Să mergeeem: spre Vf. Pietrosul Rodnei & Lacul Iezer | Ziua 5

Vf. Pietrosu Rodnei

Mi-am verificat cizmele de pe balcon. Prăfuite și crăpate de soare, aproape că-și cereau porția de potop. Până la urmă, Electric Castle nu a făcut decât să-mi educe toleranța la frustrare; iar dacă la un festival de muzică aceasta nu e o calitate absolut necesară, mi-a prins bine în vârf de munte.

Pietrosul Rodnei și-a lăsat o puternică impresie asupra mea. Discutam recent cu un om de-al munților despre cât de inutil-subiective sunt remarcile de tipul „cei mai frumoși munți din țară!”. Fiecare întâlnire cu muntele este o experiență unică și, probabil, irepetabilă. Nu avem criterii pentru „frumos”. A plouat cu gheață, a fulgerat în jurul adăpostului din vârf, la doi metri de noi, mi s-a făcut pielea de găină de la frig, a turnat cu găleata preț de 4-5 ore, timp în care am făcut traseul de întoarcere pe un drum inundat, cu apă ce-mi trecea de nivelul bocancilor, mi-erau picioarele răni și fiecare pas era o mare durere. A fost extraordinar de greu, extraordinar de frumos! N-aș zice despre Pietrosul Rodnei că e unul dintre cele mai frumoase vârfuri montane din țară, așadar. Aș zice însă că l-am trăit intens și mi-a rămas în suflet și-n minte…

Vf. Pietrosu Rodnei
Recomand genul ăsta de pelerină. Cu elastic la încheietură. Nu intră apa & ține de cald 🙂

I. Camping Pietrosul-Rodnei

Înainte de-a ne aventura spre vârf, am căutat și ne-am găsit, destul de rapid, un spațiu de camping. Nu știu cât de mult se caută momentan la noi în țară, însă parcă tot mai multe pensiuni și-au dezvoltat și această variantă de cazare: căsuțe sau spațiu pentru corturi și rulote. Dacă aveți în plan o urcare spre Vf. Pietrosul Rodnei, cu pornire din Borșa, probabil cea mai bună variantă e chiar „Camping Pietrosul-Rodnei”. Ne-am întins cortul în curte, ne-am îmbăiat și relaxat, pregătiți ca a doua zi să urcăm spre vârf.

Info utile: Str. Gârlei, nr. 36/C, Borșa | Număr de telefon: 0747 106 106 | Prețuri: căsuță – 2 adulți – 80 lei/noapte & cort – 2 adulți – 50 lei/noapte (deci ieși la 25 lei/pers.)

Vf. Pietrosu Rodnei

II. Traseu Borșa – Lacul Iezer & Vf. Pietrosul Rodnei (2.303m)

Se anunțau furtuni nu doar în aplicațiile din telefon, ci și privind cerul. Am decis că probabil va ploua, am ridicat din umeri, ne-am zis că mergem cât putem și ne-am pornit. Nu chiar la prima oră a dimineții, însă, ci pe la 10:30. Am pornit la pas din camping, însă drumul e practicabil cu mașina până mai sus de mănăstire – e asfaltat frumos adică și ne-ar fi „salvat” poate niște timp (cam 45 min). Însă cum, de obicei, am nevoie de vreo jumătate de oră de efort susținut până mi se adaptează corpul și îmi trec durerile de cap, cam pe când am intrat în rezervație, am putut să mă bucur de liniște, de priveliști, de munte… 🙂

Vf. Pietrosu Rodnei
Chiar la intrarea în rezervație, pe un teren privat, niște mistreți 🙂

Traseul este ușor din punct de vedere tehnic; până la Lacul Iezer faci practic o plimbare lungă și frumoasă pe un drum de munte. Dificultatea stă în diferența de nivel și durată. Sunt câteva ore de mers până la lac – poate vreo trei ore, la pas lejer, cu opriri pentru fotografii și pălăvrăgeli. Însă nu mai rețin exact. De la lac până pe vârf, încă vreo oră, probabil. Cu atenție la pași (pentru vipere) și opriri tot mai dese pentru admirat peisajul, am ajuns fericiți și entuziasmați la lac. Trebuie să analizez la un moment dat și euforia mersului pe munte, căci e mai mult decât o preferință și trăire personală.

