Arhive pe etichete: gradina zmeilor

3 în 1: Cetatea Corbului, Porolissum și Grădina Zmeilor

Standard
3 în 1: Cetatea Corbului, Porolissum și Grădina Zmeilor

I. Cetatea Corbului

Te rupi de drumul mare, faci dreapta înspre, aparent, nicăieri. Spre Nădașu. Drum îngust, cât să încapă o mașină și jumătate. Entuziasmul e alimentat de curiozitate și un mare semn de întrebare. Oare suntem pe drumul bun, totuși? Uite indicatorul – spre Cetatea Corbului, spre Varjúvár. De-aici, drumul devine tot mai îngust și roșiatic, iar satul se vede în vale, printre tufe de trandafiri sălbatici. Mașina se lovește tot mai des cu burta de pământ, însă nu-i loc de întors, nu-i nici atractiv să dai cu spatele. Așa că înaintăm. Drumul se face una cu dealul și pășunea, așa că părăsim mașina-n soare și ne continuăm aventura. Unde-o fi Cetatea, chiar om fi pe drumul cel bun?

Încep să apară case de vacanțe, atât de izolate, atât de multă liniște. Cetatea Corbului nu-i o cetate. E un mic castel boem, casa faimosului arhitect Kós Károly – cel care în Cluj a proiectat și inedita Biserică cu Cocoș. Casa a fost construită în 1914, când arhitectul se retrăgea aici, între Stana și Nădașu, odată cu începerea războiului.

Cu rețineri (eu) și fără nici o treabă (Tarfin 😛 ), deschidem poarta și pășim în curte. Facem fotografii și căscăm ochii apreciativ. Din spatele casei, se aud voci. După cum aflăm, moștenitorii casei au venit să se relaxeze aici în weekend. Domnul, amabil, discută puțin cu noi și ne dă voie să ne mai învârtim în jurul casei. Este, se pare, doar unul dintre cei care au moștenit părți din Varjúvár. Pare mirat că știm cine a construit casa și că am venit aici în mod special ca să o vedem.

Casele din jur par să urmeze stilul arhitectural propus de faimosul arhitect, majoritatea dintre ele utilizând același fel de piatră și păstrând acel aer boem și bun simț estetic și arhitectural. Te simți cu adevărat izolat, deconectat aici, în sensul frumos al cuvântului.

Ne întoarcem spre mașină, admirăm gângănii, flori sălbatice și maci roșii. Parcă nu-i chiar atât de imposibil drumul.

II. Moigrad-Porolissum

Mergem spre Grădina Zmeilor, ne fug ochii după ciuperci și căpșuni pe marginea drumului. Oprim la căpșuni și Tarfin face ce face și ajunge iar în curtea oamenilor, invitat de data asta (cred, hihi), să spele fructele.

A trecut o vreme… parcă ar fi trebuit să ajungem, nu? „Splendida cetate a celor o mie de sori” ni se dezvăluie în boxele mașinii, pe-o voce plăcută.

Ne dăm seama că am ratat drumul. Direcția e bună (spre nord), dar suntem pe drumul spre Zalău, la vreo 3 drumuri paralele distanță. Nu-i nimic. Să vedem și Zalăul dacă tot ne-am pornit într-acolo 🙂 Apoi, ne vom îndrepta spre Moigrad-Porolissum.

Cotim spre vechiul oraș roman, zărind întâi Măgura, ca o „cocoașă”. Ne plimbăm printre ruine și istorie la Porolissum, din templu în tavernă, trecem pe sub Poarta Praetoria, ne cocoțăm pe ziduri și ne imaginăm că stăm de gardă. În amfiteatru, vedem vreo 5000 de strămoși, daci și romani deopotrivă, poate. Aproape că auzi aplauzele și zumzetul. Doar că, privind în zare la dealuri și păduri, te întrebi ce alt spectacol le-ar mai trebui omuleților?…

III. Grădina Zmeilor

Lăsăm măgura în spate și ne îndreptăm spre Grădina Zmeilor. Cu oprire la disco-bar, pe marginea drumului. Chipsuri și apă. Înghețată găsim tocmai la intrarea în rezervație. Conform Google, tocmai trec cele mai populare ore de vizitare a grădinii – da, mai nou poți să afli și asta 🙂 Așa că mai stăm, ronțăim chipsuri și savurăm o înghețată, care mai de care mai toxice.

Mi-era dor de Grădina Zmeilor. La fel ca Băișoara, ca spațiu ce mi-a deschis tot felul de direcții și drumuri în viață, Grădina Zmeilor mi-a oferit și ea un minut de liniște în urmă cu vreo câțiva ani care-a însemnat o eternitate, atunci. Așa că mi-e drag locul. E plin de turiști gălăgioși și părinți ce nu știu să le insufle copiilor respect pentru o natură fragilă. Dar pleacă, trece ora de vârf.

Și rămâne liniștea, câte-un wow fericit, pași entuziasmați printre copaci, momente de contemplare pe margini de prăpastie. Și-o frunză ce se clatină cu încăpățânare de una singură. Ce rebelă!

