Arhive pe etichete: iarna

Ca prin ceață. Și e bine

Standard
Ca prin ceață. Și e bine

Aș lua ceața și liniștea și nămeții cu mine, într-o prelungită stare de-a nu face nimic.

Sufeream de sindromul omului modern, incapabil să „șadă blând”, mereu cu mintea într-o mie de direcții, mereu agitație, mereu pusă pe făcut ceva, cu o senzație de vinovăție și neliniște în scurtele momente de repaus.

24131451_10214947394858604_7703087368605720178_n24294295_10214947453700075_6340116938067014157_n

Aerul de munte e ca un buton ce mă conectează instant la realitate, la realitatea aia adevărată, dincolo de mușuroaiele cotidiene pe care ni le construim împreună și prin ale căror culoare mișunăm ca nebunii.

Oftatul de ușurare ce-mi scapă involuntar de cum ajungem pe-aici e ca o declarație de iubire pentru viață, nimic altceva. Pentru că pot să respir de-acum. Ceața simplifică existența, drumul ăsta coboară-n infinit și aștept ninsorile, zăpada, albul.

24232781_10155217920218526_4231203350552525591_n

Ne jucăm de-a conceptele, de-a ideile, de-a ping-pong încoace-încolo, de-a bucătarii, de-a copiii, de-a adulții, de-a plimbăreții, de-a ninja, de-a fotografii pe întuneric, de-a cinefilii, de-a somnoroșii.

24129842_10155217921703526_7103968807409341836_n

Casc ochii la lună, printre crengi de brad și câțiva fulgi de nea și grija mea cea mai mare e cum să mă cuibăresc și mai bine între două brațe dragi. Și oare unde-o fi bricheta dispărută și cum să facem să ne ridicăm cumva-careva să dăm volumul mai încet la copiii ăia ce ne cântă parcă de ore întregi despre Crăciun și nașteri miraculoase? Și ce bine-i să dormi fără nici un stres.

 Au sosit și nămeții. A rămas și ceața prin zonă. O vreme, încă, o port cu mine. Și mă tot uit pe-afară, aștept înălbirea cimentului urban.

24301231_1932965673397403_2664221786217084669_n24312442_10155217925053526_7811559419800446731_n24174252_10214956373603067_2901434372028086849_n

Beliș 2017 / 📷 Zoly Zelenyak, Tarfin Æé și eu

Anunțuri

Cocos, snowboard și febră

Standard
Cocos, snowboard și febră

Coaja fructului de cocos e mai îndârjită decât ai crede. Oare dacă ai da cu el de pereți…? Oare dacă îndoi cuțitul…? Oare dacă ieși pe balcon și-l calci în picioare? Sari pe el? După un strop de efort din partea noastră, coaja cedează. Fruct dulce și hrănitor, de-ți trec poftele și foamea. Cum se face că e prima dată când ronțăi cocos? Gustul de ciocolată și cocos ne-a definit, totuși, copilăria…

E mai ușor de înțeles cum reușeau, într-o oarecare măsură, concurenții de la Supraviețuitorul să-și potolească foamea doar ronțăind zi de zi niște cocos. Urmăresc emisiunea, inițial, pentru Robert. Curioasă pe unde-l poartă viața pe omul ăsta de care mă leagă vreo două zile pe drumuri de munte, prin soare, ploaie și vânt, pe la cetăți uitate de lume, întâlnind oameni scoși parcă din povești și împrietenindu-ne cu toți câinii ce ne ies în cale. Niște zile în care mi-am reevaluat viața și prioritățile, așa, mergând la pas alături de Iulia, Alexandrina și Robert. Oameni pe care nu-i uit, deși drumurile o iau care-încotro, căci vor fi mereu asociați cu acel punct de cotitură-n viață.

Așa ajungi să te uiți la tot felul de emisiuni. Apoi te uiți pentru că-i fascinant să vezi cum reacționează oamenii în situații mai mult sau mai puțin extreme. Te uiți să vezi ce face foamea din om. Și ți-s dragi oamenii, în ciuda cinismului ce-ți dă târcoale. Dacă-i accepți pentru ce sunt, oameni adică, ți-s dragi.