Vf. Pietrosu Rodnei
Vf. Pietrosu Rodnei
Vf. Pietrosu Rodnei

O scurtă bombăneală: Cum e posibil ca după câteva ore de parcurs la pas traseul ăsta minunat, să ajungi la Iezer, să-ți consumi chipsurile și conserva de ton și să înghesui ambalajele și pungile rămase între crăpăturile formațiunilor de stâncă din jurul lacului? Adică, probabil că ești mai evoluat? Că nu arunci pe jos, oriunde. Ci îți lași gunoiul bine pitit între bolovani. Felicitări?

Da, m-am așezat acolo pe bolovan fericită. M-am ridicat nervoasă, bombănind degeaba.

Norii continuau să se adune dincolo de creastă, am deliberat rapid ce-i de făcut și ne-am zis că reușim să urcăm înainte să înceapă ploaia. Zona e incredibil de frumoasă, așa de-ți taie respirația. Ne-am îndreptat în pas grăbit spre vârf, așadar. Iar pe când am ajuns la micul adăpost, s-a dezlănțuit furtuna: cu fulgere la doi pași de noi (la propriu), cu ceață, iar apoi gheață. Am așteptat cuminți o vreme, însă știam ce promit norii: o ploaie s-o ținem minte 🙂

Vf. Pietrosu Rodnei
Vf. Pietrosu Rodnei
Vf. Pietrosu Rodnei
Vf. Pietrosu Rodnei

III. Și ne-a plouat…

Pe când coboram spre lac, a început să plouă torențial. Așa cu poftă. Să toarne. După 10 minute, la fiecare pas sărea apa din bocanci. Pelerinele și-au făcut însă treaba surprinzător de bine. În partea superioară a corpului eram uscați, nu intra strop de apă, atât timp cât ne țineam bine gluga pe cap. La picioare, altă poveste. Am stat vreo jumătate de oră lângă cabana meteo, dar cum nu părea că resursele norilor s-ar fi epuizat și, stând pe loc, ne prindea frigul, am pornit mai departe.

Și ne-a plouat torențial câteva ore neîntrerupt. Drumul de munte părea acum a fi albia un râu furios ce-și ducea poveștile la vale, spre Borșa. Curgea apa de pe munte, spre civilizație. Și noi cu ea. A fost greu și teribil de frumos. Pietrosul Rodnei mi-a testat toleranța la frustrare (și durere). Părea o ploaie infinită, un junghi în picioare la fiecare pas, nesiguranța de-a nu vedea unde calci, acceptarea faptului că nu, natura și vremea nu-i după cum ar prefera suflețelul tău, că suntem și noi aici, creaturi curioase, în voia unor forțe dincolo de puterea noastră de control. Și că nu putem decât să ne adaptăm și să le luăm ca atare. Să le vedem frumusețea, să le conștientizăm și respectăm forța.

Speri mereu la „vreme bună” când mergi pe munte. Dar adevărul este că provocările sunt cele care îți rămân în suflet și te călesc.

Vf. Pietrosu Rodnei
Vf. Pietrosu Rodnei
Vf. Pietrosu Rodnei

Să mergeeem: cu Mocănița pe Valea Vaserului | Ziua 4

Lăsam în urmă Cimitirul Vesel și porneam spre Valea Vaserului, loc ce răsună-n ritmul Mocăniței, al apelor ce curg nestingherite și, de-o vreme, al glasurilor de turiști ce se înghesuie cu mic cu mare în vechiul tren. Până să ajungem pe mocăniță, însă, căutăm la fața locului vreun loc de campare.

I. Pisicul din cort. Pe malul Vișeului, la capătul unui drum sfărâmicios, izolată de toate-cele, se află curtea Pensiunii Agnes. Între doi pomi, înainte de-a ne instala cortul, întindem un hamac. La volum redus, pe fundal, se aud glasuri de pe terasa pensiunii. Atmosferă de vacanță. Se aud gâze și pași de pisic mic și jucăuș. De fapt, sunt mai mulți pisici, iar unuia îi place să se cațere prin copaci, să inspecteze totul de la înălțime.