 

 

Pe la zmei și prin pădure…

Standard

Locul ăsta de muncă al meu are dezavantajele lui. Dar devin tot mai nesemnificative, în comparație cu oportunitățile pe care le aduce. Nu mă plictisesc niciodată. Scriu. Organizez. Îmi dezvolt abilitățile de comunicare. Diversitate. Evenimente. Cultură. Turism. În plus, am primit și calculator nou și adio nervi! 😀 Iar mediul e unul plăcut, colegi faini, șefi care te respectă și te apreciază ca om.

Mai nou, organizăm excursii de o zi prin Transilvania. Pe unde ni se năzare nouă, acolo mergem. E mereu cu emoții: oare se adună numărul minim de persoane, oare ne descurcăm fără ghid, la o primă vizită chiar și pentru noi, oare vor fi mulțumiți turiștii – cei care decid să vină cu noi ?

Prima ieșire: Grădina Zmeilor + traseu și activități prin satul Borza, județul Sălaj. De Grădina Zmeilor a mai auzit lumea, dar Borza e un sat de vreo 100 de case, cam uitat de lume până nu demult. Un sat ca oricare altul, de care știu doar cei care s-au născut acolo sau care au copilărit în zonă. A fost nevoie de un singur om pentru a-l pune pe harta turistică. Iulian Duma ne-a contactat, căci aflase că vrem să mergem la Grădina Zmeilor și ne-a propus să trecem dealul, prin pădure, până în Borza.

Fotograf: Lorincz Ferenc

Fotograf: Lorincz Ferenc

Fotograf: Ionut Vicol

Fotograf: Ionut Vicol

Zmeii sunt grozavi, oferă o priveliște frumoasă. Am explorat și peștera aflată acolo, până la capătul unuia dintre tuneluri. Am cam bâjbâit pe întuneric, ne-am împiedicat unii de alții, am pus muzică sinistră pe fundal și am râs mult. Am stat în foișor și ne-am bucurat ochii admirând stâncile astea ciudate care, sincer, n-am idee cum de au rămas în picioare. Dacă le atingi ușor, parcă se împrăștie.

Fotograf: Ionut Vicol

Fotograf: Ionut Vicol

Aproape că am ,,pierdut” vreo 3 turiști, care o luaseră la pas, prin pădure, de capul lor. Am alergat după ei și i-am atașat turmei. Apoi, îndrumați de ,,ghizi locali” (a se citi țărani get-beget, din satul Borza, cu tricouri personalizate hahah), am pornit prin pădure, către sat, unde ne așteptau surprize multe. Zona e superbă, drumul prin pădure e, într-un cuvânt: relaxant. Pe drum, broscuțe, degustare de ciuperci și căscat ochii la Piatra lui Pintea.
Am mers câțiva kilometri, cam o oră. Domnii ghizi ne povesteau întâmplări. 

Fotograf: Ionut Vicol

Fotograf: Ionut Vicol

Nu am fost niciodată în excursii organizate de agenții de turism. Nu știu cum e să vizitezi obiective turistice și să ai un ghid care îți explică ce și cum. Nu știam nici cum e să vizitezi locuri cu un grup atât de mare, de fapt. Dar e genială ideea de ,,ghid local”. Țăranii ăstia ne-au prezentat locurile în cel mai autentic, spontan și sincer mod posibil. E acea simplitate care calmează setea de ,,excepțional, extraordinar, wow!” și te învață să privești cu sinceritate locul în care ești. Fără prea mult tam-tam, dar cu o reală mândrie vizavi de istoria și locurile în care ne plimbau. 

Fotograf: Lorincz Ferenc

Fotograf: Lorincz Ferenc

Am fost așteptați la Muzeul Satului (căruia tocmai i se făcea inaugurarea) cu pălincă, pită și sare, hehe. Învățătorul satului ne-a spus poveștile obiectelor aflate în muzeu, iar apoi am fost conduși la mese. Ce-a urmat, e din zona basmelor populare :)) Delicios. Și prea mult. Ciobanul satului ne-a făcut mămăligă la ceaun, cu friptură de miel. Și a tăiat mămăliga frumos, cu tehnica aței 😀 

Fotograf: Lorincz Ferenc

Fotograf: Lorincz Ferenc

Apoi, din nou la drum. Traseul prin Borza: fântâna cu cumpănă, biserica din zid, biserica de lemn, prin cimitir și pe dealuri, prin păduri, spre alte stânci: Horea, Cloșca și Crișan, cu oprire la o peșteră. Traseul a fost chiar greoi pe alocuri, abrupt, sălbatic. Am reușit să îmi agăț în braț niște spini destul de mari, japonezul nostru a făcut alergie la ceva plante și o doamnă mai în vârstă a avut probleme cu tensiunea. În rest, ne-am descurcat.

Fotograf: Ionut Vicol

Fotograf: Ionut Vicol

Ajunși înapoi în Cluj, câțiva ne-am oprit la We are Rocking the City și apoi ne-am adunat la Marius. Acolo, povești de viață și filosofii, până dimineața. Sâmbătă, pornim iar la drum… 🙂