Arhive pe etichete: zapada

Mi-am luat iarna înapoi | Snowboard

Standard
Mi-am luat iarna înapoi | Snowboard

Am înlocuit „ioooiii”-urile cu „weeeeeee”-uri, iar pârtiile nu mi-au (mai) stors nici o lacrimă de frustrare iarna aceasta. Cât de dragă mi-e iarna, de fapt! Și cum uitasem. Cât de alb e albul zăpezii în lumina soarelui de munte, cât de albastru e cerul oglindit în nămeți. Și toate particulele alea mici de gheață ce sclipesc în soare și-ți fug prin fața ochilor când treci cu telescaunul pe lângă brazi de când lumea te conving că-i de vis. Că iarna-i de vis. Chiar dacă îți îngheață degetele în mănuși și nu mai știi sigur nici ce-o fi cu degetul mic de la piciorul stâng.

snowboard iarna (3)

Mi-a zis bunica la începutul iernii, la telefon, pe când ne porneam entuziasmați spre Buscat, ceva de calul bătrân care nu se mai învață (în buiestru?)… Și că să nu-mi rup vreo coastă sau să nu-mi pierd capul pe-acolo, după cum mi-i obiceiul. Ce-i drept, unele lucruri e fain să le înveți când ești copil, când frica nu te oprește din a încerca și testa (căci asta ești programat să faci, să înveți despre lume, să te adaptezi), când nu ai încă tot soiul de certitudini și păreri despre tine, cum că tu nu ești genul de om care…, tu nu ești făcut pentru cutare lucru, tu nu poți…, ție mereu ți-a fost frică de…, etc – de parcă ai fi vreun caz special și nu toți avem ideile astea prin cap. Când te împrăștii mai finuț, nu ca un bolovan, iar rănile nu sunt atât de grave, iar vindecarea e rapidă.

Pe de altă parte, riști să duci o viață plictisitoare dacă înveți tot ce-ai de învățat în copilărie și adolescență. Iar apoi te oprești. Și dai vina pe comercializarea sărbătorilor, pe societate și consumerism pentru lipsa ta de entuziasm vizavi de jocul fulgilor de nea.

Toate căzăturile în fund, în genunchi, durerile de picioare, de brațe, emoțiile că treci cu placa peste careva sau că se ciocnește vreun nesăbuit de tine, tot frigul, apoi căldura, apoi efortul de-a urca pe jos pârtia de n ori într-o zi, că telescaunul nu-i încă o opțiune, toate trec prin filtrul romantizării și devin un fleac în secunda aia când simți că zbori, că totul curge natural și frumos pe pârtie, în lume, prin tine. Te trezești la realitate pe burtă, cu nasul în zăpadă și căciula zburată la doi metri în față, cu dureri abdominale și-o înjurătură că wtf, ți-a sunat apa în cap pentru a doua oară în viață. Nu înveți nimic dacă nu înveți să cazi, poate fi deviza mea în viață, nu doar pe pârtie :))

Am învățat să alunec pe snowboard și mi-am luat iarna înapoi, cu toate bucuriile ei. Ce regăsire frumoasă, plină de provocări, hohote de râs, ioi-uri și weee-uri 🙂

p.s. contează să ai un tarfinotroll răbdător care să-ți spună ce și cum, fără să te frustreze, fără să se enerveze.

încă un p.s.: nu vă dați copiii la instructori descreierați (cică autoritari) care iau toată bucuria din experiența asta frumoasă de învățare. Nimic n-ar trebui să fie obligatoriu în viață, să te dai cu schiurile sau cu placa e ceva opțional, n-ar fi ok să fie o experiență frumoasă, nu una forțată, cu urlete pe fundal? Numa’ zic.

p.p.s weeeeeeeeeeeeeeeee! 🙂

snowboard iarna (2)

Reclame

Ca prin ceață. Și e bine

Standard
Ca prin ceață. Și e bine

Aș lua ceața și liniștea și nămeții cu mine, într-o prelungită stare de-a nu face nimic.