Grozavă invenție camping-urile sau pensiunile care pot primi și corturi în spațiul lor. Dacă ai noroc de vecini de cort cu bun-simț, iar locul o permite, te poți relaxa aproape ca la marginea pădurii – dar cu toate facilitățile pentru igienă (toalete, dușuri). E un compromis, uneori extrem de binevenit, mai ales când ești pe drumuri cu săptămânile. Acum, vecinii noștri de cort sunt doi israelieni. Călătoresc la întâmplare prin România. El are rădăcini prin zonă, e într-un soi de căutare. Să meargă la Mănăstirea Bârsana de Sf. Marie? Nici nu știi ce să le recomanzi. Din punct de vedere turistic și cultural, ar fi cu siguranță o experiență autentic românească. Altfel, din punctul tău de vedere, al omului sătul de cutume cărora nu le mai înțelegi rostul, dar și al omului sufocat de înghesuială, mai bine ar urca pe-un vârf de munte. Tu într-acolo mergi, către un vârf de munte. Dar întâi Mocănița 🙂

Seara, puiul de pisic, unul dintre cei câțiva, mi se pitește în brațe și prin suflet; cum să nu-l iau cu mine în cort, la somn?
> N-am dormit. Micuț cum era, mi-era teamă să nu mă întorc brusc și să-l strivesc. Apoi, dacă îmi mutam brațul, creaturica mișuna prin cort, escalada umanii, până era iar luată în brațe și cuibărită. Dimineața, s-a trezit cu poftă de joacă 🙂

foto dreapta: lăbuțe de pisic pe cort (zona intermediară)

II. Cu Mocănița pe Valea Vaserului. Înainte de-a reflecta la frumusețea izbitoare a locurilor, la pitorescul plimbării cu vechea locomotivă cu abur sau la savuroasa hărmălaie a turiștilor de ocazie, câteva sfaturi:
» de rezervat musai-musai bilete în avans (și de plătit, dacă se poate);
» de făcut prezența la fața locului cu minim o jumătate de oră mai devreme, exact cum te sfătuiește și site-ului mocăniței; există tendința de a nu lua în serios astfel de sfaturi, dar în acest caz s-ar putea să fii tu ăla care pierde trenul;
» de ochit ghișeul special pentru cei care sunt prieteni cu tehnologia și au rezervări / plată făcută online;
» de urcat și de așezat cât mai repede pe scaune. Oricum, buluceala este greu de evitat.

Valea Vaserului este minunată. Peisajele pe care traseul cu Mocănița ți le dezvăluie sunt ca o scurtă ocheadă înspre ce frumuseți are de oferit Maramureșul. Cadența trenurilor, zgomot ritmic asociat dorului de ducă, îmi dă mereu o stare de liniște. Poate de-asta pot locui lângă calea ferată fără nici o problemă. Mersul lent al Mocăniței aproape îmi induce o stare de somnolență și de visare.

Mocănița, Valea Vaserului

Pe de altă parte, mi-e greu să contrabalansez aspectele astea cu agitația și starea de înghesuială și sufocare pe care mi-o dau grupurile de oameni, uneori. Toată povestea durează cam 5-6 ore (dus-întors, cu pauză de masă). Mă refer la genul ăla de români (îmi cer scuze, da-i destul de specific și tipic), cu toată șatra de familie după ei, care acaparează nu doar spațiul care le revine, ci și împrejurimile imediate (le acaparează fizic-spațial și auditiv), care nu se simt sănătoși dacă nu verbalizează non-stop orice le trece prin cap, cu noimă sau fără noimă. Nu-i vina lor în totalitate, mulți sunt de treabă, unii sunt simpatici. Doar că noțiunea mea de relaxare și infuzie de frumos poartă alte sensuri; am nevoie de liniște pentru a asimila întru totul unele experiențe, cu precădere cele care implică natura. Nu neapărat să tacă, dar să fie mai liniștiți, mai senini, mai atenți la ce-i în jurul lor. Nu știu 🙂 Cei pentru care relaxarea implică și socializare și oameni nu vor resimți frustrările astea pe Mocăniță, probabil. Altfel, experiența e deosebită și măcar o dată-n viață: de încercat.

Util: site oficial Mocănița »www.cffviseu.com (e mereu actualizat, recomand!) | Preț întreg: 59 lei / adult (mai scump de sărbători diverse) | Plecările se fac de obicei la ora 09:00 dimineața, dar pot varia în funcție de perioadă (deci de frunzărit site-ul).

_ _ _

De-aici, ne îndreptăm spre Borșa. Ochim pe Google Maps un camping numa’ bun, facem rapid o rezervare și aplaudăm cu bucurie: mâine vom fi pe Pietrosul Rodnei!

p.s. Din serie, restul zilelor » Să mergeeem.