O vreme, mai stă cocosul în frigider, până-mi adun curaj să iau coaja la despicat. Iarna m-a cucerit cu fulgi albi de cocos, de omăt. Fulgi ce se aștern pufoși pe ochelari, într-o seară de ianuarie.

Zâmbesc și cad în fund. Îmi adun forțele și energia, nu știu de unde, mă împing în mâini și hop-sus! Alunec vreo câțiva metri cu placa, aud un vâjâit de schiuri din spate, mă dezechilibrez, cad în fund. Mă ridic, alunec, îmi țopăie sufletul fericit, cad. Mă ridic din nou, cad. Tot așa. De-acum prind viteză și cad doar de vreo două ori până ajung jos, la baza pârtiei. Ce bucurie! Urcușul e, însă, greoi, vreau să renunț. Nu este telescaun, deci la pas, în sus, pe pârtie. Simt că placa îmi rupe brațul, că nu mai am energie, că îmi tremură tot corpul. Ajung sus, privesc în jos și… mai vreau.

Cad din nou, îmi tremură picioarele, mă ridic. Alunec iar… Câteva secunde de euforie pură. De fericire. Apoi cad din nou, în genunchi de data aceasta. Mă împing prea tare în mâini și cad pe spate, în fund. Și râd așa de una-singură, de mine, de situație. Mă observă cineva, urcă și el cu placa sub braț, zâmbește înțelegător. Așa-i prima dată (și a doua, în mod sigur). Privesc iar spre cer, îmi cad fulgii de cocos în ochi. Mă ridic și plutesc o vreme. Cad iar. Sau nu știu, mă arunc pe jos pentru a evita ciocniri sau căzături urâte.

Mi-am salvat fundul de vânătăi și durere, în ciuda avertizărilor lui Tarfin. Sau poate tocmai de-aia! 😛 Mi-am sacrificat mâinile și brațele în schimb, căci ele au amortizat toate căzăturile. Pentru prima dată am febră musculară la pernițele din palmă, la mușchii degetelor, la întâlnirea antebrațului cu brațul. Nu îmi pot lua eșarfa din cuier. Nu îmi pot ridica brațele. Abia îmi țin cana de cafea. Și fiecare durere mă face să zâmbesc, căci retrăiesc pentru o clipă senzația de zbor și lipsa de griji.

Iarna m-a cucerit cu fulgi de cocos, fulgi de nea și-un vis alb ce-alunecă printre copaci. Azi e primăvară și regret că am căzut de prea puține ori. Când nu mai sunt în stare să cad, pot să mă târăsc. Acum știu că pot 🙂

16179603_10211932206200772_6925242106510235655_o

 

De la Cascadă, spre Lespezi și prin Grote

Standard
De la Cascadă, spre Lespezi și prin Grote

Mă bucură soarele de câteva zile și caut cu privirea copacii înfloriți prin oraș. După o doză bună de vitamina D, mi se pare că trăim pe-o planetă grozavă. Nu au trecut încă două săptămâni de când mă plimbam prin zăpadă și ningea ca-n reclamele cu Moș Crăciun de la Coca-Cola (vorba unui tovarăș de drum).

Pe un ton îngrijorător, Adriana mă anunța că a nins prin zona ei. În oraș, era doar frig, dar în zona montană a județului părea că iarna abia începe. Ne-am îmbrăcat bine-bine, de iarnă. Am luat și căciula și, dacă eram cu adevărat inspirată, puneam și mănușile – însă cumva data din calendar ce anunța sfârșit de martie m-a oprit.

Cascada Vălul Miresei de la Răchițele e unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din județ, cred, alături de Beliș, stațiunea Muntele Băișorii pe timp de iarnă, Salina Turda (evident), Cheile Turzii și, poate, Muzeul Memorial Octavian Goga din Ciucea. Am vizitat-o și revizitat-o în ultimii ani, însă niciodată pe timp de iarnă. Înfruntând nămeții (nah, stratul de zăpadă) depuși pe îngustul drum ce duce spre cascadă, m-a cuprins entuziasmul. ,,Nu e chiar atât de frig să fie înghețată, dar zăpadă este.” Și era… 🙂

cascada valul miresei rachitele cluj

cascada valul miresei rachitele cluj

Drumul până la cascadă e la fel de feeric, așa îmbrăcat în alb, precum Vălul în sine. Concluzie inevitabilă: frumusețea unei cascade pălește în fotografii, fără sonoritatea puternică a apei ce cade în văluri peste stânci, fără forța acestora, pe care o simți când ești acolo la baza ei, privind la cei peste 30 de metri de apă aflată în liberă cădere.

