Arhive pe etichete: la bunici

Troscoțel, mușețel și alte bucurii ale Pământului

Standard
Troscoțel, mușețel și alte bucurii ale Pământului

Nu era troscoțel în curte când veneam verile pe-aici, în copilărie, decât pe ici, colo. Știam de la mama sau de la Flo, sau de la Nana, că în ogradă fusese cândva iarbă, că puteai sta pe jos.

Stăteam oricum eu pe jos, pe pietre, pe imensele rădăcini ale pomnițerului alb, în lut, pe rumeguș, pe trotuar și-mi murdăream toate rochițele, iar bunica mă apostrofa cu vreun regionalism ce echivala uneori sensul de băiețoasă, alteori sensul de diavol împielițat, alteori de copil bezmetic îndrăgit necondiționat. Era același cuvânt, dar știu din glasul bunicii că avea tot soiul de semnificații, după caz și după boacănă.

Acum stau în vârful treptelor casei, de unde aflu că într-o zi de Paști, m-am rostogolit treaptă cu treaptă, până jos. Rezultatul: genunchi zdreliți. Îmi amintesc rostogoleala și genunchii tremurați, o imagine scurtă și dispare. Cândva, ai mei au renunțat să-mi mai cumpere rochițe și au trecut aproape 20 de ani până m-am reîmprietenit cu ele… 🙂

Privesc spre curte cu încântare. E plină de troscoțel și mușețel. Plină, plină.

troscotel musetel sucutard (3)

 

troscotel musetel sucutard (4)

Progresul vine în pas ardelenesc aici, la bunici. Și-au făcut baie, cu duș și toaletă, în casă, sunt aproape finalizate lucrările. Bunicul răsuflă ușurat, iar bunica plănuiește următorul pas înspre modernizare. I-am adus deja un cuptor electric și-l testăm, bunica deleagă sarcinile: unii bat ouăle, alții pregătesc tava,  alții își bagă degetele-n cremă. N-ai crede câtă bucurie șade în 15 minute de măcinat nuca la mașină – cred că-i mai veche decât mine.

Mă așez iar în vârful treptelor și mă bucur de-o mică împărăție a mușețelului. Curtea n-are nevoie de progres. În grădină, cartofii sunt în floare, o altă mică împărăție.

troscotel musetel sucutard (5)

Anunțuri

Evadări – Sucutard, II

Standard

( 6 iulie 2013 )

Am vizitat-o pe Cela. Copiluțu’ tocmai s-a trezit, mănâncă iaurt acum, a mai crescut. Face ochii mari, își agită mânuțele, îmi râde și gângurește. Nu ne-am văzut de vreo 3 luni, de la botez. Cine știe ce am tot povestit noi doi. Are câte ceva și din Cela și din Mihai. Ba e calm ca taică-său, ba e agitat ca maică-sa. Hihi, mi-e drag parcă, are niște degețele mici, mici și râde tare frumos. Un mic omuleț, micul Andrei.
Se adună nori, tunete și fulgere. Când începe ploaia, copiluțu’ devine foarte atent și liniștit. Ascultă cuminte ploaia.
Beau o cafea să îmi treacă starea de somnolență și pornesc prin noroi, spre casă.

… bunicu e gălăgios de când îl știu. Urlă când vorbește cu tine, e defect profesional. Când vorbește, i se aude glasul din deal. Au trecut 20 de ani și încă o mai aud pe buni: ,,Omule bun, da’ amu’ de ce strigi oare?”. În general, n-ai nici o șansă să dormi dacă e el pe-acasă, prin curte, și are cu cine vorbi. Dacă nu are cu cine, discută politică și dezbate știrile cu badea Ilă, un vecin care nu aude prea bine – deci bunicu’ urlă și mai tare. Toți sunt deranjați de gălăgia asta, dar eu… eu sunt probabil singura care poate dormi zâmbind în timp ce bunicu este… bunicu. Pentru mine, vocea lui e ca un zgomot de fundal drag sufletului meu.

… Ieeeiiii, ne-a răsfățat buni azi cu mini-plăcințele!!! Sunt ca plăcintele, dar mai mici 😀

…am fost pe la Flo, i-am pictat pe Livi și Lari. Am mai zis și a rămas valabil, când vine vorba de face-painting, ei doi sunt preferații mei: stau cuminți pe scaun, nu se grăbesc, au răbdare. Pe mine activitatea asta mă relaxează, chiar și atunci când se integrează jobului meu și o fac contra-cronometru. De obicei, asta ar însemna cam 30 de copii într-o ora. Acum l-am pictat pe Livi în vreo 40 de minute. Pe Lari am făcut-o în două ture. Mai povestim, mai râdem, mai retușăm. Nu-i deranjează că dau cu pensula într-un loc și de douăzeci de ori 😀 Albul să iasă alb, zic! De obicei, alegeam eu modelele, acum au ales ei:

e

Evadări – Sucutard, I

Standard

Am fugit la țară câteva zile, cu ai mei. A venit Flo în Cluj și am mers și noi cu el. Cândva îmi petreceam toate verile și vacanțele aici, acum abia am venit patru zile. Cred că e unul dintre puținele lucruri pe care le regret, oarecum. Aș veni mai des – măcar mai des, dacă nu mai mult.

