Arhive pe etichete: science fiction

Cărți la pachet, vreo 5: de pe insula cu bestii în splendida cetate…

Standard
Cărți la pachet, vreo 5: de pe insula cu bestii în splendida cetate…

Se întâmplă să uit de tot ce-i în jurul meu, nu ca formă de evitare sau escapadă, ci ca un soi de rătăcire, ca o scufundare în idei, în mintea altcuiva – o minte reală sau una fictivă. Dar cât de reală e o minte ce-a murit, de exemplu, sau cât de fictivă e una creată (personajul) de o altă minte (autorul) – nu e aceeași minte, adică? Îmi plac personajele bine construite, atât de bine încât se confundă cu tine, cu naratorul, cu autorul, cu vreun prieten, vreun coleg, vreun străin ce trece-n grabă, plin de viață, pe lângă tine pe stradă. La fel cum țin și la idei, la mesaj, la toate semnele de întrebare dintr-o carte, pe care le pot păstra apoi cu mine ani de zile. Sunt singurele care mai răzbat dincolo de uitări, de altfel.

#1 Insula doctorului Moreau – H.G. Wells
Notă Goodreads: 3.72 / Steluțele mele: 5

Să-ți privești umanitatea, cu tot ce-i frumos, dar și cu tot ce-i animalic în ea poate fi înfricoșător. Știu că spre deosebire de „Mașina timpului” sau „Omul invizibil”, cărticica asta a lui Wells e privită cu suspiciune. Scenariul pare a fi de groază și pesimist. Nu știu în ce măsură anticipa Wells la modul conștient progresul științific, cu precădere al geneticii și al medicinei, dar povestea doctorului Moreau este una cât se poate de actuală. Animale „ajutate” să evolueze, joaca de-a Dumnezeu sau de-a Mama Natură, suferința și dificultatea de-a fi uman, sunt doar câteva dintre marile idei cu care jonglează Wells aici. Mi-a ajuns la suflet sfârșitul cărții, ultimele pagini, când m-am surprins gândind cu drag la omul ăsta, H.G. Wells, care înțelegea oamenii atât de bine, cu tot ce-i sfânt și tot ce-i brută în ei, și-i privea cu o caldă bunăvoință.

“My days I devote to reading and experiments in chemistry, and I spend many of the clear nights in the study of astronomy. There is, though I do not know how there is or why there is, a sense of infinite peace and protection in the glittering hosts of heaven. There it must be, I think, in the vast and eternal laws of matter, and not in the daily cares and sins and troubles of men, that whatever is more than animal within us must find its solace and its hope.”

“But there are times when the little cloud spreads, until it obscures the sky. And those times I look around at my fellow men and I am reminded of some likeness of the beast-people, and I feel as though the animal is surging up in them. And I know they are neither wholly animal nor holy man, but an unstable combination of both.

“This is a mood, however, that comes to me now, I thank God, more rarely. I have withdrawn myself from the confusion of cities and multitudes, and spend my days surrounded by wise books,—bright windows in this life of ours, lit by the shining souls of men.”

carti la pachet wells vonnegut atwood peter pan

#2 Onorabila Venețiană – Rosa Ventrella
Notă Goodreads: 3.68 / Steluțele mele: 3

Romanele de inspirație istorică sunt pentru mine cum sunt cărțile young adult pentru adulți. Mai exercită încă într-o doză mică acea fascinație pe care mușchetarii lui Dumas o stârneau, fără a le lua însă foarte în serios. Doi factori importanți m-au făcut să cred că va fi o telenovelă istorică: coperta și faptul că nu mai citisem din adolescență ceva similar. E bine uneori să n-ai așteptări prea mari. Cartea m-a surprins plăcut, căci dincolo de istoria uneia dintre cele mai faimoase și titrate curtezane ale Veneției, creionează parcursul istoric, social și politic al unei Veneții libertine înspre o Veneție paranoică, unde ciuma este explicată ca efect al desfrâului și al vrăjilor, iar Inchiziția își face treaba ca atare. Veronica Franco, căci în jurul vieții ei se învârte romanul, a fost curtezană și poetă în perioada Renașterii târzii. Interesant: prostituția era acceptată în rândul fetelor tinere și chiar al femeilor căsătorite din familiile nobiliare, în timp ce homosexualitatea nu. Au oamenii o istorie fascinantă o valorilor și normelor sociale pe care le îmbrățișează ori ba, în funcție de ce criterii… nu-mi dau seama.

