Arhive pe etichete: deasupra Bucegilor

Gunoaielor, nu mai faceți mizerie

Standard
Gunoaielor, nu mai faceți mizerie

Dacă ceva îmi umbrește bucuria de-a descoperi locuri faine în țara asta, acel ceva e mizeria pe care turiștii de ocazie o lasă în urma lor. De ce naiba poți să cari cu tine o sticlă plină cu apă / suc până sus pe munte, dar e greu să o duci goală înapoi?! De ce?

M-am tot gândit dacă pot verbaliza, dacă pot pune în cuvinte revolta și dezamăgirea pe care le-am simțit când am ajuns în Bucegi, la Sfinx și Babe, anul acesta.

Dezamăgirea asta o resimt de fiecare dată când văd gunoaie în natură, de fiecare dată când trecem cu mașina prin Făget și pădurea mă face să zic wow, doar pentru ca imediat să observ gunoaiele de la marginea drumului. De fiecare dată când, urcând la cetățile Bologa sau Liteni, inevitabil găsesc și pungi de chipsuri sau PET-uri diverse.

Dezamăgirea se transformă în revoltă, de obicei, prin Beliș, una dintre cele mai cunoscute zone turistice din Cluj și una dintre cele mai apreciate, nu-i așa? nu-i așaaa? NU, NU-I AȘA. La Beliș am simțit prima dată nevoia să ridic o sticlă goală de plastic de pe jos și să i-o îndes pe gât gunoiului de om care tocmai coborâse din mașină și a aruncat-o nonșalant pe iarbă.

De obicei, e doar tristețe și dezamăgire. Alteori, se transformă în revoltă și am tot felul de gânduri sadico-agresive pe care mi le reprim cu succes. Totuși, nu m-am simțit niciodată atât de dezamăgită, revoltată, tristă, neputincioasă, copleșită de gunoaie ca în Bucegi, în zona turistică a Babelor și Sfinxului. Deci, serios. PET lângă PET lângă PET.

Era ca după un chef unde am băut toți ca sparții și am lăsat adunatul gunoaielor pe a doua zi. Doar că a doua zi nu pare să mai vină, iar Babele par să se transforme în Babele Îngrădite în Gunoaie.

Despre îngrădirea obiectivelor naturale (deci din natură) sau despre necesitatea de a face chestia asta (pentru că și pe Sfinx era plin de maimuțe, deși scria frumos că nu-i voie să fii maimuță pe monumentul natural cu pricina) mă plâng altădată.

Cert e că, deși aș fi preferat să nu fie cazul, am înțeles rapid strigătul de revoltă mâzgălit grotesc de mare la granița dintre județele Prahova și Dâmbovița, pe drumul spre Lacul Bolboci. Inițial, mă gândeam cu o sprânceană ridicată că bine, bine, gunoaie, dar și mesajul ăsta e o mizerie vizuală. Dar îl înțeleg. Prea bine, din păcate.

Gunoaiele se răresc pe măsură ce te îndrepți spre trasee montane cu un oarecare grad de dificultate, pe-acolo unde gunoaiele trebuie să depună efort pentru a ajunge. Spre Vf. Omu, de exemplu, nu m-am mai simțit sufocată, pe Piatra Craiului ești liber de constrângeri de orice fel, iar gunoaiele nu prea își fac drum într-acolo.

Până și bucuria de-a împărtăși cu alții locurile minunate care ne înconjoară, traseele pe care le putem face pentru-a ne scoate creierașul dintre zidurile urbane și rutină și toate micile comori pe care le descopăr, până și bucuria asta e redusă înspre zero în astfel de situații. Până la urmă de ce să contribui la promovarea și valorificarea potențialului cultural și turistic al unui loc (iar jobul chiar mi-e de așa natură), dacă rezultatul constă într-un morman de mizerii lăsate în urmă de gunoaie bipede?

Nu sunt vreo eco-activistă, nici n-aș știi să definesc exact termenul și n-am chef să caut pe google. Mă dezamăgesc însă implicațiile indirecte ale unor astfel de atitudini față de mediul natural din care facem și noi parte, totuși, și ce anume spun comportamentele astea despre noi, ca oameni. Inconștiență, nepăsare, rea-voință? Gunoaiele noastre spun multe despre noi, asta-i sigur.

IMG_8146

Anunțuri

Măgura în hamac și prin baloane de săpun [Adventureee, Ziua 8]

Standard
Măgura în hamac și prin baloane de săpun [Adventureee, Ziua 8]

Cu Piatra Craiului în dreapta și Bucegii în stânga, Moieciu în vale și Măgura pe culmi, poți visa liniștit în hamac.

M-am cuibărit aici la înălțime, într-un sac de dormit, într-un hamac verde, într-o inedită și tare mică pădurice („șezătoare de copaci” i-aș zice). Dragul ascultă ceva poveste în căști, Cipri visează pe note muzicale, iar soarele și luna își zâmbesc unul altuia. E divin 🙂

IMG_5038

Aș plăti oricât pentru clipele astea suspendate în timp și-n hamac deasupra lumii și deasupra hăurilor de griji cotidiene și lipsite de sens. Și, în același timp, n-aș plăti nimic, pentru a nu le altera valoarea.

IMG_5058

Aici, am realizat că nu-mi mai trebuie nimic. N-avem prea multe nevoi, în esență, și e minunat când crestele munților, nori pufoși și raze de soare îți reamintesc faptul acesta simplu. Simți că adormi și poți atinge fiecare clipă ce te duce spre lumea viselor. Și zâmbești: știi că te vei trezi când vei vrea.

Presiunea timpului a dispărut pe la primul balon de săpun ivit pe măgura aceea, de mai jos, când admirai Bucegii.

IMG_5008

Când te trezești, soarele e pregătit să apună pe Piatra Craiului, iar Lunu se înalță tot mai rapid deasupra Bucegilor. Joc de lumini calde peste Măgura, loc de vis și de visare, de înălțare a gândurilor și de așezare a emoțiilor și trăirilor tumultoase: șșșșșș….

IMG_5067

IMG_5069

Începem să coborâm și noi, deodată cu înserarea.

20160815_195945

Luna Măgura