Arhive pe etichete: carti

Madame Bovary și arta de-a fi pe lângă

Standard
Madame Bovary și arta de-a fi pe lângă

Nu știu ce părere să am despre corpul meu, care azi în supermarket era atras de fructe ca un îndrăgostit la prima întâlnire. Mi-e destul de rar poftă de vreo mâncare anume. Nedumerită de noile tentații, ies din Profi cu struguri, banane și căpșuni. Și ciocolată.

Ce de mofturi, aproape că mă simt ca o tânără burgheză dintr-un secol trecut, răsfățată și alintată. Adevărul e că n-aș știi. Mi-e greu să înțeleg, de exemplu, de ce Madame Bovary e o carte atât de apreciată – cu precădere în rândul femeilor (încă nu mi-a recomandat-o nici un bărbat). De fapt, la ceva nivel analitic și rațional, înțeleg de ce. Dar la nivel personal și subiectiv, nu, nu înțeleg.

Cartea e scrisă bine, cuvintele curg plăcut și armonios, Flaubert era un scriitor talentat și a zugrăvit într-o manieră simplă și, pe alocuri, ironică, stilul de viață al tinerilor căsătoriți din secolul al XIX-lea. Pentru mine, cam atât…

Oare atât de multe femei se regăsesc (încă) în dramele Emmei? Evident, perioada istorică și socială era una plină de inhibiții și restricții, norme sociale plicticoase care ar fi înfrânt spiritul liber al oricărei femei ce visa la puțină aventură și pasiune. Adulterul era un stigmat care ruina viața femeilor iremediabil. Fetele creșteau cu ceva ideal de gentleman în minte, sau cu personaje din romanele de dragoste și se loveau apoi de realitatea cruntă: ai o șansă, una singură, să te alegi cu un soț pe măsura viselor tale. Evident, probabilitatea să și fie cum ai visat tu era foarte mică.

Emma – Madame Bovary, m-a scos din sărite, mi-am pierdut răbdarea cu ea, mi-am tot dat ochii peste cap, mi-a fost milă de ea, dar am înțeles-o și i-aș fi vorbit așa cum, poate, i-aș fi vorbit unei adolescente confuze.

Dincolo de carte, mă interesează fenomenul de apreciere în masă a ei. Știu că am devenit imună la romanele de dragoste sau la orice carte/film care abordează în proporție majoritară acest sentiment ideal și idealizat, conflictele emoționale ce vin cu el și, cu atât mai mult, tot ce ține de căsnicie. Așa că da, mă simt foarte pe lângă. 

Ce-o fi și cu romanul ăsta? E o carte bună, repet, mă rog, e OK. Pentru aspectele sociale și istorice, probabil aș citi altceva, iar pentru personaje și fir narativ, pff. Deci ce-i cu Madame Bovary? Se regăsește lumea în situațiile prezentate în carte, încă suntem în esență o societate inhibată, cu relații maritale sufocante și plicticoase, cu idealuri pe care suntem incapabili să le trăim, cu greșeli pe care nu ne simțim în stare să le reparăm? Știu că răspunsul e undeva între da și nu, însă mă întristează cumva faptul că romanul lui Flaubert încă este carte de căpătâi (repet, nu pentru că ar fi o carte proastă, ci pentru ideile pe care le conține în sine).

Urmăream într-o vreme tot felul de topuri universale, mi se pare că spun multe despre stadiul și locul în care ne aflăm noi ca oameni și ca societate, în general.

Romanul are și un fel de final moralizator – care, sincer, mi se pare și mai trist. Încerc să nu dau cu spoilăre, da-i greu… Nu sunt convinsă că morala e să te mulțumești cu ceea ce ai și să te bucuri de acel lucru, deși am văzut că mulți spun asta despre carte. Că le-a deschis ochii. Emma și-a dorit mai mult de la viață și a plătit pentru asta – la propriu și la figurat, deoarece perioada istorică și normele sociale nu-i permiteau să vrea și să aibă mai mult. Aș vrea să cred că societatea actuală e diferită. Nu suntem legați unii de alții în cușca numită căsnicie. Nu-i nevoie să comiți adulter dacă nu mai ești fericită lângă partenerul de viață. Ești liberă să pleci. Și e ok să vrei mai mult – fie de la persoana cu care ești acum, fie de la altcineva. Sigur, ar fi bine și să ai ochii deschiși și să apreciezi ce ai. Dar dacă-i deschizi și nu-ți place ce vezi, există soluții sănătoase din punct de vedere emoțional.

Sigur îmi scapă ceva. Cândva, poate că aș fi înțeles și empatizat cu lumea lui Flaubert. M-am îndepărtat prea mult de dramele emoționale proprii pentru a pricepe fascinația oamenilor pentru ele. Pot înțelege la rece, însă la modul real, mi-am rafinat arta de-a fi pe lângă.

Madame Bovary am citit-o recent, în ianuarie, însă mai sunt câteva cărți similare aflate în tot felul de topuri… și nu prea înțeleg de ce. Sunt cărți ok, însă mă întristează că oamenii se regăsesc atât de mult în personajele din ele. Nu știu ce spune asta despre evoluția noastră, ca societate, dar mai ales despre sufletele, bucuriile și suferințele oamenilor…

p.s. Ultimele rânduri sunt clar influențate de faptul că l-am citit pe H.G. Wells în ultima vreme, dar altădată despre el 🙂

52 de cărți

Standard
52 de cărți

În ianuarie, anul trecut, îmi propuneam să citesc vreo 50 de cărți în 2016. E un fel de provocare la lectură pe Goodreads, îți setezi singur numărul de cărți pe care vrei să le citești într-un an și ei îți țin evidența, atât timp cât îi anunți când ai terminat de citit o carte (și setezi data). Poți să vezi și dacă ești cât de cât „on track” raportat la timpul scurs, ceea ce poate fi un șut motivațional în fund în caz că ai nevoie 😀

Deși am citit multe cărți de când mă știu, citeam mereu impulsiv. Adică mult, intens și comprimat pe o anumită perioadă de timp. După care, pauze lungi. E greu să îți formezi obiceiuri sănătoase, dar am făcut-o, în sfârșit și da, sunt tare mândră de mine! 😀 Un mare-mare-maaaare ajutor a venit din partea audiobook-urilor. Devine extrem de ușor să faci din lectură un obicei cotidian dacă îți umpli timpii morți cu audiobooks. Drumul înspre serviciu și spre casă, de exemplu, înseamnă din start o oră de ascultat dintr-o carte / zi. Am mereu un audiobook pentru acasă (da, când fac mâncare sau curățenie), unul pe telefon pentru drumuri, plimbări și așteptat la coadă sau după alți oameni și, desigur, câte o carte pe care-o port mereu cu mine.

Am renunțat în schimb la a-mi mai scrie citate de prin cărți, pe măsură ce le citesc. Sunt și „dezavantaje”, însă cred că îmi ocupa prea mult timp… Nu am reușit să scriu prea multe idei personale despre ce-am citit, din păcate. Voi încerca să găsesc pe viitor ceva formulă de a-mi nota totuși unele idei, căci le uit în timp. Iar unele dintre cărțile astea sunt chiar prețioase și îmi sunt chiar dragi pentru toate gândurile pe care mi le-au generat și pentru ideile care m-au făcut să zâmbesc sau să fac ochii mari de uimire.

Momentan, trec în revistă cele 52 de cărți citite în 2016. Partea bună e că se găsesc citate pe Goodreads și am găsit câteva pe care le-am recunoscut și mi-au rămas ca idei prin căpșor. Pe alocuri, voi nota câteva păreri acum despre cărți + nota pe care le-am dat-o pe Goodreads (iar în paranteză e media recenziilor de acolo, făcute de ceilalți utilizatori). Notele sunt de la 1 la 5 (1 – did not like it, 5 – it was amazing), deci apar aici sub forma 3/5, 4/5 etc.

