Arhive pe etichete: tunelul dragostei

Tunelul Dragostei [Adventureee, ziua 4]

Standard
Tunelul Dragostei [Adventureee, ziua 4]

Înainte de-a retrăi noaptea de la Oțelu Roșu, explicativ, cauza prezenței noastre acolo era Tunelul Dragostei.

Aveam să-l parcurgem de dimineață și speram să fie soare, lumină, frumos. Nu a fost soare. Dar a fost o aventură, asta-i cert! 🙂

tunelul-dragostei-si-castelul-din-carpati-3

Dacă aș face un top al nopților dubioase din viața mea, noaptea de la Oțelu Roșu și-ar ocupa furtunoasă un loc sigur. Era deja întuneric pe când instalam corturile și ne îndreptam înspre mica pădurice să adunăm lemne pentru foc. O vreme, ne-am cocoțat pe colina de lângă locul de campare și ne-am pierdut cu privirile în cer. În depărtări, se vedeau furtuni. Fulgerele luminau lumea. Și era liniște. Începeam să bănuim că una dintre furtuni era cea pe care o lăsasem în urmă, la Costești. Le-am numărat. În depărtări, amenințau vreo 4 furtuni, în 4 direcții diferite.

Ne apropiam de pădurice, urmărind lumina frontalelor și a fulgerelor. Un lătrat, încă unul. Un strigăt de om, părea să-și cheme câinele sau să strige la niște eventuale animale (oi, vaci?). La întoarcere, în apropiere de corturi, lătra un câine (sau mai mulți?). Nu suna prietenos și eu, una, nu-l vedeam. Din nou strigăte de om. De mai aproape, de data aceasta. Începeam să am o senzație de disconfort și nesiguranță – și nu câinele era cauza. Din întuneric, veneau niște oameni, urlând la noi. Nu înțelegeam o iotă. Ne întrebau ceva. Cine suntem, poate (?), ce facem acolo (?). Erau agitați, cu o atitudine agresivă. Tarfin și Cipri au zis de câteva ori că… turiști, corturi, vrem să vedem Tunelul Dragostei de dimineață… S-au liniștit în cele din urmă. Erau ciobani, ne-au văzut luminile de la frontale și s-au speriat. Aparent au fost atacați recent, li s-au furat animalele și alte probleme. Ce izbită de-o lume bizară m-am simțit. Mi-era greu să îi înțeleg ce spun, nu vorbeau foarte clar. Mi-era milă de ei, cred. Uite-mă pe-aici, în vizită, într-o lume ce nu-mi aparținea, ce funcționa după alte priorități. Venisem în căutare de mici comori. Oamenii ăștia erau în căutare de siguranță fizică. Au devenit foarte prietenoși, în modul lor gălăgios de-a fi. Ne-au arătat „filmulețe amuzante cu femei proaste de pe internet”, erau dezamăgiți. S-au oferit să ne ajute să facem focul, să ne mai aducă lemne. Ne-au spus că-i mare lucru că nu ne-au rupt în bucăți câinii, că de obicei atacă, sunt înrăiți. Că sigur suntem oameni buni, câinii simt. Ne-am simțit și noi bine auzind asta și, doamne, ce bine-mi pare că sunt așa simțitori câinii și nu atacă dacă ești om bun. Au plecat în cele din urmă. Urmau să treacă cu turma de animale pe lângă corturile noastre la primele ore ale dimineții.

Ne-am așezat în jurul focului, activitate ce-mi devenea tot mai dragă! E atât de liniștitor să privești jocul flăcărilor. Nu știu unde-mi dispar toate gândurile în momentele alea. Rătăcind cu privirea în flăcări, începi să înțelegi de ce furând focul de la zei, omul a devenit mai conștient de sine, mai introspectiv, mai inteligent. Cerul e tot mai des luminat de fulgere. Prinși de toată povestea cu ciobanii, nu am realizat ce se întâmplă deasupra noastră, în ceruri. Patru furtuni de toată frumusețea își dădeau întâlnire la Tunelul Dragostei. Și ce întâlnire a mai fost. Ne-am ascuns rapid în corturi, se anunța a fi prima probă serioasă a lor: rezistă ori ba pe furtună – pe furtuni? Cortul nostru e roșu. Aveam ochii închiși. A fulgerat și ni s-a făcut roșu în fața ochilor închiși! 😀 Trebuie să treci prin cel puțin patru furtuni simultane pentru a putea afirma sigur de tine că îți place ploaia (și prin Electric Castle). Mie îmi place!

Zâmbesc tâmp realizând că scriu iar despre altceva. Pentru că nu-i despre un obiectiv turistic. E despre experiențe ce îți rămân pe veci în suflet și-n cap, te fac să te simți viu.