Sufeream de sindromul omului modern, incapabil să „șadă blând”, mereu cu mintea într-o mie de direcții, mereu agitație, mereu pusă pe făcut ceva, cu o senzație de vinovăție și neliniște în scurtele momente de repaus.

24131451_10214947394858604_7703087368605720178_n24294295_10214947453700075_6340116938067014157_n

Aerul de munte e ca un buton ce mă conectează instant la realitate, la realitatea aia adevărată, dincolo de mușuroaiele cotidiene pe care ni le construim împreună și prin ale căror culoare mișunăm ca nebunii.

Oftatul de ușurare ce-mi scapă involuntar de cum ajungem pe-aici e ca o declarație de iubire pentru viață, nimic altceva. Pentru că pot să respir de-acum. Ceața simplifică existența, drumul ăsta coboară-n infinit și aștept ninsorile, zăpada, albul.

24232781_10155217920218526_4231203350552525591_n

Ne jucăm de-a conceptele, de-a ideile, de-a ping-pong încoace-încolo, de-a bucătarii, de-a copiii, de-a adulții, de-a plimbăreții, de-a ninja, de-a fotografii pe întuneric, de-a cinefilii, de-a somnoroșii.

24129842_10155217921703526_7103968807409341836_n

Casc ochii la lună, printre crengi de brad și câțiva fulgi de nea și grija mea cea mai mare e cum să mă cuibăresc și mai bine între două brațe dragi. Și oare unde-o fi bricheta dispărută și cum să facem să ne ridicăm cumva-careva să dăm volumul mai încet la copiii ăia ce ne cântă parcă de ore întregi despre Crăciun și nașteri miraculoase? Și ce bine-i să dormi fără nici un stres.

 Au sosit și nămeții. A rămas și ceața prin zonă. O vreme, încă, o port cu mine. Și mă tot uit pe-afară, aștept înălbirea cimentului urban.

24301231_1932965673397403_2664221786217084669_n24312442_10155217925053526_7811559419800446731_n24174252_10214956373603067_2901434372028086849_n

Beliș 2017 / 📷 Zoly Zelenyak, Tarfin Æé și eu

De la Cascadă, spre Lespezi și prin Grote

Standard
De la Cascadă, spre Lespezi și prin Grote

Mă bucură soarele de câteva zile și caut cu privirea copacii înfloriți prin oraș. După o doză bună de vitamina D, mi se pare că trăim pe-o planetă grozavă. Nu au trecut încă două săptămâni de când mă plimbam prin zăpadă și ningea ca-n reclamele cu Moș Crăciun de la Coca-Cola (vorba unui tovarăș de drum).

Pe un ton îngrijorător, Adriana mă anunța că a nins prin zona ei. În oraș, era doar frig, dar în zona montană a județului părea că iarna abia începe. Ne-am îmbrăcat bine-bine, de iarnă. Am luat și căciula și, dacă eram cu adevărat inspirată, puneam și mănușile – însă cumva data din calendar ce anunța sfârșit de martie m-a oprit.

Cascada Vălul Miresei de la Răchițele e unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din județ, cred, alături de Beliș, stațiunea Muntele Băișorii pe timp de iarnă, Salina Turda (evident), Cheile Turzii și, poate, Muzeul Memorial Octavian Goga din Ciucea. Am vizitat-o și revizitat-o în ultimii ani, însă niciodată pe timp de iarnă. Înfruntând nămeții (nah, stratul de zăpadă) depuși pe îngustul drum ce duce spre cascadă, m-a cuprins entuziasmul. ,,Nu e chiar atât de frig să fie înghețată, dar zăpadă este.” Și era… 🙂

cascada valul miresei rachitele cluj

cascada valul miresei rachitele cluj

Drumul până la cascadă e la fel de feeric, așa îmbrăcat în alb, precum Vălul în sine. Concluzie inevitabilă: frumusețea unei cascade pălește în fotografii, fără sonoritatea puternică a apei ce cade în văluri peste stânci, fără forța acestora, pe care o simți când ești acolo la baza ei, privind la cei peste 30 de metri de apă aflată în liberă cădere.

