Arhive pe etichete: desen

(1) puieți

Standard
(1) puieți
(1) I could be an oak tree, silently growing, standing tall, not trying to be anything, just be.

28753084_155394225144213_7247602950875381760_n

Mi se încâlcea pământul printre degete, mi se strecura pe sub unghii, printre șanțurile amprentelor, până deveneam una cu prezentul. Plantam căpșuni și alți copăcei a căror denumire se lasă-nvăluită în uitare acum. Mi-era capul îngrijorat: „o fi destul de adânc săpată groapa?, s-or fi așezat bine rădăcinile?, cât soare va fi pe timpul verii fix aici?, am apăsat suficient pământul și, mai ales, vin oare niște ploi?”.


E mai greu complicat decât credeam » să încep de la zero. Unde e acel nivel zero, până la urmă, și cu ce ar trebui să încep? Am un caiet frumos, creioane multe și bune (mulțumesc oamenilor dragi!), câteva markere, câteva carioci. Un liniar a cărui utilitate este îndoielnică la mine în casă. Câțiva artiști talentați sau mult prea buni pe care-i urmăresc pe rețelele de socializare și care, la o primă vedere, te fac să crezi că nu ai fi în stare nici să ții un creion în mână. La o privire mai atentă, însă, îți dai seama că-ți lipsește în primul rând decizia de-a învăța, de-a crea, de-a-ți lua angajamentul artistic. O vreme bâjbâi printre filmulețe dedicate începătorilor. Nu știu. Nu vreau să mâzgălesc oameni sau natură moartă. De obicei, schițez copaci. Aș putea să creionez un copac, mai cu atenție, mai studiat. Mi-era dor de sunetul creionului pe hârtie…


30590998_366111863877353_4552688668317319168_n

Era un soi de vis, una dintre micile și multele mele aspirații. Nespus de frumoasă senzația de-a sădi viață, dar multă, multă viață!, de-a înrădăcina promisiunea unui viitor mai bun. Puieții noștri, aflăm, au șanse mari să supraviețuiască. Sunt vreo zece mii. Soarele este, totuși, numai un zâmbet, iar rădăcinile potențialilor copaci se cam uscă. Vin oare niște ploi? O fi destul de adânc săpată groapa? S-or fi așezat bine rădăcinile?… 

harletz

p.s. cât de multe lucruri frumoase pot face oamenii împreună... » cam cât o pădure, cam cât un deal.

Reclame

focus

Standard
focus

m-am trezit azi cu poftă de lectură, mai am vreo 6 ediții necitite din Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice Anticipația și mi-am zis că le dau gata. Terminasem ediția #17 și, în timp ce răsfoiam primele pagini din #24, mi-a fugit atenția înspre setul de creioane de pe frigider (așa se întâmplă când răsfoiești cărți în timp ce te gândești ce-ai putea să mănânci). Cumva, mi-e pierit cheful de stat în pat sub păturică și plimbat cu mintea-n lumi eventuale și (im)probabile, mi-am amintit că îmi plăcea să desenez și să mâzgălesc și că de îndată ce termin cu leneveala, mă pun să reiau lecțiile alea online de desen (știam eu un site… 😛 ). De creioane și alte instrumente de scris și colorat nu mai duc lipsă, Tarfin și colegii de redacție m-au „înarmat” bine 🙂

Iau setul de creioane de pe frigider, uite și suportul mămăruțean de lentile (!), le așez pe pat, dau fuga înapoi la bucătărie să închid ușa frigiderului. O deschid iar, parcă trebuia să mănânc ceva. Încropesc ceva ronțăială, dau sonorul încet la televizor și îmi iau abonamentele de pe youtube la rând, să văd una-alta, până mă hrănesc. Dintr-una într-alta îmi vin tot felul de idei. N-am chef să fac retrospective personale ale anului 2017, analize sau verificări ale marilor realizări din acest an, observ că blogul mi-e lăsat oricum în paragină iar, oare să-mi adun pe-o listă cărțile citite anul ăsta și să recomand câteva dintre ele? Am obiceiul de-a uita ce-am citit chiar și săptămâna trecută și niciodată nu am la îndemână măcar un titlu-două de recomandat altora.

