În Piatra Craiului plecat-am iară…

O văzusem din Măgura și-n urmă cu doi ani. Din hamac, cu soarele apunând pe creste. Ne-am pornit atunci într-o plimbare lejeră (doar) prin Prăpăstiile Zărneștiului, dar ne-a furat pădurea și am început urcușul. Nepregătiți. Așa că ne-am oprit.

Dar Piatra Craiului știe să-ți facă promisiuni încă de jos, din prăpăstii, așa că am știut: ne vom întoarce.

Și ne-am întors un an mai târziu, o idee mai pregătiți (apă!!!, ronțăieli, papuci). Chiar și acum, după atâta timp, zâmbesc: Piatra Craiului ți se vâră pe sub piele, cu pământ, păduri, pășuni și, pe măsură ce urci, stânci, grohotiș, provocări, priveliști și… capre negre.

Piatra Craiului traseu (5)

Dacă bine îmi amintesc, am făcut traseul Prăpăstii » Cabana Curmătura » Vf. Turnul Pietrei Craiului. Câteva ore bune, dar traseu de o zi (și noi nu am fost niciodată cei mai matinali oameni). Până la Cabana Curmătura traseul este o plimbare prin pădure, dificultate redusă.

Piatra Craiului traseu (2)Piatra Craiului traseu (1)

Presupune efort susținut, urcare continuă, dar nu prezintă dificultăți. De îndată ce pornești spre vârfuri… descoperi adevărata Piatra Craiului și înțelegi de ce revin oamenii aici an de an.

Piatra Craiului traseu (6)

Când cațeri prima stâncă și te zguduie adrenalina (de la frica aia viscerală, fizică, pe care-o simți din cap până în picioare), te-ai trezit la viață. Frica dispare rapid, însă, și lasă loc entuziasmului. Poate zonele de grohotiș sunt cele cu adevărat periculoase, când riscul de-a rostogoli pietre înspre alte persoane de pe traseu, aflate chiar sub tine, e mai crescut. Deci grijă, răbdare, spațiu între noi.

Piatra Craiului traseu (4)Piatra Craiului traseu (3)

Ca orice vârf, și Turnul Pietrei Craiului este înșelător; am crezut că am ajuns de vreo 10 ori înainte să chiar ajungem. Și da, pentru priveliștea, de-acolo de sus, din „turn”, se merită tot efortul. Dar nu e doar priveliștea. Am avut-o și în Bucegi. Aici destinația vine ca o răsplată atât de binemeritată, aici fiecare perete stâncos pe care l-ai urcat e o reușită, Piatra Craiului te lasă să o „cucerești”, dar nu te lasă să uiți nici o clipă că nu-i vorba, de fapt, de vreo cucerire aici, ci de începutul unei relații reciproce de prietenie. Dacă știi să-i respecți tăcerile și sălbăticia, dacă te adaptezi, ești binevenit.

P.S. Până și caprele negre te tratează de parcă ai fi de-al casei! 🙂 
P.P.S. Sunt valoroase zonele astea sălbatice din țara noastră. Piatra Craiului încă-și selectează oaspeții și prietenii cu atenție, de-asta nici nu prea vezi gunoaie, spre deosebire de alte locuri…  

Piatra Craiului traseu (7)

Reclame

M-am cățărat pe stânci, prin chei | Mari realizări în 2016

cățărat pe stânci

„Tot în sus”, zice Gabi și pare că se amuză de anxietățile noastre și genunchii tremurați. E cel mai scurt și eficient instructaj de învingere a fricii. Ce trebuie să fac, cum, când, unde? Tot în sus. Uneori răspunsurile pe care le cauți sunt simple, oricât ai vrea tu să le despici în patru mii de bucăți.

N-aș zice că mi-a fost frică. Îmi doream tare mult să mă cocoț pe-o stâncă, îmi doream asta de ani de zile! Eram chiar entuziasmată. Însă îmi tremurau picioarele, așteptându-mi rândul, cu hamul pus deja și papucii încălțați. Așteptarea a fost mai palpitantă decât așteptarea zborului cu parapanta, deși am avut și atunci emoții înainte de a ne ridica înspre cer.

Poate pentru că, pe lângă regula clară cum că tot în sus, mai trebuie să știi și că te bazezi în urcuș pe picioarele tale. Nu te legeni în mâini ca Tarzan, ci urci pe stâncă folosindu-te de picioare. Și cum să te bazezi pe ele când îți tremură vizibil și nici n-ai făcut primul pas? 🙂

catarat

Dacă aș putea, aș da din experiența cățăratului pe stânci fiecărei persoane care n-a mai simțit de ceva timp că trăiește cu adevărat. E adrenalină, da. Dar e mai ales satisfacția că ți-ai depășit frica aceea atât de instinctivă, de fiziologică, vocea care îți urla în cap să stai cuminte în banca ta și te trăgea insistent înapoi. Satisfacția că ai făcut acel prim pas. Picioarele se opresc apoi din tremurat. Dacă e ceva ce mă tot învață propriul corp, e faptul că oamenii se pot adapta incredibil de repede la tot felul de situații dificile. Odată ce ai făcut primul pas, creierul se resemnează instant și zice ok, deci chiar facem asta. Iar picioarele te ascultă, te susțin, te urcă tot mai sus, și mai sus.

