Arhive pe etichete: Vf. Turnul Pietrei Craiului

În Piatra Craiului plecat-am iară…

Standard
În Piatra Craiului plecat-am iară…

O văzusem din Măgura și-n urmă cu doi ani. Din hamac, cu soarele apunând pe creste. Ne-am pornit atunci într-o plimbare lejeră (doar) prin Prăpăstiile Zărneștiului, dar ne-a furat pădurea și am început urcușul. Nepregătiți. Așa că ne-am oprit.

Dar Piatra Craiului știe să-ți facă promisiuni încă de jos, din prăpăstii, așa că am știut: ne vom întoarce.

Și ne-am întors un an mai târziu, o idee mai pregătiți (apă!!!, ronțăieli, papuci). Chiar și acum, după atâta timp, zâmbesc: Piatra Craiului ți se vâră pe sub piele, cu pământ, păduri, pășuni și, pe măsură ce urci, stânci, grohotiș, provocări, priveliști și… capre negre.

Piatra Craiului traseu (5)

Dacă bine îmi amintesc, am făcut traseul Prăpăstii » Cabana Curmătura » Vf. Turnul Pietrei Craiului. Câteva ore bune, dar traseu de o zi (și noi nu am fost niciodată cei mai matinali oameni). Până la Cabana Curmătura traseul este o plimbare prin pădure, dificultate redusă.

Piatra Craiului traseu (2)Piatra Craiului traseu (1)

Presupune efort susținut, urcare continuă, dar nu prezintă dificultăți. De îndată ce pornești spre vârfuri… descoperi adevărata Piatra Craiului și înțelegi de ce revin oamenii aici an de an.

Piatra Craiului traseu (6)

Când cațeri prima stâncă și te zguduie adrenalina (de la frica aia viscerală, fizică, pe care-o simți din cap până în picioare), te-ai trezit la viață. Frica dispare rapid, însă, și lasă loc entuziasmului. Poate zonele de grohotiș sunt cele cu adevărat periculoase, când riscul de-a rostogoli pietre înspre alte persoane de pe traseu, aflate chiar sub tine, e mai crescut. Deci grijă, răbdare, spațiu între noi.

Piatra Craiului traseu (4)Piatra Craiului traseu (3)

Ca orice vârf, și Turnul Pietrei Craiului este înșelător; am crezut că am ajuns de vreo 10 ori înainte să chiar ajungem. Și da, pentru priveliștea, de-acolo de sus, din „turn”, se merită tot efortul. Dar nu e doar priveliștea. Am avut-o și în Bucegi. Aici destinația vine ca o răsplată atât de binemeritată, aici fiecare perete stâncos pe care l-ai urcat e o reușită, Piatra Craiului te lasă să o „cucerești”, dar nu te lasă să uiți nici o clipă că nu-i vorba, de fapt, de vreo cucerire aici, ci de începutul unei relații reciproce de prietenie. Dacă știi să-i respecți tăcerile și sălbăticia, dacă te adaptezi, ești binevenit.

P.S. Până și caprele negre te tratează de parcă ai fi de-al casei! 🙂 
P.P.S. Sunt valoroase zonele astea sălbatice din țara noastră. Piatra Craiului încă-și selectează oaspeții și prietenii cu atenție, de-asta nici nu prea vezi gunoaie, spre deosebire de alte locuri…  

Piatra Craiului traseu (7)

Reclame