De aici, de jos, vedem o grotă și glumim: acolo vom merge! Teleportați, eventual.

circuitul grotelor rachitele cluj

Pornim însă, deocamdată, spre Vf. Lespezi, sub îndrumarea lui Marius, ghidul nostru montan (–> Active Weekends), iar pe drum mai aflăm una-alta despre legendele locului, despre marcajele traseelor și semnificația lor.

vf lespezi rachitele cluj
marcaj traseu cerc rosu rachitele

Abia când am luat-o pe cărarea ascendentă spre vârf, am conștientizat că, totuși, iarna poți întâmpina dificultăți în parcurgerea unor trasee care altfel, pe timpul verii, nu prezintă provocări. Zăpada moale și pământul îmbibat de apă ne-a permis însă să ajungem rapid pe Lespezi.

Am mai găsit un loc de vis ce are darul de a-ți goli mintea, de a te elibera de orice griji și gânduri obositoare. De pe Lespezi, cascada pare acum mică și firavă. Aici, a început să ningă frumos, ca în povești. M-aș întoarce vara și aș sta câteva ore bune aici, pe stânci, doar privind în zare, peste păduri…

vf lespezi rachitele cluj 2 (2)
vf lespezi rachitele cluj

Am stat întinși la soare, pentru scurtele minute în care și-a făcut loc printre nori, am tras cu urechea la explicațiile lui Marius privind orientarea în natură cu ajutorul hărții și a busolei (și privind importanța acestora atunci când pornești la drum!) și am făcut cale-întoarsă spre cascadă, nu fără a ne bucura de mici comori descoperite pe traseu 🙂

cascada valul miresei vf lespezi traseu cluj 5

De-acum, urma să ne aventurăm în Circuitul Grotelor. Se anunța o urcare mai abruptă și mai intensă, lanțuri pe stânci, scări, intrări în grote și un strat pufos de zăpadă. Acum era momentul în care conștientizam că da, vom ajunge pe-acolo, la grota pe care o văzusem de jos, de la cascadă!

circuitul grotelor rachitele traseu

Peștera Șușman a fost surpriza zilei pentru mine și, apropo de emoția primei dăți, dacă aș fi știut traseul exact din avans, poate mi-ar fi trecut prin cap să spun pas. Uneori e mai bine să nu știi. Mă înspăimântă spațiile înguste, apăsătoare. A fost o nimica-toată, dar nu m-aș fi văzut târându-mă pe coate printr-un mic (foarte mic, foarte scurt, nici cât sfert de om) tunel pentru a ieși dintr-o grotă/peșteră.

Astfel de momente sunt prețioase! Nu pot decât să mă bucur că Marius nu a detaliat în avans pe unde vom merge pas cu pas și a păstrat mici surprize pentru traseu. Istoria peșterii este, de asemenea, impresionantă. Din nou, privind de jos, de la cascadă, n-ai fi zis că cineva ar fi putut trăi, locui acolo, pentru o perioadă considerabilă de timp…

circuitul grotelor pestera susman cluj traseu
circuitul grotelor pestera susman cluj traseu

De aici încolo, traseul a devenit o aventură și o distracție! Mi-am rupt ceva prin geacă și am improvizat niște brățări, am alunecat prin zăpadă, am îmbrățișat, de nevoie și cu drag, niște copaci imenși, unii și-au dat jos hainele și s-au lăsat îmbrățișați de zăpada rece (un boost de adrenalină!), ne-am bucurat din suflet de ultima zi de iarnă! 🙂

circuitul grotelor adventure cluj

Poze făcute de Tarfin & Lulu 😛