Pentru mine, Tunelul Dragostei nu înseamnă lumină diafană printre frunze, soare și plimbări romantice pe vechea cale ferată. Tunelul Dragostei e noapte, cu fulgere ce te orbesc, câini ce nu te rup în bucăți dacă te simt că ai suflet bun, oameni speriați, agresivi și prietenoși, rătăciri în jocul flăcărilor. Tunelul Dragostei înseamnă să fii martor la întâlnirea a patru furtuni fix deasupra capului tău, să închizi ochii, să asculți cum se dezlănțuie o lume aproape arhaică. Să vezi cu ochii închiși cum totul devine roșu aprins. 

Iar dimineața, când toate s-au liniștit, să pornești la plimbare pe calea ferată. Prin Tunelul Dragostei. Care e o iluzie, una frumoasă. Întocmai ca dragostea, de multe ori. Vei privi în față, în spate. Vei alege direcția: acolo pare să fie tunelul. Ajungi acolo și ți se pare că, de fapt, e mai în față, să mai mergi o vreme. Tunelul Dragostei nu-i niciodată acolo unde ești tu, te cheamă insistent să îți continui drumul. E mai în față, dacă mai mergi încă 50 de metri, acolo e. Și tot așa. O iluzie…

tunelul-dragostei-si-castelul-din-carpati-1

Va urma:
Castelul din Carpați


Ziua 1: Castelul Corvinilor și Cetatea Aiudului (Cluj – Aiud – Alba-Iulia – Sântimbru – Orăștie – Hunedoara – Călan – Ocolișu Mic – Costești – campare aici).
Ziua 2: Trei cetăți într-o zi. Trei oameni pe drum (Costești -corturi -> Cetatea dacică Cetățuia Costești -> Cetatea dacică Costești-Blidaru -> Sarmizegetusa Regia -> înapoi la corturi).
Ziua 3:  Dinozauri, zimbri și-o biserică ciudată (Costești – Rezervația de Zimbri (Hațeg) – Geoparcul Dinozaurilor – Biserica din Densuș – Căsuța Vulcanilor Sarmizegetusa Ulpia Traiana – campare la Oțelu Roșu).
Ziua 4: Tunelul Dragostei și Castelul din Carpați (Oțelu Roșu – Tunelul Dragostei – Sarmizegetusa Ulpia Traiana – Clopotiva – Ostrov – Râu de Mori – Suseni – Cetatea Colț – Râu de Mori – Sântămăria Orlea – Cheile și Turnul Crivadiei – Petroșani – Parcul Național Defileul Jiului – cazare la motel).
Ziua 8Măgura în hamac și prin baloane de săpun;
Ziua 9Liliacul măgurean și trei scântei.
Anunțuri

Dinozauri, zimbri și-o biserică ciudată [Adventureee, ziua 3]

Standard
Dinozauri, zimbri și-o biserică ciudată [Adventureee, ziua 3]
Ziua 1: Castelul Corvinilor și Cetatea Aiudului (Cluj – Aiud – Alba-Iulia – Sântimbru – Orăștie – Hunedoara – Călan – Ocolișu Mic – Costești – campare aici).
Ziua 2: Trei cetăți într-o zi. Trei oameni pe drum (Costești -corturi -> Cetatea dacică Cetățuia Costești -> Cetatea dacică Costești-Blidaru -> Sarmizegetusa Regia -> înapoi la corturi).
Ziua 3:  Dinozauri, zimbri și-o biserică ciudată (Costești – Rezervația de Zimbri (Hațeg) – Geoparcul Dinozaurilor – Biserica din Densuș – Căsuța Vulcanilor Sarmizegetusa Ulpia Traiana – campare la Oțelu Roșu)

Ziua 8: Măgura în hamac și prin baloane de săpun;
Ziua 9: Liliacul măgurean și trei scântei.

Ziua începea lent. Ce rapid te poți familiariza cu unele locuri. Aseară veneam înspre „poienița noastră”. Am râs, dar o simțeam ca fiind, într-un fel, chiar a noastră. Până și pisicile s-au obișnuit cu noi acolo și aveau chef de joacă. Privind fotografia, zâmbesc. Corturile par a fi un magnet pentru animăluțe. Însă nu bănuiam atunci că vor fi atractive, peste câteva zile, și pentru animale de mari dimensiuni…

dinozauri, zimbri și-o biserică ciudată

Cumva tematic, fără știrea noastră, era ziua în care ne-am abandonat unor căi primitive. Ne-am încăpățânat unii și bosumflat alții, fiecare după creierașul lui. A trebuit să trecem pe la zimbri, dinozauri, vulcani, biserici dubioase și cetăți distruse pentru a ne alinia eu-rile 🙂