Și cumva, cred că e valabil pentru orice ai face în viață. Dar pentru acele lucruri pe care le chiar faci, în urma unei decizii conștiente și voluntare. Dacă ai luat decizia, doar treci la acțiune, fă primul pas și continuă să mergi. Nu mai sta la taclale cu frici instinctive, cu vocea neîncrederii și nesiguranței din capul tău. E și asta o lecție de învățat într-o viață de om: să chiar treci la acțiune. De multe ori, ne blocăm în pregătiri, analize și sinteze, comparații și cântărit de argumente pro și contra. Până într-acolo încât nu mai facem, de fapt, nimic. Ni se întâmplă chestii în viață, dar nu facem noi să se întâmple.

Îți dă atât de multă putere interioară un astfel de moment, în care tu iei o decizie și treci la acțiune. Îmi place adrenalina, da. Pentru că mă ancorează 100% în clipă. Acele câteva minute în care m-am cățărat pe stânci au fost trăite 100%. Sunt acolo, trăiesc la timpul prezent. În acele câteva clipe, viața-i atât de clară. Atât de… multă! Dar e mai mult decât adrenalină. E satisfacția că ți-ai lărgit paleta experiențelor fizice, psihice, emoționale, împotriva obstacolelor interioare.

Da, deși mă entuziasma ideea, mi-au tremurat picioarele ca naiba (+ palpitații, transpirații și toată gama de trăiri anxioase). Am depășit momentul și am urcat. Acolo sus, pentru câteva secunde, înainte de a coborî, acolo e fericire. E liniște interioară, e claritate, e împlinire.

Cred că voiam să împart cu alții bucuria acelui moment, adrenalina, entuziasmul. Văd prea mulți oameni în jurul meu care nu se pot bucura de viață, nu știu cum să o facă, se simt blocați și neîmpliniți. Eu îmi iau fericiri din astfel de experiențe și altele aparent nesemnificative, însă nu e vorba de cățărat în sine. La fel cum nu-i vorba de a face origami (cu două mâini stângi) sau puzzle-uri de mii de piese, nu-i vorba nici de a-ți pune patinele și a-ți da drumul pe gheață, nici de a sta o jumătate de oră cu un copil mic în brațe răsfoind o carte cu povești.

E vorba de a decide ce vrei să faci și a lua inițiativa. Să faci să se întâmple, în loc să ți se întâmple. Oricât de nesemnificativ, în aparență, ar fi acel lucru, sau dimpotrivă, oricât de dificil de îndeplinit ar părea.

cățărat pe stânci

 

Scărița Belioara

Oamenii au tot felul de voci interioare care strâmbă din nas, undeva, în vreun colț de creier, când ceva nu e bine. Uneori, e greu să îți dai seama ce îți transmite propria minte. A mea suferă când se plafonează în vreo rutină, când îndrăznesc să nu țin cont de ceea ce mi-aș dori cu adevărat să fac. De ce te simți frustrat, obosit, nemulțumit? Oboseala psihică, de multe ori, vine dintr-un soi de stagnare, de lipsă de alternative mentale și insistare pe aceleași lucruri, zi de zi – pe termen lung, sunt mai obositoare decât orice efort cognitiv la care te-ai supune.

Uitasem că am nevoie de aer curat și de munte. Nevoie de munte ca de aer. Dacă aș putea să iau starea de bine de acolo cu mine, acasă, aș trăi într-o continuă euforie și liniște.

Stațiunea Muntele Băișorii devine un fel de centru existențial pentru toate rătăcirile frumoase de care simțim uneori nevoia. De acolo, alegi direcția și pornești. Drumul nu te va dezamăgi, nu a făcut-o niciodată.

scarita belioara 3

scarita belioara 4

De data aceasta, ne-am îndreptat pașii înspre rezervația naturală Scărița – Belioara. Am văzut în ultimii ani câteva fotografii din rezervație: stânci și priveliști care îți taie respirația.

În pas alert, traseul l-am simțit apăsător pentru plămânii mult prea întoxicați de aerul urban. Dar cu fiecare inspirație ți se limpezesc gândurile, cu fiecare pas făcut te simți mai aproape de cer, de tine, de ceilalți.

scarita belioara 2

scarita belioara 6

Scărița – Belioara este o rezervație geo-botanică din masivul Muntele Mare, o altă poveste de iubire cu pornire din Băișoara 🙂

scarita belioara

scarita belioara

scarita belioara 10

Vârfuri muntoase, peșteri ascunse, un platou calcaros aflat la peste 1 350m altitudine (rezervația Șesul Craiului), abrupturi, stânci tăioase și spectaculoase, toate pot fi găsite în rezervație, toate își poartă liniștea neostenite…

scarita belioara 13

scarita belioara 8

scarita belioara 9

Și cum furtuna părea să ne amenințe, am grăbit pasul. Sper doar să mă mai poarte pașii cândva pe-aici, într-o zi senină, când timpul pare infinit și ziua nesfârșită…

scarita belioara 11

scarita belioara 12

scarita belioara 14