De aici, de jos, vedem o grotă și glumim: acolo vom merge! Teleportați, eventual.

circuitul grotelor rachitele cluj

Pornim însă, deocamdată, spre Vf. Lespezi, sub îndrumarea lui Marius, ghidul nostru montan (–> Active Weekends), iar pe drum mai aflăm una-alta despre legendele locului, despre marcajele traseelor și semnificația lor.

vf lespezi rachitele cluj
marcaj traseu cerc rosu rachitele

Abia când am luat-o pe cărarea ascendentă spre vârf, am conștientizat că, totuși, iarna poți întâmpina dificultăți în parcurgerea unor trasee care altfel, pe timpul verii, nu prezintă provocări. Zăpada moale și pământul îmbibat de apă ne-a permis însă să ajungem rapid pe Lespezi.

Am mai găsit un loc de vis ce are darul de a-ți goli mintea, de a te elibera de orice griji și gânduri obositoare. De pe Lespezi, cascada pare acum mică și firavă. Aici, a început să ningă frumos, ca în povești. M-aș întoarce vara și aș sta câteva ore bune aici, pe stânci, doar privind în zare, peste păduri…

vf lespezi rachitele cluj 2 (2)
vf lespezi rachitele cluj

Am stat întinși la soare, pentru scurtele minute în care și-a făcut loc printre nori, am tras cu urechea la explicațiile lui Marius privind orientarea în natură cu ajutorul hărții și a busolei (și privind importanța acestora atunci când pornești la drum!) și am făcut cale-întoarsă spre cascadă, nu fără a ne bucura de mici comori descoperite pe traseu 🙂

cascada valul miresei vf lespezi traseu cluj 5

De-acum, urma să ne aventurăm în Circuitul Grotelor. Se anunța o urcare mai abruptă și mai intensă, lanțuri pe stânci, scări, intrări în grote și un strat pufos de zăpadă. Acum era momentul în care conștientizam că da, vom ajunge pe-acolo, la grota pe care o văzusem de jos, de la cascadă!

circuitul grotelor rachitele traseu

Peștera Șușman a fost surpriza zilei pentru mine și, apropo de emoția primei dăți, dacă aș fi știut traseul exact din avans, poate mi-ar fi trecut prin cap să spun pas. Uneori e mai bine să nu știi. Mă înspăimântă spațiile înguste, apăsătoare. A fost o nimica-toată, dar nu m-aș fi văzut târându-mă pe coate printr-un mic (foarte mic, foarte scurt, nici cât sfert de om) tunel pentru a ieși dintr-o grotă/peșteră.

Astfel de momente sunt prețioase! Nu pot decât să mă bucur că Marius nu a detaliat în avans pe unde vom merge pas cu pas și a păstrat mici surprize pentru traseu. Istoria peșterii este, de asemenea, impresionantă. Din nou, privind de jos, de la cascadă, n-ai fi zis că cineva ar fi putut trăi, locui acolo, pentru o perioadă considerabilă de timp…

circuitul grotelor pestera susman cluj traseu
circuitul grotelor pestera susman cluj traseu

De aici încolo, traseul a devenit o aventură și o distracție! Mi-am rupt ceva prin geacă și am improvizat niște brățări, am alunecat prin zăpadă, am îmbrățișat, de nevoie și cu drag, niște copaci imenși, unii și-au dat jos hainele și s-au lăsat îmbrățișați de zăpada rece (un boost de adrenalină!), ne-am bucurat din suflet de ultima zi de iarnă! 🙂

circuitul grotelor adventure cluj

Poze făcute de Tarfin & Lulu 😛