Ianuarie:
1. The Greatest Science Fiction Stories of the 20th Century – 4/5 (3.46)
*Why I Left Harry’s All Night Hamburgers by Lawrence Watt Evans înainte de a ne lua zborul înspre alte lumi, avem atâtea de explorat aici, pe Pământ. Și e „acasă”. Aici e varianta online a povestirii 🙂

“You want to see spaceships? You go to Florida and watch a shuttle launch. Man, that’s a spaceship. It may not go to other worlds, but that _is_ a spaceship. You want strange animals? You go to Australia or Brazil. You want strange people? Go to New York or Los Angeles, or almost anywhere. You want a city carved out of a mountain top? It’s called Machu Picchu, in Peru, I think. You want ancient, mysterious ruins? They’re all over Greece and Italy and North Africa. Strange temples? Visit India; there are supposed to be over a thousand temples in Benares alone. See Angkor Wat, or the pyramids — not just the Egyptian ones, but the Mayan ones, too. And the great thing about all of these places, kid, is that afterwards, if you want to, you can come home. You don’t _have_ to, but you _can_. Who knows? You might get homesick some day. Most people do. _I_ did. I wish to hell I’d seen more of my own world before I volunteered to try any others.”

*The Ones Who Walk Away from Omelas by Ursula K. LeGuin – o povestioară scurtă despre Omelas, un oraș utopic, în care fericirea și bunăstarea tuturor depinde de suferința unui singur copil. Atât timp cât acel copil suferă, tot orașul, cu toți locuitorii săi, e bine, fericit, împlinit. Mi s-a lipit de suflet povestioara nu doar pentru dezbaterile infinite asupra moralității pe care le poate genera, dar și pentru că am avut un vis, cândva, pe care i l-am povestit lui Tarfin, iar el mi-a recomandat să citesc povestioara scrisă de Ursula K. LeGuin.
*Bears Discover Fire by Terry Bisson – e cam despre ce spune titlul, cu accent pe familie și legături emoționale între membri ei.
*Și altele, de diverși autori, însă cele trei de mai sus mi-au rămas în amintire mai vii 🙂

2. The Martian Chronicles by Ray Bradbury – 4/5 (4.12)

“The Martians were there—in the canal—reflected in the water…. The Martians stared back up at them for a long, long silent time from the rippling water….”

3. The Children of Witchwood by Wally K. Daly – 3/5 (3.29)
4. The Laxian Key by Robert Sheckley – 3/5 (3.25)
5. Untouched By Human Hands by Robert Sheckley5/5 (4.21) – una dintre puținele cărți despre care am notat câte ceva 🙂
6. Cele patruzeci de legi ale iubirii by Elif Shafak – 3/5 (4.17) – e o poveste în poveste. Mi-a plăcut povestea din poveste, legătura specială dintre Rumi și Shams din Tabriz. Mi-am dat un pic ochii peste cap citind povestea Ellei, „mamă casnică și soție nefericită”. Sorry, e prea clișeu. Așadar, nu sunt sigură care o fi treaba cu Elif Shafak, autoarea. Pe cât de deosebită e povestea cu Rumi și Shams din Tabriz, pe atât de searbădă mi s-a părut povestea-cadru. Cu siguranță, voi mai citi una-două cărți scrise de ea, pentru a-mi face o părere 🙂
7. The Geography of Bliss: One Grump’s Search for the Happiest Places in the World by Eric Weiner – 4/5 (3.82) – Îmi place mult să călătoresc, dar cred că am fost traumatizată de lecturile obligatorii din gimnaziu, mai specific de „Pe drumuri de munte” de Calistrat Hogaș. Ca atare, foarte rar mă pot bucura de cărțile cu și despre călătorii. Cu atât mai mult, cartea a fost o surpriză atât de plăcută. Eric Weiner rămâne și una dintre cele mai plăcute voci pe care le-am ascultat până acum (și-a lecturat propria carte). Printre puținele pe care le-aș și reasculta din același motiv. Mai multe aici: Mai Pen Lai sau geografia fericirii. 

Februarie:
8. Ender’s Game (The Ender Quintet #1) by Orson Scott Card – 3/5 (4.29) – nu știu ce să zic despre cartea asta. Mi-au plăcut mai mult povestirile scurte ale lui Card, pe aceeași temă a copilului de geniu – și are câteva. Mi-a plăcut mai mult partea de final a audiobook-ului, unde autorul descrie puțin procesul de creație. Dar am eu un interes aparte pentru „cum” iau naștere operele de artă.
9. Haiganu. Fluviul Șoaptelor (Haiganu #1) by Marian Coman – 4/5 – (4.51) – ar fi a treia carte despre care am scris câte ceva, pe-aici.

,,Haiganu smulgea uneori din mulțime o singură voce și o asculta cu atenție, în timp ce, în fundal, Fluviul Șoaptelor continua să murmure. Parcă mai liniștit. Parcă mai puțin răutăcios. Parcă mai înțelegător. Și așa reușea să adoarmă.”

Martie:
10. The Collected Stories of Arthur C. Clarke – 4/5 (4.29) – Clarke e autorul care mi-a deschis apetitul pentru SF, cu „Sfârșitul copilăriei”, o cărticică pe care o recomand oricui vrea să înceapă să exploreze genul. Au urmat apoi odiseele spațiale, care nu sunt clasice degeaba. De atunci, am încercat să îl descopăr mai mult, să îi citesc romanele, etc. Stilul prea tehnic și alte câteva diferențe de opinie, mă vor ține la distanță pe viitor, însă colecția își are în mod clar meritele ei. E creație literară extinsă de-a lungul unei vieți, iar ideile expuse în fiecare povestire îți ghidilă neuronii, pe alocuri 🙂
11. Good Omens: The Nice and Accurate Prophecies of Agnes Nutter, Witch by Terry Pratchett, Neil Gaiman – 4/5 (4.25) – amuzantă, satirică, inedită și ghidușă. Cu apocalipsă, demoni, îngeri și relații de prietenie între ei, cu cei 4 călăreți ai Apocalipsei, cu un copil antichrist rătăcit / înlocuit la naștere cu altul, și tot felul de situații amuzante :))

“Crowley had always known that he would be around when the world ended, because he was immortal and wouldn’t have any alternative. But he hoped it was a long way off. Because he rather liked people. It was major failing in a demon. Oh, he did his best to make their short lives miserable, because that was his job, but nothing he could think up was half as bad as the stuff they thought up themselves.”

12. Fundația #1 by Isaac Asimov – 3/5 (4.11) – un alt mare clasic, mă bucur că am reușit să parcurg primul volum din seria Fundației. Am aflat că ar fi un fel de „război” literar între fanii genului, care se împart în tabăra Fundației sau tabăra Dune. Eu rămân la Dune 😛 , dar nu pot spune că nu apreciez o lume atât de complexă creată de mintea unui singur om. Oricum, nu mi se pare că cele două ar fi asemănătoare decât prin prisma faptului că abordează subiecte sociale – politică, religie, comunități, etc, în cadrul unor lumi SF complexe, gândite în detaliu.

Aprilie:
13. 1984 by George Orwell – 4/5 (4.11) – nu e tocmai o recenzie și nu e nici despre carte, ci despre camera mea 101.
14. Guards! Guards! (Discworld #8) by Terry Pratchett – 3/5 (4.31)

“There are many horrible sights in the multiverse. Somehow, though, to a soul attuned to the subtle rhythms of a library, there are few worse sights than a hole where a book ought to be.
Someone had stolen a book.”