Când am intrat în curtea bunicilor, primul lucru care mi-a atras atenția a fost mireasma florilor de mușețel. Micuțe și multe, au răsărit simpatice în apropiere de poartă. Mi-am adus aminte instant de copilărie, nici nu am știut până azi că asociez mirosul acestor flori cu momente din copilărie.

… bunicul ne ia în primire cu o mână în șold și ceva glume spuse cu o voce puternică, parcă răstită. Pare un dur, dar știm toți ce plângăcios poate fi când îi pleacă musafirii. Citește restul acestei intrări

weekly photo challenge: Flowers

Standard

M-am refugiat la bunici în ultimele două zile, dar nu am stat degeaba! M-am relaxat, am pictat, am făcut poze, am scris şi, cel mai important, am petrecut timp cu bunicii şi verişorii mei.

p.s Poate mă voi ţine de weekly photo challenge, pe viitor. Azi, Flowers. Vă las în compania Larisei, un copil frumos şi fotogenic 🙂




Nunta

Standard

Am evadat la bunici în ultimele zile… Nu am mai făcut asta de ceva timp, nu mai mult de o zi, iar nunta a fost un pretext bun.
Sâmbătă seara am mâncat tocăniţă de pui, cu mămăligă. Of, ce dor mi-a fost! Deşi mai face şi mama din când în când (rar adică), acolo parcă e mai bună – şi nu pentru că bunica ar fi o bucătăreasă pricepută şi ne-ar şti gusturile şi preferinţele culinare, ci pentru că, pe lângă asta, poţi respira aer curat în timp ce mănânci. Şi pentru că am copilărit şi am crescut cu gustul tocăniţelor făcute de ea.

Tot sâmbătă i-am făcut o vizită viitoarei mirese. Nu era stresată, era doar aeriană şi obosită. Şi mai ţipa la fratele ei, nimic neobişnuit :))
Duminică a avut loc mult aşteptata nuntă. M-au cuprins emoţiile abia când mi-am văzut zăpăcita îmbrăcată în superba rochie de mireasă… Cred că atunci au cuprins-o şi pe ea emoţiile şi îngrijorările. A fost ca o prinţesă, rochia frumoasă, coşuleţ drăguţ la braţ, mănuşi elegante, nici prea lungi nici prea scurte, trandafiri albi în mână, părul buclat… Mi s-a fixat un zâmbet tâmp pe faţă care şi-a atins apogeul în timpul Dansului Mirilor, primul dans al nunţii. Au dansat frumos printre balonaşe de săpun. De vis!!!

Am avut emoţii nu pentru că ar fi fost ceva surpriză nunta lor sau pentru că ar fi un pas imens, semnificativ, unic etc. Am avut emoţii pentru Cela, fata alături de care am copilărit. Ne-am uitat una la cealaltă şi ne-am dat seama că am crescut şi suntem încă prietene. Din scutece până la nunta uneia dintre noi.
Pe autocar, venind înapoi spre satul bunicilor, vorbeam cu fratele ei şi cu încă un prieten din copilărie şi încercam să conştientizăm mai activ că nu am fost la o nuntă, ci la nunta ei, la nunta lor, căci şi pe Mihai îl ştim de când… de când ne ştim pe noi. Şi da, fratele miresei s-a făcut muci, nu la nuntă, ci pe autocar. Mi-am dat seama în momentul în care nu am mai înţeles în ce limbă vorbeşte :)) Pentru a-i cita pe toţi generoşii care i-au oferit alcool: ,,Copile, bea că doar azi se mărită soră-ta!”.

În următoarea zi, ieri adică, m-am trezit cu o durere teribilă de cap (nu, nu am consumat alcool), fapt pentru care am dormitat şi vegetat aproape toată ziua. Mi-a plăcut să mă cuibăresc în patul bunicii, să mă fac ghemotoc şi să îmi aud bunicii prin somn, cum vorbesc amândoi pe-afară… Parcă nici durerea de cap nu mai e chiar atât de gravă acolo.

Trezirea mi-a făcut-o Delu (fratele miresei), pe la 6 după-masa, căci trebuia să mă prezint la after party :)) De data aceasta, la ei acasă, doar printre prieteni şi rude apropiate… Mereu m-am simţit ca acasă, acolo la ei. Poate pentru că m-au primit mereu cu braţele deschise şi părinţii lor. Nenea Marcel m-a prins de nas, ca de obicei, iar tanti Maria mi-a şuşotit misterios că au vin de casă, în cămară. Şi da, aseară am băut vin, doar vreo două pahare. Sunt mândră de asta doar pentru că am fost singurul invitat servit cu vin de casă. Am avut pile, cum s-ar spune :)) Aseară au fost relaxaţi şi mirii, au scăpat de stres, griji şi emoţii. E un fel de paradox, căci la propria nuntă, mirii nu se simt mai niciodată bine cu adevărat, în întregime.

Azi m-am trezit la 5:30. Bunicul m-a pus pe autobuz, cu tot cu bagaje, aşa somnoroasă cum eram 😀 Era linişte în sat, dimineaţa. Acolo e linişte mereu…

P.S. Nu mai port tocuri la astfel de evenimente.
P.P.S. (pt Lusio): Nu mi-ai adus la cunoştinţă faptul că The Tudors nu duce lipsă de scene erotice. Am vizionat primul episod alături de verişoara mea de 11 ani. I-am pus mâna pe ochi des :))