Arhive pe etichete: ploua

(3) să plouă | desene neîncepute

Standard
(3) să plouă | desene neîncepute

Mi-e cald, mi-e mintea sufocată. Dau vina pe vreme, acest aproape mitic personaj, știind că parțial oricum se face responsabilă de fluctuațiile unor stări de-a fi. Simt la fiecare ploaie și furtună dezlănțuită că ce bine-i acum, s-a curățat aerul, va dispărea presiunea. Doar că în ciuda inundațiilor provocate, vremea parcă-i tot tensionată, iar atmosfera încă-i înlănțuită. Și-atunci îmi zic: să plouă, să mai plouă, până se curăță totul, până se liniștesc apele.

Eu nu am televizor. De fapt, am. Stă de patru ani pe balcon, acoperit de cizmele electrice, de un terariu părăsit și ghivece ce-și așteaptă florile. Revenind. Eu nu am televizor, dar mă uit în câte-o sâmbătă dimineața la prânz la Travel Channel, la oameni diverși – de obicei americani – care își mută viețile și catrafusele într-un alt colț de lume. Odată cu schimbarea țării în care se află, oamenii speră la un trai mai liniștit, la un stil de viață mai sănătos, la timp de calitate cu familia, la obiceiuri dezirabile. Sunt niște speranțe care apar cu frecvență, mi-au tot ajuns în câmpul observațional. Sunt ca oamenii care-și caută eul spiritual în India. Ca atunci când te cauți pe tine în exterior. Schimbi țara, schimbi orașul și speri că da, de-acum înainte vei fi cum ți-ai dori să fii, vei face toate acele lucruri pe care nu le faci. Funcționează de cele mai multe ori, cel puțin pentru o vreme. Doar că nu-i chiar necesar să îți schimbi țara pentru a avea un stil de viață mai sănătos sau a-ți aloca timp pentru chestiile importante, nici să călătorești prin India pentru a te (re)descoperi. Poți face toate astea oriunde te-ai afla. Nu?

Totuși, arhitectura spațiului… Observând așteptările și speranțele celor care-și schimbă locul, observ și că da, funcționează. O schimbare a spațiului vine la pachet cu uși deschise înspre alte eventuale schimbări. E mai ușor să te schimbi când deja ai schimbat ceva. O scurtătură în jurul pământului, dar poate nu și în jurul tău la modul real.

Stările de bine și presiunea atmosferică sunt chestii contagioase, respectiv cu impact asupra creierașelor. Mi-e cald și mi-e mintea sufocată, însă oricât s-ar dezlănțui furtunile iar eu aș medita cuminte, ignorând accesele de tuse matinală de-parcă-urmează-să-moară ale vecinului, acum nu funcționează pentru mine. Nu pot răsufla ușurată.

Ar trebui să plouă și-n creierele oamenilor. De-acolo vine tensiunea.

[Cred că citeam Mr. Mercedes, de Stephen King, când mi-a venit să desenez o umbrelă, două. Pe-atunci tensiunea era fictivă.]

Reclame

Aud

Standard
Aud

Mă rup dintr-o lume pe care o voi uita în trei secunde, trec din vis în stare de veghe, încep să aud – nici nu știu ce: o fi vântul care bate în geam? sau poate plouă? sau poate un tren își mută grămăjoara de suflete abonate la naveta săptămânală. Un vecin și-a luat o chitară – sunt zgomote inedite într-un bloc în care singurele note muzicale împărtășite colectiv sunt manelele și vreo melodie dubioasă de care mă îndrăgostesc eu în câte o noapte și vreau să o simt mai intens. Ochii nu mi-i pot deschide încă, dar aud, aud corzile de chitară ciupite stângaci și zâmbesc la fiecare sunet stins înainte de a-și atinge misiunea. Un acord, două, trei. Un vers, două, o voce. Imagine there’s no heaven… Mă întreb cât o fi ora, oare ar trebui să mă ridic în grabă din pat? You may say I’m a dreamer… Mă afund din nou într-un fel de vis, e întuneric acum, sunt ascunsă sub o pătură, e cald și bine, tarfinul e lângă mine, pe scaun, cântă… Aș putea să îl ascult dormind încă vreo câteva ore… Doar că e dimineață și, de fapt, doarme și el. Aud alarma, aud din nou chitara vecinului care nu îl mai exersează pe Lennon. Încerc să îmi dau seama ce vrea să cânte, dar nu pot. Aud din nou alarma. De data aceasta, trece și trenul… 🙂