15. Colectia de Povestiri Stiintifico-Fantastice (CPSF A #25-26) – 4/5 (4.5)
16. Windhaven by George R.R. Martin, Lisa Tuttle – 3/5 (3.6) – cred că mai mult scrisă de Lisa Tuttle, decât de Martin 🙂

Mai
17. The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy #1 by Douglas Adams – 5/5 (4.2) – De când îmi doream să citesc Ghidul! E atât de ciudată, cu atât de multe idei bizare, inedite, ghidușe, crețe, amuzante, încât mă opream după fiecare propoziție și o mai citeam rapid încă o dată. Nu chiar după fiecare în parte. Dar oricum, când deja ai minim 10 idei / pagină care îți fac neuronii să se încâlcească fericiți unii-ntr-alții, e CEVA. Ia-ți prosopul, nu te panica și fă autostopul. Te va salva de plictiseală și rutină cognitivă 😀

“Would it save you a lot of time if I just gave up and went mad now?”

“The Answer to the Great Question… Of Life, the Universe and Everything… Is… Forty-two,’ said Deep Thought, with infinite majesty and calm.”

“I like the cover,” he said. „Don’t Panic. It’s the first helpful or intelligible thing anybody’s said to me all day.”

18. Stranger in a Strange Land by Robert A. Heinlein – 1/5 (3.9) – Declar Stranger in a Strange Land cea mai nesuferită carte pe care-am citit-o vreodată până la capăt. NU, deci pur și simplu NU. Un NU și lui Heinlein de-acum înainte și personajelor sale masculine atotștiutoare și atotputernice, misogine și cu stofă de predicator moral. Un monolog mai enervant decât al lui Harshaw și niște personaje feminine mai stupide („huh?”)… PFF!
19. The Restaurant at the End of the Universe (Hitchhiker’s Guide to the Galaxy #2) by Douglas Adams – 4/5 (4/21) – După Heinlein, am fost inspirată să revin la Ghid 😀
20. Do Androids Dream of Electric Sheep? (Blade Runner #1) by Philip K. Dick – 5/5 (4.08) – Te bântuie și răscolește în stil philipkeydickian. Te face să reflecți asupra propriei tale umanități, asupra umanității în general.

“You have to be with other people, he thought. In order to live at all. I mean before they came here I could stand it… But now it has changed. You can’t go back, he thought. You can’t go from people to nonpeople.”

“It’s the basic condition of life to be required to violate our own identity.”

“I don’t really know; I have no way to tell. How does it feel to have a child? How does it feel to be born, for that matter? We’re not born; we don’t grow up; instead of dying from illness or old age, we wear out like ants. Ants again; that’s what we are. Not you; I mean me. Chitinous reflex-machines who aren’t really alive.” She twisted her head to one side, said loudly, “I’m not alive!”

21. Fahrenheit 451 by Ray Bradbury – 4/5 (3.96) – una dintre cele mai dragi audiobooks, probabil datorită faptului că am ascultat-o lecturată chiar de autor. Parcă simțeam căldura și dragul față de cărți și povești în vocea lui și o oarecare înțelegere față de oameni și față de aspectele mai puțin plăcute ale lumii în care trăim. De ascultat / vizionat A conversation with Ray Bradbury pentru a-i înțelege iubirea pentru cărți, l-aș tot asculta… 🙂

“Stuff your eyes with wonder, he said, live as if you’d drop dead in ten seconds. See the world. It’s more fantastic than any dream made or paid for in factories.”

“There must be something in books, something we can’t imagine, to make a woman stay in a burning house; there must be something there. You don’t stay for nothing.”

“If you hide your ignorance, no one will hit you and you’ll never learn.”

And when he died, I suddenly realized I wasn’t crying for him at all, but for the things he did. I cried because he would never do them again, he would never carve another piece of wood or help us raise doves and pigeons in the backyard or play the violin the way he did, or tell us jokes the way he did. He was part of us and when he died, all the actions stopped dead and there was no one to do them the way he did. He was individual. He was an important man. I’ve never gotten over his death. Often I think what wonderful carvings never came to birth because he died. How many jokes are missing from the world, and how many homing pigeons untouched by his hands? He shaped the world. He did things to the world. The world was bankrupted of ten million fine actions the night he passed on.”

Iunie
22. Starship Troopers by Robert A. Heinlein – 1/5 (3.99) – Nu „detronează” Stranger… , dar nah. Și am mai citit încă una…
23. Life, the Universe and Everything (Hitchhiker’s Guide to the Galaxy #3) by Douglas Adams – 4/5 (4.18) – Pansament pentru creieraș, după lecturi neplăcute.

Iulie
24. Elantris #1 by Brandon Sanderson – 3/5 (4.16)

„Pain lost its power when other things became more important. Kahar didn’t need a potion or an Aon to save him-he just needed something to do.”

25. Mindswap by Robert Sheckley – 4/5 (3.96) – Când te-apucă pofta de călătorii prin Univers, dar nu-ți poți permite financiar decât să îți muți conștiința într-un corp extraterestru. Iar când corpul aparține unui criminal interstelar, se complică lucrurile. Așa ajungi în alt corp, apoi în altul și altul. Până nu mai știi cine și ce ești :))
26. Oryx and Crake (MaddAddam #1) by Margaret Atwood – 4/5 (3.99) – Cartea e în mod insistent prezentată ca o poveste de dragoste și nu-i deloc așa, în opinia mea. Prin amintirile lui Snowman, posibil ultimul om rămas în viață după un accident nefericit, ești purtat într-o lume în care modificările genetice și direcția în care se dezvoltă acestea e ceea ce „conduce” societatea. Ce a cauzat accidentul ce a dus la dispariția oamenilor și care-i legătura lui Snowman cu asta? Și care-i treaba cu „Children of Crake” sau crakeri, cum le zice Snowman ființelor ce seamănă cu oamenii, dar nu sunt chiar oameni? 😀 Cartea ar fi primit 5 steluțe, dar personajul feminin principal îmi pare irealist și au fost câteva aspecte legate de personalitatea lui Oryx care nu mi s-au părut să aibă sens, chiar și într-un roman SF (= speculative fiction, nu science fiction).

August
27. Rendez-vous avec Rama (Rama #1) by Arthur C. Clarke – 2/5 (4.05) – Clarke rămâne autorul meu de suflet când vine vorba de genul science-fiction. Dar mi-e tare greu să îmi mențin interesul viu în astfel de scrieri.
28. Ghidul leneșului. Mic tratat pentru lenesi rafinați by Tom Hodgkinson – 4/5 (3.86) – Citită în concediu, deci sincronizare perfectă :))
29. Căsătoria din dragoste. Oare mai există? by Pascal Bruckner – 3/5 (3.37)

“Love has triumphed over marriage but now it is destroying it from inside”

Septembrie
30. tRai în doi by Victor Miron – 5/5 (4.9)

14021550_670597493093274_4721447477139446001_n
31. Hyperion (Hyperion Cantos #1) by Dan Simmons – 5/5 (4.2) – One of the most interesting fictional worlds I`ve discover recently 🙂 The stories of the pilgrims have such a different background, as all of our stories seem to have, but still, they are all connected. Or at least they all have their place in this Universe.
Looking forward for the second volume of the Hyperion Cantos 😀

“In the beginning was the Word. Then came the fucking word processor. Then came the thought processor. Then came the death of literature. And so it goes.”

“Who was Hitler?’ I said.
Tyrena smiled slightly. ‘An Old Earth politician who did some writing.”

“She had always felt that the essence of human experience lay not primarily in the peak experiences, the wedding days and triumphs which stood out in the memory like dates circled in red on old calendars, but, rather, in the unself-conscious flow of little things—the weekend afternoon with each member of the family engaged in his or her own pursuit, their crossings and connections casual, dialogues imminently forgettable, but the sum of such hours creating a synergy which was important and eternal.”

32. The Last Question by Isaac Asimov – 4/5 (4.58)

“There is as yet insufficient data for a meaningful answer.”

