Arhive pe etichete: joaca

Viața ca un burete

Standard
Viața ca un burete

Câte-o zi în care trăiești ca-ntr-un vis. Nu de vis. Dar plutind, dus de val, pe autopilot. Când nu înțelegi de ce-i așa grav să ai o opinie, să ți-o asumi, să trântești cu ea de pereți a doua zi, dacă asta ai chef, să o iei în brațe apoi. Când știi că-i mai anost și groaznic de plictisitor să nu aibă nimeni nici o părere decât să aibă fiecare câte-o părere diferită.

O zi în care duhnește în aer platitudine și neutralitate. În care oamenii renunță la idei și opinii, doar pentru a evita… ce, până la urmă? Conflictul? Prejudecățile altora, jignirile sau discuțiile în contradictoriu?

Iar alternativa pare a fi înțeleasă ca o extremă. O agățare inutilă și totală de vreo idee, de parcă i-ar lipi cineva cu Super Glue. Sau Picătura (atenție: ăsta nu-i articol sponsorizat). Iar opinia celuilalt, diferită de a lor sau, și mai grav, inexistentă, parcă ar fi o încercare invazivă și brutală de a le rupe pielea de pe ei. (Meet me halfway era cântecul?)

Câte-o zi în care le-ai da oamenilor Jocul. Jocul de-a ideile, de-a cuvintele, de-a opiniile, de-a argumentele pro și contra. Devenim incapabili să le înțelegem celorlalți punctul de vedere sau să avem noi un punct de vedere atunci când ni se atrofiază imaginația. Când ne oprim din joc.

Câte-o zi în care te-ai contrazice în Joacă, dacă s-ar juca și alții. Te joci un pic, dar e greu să o faci singur. Nu toți văd viața ca pe-un joc și nu-i poți condamna. Te uiți la ceas, bați cu degetele-n taste și te gândești că e așa… câte o zi în care ești ca un burete emoțional.

Viața ca un burete. Cel mai îmbibat dintre pământeni. Delirul (aici nu-i nevoie de adaptare).

Și mai e câte-o zi în care îți vine să-ți fluturi brațele alandala. Să comunici mai simplu, mai direct. Când te enervezi pe tine că ești rotiță din  sistemul diplomației deșarte. În care cuvintele se irosesc de dragul menținerii statu-quo.

Atâtea sensibilități ne creăm singuri. Și apoi cădem și ne tulburăm la primul cuvânt neașteptat, nedorit. Ne ofensăm, ne intrigăm, ne supărăm.

Câte-o zi în care ajungi seara acasă și ți-e greu să-ți miști creierul. Parcă a murit. Parcă-i un copil îmbufnat ascuns sub pat. Nu-i drăguț în context, dar i-ai da, lui, creierului, vreo două palme să-și revină. După ceafă. Pe copilul din tine îl vei ademeni cu promisiunea vreunui joc.

Udă plantele, hrănește melcii, ai grijă să nu strici puzzle-ul de pe jos, ia creioanele și mâzgălește. Ele, în culorile lor arogante, sunt de vină oricum pentru rândurile astea. Era prea multă tensiune într-un vârf de albastru. S-a mai disipat acum printre rânduri.

În zilele cometei în brațe, până adormi.

coloring pages viata ca un burete game of thrones

Varză de oameni :)

Standard

Cândva când ești copil, începi să întri în jocul ,,fetele cu fetele, băieții cu băieții”. Nu știu dacă e o tendință naturală, dacă faci asta pentru că e vârsta la care începi să te autodescoperi și e mai ușor să fii alături de cei asemeni ție sau dacă e doar o altă regulă socială nescrisă legată de gen preluată de la adulți. Or fi ambele.

Înveți treptat să te joci doar cu anumite categorii de oameni. Doar cu fetele, sunt mai sufletiste/sensibile. Doar cu prietenii. Doar cu cei de-o vârstă cu tine. Doar cu cei care au un stil vestimentar pe placul tău, căci ai senzația că asta ar spune ceva despre persoana cu care interacționezi. Doar cu cei care au un anumit nivel de cultură generală. Sau experiență de viață (pe care, la drept vorbind, nu ai cum să le chiar evaluezi de la distanță). Doar cu băieții, căci par mai sinceri și mai direcți. Te joci și investești timp doar în oamenii pe care-i poți privi în ochi, de la bun început.

Și alte zeci de categorii.

Îți pui limite în interacțiuni și privești oamenii prin lentila prejudecăților. E bine să fii selectiv – o lecție grea pe care am învățat-o abia în ultimul an, cu adevărat.

La fel cum e minunat când renunți la toate criteriile de selecție, justificate sau închipuite, când poți să vezi cum oameni din toate categoriile posibile și imposibile se joacă împreună. Interacționează, fac schimb de idei și experiențe, poate se împrietenesc, se simt bine. Când nu mai contează că, aparent, nu avem prea multe în comun. Și descoperi că, de fapt, ai multe în comun cu fiecare dintre oamenii de lângă tine. Nu suntem chiar atât de rupți de lume, nici chiar atât de departe unii de alții, după cum am crede uneori… 🙂

Îmi plac oamenii care depășesc bariere impuse și autoimpuse. Care se joacă unii cu alții la grămadă, indiferent de categorii.

000101_042737