#3 Iliada – Homer
Notă Goodreads: 3.83 / Steluțele mele: 2

Cred că nu s-a prins nimic de mine citind epopeea lui Homer. Sfârșitul războiului troian, Ahile și Hector, lupte, acte de vitejie și eroism, cu Atena, Poseidon, Hefaistos și Hera de partea grecilor și Afrodita, Ares, Apollo și Artemis de partea troienilor, cu intrigi, strategii, mânie și dramă, Iliada este în mod evident (chiar și pentru mine) una dintre cele mai frumoase lucrări literar-istorice de război. Totuși, nu am reușit să mă conectez cu ideile, cu personajele, cu povestea. Să fie din cauza familiarității subiectului? Legendele Olimpului și temele mitologice din literatură nu îmi sunt străine și m-au atras întotdeauna, însă cu Homer nu m-am înțeles și, oricât aș fi de conștientă de valoarea epopeii, n-am ce face. Nu știu dacă îi dau o șansă Odiseei.

#4 2BR02B – Kurt Vonnegut 
Notă Goodreads: 3.94 / Steluțele mele: 4

To be or… naught to be, cam așa s-ar traduce titlul povestirii sci-fi scrise de Vonnegut. Încă nu-mi dau seama ce-i cu autorul acesta, că-mi place deși nu-i chiar pe „stilul” meu. Scrie bine despre război și despre lumi imaginare și idei improbabile. Scrie bine și despre lumi posibile și probabile, cum e scenariul de față. Avem un bărbat căruia urmează să i se nască niște tripleți, într-un viitor în care „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” nu e vreun basm, ci e frumoasa realitate. Doar că, desigur, e nevoie acum de un control al populației foarte eficient. Așa că de fiecare dată când se naște un copil, cineva trebuie să se ofere voluntar să moară. Să facă loc nou-venitului, deci. Iar omul nostru urmează să aibă tripleți și are doar un voluntar în persoana bunicului său. Bun cadru de-a lansa întrebări existențiale, așa-i? 🙂 Să văd cândva și filmul: 2BR02B: To Be or Naught to Be.

#5 Splendida cetate a celor o mie de sori – Khaled Hosseini
Notă Goodreads: 4.34 / Steluțele mele: 4

Incursiunile făcute în Kabul, în lumea afgană, prin splendida cetate a celor o mie de sori ne-au tulburat, au ridicat semne de întrebare, revolte interioare și sentimente de neputință pe alocuri, dar, mai ales, ne-au ajutat să (ne) înțelegem. După o călătorie personală, venise și momentul unui taifas la final de drum. Clubul de Carte, după cum ne-am obișnuit, l-am reunit la Bookstory. Să zicem că am vorbit despre carte ar fi prea puțin sau prea mult spus.
Romanul lui Khaled Hosseini e unul dintre acelea ale căror teme și idei generate transcend paginile cărții aproape întru totul. S-a discutat despre, da, terorism, despre război, despre violență și context socio-economic, despre religie ca pretext sau ca motivație reală în declanșarea unor acte de o cruzime pe care majoritatea dintre noi nu o putem înțelege. Despre comunități, culturi diferite, rolul familiei în societăți arhaice și patriarhale. Despre rolul femeii în astfel de lumi. Poate prea puțin despre prietenie și solidaritate, căci există și ele, iar cele două femei din „Splendida cetatea a celor o mie de sori”, Laila și Mariam au reușit să ne arate că se pot înrădăcina și astfel de simțăminte într-o lume aflată în prăbușire. Despre normalitate, ce-o fi însemnând ea pentru unii, ce-o fi însemnând pentru alții.
Iar dacă e să tragem linie, poate că am reușit să înțelegem mai bine o lume ce pare atât de îndepărtată de noi, să conștientizăm că avem și lucruri în comun (poate nu dintre cele mai fericite), să înțelegem că violența naște violență, indiferent de care parte a graniței te afli…

Reclame

Despre cum poate un audio book să-ți salveze viața

Standard

În viață, mă fac vinovată de o singură convingere ce a persistat ani de zile: aceea cum că eu, Iulia Marc, am cu precădere capacități de învățare vizuală. De altfel, o mulțime de omuleți cred asta despre ei și sunt convinși că nu ar putea să asimileze altfel informații în mod eficient.