33. Henry and June: From „A Journal of Love”– The Unexpurgated Diary of Anaïs Nin – 2/5 (3.96)

Octombrie
34. Novecento. Un monologo by Alessandro Baricco – 4/5 (4.18) – Experiență interesantă, căci după lectura cu voce tare a cărții (clubul de lectură Vocea Cititorului), am vizionat și filmul „The Legend of 1900”, cu Tim Roth în rolul principal. Tonul cărții mi s-a părut o idee mai amuzant decât atmosfera din film. Per total o experiență plăcută, mai ales dacă ești pasionat de muzică și/sau pian.
35. Brave New World by Aldous Huxley – 4/5 (3.96)

“All right then,” said the savage defiantly, I’m claiming the right to be unhappy.
„Not to mention the right to grow old and ugly and impotent; the right to have syphilis and cancer; the right to have too little to eat, the right to be lousy; the right to live in constant apprehension of what may happen tomorrow; the right to catch typhoid; the right to be tortured by unspeakable pains of every kind.”
There was a long silence.
„I claim them all,” said the Savage at last.”

36. Muzicofilia. Povestiri despre muzică și creier by Oliver Sacks – 4/5 (3.87)

“Music, uniquely among the arts, is both completely abstract and profoundly emotional. It has no power to represent anything particular or external, but it has a unique power to express inner states or feelings. Music can pierce the heart directly; it needs no mediation.”

37. The Moon is a Harsh Mistress by Robert A. Heinlein – 2/5 (4.17) – A treia și ultima. Sper să am înțelepciunea necesară pe viitor pentru a refuza să-l mai citesc pe Heinlein.
38. The War of the Worlds by H.G. Wells – 3/5 (3.79)

39. The Lathe of Heaven by Ursula K. Le Guin – 5/5 (4.09) – Retrospectiv, e singura carte căreia tocmai i-am schimbat nota, căci e cu siguranță una dintre preferatele mele 🙂 Dacă ce ai visa în timp ce dormi ar afecta realitatea, ai interveni asupra lumii în care trăiești sau ai rămâne pasiv? De la a-l blama pe George Orr pentru pasivitatea și neutralitatea lui, la a-l înțelege și percepe ca pe un punct central de echilibru, e una dintre cele mai radicale schimbări de perspective asupra unui personaj. În plus, Ursula K. Le Guin îmi devine tot mai apropiată de suflet. E o căldură față de oameni și față de suferințele și defectele lor ce reiese cumva printre rânduri. Am descoperit și una dintre cele mai frumoase idei despre Univers și Sine, era cu o vacă, dar nu mai găsesc citatul. Pe scurt, George circulă cu metroul și vede pe geam o vacă. Șirul gândurilor ajunge la vaca ce stă acolo singură pe câmp și crede că pielea o separă de restul lumii, de Univers. Când, de fapt, pielea e cea care o conectează cu Universul. E o metaforă frumoasă la modul în care și noi ne formăm un Eu, îi dăm contur și trăim cu senzația că suntem ceva chestie separată de restul lumii. Când, de fapt… 🙂

40. fOameni by Victor Miron – 5/5 (4.5)
41. Cărțile pe față by Victor Miron  – Victor e unul dintre cei mai creativi oameni pe care-i cunosc, iar cartea aceasta e povestea din spatele cortinei pentru toate campaniile inedite de promovare a lecturii pe care le-a inițiat în ultimii ani. El a inițiat campania „Cărțile pe față”. În ultimii 2 ani, cititorii din Cluj au primit reduceri și gratuități în diverse locuri: discount-uri la librăria Bookstory  (dacă ai ca poză de profil pe Facebook un bookselfie), la service auto au primit o carte la schimb cât timp le era mașina în service, intrare gratuită la Grădina Botanică din Cluj dacă aveai o carte la tine, reduceri în diverse cafenele din Cluj de Ziua Internațională a Cărții, reduceri la stomatolog sau la saloane de înfrumusețare. Tot Victor a reușit una dintre cele mai faine chestii pentru lectura urbană: ai putut circula gratuit cu busul dacă citeai o carte. Victor a inițiat și Căsuța de cărți din Iulius Parc, Biblioteca vecinilor sau clubul de lectură Vocea cititorului. Iar în ultima vreme, reușește să imprime chiar și nunților o notă culturală.

Am enumerat toate campaniile inițiate de el pentru a înțelege de ce muream de curiozitate să aflu CUM și DE CE și CE îl poate motiva pe un om să depună atâta energie pozitivă și idei creative în încercarea de a promova lectura în rândul tinerilor și nu numai.

42. The Prince by Niccolò Machiavelli – 2/5 (3.76) – Din punct de vedere istoric, e interesant să descoperi viziunea unui nobil asupra puterii în anii 1500. Dacă nu ești însă pasionat de istorie în mod special și specific (sau de putere?), Prințul rămâne o lectură „ok” și cam atât. Iar preconcepția că Prințul ar fi o carte cu idei malefice și rău-intenționate nu-i justificată decât de o nefericită asemănare lingvistică. Mi se pare mai ok decât multe dintre așa-zisele cărți de dezvoltare personală din zilele noastre. Atât timp cât ești conștient de perioada istorică despre care discutăm 🙂

Noiembrie
43. Three Men in a Boat by Jerome K. Jerome – 3/5 (4.09) – Am ascultat cartea lecturată de Hugh Laurie, chiar m-am bucurat să îi aud vocea 😀 Nu-i chiar atât de amuzantă după cum e adesea prezentată. Mi-a plăcut în schimb tonul amuzat al naratorului, descrierile peisajelor și a locurilor prin care treceau, simțul auto-ironiei, seriozitatea autoimpusă și conștientă de sine de abordare a unor lucruri ce păreau vitale pentru un gentleman la sfârșit de secol XIX, dar care par atât de stupide acum. Autorul a fost un vizionar din acest punct de vedere. Și cât de mult timp liber aveau oamenii pe-atunci…
44. The Life-Changing Magic of Tidying Up: The Japanese Art of Decluttering and Organizing by Marie Kondō – 3/5 (3.77) – Am citit cartea din curiozitate, dacă tot m-a apucat virusul minimalismului anul trecut. În plus, în septembrie, i-am cumpărat cartea Ancăi, căci își dorea să-și facă ordine în casă și-n viață, așa că nah. Se cerea citită. Nu pot spune că m-a impresionat foarte mult, poate pentru că deja trecusem prin procesul de a scăpa de lucruri inutile sau nedorite pe cont propriu. Însă pare a fi o carte revelatoare pentru mulți oameni care încearcă să își elibereze spațiul interior și exterior de toate lucrurile adunate într-o viață.
45. So Long, and Thanks for All the Fish (Hitchhiker’s Guide to the Galaxy #4) by Douglas Adams – 4/5 (4.07)

“God’s Final Message to His Creation:
‘We apologize for the inconvenience.”

„Listen, bud,” said Ford, „if I had one Altairian dollar for every time I heard one bit of the Universe look at another bit of the Universe and say ‘That’s terrible’ I wouldn’t be sitting here like a lemon looking for a gin.”

46. Intermitențele morții by José Saramago – 4/5 (3.97) – Ce s-ar întâmpla dacă într-o bună zi moartea (cu m mic) și-ar întrerupe activitatea și nici un om nu ar mai muri? Mi s-a părut inedită abordarea și faptul că Saramago a încercat la modul real să răspundă la întrebarea aceasta. Ce s-ar întâmpla în plan politic? Al afacerilor locale (firme de servicii funerare, de exemplu) și instituțiilor medicale? În familii și la nivel individual? Care ar fi implicațiile religioase? Prima jumătate a cărții e un mare exercițiu de imaginație. Poate deveni anevoios pe alocuri, dar cred că se merită efortul. Apoi, moartea devine personajul principal. Un alt exercițiu imaginativ inedit. Cred că e prima carte de Saramago pe care o citesc, cu siguranță vor mai fi și altele.
47. The Forever War #1 by Joe Haldeman – 2/5 (4.14) – Au fost câteva idei interesante, dar s-au pierdut din păcate printr-o interminabilă poveste de război.
48. Mostly Harmless (Hitchhiker’s Guide to the Galaxy #5) by Douglas Adams – 4/5 (3.96) – Știu că a cincea parte a trilogiei (hihi) nu e privită cu cei mai buni ochi de fani și critici, mai știu și că a fost scrisă într-o perioadă mai dificilă din viața lui Douglas Adams. Într-adevăr tonul cărții e considerabil mai serios și poate chiar trist / pesimist pe alocuri. Dacă aș fi citit #5 imediat după primul volum din Ghidul autostopistului… (care-i absolut teribil de amuzantă, entuziastă, energică), aș fi fost uimită de diferența de ritm și atmosferă. Cumva, am simțit că a fost ceva gradual. Poate nu e un final perfect al seriei, dar l-am simțit a veni natural.

