva si fara sa fi baut altceva decat apa. Eu ma simteam excelent; nu ma interesa felul in care se comportau ceilalti 😀

        Seara minunata de miercuri!

        Apreciază

        Răspunde

          1. Ma bucur ca se aplica 🙂 Nu lasa niciodata pe altii sa iti faca viata, chiar daca iti sunt parinti, frati sau oameni si mai apropiati 🙂 Nimeni nu are dreptul asta. Daca toti considera ca au dreptul sa fie egoisti, atunci il ai si tu 🙂

            Apreciază

            Răspunde

        1. Cred ca pot intelege 😛 Fiecare lucru la timpul lui, draga zana. Vei raspunde cand va fi cazul, daca va fi cazul. De fapt, eu sunt multumita si daca o intrebare s-a lipit doar de mintea cuiva. Raspunsurile vin ele, pe parcurs 😛

          Apreciază

          Răspunde

Lasă un comentariu