Drumul spre Rezervația de Zimbri din Hațeg te poartă printr-o pădure. E drum bun pentru gânduri matinale, la amiază. Mai văzusem zimbri în Neamț, la Rezervația de Zimbri Dragoș-Vodă, în urmă cu vreo câțiva ani. Nu erau așadar vreo chestie inedită, însă eram curioasă oricum. I-am admirat întâi de la distanță, pentru a ne reflecta în ochii lor apoi, îndeaproape. Ce ochi… Greu de explicat, dar zimbrii îți dau senzația asta, că sunt vechi de când lumea. Că știu multe, dar că vor rămâne muți pe vecie.

Mergem mai departe în timp și mai departe pe drum. Pe măsură ce înaintăm pe drum, ne îndepărtăm în timp… Și iată-un dinozaur dincolo de-un gard. Frână, oprește-aici, am ajuns! dinozauri-zimbri-si-o-biserica-ciudata-densus-16

Ca orice musafiri de treabă, ignorăm câinele și ne agățăm de piciorul dinozaurului. Căsuța e un fel de muzeu, iar ghidul e amabil și ne explică una-alta. Schelete și fosile ce poartă cu ele trecerea timpului, iar în camera alăturată o lume a fluturilor…

(later edit: Ne aflam la Centrul de Știință și Artă din satul Berthelot. Dinozaurul din fotografie este o reproducere la dimensiuni naturale a Magyarosaurus dacus.)

De-aici ne îndreptăm către biserica din Densuș. Cam cea mai ciudată și non-biserică biserică pe care am văzut-o vreodată. Un amestec de cetate romană și lăcaș de cult ortodox. Din punct de vedere arhitectural, rezultatul mă amuză și îmi gâdilă neuronii. Din punct de vedere istoric și cultural, faină treabă au făcut oamenii luând pietre de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana pentru a-și reconstrui biserica din sat (sunt ironică!). Din punct de vedere spiritual, să nu te scârbești că de îndată ce faci doi pași în interior, ți se vinde ceva.

De la biserică, mergem spre capătul satului Densuș, în speranța că vom găsi Căsuța Vulcanilor. Locul face parte din Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului. E fabulos ce-au reușit să facă oamenii ăștia în zona Hațegului, cu ajutorul voluntarilor și cu multă voință. Din păcate, încă se luptă cu unele mentalități și cu lipsa unei educații adecvate a celor care ar trebui să fie primii care înțeleg valoarea locurilor în care trăiesc. Și nu, nu-s ciobanii de vină. E o întreagă societate care nu-și învață copiii despre valoarea geologică, istorică, turistică sau culturală a spațiului în care își duc existența.

Am așteptat să treacă turma de oi pentru a porni într-o călătorie în timp.

dinozauri-zimbri-si-o-biserica-ciudata-densus-12

Felicitări celor care se ocupă de proiect și de parc. E grozav că măcar unii înțeleg cât de mult contează să știi cum să spui povestea…

Căsuța Vulcanilor este o casă ecologică, făcută din cob (paie, pământ galben și apă), a primit și numeroase distincții. În jurul casei, e Livada Senzorială, un spațiu de educație nonformală și de apropiere de natură cu ajutorul simțurilor.

dinozauri-zimbri-si-o-biserica-ciudata-densus-6

Dacă ajungeți prin Hațeg, dați o fugă până în Densuș, aveți ce vedea 🙂

dinozauri-zimbri-si-o-biserica-ciudata-densus-1

dinozauri-zimbri-si-o-biserica-ciudata-densus-19

dinozauri-zimbri-si-o-biserica-ciudata-densus-23

Următoarea oprire a fost la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Dezamăgitor, parcă. Poate sunt mai conectată la strămoșii mei daci, cine știe. Cert e că Sarmizegetusa Regia, deși am vizitat-o ca într-un maraton, am simțit-o vie. Un loc de sine stătător, cu rădăcini în dealurile și munții din jur. Pe când Ulpia Traiana nu-mi spunea nimic.

dinozauri-zimbri-si-o-biserica-ciudata-densus-22

Am mâncat aici și am început să ne lămurim direcția…

Ne îndreptam înspre un loc iluzoriu, urma să parcurgem încă 50 km doar pentru a ne campa acolo. Soarele era dus de-o vreme, așa că am pornit spre Oțelu Roșu. Urma să ne plimbăm prin Tunelul Dragostei…

dinozauri-zimbri-si-o-biserica-ciudata-densus-21