“Nothing travels faster than the speed of light, with the possible exception of bad news, which obeys its own special laws.”

“Sometimes if you received an answer, the question might be taken away.”

“The fact that all of this was happening in virtual space made no difference. Being virtually killed by virtual laser in virtual space is just as effective as the real thing, because you are as dead as you think you are.”

Decembrie
49. Slaughterhouse-Five by Kurt Vonnegut – 4/5 (4.05) – În sfârșit! Nu-i nimic eroic într-un război. E inconștiență. E fără un sens real. E trist… Salturile în timp pe care le faci alături de Billy Pilgrim, care a devenit „unstuck in time” – (nu știu cum să traduc), sunt de fapt un mod de a îmbrățișa o viziune pasivă asupra vieții. Billy e purtat prin viață, de la un moment la altul, la întâmplare, fără o cronologie aparte – căci, după cum învață de la extratereștrii ce-l răpesc, timpul se întâmplă tot deodată. Poate am citit un roman sci-fi, poate un roman despre absurditatea războiului, poate un roman post-traumatic. Billy rămâne pasiv în fața vieții. Pasiv și în fața morții. De altfel, Kurt Vonnegut explica într-un interviu că personajul a fost inspirat după un camarad de-al său de război care, luat prizonier de război de către nemți, intrase într-o stare aproape catatonică… Am ascultat cartea narată de Ethan Hawke – excelentă voce! (mi se pare interesant că foarte rar reținem particularitățile vocilor actorilor, deși fața lor ne e foarte familiară. N-aș fi zis că Hawke are o voce atât de plăcută.)

“Everything was beautiful and nothing hurt.”

“And so it goes…”

50. The Most Wonderful Tales of the Year: Holiday Memories Written and Performed by Our Favorite Narrators by Audible Narrators – 3/5 (3.51) – O surpriză plăcută la final de an. Povești de Crăciun ale celor care de obicei narează poveștile altora 🙂
51. The Mote in God’s Eye (Moties #1) by Larry Niven & Jerry Pournelle – 3/5 (4.06)

“We play your part in order to understand you, but you each seem to play a thousand parts. It makes things difficult for an honest, hard-working bug-eyed monster.”

52. Oceanul de la capătul aleii by Neil Gaiman – 3/5 (3.99)

“Adults follow paths. Children explore. Adults are content to walk the same way, hundreds of times, or thousands; perhaps it never occurs to adults to step off the paths, to creep beneath rhododendrons, to find the spaces between fences. I was a child, which meant that I knew a dozen different ways of getting out of our property and into the lane, ways that would not involve walking down our drive.”

Oh, monsters are scared,” said Lettie. „That’s why they’re monsters.”

Câte cărăm degeaba cu noi

Standard
Câte cărăm degeaba cu noi

Dacă nu stai în chirie și nu te muți din când în când, poate-i mai greu să realizezi câte rahaturi cari după tine prin viață. Obiecte peste obiecte. După vasta experiență acumulată în ultimul an în domeniul aruncatului fără milă de lucruri, sunt convinsă că oamenii se lasă efectiv sufocați de obiecte și de responsabilitatea asumată în ceea ce le privește.

E a treia sau a patra oară în ultimele 10 luni când fac ordine prin casă și renunț la obiecte (haine, cărți, bibelouri, bijuterii, veselă, cutii de papuci, aparatură, cabluri, pantofi, din nou haine, un mare ETC). E a treia oară și ÎNCĂ mai găsesc. Incredibil. Am din nou două plase mari de obiecte care așteaptă să își găsească un alt stăpân.

Nu pot explica suficient de bine cât de eliberată mă simt.

De toate hainele alea încărcate de amintiri și emoții. De toate hainele care nu îmi vin și nu mi se potrivesc, deși îmi plac. De toate hainele pe care nu le port, pentru care mi-am zis că poate mai slăbesc puțin (să fim serioși, ce motivație de 2 lei mai e și asta? în ce lume paralelă voi slăbi eu vreodată pentru o haină??). Eliberată de toate hainele primite de la cineva, păstrate din respect sau din cauza unor atașări emoționale care îmi sabotează starea de bine. De toate hainele care-s acolo în dulap doar pentru că-s acolo și rămân acolo din inerție. De toate hainele fabricate de renumita firmă „Poate le voi purta într-o zi”.

Eliberată de toate cărțile pe care le-am citit și nu mi-au plăcut sau chiar m-au enervat. De toate cărțile primite cadou, fără nici o legătură cu interesele sau preferințele mele. De toate cărțile care nici nu știu cum au ajuns la mine în bibliotecă, pe care nu le-am citit și nici nu intenționez să le citesc vreodată. De toate cărțile pe care „le voi citi într-o zi”, dar de care știu bine că, de fapt, nu mă voi atinge.

Eliberată de toate bibelourile și obiectele decorative primite cadou de la oameni dragi sau care mi-au fost cândva dragi. Le mulțumesc din suflet, cândva obiectele astea m-au făcut fericită. Acum e momentul să aducă zâmbete unei alte persoane. Și e ok, asta era intenția unui cadou, nu? Să îmi provoace bucurie. Iar bucuria mea azi constă în a oferi obiectele acestea unei persoane care să se bucure sincer de ele.

Eliberată de toate farfuriile, paharele, furculițele, cuțitele, oalele, tigăile, castroanele, bolurile, tăvile, tigăile, cănile... CRRHRHRHR … care depășesc cu mult prea mult numărul de persoane efective din casa asta. Iar eu sunt o persoană. UNA.

Eliberată de toate aparatele inutile a căror funcționalitate și utilitate stă sub semnul întrebării. Ceasuri fără baterii (aha, le tot schimb de vreo 5 ani, uite-atât de important e ceasul ăla pentru mine), căști care nu mai funcționează, lanterne cu beculeț albastru care abia luminează la juma’ de metru, bucăți din ceva aparate (??), baterii, cabluri a căror funcție nu o pot stabili cu exactitate, încă ceva bucăți din ceva. Eliberată de toate nimicurile tehnologice.

Eliberată de toate produsele de igienă, îngrijire și make-up care nu mă încântă și le tot amân folosirea. N-am nevoie de n-șpe mii de feluri din fiecare chestie. Oricum folosesc doar produsul care îmi place, restul stau de decor.

Unde încap atâtea obiecte în viețile noastre, serios?

Nevoia asta de a strânge, de a aduna în jurul nostru obiecte… În loc să ne înconjurăm cu oameni și să ne bucurăm de simplitatea vieții. Am învățat, GREU, că obiectele au fix valoarea pe care le-o oferim noi. Atât.

La fel ca și în relațiile cu oamenii, e ok să le eliberezi, pentru a te elibera. Nimic nu-i etern. Odată ce accepți că așa cum rolul unui om în viața ta s-a încheiat și asta e ok, poți să accepți și că rolul și funcția unui obiect s-a încheiat. Și e ok. Dă-l mai departe, trimite-l în lume. Lasă pe altcineva să zâmbească și să se bucure de el, dacă tu nu te mai bucuri sau nici măcar nu te-ai bucurat vreodată.

