Arhive pe etichete: discutii nocturne

nocturne#2

Standard

respiră și dă-ți gândurile-ncolo. oprește năvala nemulțumirilor. dezintoxicarea zilnică de clișee. respiră. ia doar un cuvânt și fă-i statuie, doar unul. e ok să te simți și ca naiba din când în când. ascultă vocea lui andy din app, îți zice și el să respiri. sau, de fapt, el era de la bun început cel care te tot încuraja cu respirația. Ai adormit. de ce tot insistă oamenii să te facă să-ți pese de chestii neimportante – de ce îți tot pasă de chestii neimportante? nu doar tu te simți rău. vecinul își dă mațele afară din nou, e cam la a 150-a încercare matinală, aproximativ. cancer oare? alcoolism, după cum l-ai acuzat în mintea ta încă din prima zi? să uzi plantele când reușești să te ridici din pat. să dai salată melcilor. e dimineață, mi-era dor de lumina asta, e înnorat afară dar soarele-și strecoară oricum niște raze pe ici, pe colo. A trecut și noaptea asta, e ok, totul bine.

Convingeri şi contradicţii

Standard

Uneori e o joacă şi e amuzant: să îţi aduci oricărei idei contra-argumente. Să găseşti în orice spui, câte-o zonă ,,neacoperită“, care nu e suficient de stabilă şi solidă şi să o ataci. Deşi, parcă ai trişa – tu îţi cunoşti mintea cel mai bine şi ştii foarte bine punctul slab al unui argument, căci ştii când nu îl poţi duce mai departe.
Şi e curios cum alţii nu observă sau nu se leagă de toate zonele alea lacunare din orice idee pe care o exprimi (poate se leagă de altele). La orice frază, ar mai fi de adăugat încă o sută – pentru a completa măcar 1% dintr-un gând (cu îngăduinţă), iar dacă nu le adaugi, perspectiva e departe de a fi completă, de a avea cu adevărat un sens, iar eu una nu o pot îmbrăţişa, nu pot adera la ea, nu la modul real. Iar dacă le adaugi, mereu va fi cineva (poate chiar tu însuţi) care ar putea veni cu o perspectivă la fel de bine argumentată, la fel de probabilă. Şi atunci… mai poţi să îmbrăţişezi convins o anume perspectivă, o anume idee?

De-asta nu (mai) am convingeri. Şi de-asta mă bucur când cineva îmi indică ,,lipsurile” din ceea ce spun – pentru că nu îmi mai revine mie sarcina respectivă, cel puţin pentru o vreme.
Şi dacă uneori e o joacă şi e amuzant să jonglez cu n perspective când vine vorba de un singur subiect, fără să mă opresc asupra nici uneia dintre ele cu adevărat, alteori devin un sac de contradicţii. Şi nu pot decide ce poziţie să adopt în raport cu ceva anume.

– Să te ţii cu dinţii de părerea ta, cea iniţială, indiferent de câte contra-argumente îţi aduci tu singur ulterior. Gândurile secundare nu sunt părerile tale referitoare la un aspect al realităţii, ci părerile tale referitoare la părerea ta iniţială despre aspectul realităţii.
– Dar acel gând/părere iniţială nu coincide de prea multe ori cu instinctele şi impulsurile noastre? Nu ar fi chiar indicat să treci dincolo de acel gând iniţial, să ajungi la acea metacogniţie? Să poţi să îţi analizezi reacţiile primare, să observi observatorul.
– Ba da. Însă coincide şi cu ceea ce îţi doreşti cu adevărat, cu acel ,,glas al inimii”. E realitatea primă a fiinţei tale, orice vine ulterior e o construcţie a minţii tale, e un proces, nu era deja acolo.