Arhive pe etichete: N-am nimic cu homosexualii

N-am nimic cu homosexualii, DAR

Standard

Mediul online are darul de-a scoate tot ce-i mai frumos din noi – cu cele mai reușite fotografii, cele mai fericite momente din viețile noastre, cele mai interesante lucruri pe care putem și ne dorim să le împărtășim cu ceilalți.

La fel cum are darul de-a scoate ce-i mai urât din noi. Și-atunci îmi vine să-mi dau Log out , să nu mai citesc din greșeală atâta ură.

Cred că am văzut clișeul ăsta de frază de sute de ori în ultima vreme. N-am nimic cu homosexualii, DAR [introdu aici frici, ură, complexe, nesiguranță, lipsă de toleranță, băgarea nasului unde nu-ți fierbe oala, lipsă de înțelegere față de semenii tăi, lipsă de empatie, ipocrizie, incapacitate de a dialoga, ignoranță etc].

Ne e atât de greu să-l acceptăm pe cel de lângă noi. Atât, să-l acceptăm. Nu trebuie să adoptăm stilul de viață, părerile, orientarea sexuală sau religia. Ci doar să-l acceptăm ca o persoană diferită de noi, pe care poate nu o înțelegem pe deplin, cu al cărei comportament nu suntem de acord, dar care e totuși o ființă, o persoană cu care am putea schimba trei vorbe și o glumă la o bere, cu care am putea avea conversații foarte interesante (tocmai pentru că e altfel din anumite puncte de vedere), o persoană care, însă, la fel ca noi, trece prin viață și prin chestii, suferă, se bucură, râde, are prieteni și familie.

Și simt că dacă mai aud că „nu-i normal” o să-mi pierd răbdările. Ne construim propriile convingeri și bariere de normalitate și oricine îndrăznește să le încalce e pus la zid și lovit cu injurii (pietrele moderne).

Nu țin neapărat să văd doi tipi cum se sărută pe stradă, la fel cum nu țin neapărat să văd copii cu dizabilități fizice și mentale pe stradă. E inconfortabil. Și mi-e ciudă că simt disconfortul ăsta – căci sunt la fel de condiționată social ca toți restul. Suntem protejați de deviația de la normă, să nu cumva să intrăm în contact cu ei, cu devianții de la norma socială / fizică / psihică, că se ia ca râia… În cazuri de boală, uneori se ia. Uneori e justificat să avem grijă de noi, ăștia normali. Însă e o diferență atât de mare între a te proteja tu pe tine de ceea ce consideri o amenințare și a ataca, verbal sau fizic, un alt om care nu îți face rău intenționat – decât prin existența lui care intră în contradicție cu niște normalități stabilite social.

Și ca notă de final: din sutele de păreri citite în ultimele zile, în rândul tuturor celor care apără normalitatea și valorile morale ale sexului (ironia), nu am văzut nici măcar unul, deci nici măcar unul!,  scandalizat și oripilat la gândul că două tipe s-ar săruta sau ar face sex. Dublu standard sau iar e nevoie de niște feministe să atragă atenția că femeile sunt ignorate în toată povestea asta și că ar trebui să fie și ele înjurate și trimise în iad sau în vest pentru că au îndrăznit să fie diferite? 🙂

Altă notă de final: și eu devin răutăcioasă cu apărătorii normalității și-i judec pentru că judecă. Știu. Dar mai știu și că de fapt problema e la mine, că nu mă obligă nimeni să-mi bag nasul în dilemele existențiale ale altora, că fiecare e liber să-i judece cât vrea pe alții – atât timp cât nu le limitează lor libertatea la propriu.

Cred că mă doare și mă dezamăgește să văd atât de multă ură din partea oamenilor, îndreptată înspre alți oameni. Ăsta mi-e oful, de fapt.
Așa că e un exercițiu și pentru mine să-i înțeleg și să-i accept pe toți cunoscuții pe care i-am surprins acum împroșcând cu vorbe nu tocmai frumoase înspre alți oameni care, până la urmă, nu le-au făcut niciun rău.

N-am nimic cu ei, DAR… dar sunt dezamăgită. Îmi trece.

 

Anunțuri