Cărăm după noi nu doar obiectele, ci și valoarea pe care le-o dăm. Ne sufocăm spațiul exterior și interior cărând după noi toate lucrurile astea. Viața-i mult mai dinamică și atât de frumoasă când îți faci loc, la propriu și la figurat, pentru a primi noi experiențe!

Eu chiar țin la amintiri, mi-am numit blogul Mnemosyne, de altfel. Dar amintirile nu mă definesc ca persoană. Iar amintirile, contrar la ce simți tu, nu zac în obiectul ăla ascuns într-un colț de dulap de care-ți amintești o dată pe an, poate. Zac în tine. Tu alegi unde îți așezi amintirile și cum îți scrii și rescrii istoria personală.

Toate obiectele de care m-am eliberat în ultimele luni au fost cândva importante pentru mine. Foarte importante. Cu prima tentativă de a mă scăpa de ele, mi s-a rupt sufletul.

Dar pur și simplu acum nu mai sunt importante, le-am înlocuit cu altele care-mi sunt dragi mie – acum, Iuliei de azi. Și e ok.

La fel cum e ok să (te) eliberezi și (de) oameni, atunci când e momentul. Doar fă-o. Fără resentimente și păreri de rău, fără jigniri sau reîntoarceri inutile. Uneori, viața-i mai simplă decât credem noi că e.

Teanc de cărți și spanac

Standard
Teanc de cărți și spanac

Suntem cu teancul de cărți pe masă, proaspăt culese de la festival, învăluite încă în vraja noului. E un alt mod de a-ți falimenta viața, așa, cumpărând cărți incontrolabil. Sunt gânduri la pachet, idei pe hârtie, insule cognitive de explorat. Întotdeauna am avut un fel de curiozitate pasivă în ceea ce îi privește pe oameni, e acolo și e vie, dar nu intervine în cursul natural al desfășurării evenimentelor. Probabil am refulat prin cărți, curiozitatea mea a violat pagini întregi de gânduri și minți omenești.

Domnul de la masa alăturată privește curios cărțile. A crezut că ne plimbăm cu ele prin restaurante să le vindem. Sunt două (mici) teancuri, ce-i drept. Dar nu, ne e poftă doar de spanac și ochiuri și frigănele și papricaș de pui. Discutăm, nu mai știu ce. Uit conversațiile pe care le am cu cei din jur. Mi le amintesc apoi peste ani și ani, când nu voi mai știi ce să fac cu informațiile primite din sertarul mnezic. Domnul de la masa alăturată mai aruncă o privire curioasă, și încă una. Își face curaj în cele din urmă și ne întreabă ce cărți sunt pe masă și ce facem cu ele.

Le va răsfoi una câte una în minutele ce vor urma, va zâmbi nostalgic la numele unor autori, jurnaliști sau istorici clujeni ce apar pe coperta unor ,,Povești despre Cluj” și va ridica o sprânceană curioasă când va da peste ghidul autostopistului galactic. ,,Ce fel de carte o fi și asta?”, întreabă amuzat. Îi sună cunoscut, crede.

Spanacul ăsta e delicios. Și frigănelele. Frigănele. Doar în meniul restaurantelor am văzut denumirea asta pentru pâinea în ou. Domnul ne salută politicos și ne invită miercuri la un cenaclu literar, în Insomnia. Ciudată asociere. Ne spune amuzat că e prăpăd pe-acolo când îndrăznește vreun autor să își citească ultimele scrieri (de obicei, poezii). E supus unei ploi de critici, pe care trebuie să le asculte cuminte, trebuie să participe detașat la desființarea propriei creații. La final, i se acordă din nou cuvântul pentru a răspunde atacurilor și criticilor.

Știu că-i constructiv să primești critici, e imboldul necesar pentru a evolua, a te perfecționa în ceea ce faci. Dar arta am văzut-o mereu ca pe ceva subiectiv și interior artistului. Aproape ca pe un fel de sistem de credințe sau ca pe latura spirituală a fiecăruia dintre noi. O legătură specială și intimă cu Universul pe care o simți doar tu și pe care o exprimi și o împărtășești cu ceilalți așa cum simți tu că ar fi cât mai aproape de autentic. Și atunci, cine sunt eu să vin să îți critic ție modul în care ai exprimat niște trăiri și simțiri atât de intime și personale? Îți pot critica tehnica – abordare superficială și rece a unei creații.

Nu știu să interpretez poezii și nu aș putea să le privesc cu vreun ochi critic. Aș putea, nu cred că vreau. Dar domnul de la masa alăturată m-a făcut curioasă de cum decurge ritualul acesta literar de tăiere a mielului (=poetului). De cum el, poetul, se duce cu bună știință la ,,tăiere”, se lasă sacrificat. Mă întreb cât e joacă și cât e treabă serioasă în tot demersul. Câte idei, gânduri și trări scrise se spulberă imediat și câte supraviețuiesc…

Teancul de cărți e un fel de hrană care nu expiră. În rest, mi se strică mâncarea prin frigider.

Le păstrez sau dau mai departe?

Standard

Fac ordine – adică mut chestii dintr-o parte în alta, le organizez și selectez. Am ajuns și la bibliotecă și m-am gândit că or fi ele cărți, dar la fel ca orice altceva, unele merită, altele nu. Am dubii în privința unora. Poate știe careva, merită păstrate vreuna dintre cele de mai jos? Subiectiv vorbind desigur 😛

*Bennet Doty – Am fugit din Legiunea străină
*Garry Luck – Singur printre mafioți
*Michel Georis – Nuts!… Bătălia din Ardeni
*Douglas Reeman – Lovitura din adâncuri
*Sven Hassel – Curtea Marțială – moartea are o mie de chipuri
*Axel Kilgore – Atacul Satanei
*Kenneth Grahame – Vântul printre sălcii

Cărțile de mai sus au făcut cândva parte din biblioteca părinților mei. Sunt singurele care au rămas necitite, de-asta le-am și luat cu mine, cred. Chestia e că am citit multe multe inutilități din biblioteca lor, să zicem că nu avem aceleași gusturi în ale cărților 😛 Le citeam pentru că erau singurele cărți la care aveam acces atunci – până am descoperit farmecul bibliotecii. Acum nu prea aș vrea să pierd timp inutil. Deci, vreuna bună printre ele? 🙂

Despre timiditate (despre frustrările mele personale, de fapt, dar pentru că vreau să aveţi voi impresia că veţi descoperi informaţii relevante despre subiectul cu pricina, punem titlul adecvat)

Standard

Aşadar, am şi eu calculator de vreo lună, dar abia săptămână trecută am reuşit să închei cu transferul datelor de pe laptop. Pare-se, am multe cărţi, enciclopedii, cărticele şi articole, de specialitate sau beletristică (dacă bine ţin minte, am downloadat ceva pack mai demult). Şi, încercând să le aranjez eu frumos prin calculator, le-am mai deschis pe unele dintre ele – mai ales pe cele „de specialitate” cu titluri dubioase sau prea normale (prea normale, pentru a chiar fi, haha), pentru a vedea ce-i de capul lor – am multe din domeniul psihologiei şi, evident, există o grămadă de cărţi… inutile, să le zicem. Mai exact, care nu sunt de specialitate, doar vor să pară şi creează confuzii. Şi în ultimii ani, „domeniul psihologiei” (ghilimele pentru că nu, astfel de cărţi chiar nu fac parte din domeniul psihologiei), abundă de tot felul de scrieri menite să facă lumină în creierele noastre.

Deci am şters vreo 200 de cărţi, aşa, în vreo 10 minute. Deja îmi dau seama care aberează aiureli, doar citind o pagină pe diagonală. Poate sunt excesiv de critică şi judec prea repede… mmm… Poate sunt. Dar rămân aşa de data asta.

