Arhive pe etichete: nopți matinale

nocturne#2

Standard

respiră și dă-ți gândurile-ncolo. oprește năvala nemulțumirilor. dezintoxicarea zilnică de clișee. respiră. ia doar un cuvânt și fă-i statuie, doar unul. e ok să te simți și ca naiba din când în când. ascultă vocea lui andy din app, îți zice și el să respiri. sau, de fapt, el era de la bun început cel care te tot încuraja cu respirația. Ai adormit. de ce tot insistă oamenii să te facă să-ți pese de chestii neimportante – de ce îți tot pasă de chestii neimportante? nu doar tu te simți rău. vecinul își dă mațele afară din nou, e cam la a 150-a încercare matinală, aproximativ. cancer oare? alcoolism, după cum l-ai acuzat în mintea ta încă din prima zi? să uzi plantele când reușești să te ridici din pat. să dai salată melcilor. e dimineață, mi-era dor de lumina asta, e înnorat afară dar soarele-și strecoară oricum niște raze pe ici, pe colo. A trecut și noaptea asta, e ok, totul bine.

nopți matinale #4: somn fragmentat

Standard

Nu mai știam exact cum numisem gândurile astea, erau parcă ceva idei nocturne sau matinale. Sunt nopți matinale. Mi s-au scurs ieri ochii dintr-un oarecare sentiment de panică. Au fost două săptămâni epuizante, am dormit puțin și am început să simt efectele privării de somn, starea de nervozitate, de tremur în tot corpul, de deconectare, depresie, mulți nori și o tonă de fulgere prin cap îndreptate înspre mine, înspre ceilalți (sper că n-am provocat prea multe daune). Mă cuprinde ușor panica de îndată ce recunosc semnele insomniei, fie ele și într-o aparentă fază incipientă și total nevinovată. Pentru că știu cât de gravă poate deveni situația și cât de greu ieși de acolo…

Am dormit în weekend. M-am odihnit. Vineri seara simțeam că e o lume atât de urâtă, că oamenii sunt toți niște nesuferiți, voiam doar să fiu singură, în liniște, departe de toate. Din experiență, știu că cel mai bun lucru pe care-l poți face când te simți așa e să dormi și să vezi dacă lucrurile par la fel și a doua zi dimineața. Uneori par la fel, deci chiar o fi o problemă, alteori nu te încântă, dar nici nu mai sunt atât de imposibil de suportat.

Ar trebui să dorm mai mult, dar mi-e tare greu să îmi pun ora de culcare mai devreme. Sunt ca și oamenii ăia care promit în fiecare zi de luni că de săptămâna aceasta merg la sală, mănâncă sănătos, se lasă de fumat sau nu mai beau. Creierașul meu știe foarte bine că se descurcă și cu trei ore de somn, dacă-i nevoie. Și nu o zi, două, trei, ci și un an dacă trebuie. Uite cum funcționează abilitățile de adaptare împotriva mea 🙂

Mi-au tot ajuns sub nas, în ultimul an, articole despre diverse studii științifice care au abordat ideea aceasta de somn fragmentat, pe bucăți, ca alternativă la cum dormim acum majoritatea dintre noi (cam 8 ore neîntrerupte). Aparent, în trecut, oamenii dormeau pe etape. Vreo patru ore pe când se însera (intervalul 20:00 – 00:00) și vreo patru ore spre dimineață ( 03:00 – 07:00), cu o pauză de câteva ore de socializare, relaxare, activități recreative. Mai sunt tot felul de variante, cu doar 2-3 ore de somn nocturn propriu-zis și bucăți de somn pe timpul zilei de câte 30 minute. Cele din urmă mi se par puțin riscante, căci în doar o jumătate de oră nu poți intra în somnul REM.

Dau o șansă somnului fragmentat în două. E un fel de variantă pentru adulți a somnului de la amiază din copilărie. Azi am ajuns acasă, m-am învârtit puțin pierdută (de la oboseală oricum nu poți face mare lucru), mi-am pornit un audiobook (adorm tare bine cu ele, chiar îmi spune cineva povești) și am dormit vreo două ore. Chiar patru ore n-am reușit, mi s-a făcut foame și m-am trezit :)) Dar încă mă simt odihnită și uite că am reușit să leg câteva cuvinte pe-aici.

Poate reușesc să mă țin de somnul ăsta, ar fi important 🙂

1474595_248157295342369_1212228455_n

imagine: Fotografii de citit

nopți matinale #3: am scris

Standard

Am scris azi, după o perioadă îndelungată în care am simțit că doar redactez texte. N-aș ști exact de unde-i fericirea aceasta. O fi libertatea de a-ți alege un subiect și de a-ți lăsa atenția să zburde într-acolo, integral. O fi lectura și documentarea pe subiect, făcută în liniște și cu scop. O fi sentimentul că transmiți niște lucruri frumoase și contribui, poate doar într-o manieră infimă, la educarea unui public oarecare. Sau fericirea-i în libertatea literelor ce prind contur în fața ochilor tăi și creează sensuri dorite de tine, nu de alții.

M-am întrebat uneori de ce scriu. Aud undeva, prin acele zone din conștiința mea, care-s ancorate bine în societate, voci care întreabă „De ce-ți pierzi vremea cu scrisul ăsta? Care-i rostul?”. Sprâncenele sunt ridicate (și lăsate în aer) când oamenii află că îți place să scrii. Și nu, nu ca să publici, nu ești scriitor. Doar îți place să scrii. Să vezi cum se aștern litere pe foaia de hârtie sau pe cea digitală. Cum liniile formează cuvinte, iar cuvintele – sensuri.

Cum altfel poți încetini viteza gândului? Altă metodă nu stăpânesc prea bine, încă.

***
Am scris altceva între timp. Nu pot decât să mă amuz 🙂 Noapte bună!

nopți matinale #1

Standard
nopți matinale #1

Un fel de exercițiu de a scrie autentic, cam ce-mi trece prin cap. Cu riscul ca uneori să fie capul gol sau mult prea plin. Poate mă obișnuiesc să nu mai șterg prea mult text. Poate mă obișnuiesc să iau gândurile pe rând, unul câte unul, iar avalanșa lor să nu mă reducă la tăcere.

Ați privit vreodată la ziua de ieri și vi s-a părut că nu erați voi acolo, că era o altă persoană, una străină de eul vostru de azi? Mi se întâmplă adesea. Probabil din cauza emoțiilor mult prea intense, sunt efemere, creează confuzie și lasă un gol în urma lor. Când nu mai simți ce simțeai ieri, parcă și gândurile îți rămân cu-n semn de întrebare. Mi-au amorțit picioarele și, după ce întâi mă amuză inutilitatea lor temporară, încep să apreciez faptul că e doar temporară, că pot să mă amuz. Revenind la zile de ieri, emoții și alte eu-uri, mi-ar plăcea să pot aduce mereu în față luciditatea aceasta, care în unele zile pare a se mulțumi să privească de la distanță, cu detașare, fără a se implica și fără a prelua frâiele. Pe de altă parte, știu că există în noi tot felul de oameni care vor și simt nevoia să se exprime. E ok să lăsăm și părțile astea din noi să existe, să se manifeste, să trăiască. Atât cât e sănătos – pentru noi și pentru alții.