Arhive pe etichete: e ok sa fii trist

nocturne #6

Standard

dezamăgirea de-a fi om, de-a te surprinde vulnerabil, afectat, prea dramatic, prea sensibil, de-a-ți aminti de ce unele obiceiuri ți-au devenit obiceiuri, de ce ții oamenii la distanță, de ce-i mai bine să faci asta, de ce te întristezi că îți trec prin minte gândurile astea. dormi 15 minute, visezi urât, privești în tavan, mai dormi 15 minute. panica din piept, din cap, panica ce se hrănește cu panică. gânduri cărora le lipsesc cuvintele, cum poți să ai o conversație cu tine, dacă nu te-auzi? cum poți să-ți aduci argumente raționale menite să te scoată dintr-o prăbușire emoțională idioată dacă nu unor gânduri îmbrăcate în cuvinte trebuie să le explici cât de neimportante-s toate momentele astea?

dificultatea de-a respira. ciuda de-a simți toate astea. tristețea de-a te îndepărta.

astea toate, de mi-ar dispărea peste noapte din suflet, din cap. de-ar rămâne aici.

Reclame

Fericirea ca scop în viață

Standard

„Fericirea este sensul și scopul vieții, traiectoria și finalul existenței umane.” – Aristotel

Eram tristă ieri și, într-o oarecare măsură, chiar sufeream. Priveam pe geam și mi s-a strecurat un zâmbet printre gândurile triste. Am trecut pe lângă un cal în jurul căruia țopăia un mânz. Un zâmbet s-a strecurat și când, prin somn, auzeam glume despre Dorel care și-a lăsat tractorul pe marginea drumului și că puteam trece, de data aceasta.

Primul instinct este să reprimi zâmbetul, în astfel de momente. Poate dintr-o nevoie de a fi consecvenți, nu știu. Dar mi-a zburat gândul la prezentarea unui cabinet de psihologie de care m-am ocupat săptămâna trecută, pe site-ul căruia apărea ideea exprimată de Aristotel – că fericirea ar fi sensul și scopul vieții. Simți asta, atunci când suferi, cred. Că cel și cel mai mult ți-ai dori să fii fericit, că acesta-i scopul vieții.

De altfel, trăim într-o societate care ne învață că e important să fii fericit, auzim de prin filmele americane despre dreptul la căutarea fericirii (the pursuit of happiness), de ziua ta de naștere ți se spune să fii (mereu) fericit, le vezi altora pozele afișate pe facebook și ți se creează iluzia că ar trebui să fii (și tu) fericit, că acesta e scopul vieții.

Uneori, mi se pare că ideea aceasta că ar trebui să fim fericiți e cea care ne face să ne simțim mizerabil, pe termen lung. Ne evaluăm pe noi înșine în funcție de cât de fericiți suntem sau nu. Ni se întâmplă lucruri în viață care ne stârnesc variate emoții, poate unele care ne sperie sau ne displac și ne împotrivim lor, le refuzăm și le reprimăm, nu le dăm voie să fie acolo, să existe, să se manifeste, să facă parte din noi și să plece nestingherite. Le negăm și renegăm.

Nu știu de ce. Poate e ceva învățat. De îndată ce plângem sau suntem triști, încă de mici, ni se spune să nu mai fim, să zâmbim. Dacă plânge copilul mic, de îndată e luat în brațe și alinat să nu mai plângă, să fie bine și fericit. Iar asta devine rapid un scop în viață.

Dacă ne raportăm la fericire ca la o emoție, trebuie să înțelegem că e absurd să o vedem ca pe un scop în viață, când ea prin definiție e ceva temporar, ceva care vine și pleacă. Dacă e un scop în viață, fiecare dintre noi l-am atins deja de fiecare dată când, fie și pentru o secundă, am fost fericiți. Și îl vom atinge iar și iar…

Dacă o vedem ca pe ceva abstract, ca pe o destinație finală în care știm că am ajuns dacă x și dacă y, cred că ne limităm. Suntem capabili să trăim, să experimentăm și să simțim atât de multe alte lucruri dincolo de fericire. Când facem din fericire un scop în viață, ea devine ceva static, ceva ce crezi că poți atinge și bifa într-o listă de obiective. De ce să facem din fericire ceva static, când ea poate veni și pleca oricând?

Poate ar fi mai ușor să ne acceptăm emoțiile mai puțin plăcute dacă fericirea nu ar fi un scop în viață. Poate clipele de suferință nu ar crea, pe deasupra, și panică, dacă am înțelege că e perfect normal să le simțim, că e perfect normal și dezirabil să vină și ele în conștiința noastră.

E ok să fii trist. La fel cum e ok să fii fericit. E și mai ok să îți dai voie să le simți pe ambele, să știi că nici una dintre emoțiile acestea nu te obligă la fidelitate față de ele. Dacă ești fericit și brusc se întâmplă ceva ce te întristează, lasă-te să fii trist, e normal, ești om. Dacă ești trist și brusc ceva anume te face să (vrei să) zâmbești, dă-ți voie să zâmbești și să fii fericit. Sunt doar stări, sunt doar emoții și sunt efemere.

Ar fi trebuit să zâmbesc ieri când am văzut mânzul pe geam. Acolo era fericirea, trebuia doar să o las să se manifeste. La fel cum ar fi trebuit să fiu ok cu senzația aia de-mi venea să intru în pământ, ar fi trecut repede dacă nu m-aș fi panicat că e acolo. Scopul nu-i fericirea, ci viața în sine, cu tot ce înseamnă ea, cât mai mult și mai multe din ce înseamnă ea.

fericirea ca scop in viata