Vezi-ți de treabăăă!… 🙂

Crești într-un sistem educațional și, până la urmă, într-o societate axate pe dimensiunea vizuală a realității. Vezi, citești, scrii, faci schițe. Iar apoi afli despre tipurile de inteligență, personalitate și stiluri de învățare și gata, ești destul de convins că așa ești tu. Eu zic că eventual, cel mult, așa te-ai obișnuit să fii. Totul ține de obișnuință.

Ziua în care am ieșit din rutina „eu nu pot să ascult informațiile, trebuie să le văd, să le citesc, bla-bla” a fost una dintre cele mai simpatice revelații personale. Abilitățile tale nu sunt predefinite. Dacă nu poți asimila informații decât vizual nu e din cauză că așa ești tu sau că acesta e stilul de învățare care te caracterizează by default. E din cauză că nu ai exersat alt stil, alt mod. E doar obișnuința.

cartoful albastru

Am început cu scurte povestioare science fiction. Durată medie: 15 minute. Am ajuns să ascult romane întregi (între 10 – 20 de ore). Există diverse variante: poți asculta puneri în scenă / adaptări (cu actori, dialog, teatru radiofonic) sau poți asculta lectura normală a cărții. O prefer pe cea din urmă deoarece păstrează exact stilul autorului, cu fiecare cuvințel pe care acesta l-a scris.

Cum poate un audio book să-ți salveze viața

Profund impresionată de noile mele abilități de ascultare și interiorizare a informațiilor auditive, m-au marcat câteva idei:
– ce trist că trăim zeci de ani cu idei preconcepute despre propria persoană, fără să ne testăm abilitățile, fără să ne provocăm limitele;
a asculta povești are rădăcini mult mai vechi în persoana ta decât a citi povești, amintește-ți de când erai copil și-ți spuneau adulții câte-o poveste. Sau amintește-ți de vremurile când doar unii știau carte, iar restul își transmiteau ideile prin viu grai;
– exersând ascultatul cărților audio, exersezi și ascultatul oamenilor;

Așa îți salvează un audio book viața: te învață că poți oricând să înveți noi moduri de a învăța, te învață să chiar asculți oamenii, să le asculți vocea, dincolo de imaginea pe care ți-o oferă, te întoarce la rădăcini și la acea copilărie personală, dar și a umanității.

Dar, DAR, mai ales îți salvează timpul. Și ăsta e argumentul suprem și cel mai bine ancorat în realitatea mea cotidiană. Mereu sufeream când trebuia să mă confrunt cu timpi morți. Drumul casă – birou (și înapoi –> cel puțin o oră / zi), așteptări prin oraș după prieteni întârziați, mersul la cumpărături, mersul până la magazin, așteptări la coada de la bancă (x2, că de obicei trebuie să vizitezi minim 2 ghișee ca să rezolvi o chestie), așteptări pe la medici, așteptări în stații de autobuz, curățenia prin casă sau alte activități care îți solicită prezența fizică.

Toate drumurile și așteptările care nu contribuiau cu nimic la creșterea mea au devenit, dintr-o dată, nespus de prețioase. Au devenit povești, romane, eseuri filozofice. Brusc, parcă o viață în care să citești tot ce ți-ai propus devine mai palpabilă și mai realizabilă.

Și, brusc, parcă nu mai trece viața incontrolabil pe lângă mine, nu mor clipele fără a primi vreun sens. Căci la nivel subiectiv, viața-i timp și timpu-i viață. Iar dacă audio book-urile astea atât de evitate de unii îmi resuscitează mie toți timpii morți, practic, îmi salvează viața 😀

Ca să rezum: pentru cei care își prețuiesc timpul, obiceiul de a asculta cărți va fi revelația vieții lor 😛 

Untouched by Human Hands

Standard

Lumea ar putea fi privită așa, cu mintea deschisă, de parcă ai citi literatură science-fiction. De parcă o privești în fiecare zi pentru prima oară și nu știi ce-i cu ea și cum funcționează. N-ai mai simți revolta aceea inutilă împotriva ei. Ar fi mai ușor să înțelegi și să accepți.