Îmi adaug pe listă chitara, ar fi frumos să ajung măcar la nivelul la care eram prin liceu și să învăț câteva melodii, cândva mă pun și pe colorat, aș vrea să-mi îmbunătățesc engleza vorbită, la cea scrisă am „muncit” activ (traduceri & co), dar accentul rusesc nu-i justificat în contextul în care nu știu rusă (ar fi fain să învăț și rusa, de altfel, sau vreo altă limbă străină dubioasă), trec pe listă și poiul, e o metodă de relaxare excelentă – și de meditație, de altfel, dar meditația e trecută separat pe listă + yoga, la care am tot zis că merg și n-am ajuns (de vreo 2 ani). De reluat geocaching, călărie și taekwando. Nu știu câți ani voi trăi, dar n-am cum să mă plictisesc.

Și uite-așa îmi amintesc de creioanele lăsate pe pat. Voiam să le testez, să mă joc de-a desenul, să fircălesc puțin. Dar să nu uit: să-mi notez în carnețel cele de mai sus. Șiiiii… pe lângă chitară, ukulele și o vagă poftă de clape, mi-e dor să ascult muzică. Să chiar ascult. În urmă cu vreo câțiva ani, nu mai știu câți, dar aș putea verifica pe blog, îmi mai cășunase ideea asta prin cap, de-a asculta cât mai multă muzică în ordine cronologică, începând cu cele mai vechi fragmente de melodii sau compoziții muzicale (există câteva și din î.e.n, care au fost descoperite și interpretate conform notației muzicale de atunci) și ajungând în perioada contemporană. Îmi găsesc resursele informative necesare (istoria muzicii, liste de compozitori din perioada medievală și așa mai departe…) și dau la maxim cel mai vechi cântec din lume care s-a păstrat până acum. E din 1400 î.e.n.

Ce voiam să zic e că mă frustrează modul în care-mi funcționează creierașul uneori. Când nu se poate concentra pe-o idee anume, pe-o singură chestie. De-asta mi-e greu să scriu și aici despre vreun subiect, să-mi aleg o temă și să o întorc pe-o parte și pe alta și apoi să-i dau un titlu care să reflecte ce-am scris măcar în proporție de 60%. Sigur, sunt perfect capabilă să fac asta. Profesional, o fac mai mereu. Însă în ce mă privește personal, mi-e greu, e o luptă. Și apoi mai am viziunea asta despre viață că nu ar trebui să fac chestii din obligație sau pentru că „trebuie”, viziune care mă încurcă uneori, recunosc. Așa că mă frustrează lipsa asta de concentrare a atenției, de focus pe-o singură chestie. Însă privind la toate experiențele frumoase și inedite pe care le-am tot avut și intenționez să le am, la toate proiectele astea în așteptare și toate lucrurile-n viață de care sunt curioasă, de toate în aceeași măsură, da, și uneori simultan, mă gândesc că este, totuși, ok… 🙂

Pus deoparte pentru „la pensie” :)

Standard
Pus deoparte pentru „la pensie” :)

Aș vrea să fac o mie de chestii într-o zi, să explorez sute de locuri într-o săptămână. Să mă hrănesc din realitatea asta, să învăț și să mă mir de ea. Dar abia reușesc să scriu un amărât de articol pentru un proiect extra-job și să port o discuție la o bere cu niște lume.

Stau cărți pe raftul de citit, în așteptare. Instrumente de sculptură și tehnici noi de testat. Cartea și creioanele de colorat. Ukulele, pe care am cântat doar melc, melc, codobelc. Un caiet mecanic ce își așteaptă articolele. Muzică ce așteaptă să fie ascultată. Și câte și mai câteee…

Uite-așa mă frustrez uneori. Mă simt chiar vinovată față de propriu-mi creieraș, că nu-l hrănesc cum se cuvine cu toate lucrurile astea frumoase pe care-aș vrea să le fac. Încerc să mă educ. Să învăț că e ok să le fac pe rând, când am timp – dar fără a uita de ele.

Da, nu-i o idee așa de rea să-ți mai lași ceva și pentru când ajungi la pensie. O să fac puzzle-uri atunci poate. Poate o să învăț să cânt la pian. Poate o să ascult muzica în ordine cronologică. Poate voi lua lecții de desen. Asta dacă nu mă roade frustrarea și nerăbdarea până atunci 🙂

Nu știu cum trăiesc unii fără nici o pasiune, nici un interes, nici o curiozitate. Poate nu-s la fel de frustrați, dar cred că sunt plictisiți.

Între timp, încerc să mă decid ce-i de pus deoparte pentru la pensie.