Mi se pare trist că le observ aşa rapid, mă gândeam că dacă tot scrii o carte, ai nişte abilităţi extraordinare în a induce oamenii în eroare şi a-i face să creadă că tu eşti ceva guru-expert, la modul real, când vine vorba de subiectul abordat. Eu am luat note excelente la olimpiade naţionale, aberând câte 10-15 pagini pe marginea unui subiect a cărui cerinţă nici n-am înţeles-o prea bine (pentru că limba română e grea – şi tind să cred că nu pentru mine). Şi aveam vreo 16-17 ani. Hai că puteţi şi voi. Ideea e să dai impresia că ştii despre ce vorbeşti. Să nu laşi frustrările, lacunele, incertitudinile să se vadă printre rânduri. Să îţi exprimi părerile subiective (şi frustrările) în mod profesionist, în aşa fel încât să pară fondate şi cu argumente solide la bază. Chiar dacă nu ai de gând să prezinţi sau să menţionezi măcar în treacăt aceste argumente (poate pentru că nici nu există, fac doar parte din gândirea ta creativă), tu trebuie să dai impresia că le ştii, dar de expert ce eşti, nici nu te mai deranjezi să le menţionezi, adică se înţelege implicit că tu, scriitorul şi expertul, nu vorbeşti aşa-numa, din imaginaţie şi intuiţie (căci, în acest caz, ai scrie poate… nu ştiu, literatură?). Dragă scriitorule de cărţi de specialitate, trebuie să te învăţ eu cum să manipulezi informaţia şi prezentarea ei? Sunt dezamăgită.

Desigur, există şi unii care se pricep. Dar va trebui să citesc mai multe pagini pentru a-mi da seama dacă sunt aiureli sau nu – tocmai pentru că se pricep, hehe. Probabil voi mai şterge şi alte cărţi pe viitor.

A, despre timiditate. Da, păi, am citit ce scria un nene despre cei care aleg să fie timizi – sunt nişte persoane de-a dreptul malefice, care se axează pe latura lor intrinsecă şi care duc conversaţii lungi şi inutile cu ei înşişi, care nu vor să reacţioneze la timpul prezent, dar acasăăăă, în intimitatea lor, văleleu, ce discuţii aprinse au cu dvs, cu restul oamenilor onorabili care reacţionează pe moment. Şi voi nici nu ştiţi!!!! Nici nu ştiţi ce ar fi vrut poate timidul ăla nenorocit să zică atunci când aţi făcut glumiţa aia deocheată!!! Să vă feriţi, să aveţi grijă, timizii sunt nişte persoane perfide, care vă desconsideră şi se cred superiori vouă. De-asta sunt ei, de fapt, timizi, nu (şi) din alte motive (pe care nu le vom expune aici, nici măcar ca fapt divers, căci, ca orice text de specialitate serios, vom desconsidera aspectele care nu se pliază pe frustrările noastre personale).

Sper că te-am lămurit, dragă cititorule neiniţiat, amator, naiv şi inocent, care încă nu ştii să selectezi informaţia aşa cum i-ar prinde bine creieraşului tău 🙂

Timp pentru lectură

Standard

Prin februarie, imediat după sesiune, m-a cuprins o foame de cărţi – pe care o mai resimt şi acum, deşi m-am mai temperat. Am experimentat un alt gen de literatură, unul pe care nu îl mai abordasem până acum (nu îmi amintesc cel puţin, sau nu fac legătura cu vreun titlu).
M-am temperat din lipsă de timp. Lucrez în weekend-uri, iar în timpul săptămânii încerc să mă ocup de facultate, într-un mod cât mai activ. Până la ora actuală, am reuşit să fiu la zi cu toate (articolele ştiinţifice recomandate, lecturarea bibliografiei obligatorii, îndeplinirea sarcinilor de lucru + proiecte). E mult de citit şi de solicitat creieraşul pentru facultatea asta, încerc să îmi organizez activităţile şi timpul cât mai eficient. Nu renunţ însă la lectură, chiar dacă încetinesc ritmul, chiar dacă îmi ia mult mai mult până termin o carte.

Azi am ochit o leapşă la Iulia Kelt, şi mi-a venit poftă să vorbesc despre cărţi (chiar dacă pe fugă doar). Îmi imaginez leapşa asta ca pe o intersecţie a timpului cu preferinţele noastre în materie de cărţi (sau orice altceva). Noi experienţe aduc noi preferinţe şi, mai ales, noi dorinţe.
Leapşa e una simplă şi scurtă, dar simt nevoia să folosesc mai multe cuvinte decât cele necesare. Nu am mai vorbit de mult.
1. Ultima carte citită (încă în curs de lecturare) şi cea la care m-am blocat de vreo două – trei săptămâni este Jane Eyre. Mi-a fost recomandată de nenumărate ori, de diferite persoane, iar luna trecută mi-am făcut-o cadou, alături de alte câteva cărţi. Nu ştiu încă ce o fi cu ea, mă întristează. Am parcurs doar vreo sută de pagini, încă nu mi-a captat atenţia în mod special.

2. Cum spuneam, am abordat un gen de literatură străin mie până acum: SF. Dacă de astfel de seriale tv nu sunt tocmai străină, opere literare nu am mai ,,gustat” anterior. Aşadar, dintre ultimele cărţi citite, recomand cu mare drag Sfârşitul copilăriei, de Arthur C. Clarke. Cartea asta s-a jucat cu o trăsătură specială a omului: curiozitatea. Şi m-a ros curiozitatea pe tot parcursul lecturii. Iar răspunsurile primite mi-au stârnit şi mai multe semne de întrebare. Mă bucur că am optat pentru această carte, ca primă experienţă SF literară. Am scris despre carte aici, mai detaliat.

3. Şi pentru că mai mereu suntem cu gândul la viitor, ne facem planuri (şi liste), în mod normal, următoarea carte pe care o voi citi este fie Golem, fie Femeia nisipurilor. Le am în bibliotecă, au rămas necitite. Însă, cum aleg ce citesc în funcţie de moment, chef, stare de spirit, mofturi şi toane… e foarte, foarte posibil să urmeze altă carte. Nu e ca şi cum nu aş avea de unde să aleg 🙂

Să ne spună, dacă doresc (şi cum doresc), despre cărţi trecute, prezente şi viitoare: Cătălina, Marin, Misce, Nuage, Răzvan, Nice (poate îl convingem pe Dragoş să se mobilizeze, hehe) şi oricine mai doreşte.

Clasa a IX-a

Standard

Circulă în ultima perioadă o leapşă referitoare la anii de liceu, leapşă pe care am primit-o şi eu de la Pato. Ideea e să menţionez 3 lucruri pe care mi-aş fi dorit să le fi început în primul an de liceu şi să spun cum anume consider că m-ar fi ajutat ele, dacă le-aş fi început atunci. Leapşa se vrea a fi mai degrabă un sfat indirect pentru adolescenţi, decât o şaradă a regretelor celor care deţin un blog.

Iniţial, mă gândeam că nu prea pot prelua leapşa, din simplul motiv că în primii doi ani de liceu, am cam început foarte multe lucruri şi activităţi, am profitat aproape la maxim de aceşti doi ani, am avut parte de multe experienţe plăcute, mi-am descoperit pasiunile. Pe clasa a IX-a, am început să cânt la chitară, m-am înscris la cor, am fost la multe spectacole, în judeţ şi în ţară, am avut multe activităţi extraşcolare cu colegele de clasă, am învăţat să pictez pe sticlă, să ,,cânt” (am suflat până am rămas fără plămâni) la tulnic. Tot prin clasa a IX-a (sau a X-a?) m-am înscris la cercul de creaţie al şcolii, unde mi-am descoperit o altă pasiune: sculptura, mai exact crestăturile în lemn.
Plecam dimineaţa şi ajungeam seara acasă. Cred că am profitat atât de primul an de liceu, cât şi de al doilea.