Monștrii [The Monsters]. Am aflat azi de pe Facebook, de la Bianca, de existența unei grupări neo-misogine aparent mai radicale. De fapt, nici nu știu despre ce-i vorba căci nu am dat click-uri și nici nu m-am documentat, dar mi-am amintit despre dilemele unora care, ajunși la finalul unui ciclu de 25 de zile, trebuie să își facă datoria civică și socială și să își ucidă nevestele. Devine amuzant de evident cum ne facem griji cu privire la moralitatea altora, a celor diferiți de noi, în timp ce propriile comportamente asumate și învățate social le acceptăm necondiționat, fără a ne întreba dacă nu cumva noi suntem monștrii din poveste…

Cât te costă să trăiești? Cât te costă să chiar trăiești? [Cost of living]. Cred că țin la sentimentul de libertate, fie el și iluzoriu cum l-au decretat unii a fi. De-asta nu îmi place ideea de împrumut și de a fi datoare cuiva cu ceva. Nu știu cum trăiesc unii liniștiți pe credite bancare. Eu aș vrea totuși să merg pe Marte. Sau măcar vreun nepot de-al meu să meargă – pe Marte, pe vreun inel saturnian sau poate-i norocos și devine autostopist galactic.

Altceva [The Altar]. Când totul devine prea familiar, trebuie să alternezi ceva. Iar dacă nu o faci tu, ți se întâmplă. Niciodată nu lăsa lucrurile să ți se întâmple! 😛 De altfel, dacă mergi pe stradă și privești în jur, observi că unii oameni par scoși din alte straturi și împletituri universale.

Feluri și forme [Keep your shape]. Dacă aș putea fi oricum, aș fi mereu altcumva. Și putem fi oricum, suntem toți niște Grom, elastici, dar închistați în niște idei sociale fără noimă. De fapt, avem abilitatea de a ne asuma ce formă vrem, doar că până ajungem să înțelegem cu adevărat asta, durează…

Afectat [The Impacted Man]. Oare eu cum aș construi o galaxie, o metagalaxie? Poate verbul a crea ar fi mai potrivit, dar întotdeauna mi-a plăcut a construi. Creația îmi pare poetică și temporară, un moment frumos și scurt și poate abstract, construcția e o muncă în desfășurare, unde trebuie să pui piesă cu piesă, să le faci să se îmbine armonios. Și funcțional. Dacă nu construiești funcțional, te trezești cu tot felul de afectați prinși în structura timpului și a spațiului.

Otravă sau comestibil? [Untouched by Human Hands]. Noi, generațiile actuale și urbanizate, habar n-avem să diferențiem alimentele cu potențial de otravă de cele comestibile nici măcar aici, pe Terra. Ne-am descurca într-un depozit extraterestru? Cum poți să știi dacă mâncarea unei specii extraterestre e mâncare și pentru tine sau e otravă? Cum poți să știi dacă ce-l otrăvește pe membrul unei specii te otrăvește și pe tine… sau dacă te hrănește?

Viermi [Warm]. Știu că nu așa se traduce, dar poate și Sheckley s-a jucat cu ideea… Când începi să privești oamenii ca fiind niște grămăjoare de atomi, care funcționează împreună, așa cum o face orice mecanism, când devin doar niște pattern-uri de organizare a materiei, e greu să simți ceva pentru ei, să le acorzi importanță… să nu devii cinic. Când înveți despre senzațiile umane și despre procesele fiziologice care au loc în corpul uman, înțelegi că suntem construiți așa, astfel încât să vedem întregul, rezultatul. Să vedem fața zâmbitoare a unui om, nu bucăți fragmentate de carne și oase care se așează într-o structură relativ ascendentă și simbolică, dar care nu îți transmite nimic. Uneori, reușim să defragmentăm și să pătrundem în profunzimea procesului. Poate fi înspăimântător, poate fi dezolant. Poate fi provocator și, la fel ca Anders din poveste, vei vrea să te apropii, vei vrea să înțelegi. Cu riscul de a te pierde de ceilalți, de tine.

untouched by human hands

 foto: Mario Dance Atelier