Călătorii muzicale în timp (1) | Imnul Hurian dedicat zeiței Nikkal

Un cântec vechi de 3.400 de ani. L-am descoperit în urmă cu vreo câțiva ani, plimbându-mă pe aleile învechite ale Internetului și mi s-a tipărit în cap o idee: că poți înțelege Omul ascultându-i muzica. Nu am cultură muzicală, iar de-o vreme, la fel ca majoritatea celor din jurul meu, mi-am pierdut capacitatea de a asculta muzică. Mă tot frământă pierderea aceasta, faptul că „dăm drumul la niște muzică”, „punem muzică”, lăsăm „să meargă muzica pe fundal”. Rar, ascultăm. 

Am o nevoie ciudată de-a începe cu începutul orice. Poate îmi fac timp să încep iar să ascult muzică. Și încep de-aici – de-acum 3.400 de ani. Acest imn hurian este cea mai veche piesă muzicală (aproape) completă descoperită până la ora actuală. Face parte din colecția de tăblițe cuneiforme descoperite spre mijlocul secolului al XX-lea în Ugarit. Dacă din sculpturi și diverse descoperiri arheologice, au putut fi deduse instrumentele muzicale specifice muzicii sumero-babiloniene, pentru prima dată am putut să auzim cum sună acel Trecut. O melodie antică. 

Pe tăbliță sunt versuri dedicate zeiței Nikkal (era zeița livezilor), dar și notele muzicale și instrucțiuni pentru un instrument cu 9 coarde – ceva similar cu harpa sau lira. Astfel că imnul a putut fi reinterpretat muzical în zilele noastre. 

O variantă a imnului îi aparține lui Michael Levy, cu un aranjament pentru liră bazat pe transcripția originală a melodiei. 

Mă întreb dacă cineva, cândva, peste alte trei mii de ani va fi curios să ne asculte muzica. Se va putea conecta cu ea, va înțelege speranțele, durerea, duioșia sau misterul care ne învăluiau când o cream sau ascultam? 

Muzica din noi, din ceilalți

Simt că am pierdut ceva în ultimii ani, am pierdut trăirea și experiența muzicii; nu știu, m-am oprit din ascultat… Am auzit-o, însă am ascultat-o cu adevărat foarte rar. Absența ei, a muzicii, a fost compensată cu audiobooks, cu redescoperirea magiei poveștilor transmise prin (viu) grai. Am găsit muzică în povești, în romane science-fiction, în cărți ce-ți vorbesc despre război și suflete tulburate. Ritm și armonie în fraze, silabele ca niște clape, cuvintele ca niște acorduri. Simfonie de idei. Nu e suficient, însă…

Uneori, îți dai seama că ți-a fost dor numai în momentul regăsirii. Mi-am regăsit muzica într-o seară, pictând pe ceramică, într-o cafenea din Cluj. Atunci i-am simțit lipsa și m-a lovit dorul. De-atunci mi-e o poftă continuă de ea, așa ca unui corp însetat, deshidratat.

Despre cum îți poate schimba viața interioară un post de radio, altădată. Acum, mă bucur doar să regăsesc muzica din mine, din noi, din ceilalți. Cum e muzica lui Sorin / aka To the South, Bluebirdcorplacorp.

image: semonegna.com

Robin and the Backstabbers

Iau o mică pauză de la învățat (azi mi-am bătut propriul record și am stat 11 ore la bibliotecă), și vă întreb dacă în colțul vostru de țară și de lume ați auzit muzica băieților ăstora. Aici… nu știu dacă în Cluj, dar în mediul în care mă învârt eu, lumea îi ascultă, îi apreciază și merge la concertele lor. Sper ca măcar pe următorul să nu îl ratez, căci Robin și ai lui Backstabbers m-au făcut să mai arunc un ochi (o ureche) înspre muzica românească actuală.
Au în general niște versuri aparte, iar mie îmi place nu neapărat vocea solistului, cât (mi-e greu să explic) expresivitatea care se simte din calmul și aparenta neutralitate a vocii. Primul cântec al lor pe care l-am auzit a fost ,,Soare cu dinți”, care e și mai vechi, din câte am înțeles, apoi au urmat ,,SPNZRTR”, cu versuri tot câte-un simbol și un instrumental antrenant și ,,Sat după sat” – care, din ceva motiv dubios, e și preferata mea, poate pentru că mă relaxează și îmi induce o oarecare senzație de transă auditivă. Iar recent, recent de tot au lansat și ,,Marele zgomot”… care te face să te întrebi ce o fi aia OM ? 🙂 Mi-s dragi cântecele astea.

…deci să fugim care încotro