Şi, totuşi, ce mi-aş fi dorit să fi început pe clasa a noua?

1. Sport. Deşi făceam mişcare la şcoală (volei), nu am practicat la modul serios un sport, decât în clasa a XII-a, când am mers la Taekwon-Do – pe care l-am abandonat din lipsă de timp, deşi am iubit acea perioadă şi tot ce am învăţat acolo, la antrenamente. Mi-aş fi dorit să fi practicat o formă de arte marţiale de la începutul liceului, încă sper că aş putea să reiau o astfel de activitate. Pe lângă faptul că te menţine în formă, eşti mai sănătos, mai vioi, practicând un sport, în mod regulat, organizat, cu antrenamente şi tot tacâmul, îţi educi şi mintea. Înveţi autodisciplina, îţi căleşti voinţa şi perseverenţa, devii mai organizat.

2. Franceza. Aş fi vrut să o învăţ mai bine, eventual să fi mers la ceva cerc de franceză, să fi vizionat multe filme. E o limbă frumoasă, o înţeleg relativ uşor, bine, dar nu mă descurc la partea de vorbire. Pe lângă engleză, mi-aş fi dorit să mă descurc şi cu franceza.

3. Cărţi. Mi-aş fi dorit să fi citit mai mult atunci, pe clasa a noua, cărţi relevante pentru vârsta respectivă (de ex, la viaţa mea lungă, am citit doar două cărţi de Jules Verne). Citeam şi atunci, dar mai rar, nu am avut încă ideea genială de a citi în timpul orelor care nu îmi ofereau nimic nou sau în orice alte intervale de timpi ,,morţi”, timpi în care nu faci nimic, dar trebuie să stai acolo. Obiceiul l-am dezvoltat la maxim abia în ultimii doi ani de liceu. O fi bine şi aşa 😛

Ideea e că, probabil, nu m-aş fi descurcat cu toate. Deja ajungeam seara acasă, în multe zile din săptămână şi, pentru un om de 15 ani, am avut un prim an de liceu plin cu de toate. Aşa că, evident, n-am regrete. Îi sfătuiesc doar pe tinerii bobocei, cei care pot, să practice un sport, indiferent care, ceva ce le place. Şi să profite de perioada asta a vieţii lor, într-un mod cât mai frumos.

Leapşa se dă mai departe la minim 3, maxim 5 persoane. De la mine pentru Miscellaneous, Nuage de pleurs, Octo Cat, Roscata si Mary.

imagine de aici

Cartea tipărită, în anul 2020

Standard

Văzându-mă nevoită să stau cuminte, să nu mă agit prin soare, să stau în casă, cu alte cuvinte, în ultimele zile mi-am îndreptat atenţia, în mod special, spre cărţi. Nu doar că l-am reluat pe Balzac şi a lui Comedie Umană, după o lungăăăă despărţire, dar mi-am făcut ordine în bibliotecă. Mă văd nevoită (eh!) să renunţ la unele cărţi, căci nu îşi mai găsesc locul pe rafturile micuţei mele biblioteci – dar despre asta, voi scrie săptămâna ce vine. Cert e că am făcut loc pentru viitoare cărţi, aşadar Pato a organizat acest concurs la momentul oportun, pentru mine, cel puţin. Nu particip la concursuri internautice, de obicei – acesta e primul, însă fiind vorba despre un subiect care mă interesează, azi fac o excepţie.

Dacă generaţiile trecute aveau un interes crescut vizavi de lectură, dar acces limitat totuşi la ea, acum, multitudinea de opţiuni în ceea ce priveşte timpul liber, în ceea ce priveşte modul de formare a culturii generale, a condus la o diminuare a interesului vizavi de cărţile tipărite. Omul secolului XXI este un vitezoman, aflat într-o continuă cursă contra-cronometru. Nu mai avem timp să citim? Nu-i nimic, recurgem la audio-books. Avem treabă pe calculator, dar mai putem face câte o pauză de 10-15min? Apelăm la e-books. Aceste metode alternative de a ne conecta la conţinutul unei cărţi (nu şi la ea, propriu-zis), ne fac poate viaţa mai uşoară, devenim mai eficienţi, economisim timp şi resurse. Noile generaţii sunt axate pe tehnologie, iar audio şi e-books, sunt o soluţie bună, o cale de mijloc între cultură/artă şi tehnologie. O soluţie chiar foarte bună.

Se pune totuşi, tot mai des, problema dispariţiei cărţilor – ca obiecte palpabile, concrete, nu ca informaţie şi conţinut. Care va fi locul şi soarta lor în 2020 ? Peste nouă ani, adică? Cartea tipărită va fi la fel de îndrăgită de cei cărora le place să o ţină în mână, să îi atingă paginile, să le răsfoiască una câte una, să o plimbe cu ei la servici, pe autobuz, pe metrou, la şcoală, la facultate, în parc. Bibliotecile vor păstra în continuare volume mai mult sau mai puţin rare, mai mult sau mai puţin valoroase, librăriile, deşi, poate, mai puţine, îşi vor nuanţa serviciile, vor oferi cititorilor împătimiţi mai mult decât o relaţie de vânzare-cumpărare, vor crea un mediu propice pasionaţilor de lectură, un mediu plăcut, atrăgător, calm.
In 2020, nu cred că se va pune problema unui ,,concurs” între cărţile audio şi cărţile tipărite, de exemplu. Cele două se vor completa frumos, vom apela când la una, când la cealaltă, în funcţie de starea de spirit, de modul în care ne raportăm la un anumit autor sau la o anumită operă. Opera lui Ion Creangă, de exemplu, cu un actor pe măsură, ar fi la fel de savuroasă în format audio.
Atât timp cât vor exista oameni ce iubesc nu doar conţinutul unei cărţi, ci şi obiectul în sine, cartea tipărită va evolua odată cu umanitatea, aşa cum a făcut-o şi până acum. Iar astfel de oameni există, sunt mulţi. Căci noi, oamenii, tindem să ne ataşăm chiar şi de obiecte, le acordăm semnificaţii aparte, vrem să le deţinem, uneori suferim la pierderea lor. Conceptul de ,,carte” va exista, cred eu, doar în măsura în care şi obiectul, tipărit, va exista. In absenţa suportului material, al paginilor şi coperţilor reale, o operă literară ar fi doar atât: o operă literară. Dar nu ar fi şi o carte.

Singura grijă reală pe care o am e legată de tipărirea unor opere mai vechi, tipărire care nu ştiu în ce măsură se realizează acum. E posibil să mă înşel, dar am auzit că operele unor scriitori consacraţi se găsesc tot mai greu, căci volumele respective nu mai văd lumina tiparului. În 2020, sper să se rezolve problema, editurile să îşi permită şi să încerce promovarea vechilor scrieri, fie ele ştiinţifice, fie ele literare.

În 2020, de fapt, în orice alt an al viitorului, omenirea ar trebui să sufere de o prostie acută pentru a lăsa cărţile să ,,dispară”. Deşi tiparul nu e vechi de când lumea, hârtia scrisă e una din cele mai importante surse istorice, e cea care ne-a ajutat să ne cunoaştem rădăcinile, să ne conservăm modul de gândire, să evoluăm. Oricât de facil şi îmbietor ar fi să ne indexăm întreaga civilizaţie pe un hard, oricât de mult ne-am dori să nu mai avem nevoie de concret, ci virtualul să fie suficient, să evoluăm, trebuie să luăm în calcul faptul că virtualul poate fi foarte efemer, că tehnologia o putem pierde la o simplă pană de curent (care, să zicem că s-ar extinde…). Nu ne putem permite să pierdem atâta informaţie. O carte, nişte pagini, ar mai putea fi salvate, sub o formă sau alta.

Îmi pun speranţa că oamenii nu suferă de prostie acută, deci, şi mă întorc să-l lecturez pe Balzac. Frumos nume avea el.