Arhive pe etichete: belis

Ca prin ceață. Și e bine

Standard
Ca prin ceață. Și e bine

Aș lua ceața și liniștea și nămeții cu mine, într-o prelungită stare de-a nu face nimic.

Sufeream de sindromul omului modern, incapabil să „șadă blând”, mereu cu mintea într-o mie de direcții, mereu agitație, mereu pusă pe făcut ceva, cu o senzație de vinovăție și neliniște în scurtele momente de repaus.

24131451_10214947394858604_7703087368605720178_n24294295_10214947453700075_6340116938067014157_n

Aerul de munte e ca un buton ce mă conectează instant la realitate, la realitatea aia adevărată, dincolo de mușuroaiele cotidiene pe care ni le construim împreună și prin ale căror culoare mișunăm ca nebunii.

Oftatul de ușurare ce-mi scapă involuntar de cum ajungem pe-aici e ca o declarație de iubire pentru viață, nimic altceva. Pentru că pot să respir de-acum. Ceața simplifică existența, drumul ăsta coboară-n infinit și aștept ninsorile, zăpada, albul.

24232781_10155217920218526_4231203350552525591_n

Ne jucăm de-a conceptele, de-a ideile, de-a ping-pong încoace-încolo, de-a bucătarii, de-a copiii, de-a adulții, de-a plimbăreții, de-a ninja, de-a fotografii pe întuneric, de-a cinefilii, de-a somnoroșii.

24129842_10155217921703526_7103968807409341836_n

Casc ochii la lună, printre crengi de brad și câțiva fulgi de nea și grija mea cea mai mare e cum să mă cuibăresc și mai bine între două brațe dragi. Și oare unde-o fi bricheta dispărută și cum să facem să ne ridicăm cumva-careva să dăm volumul mai încet la copiii ăia ce ne cântă parcă de ore întregi despre Crăciun și nașteri miraculoase? Și ce bine-i să dormi fără nici un stres.

 Au sosit și nămeții. A rămas și ceața prin zonă. O vreme, încă, o port cu mine. Și mă tot uit pe-afară, aștept înălbirea cimentului urban.

24301231_1932965673397403_2664221786217084669_n24312442_10155217925053526_7811559419800446731_n24174252_10214956373603067_2901434372028086849_n

Beliș 2017 / 📷 Zoly Zelenyak, Tarfin Æé și eu

Anunțuri

Plimbări în 2015: Mănăstireni și Beliș

Standard
Plimbări în 2015: Mănăstireni și Beliș

Înainte de a schimba anul, poate public ce-a mai rămas din plimbări: fotografii, ciorne, urme de emoții și gânduri. 

Trează de vreo oră, cred, dar cu mintea încă amorțită. Unele dimineți sunt mai grele, mai greoaie, te simți ca un bolovan, simți și gravitația. Telefonul sună a moarte (trebuie să îmi schimb ringtone-ul ăsta), în contrast cu entuziasmul Adelei – care vrea să mă scoată din casă. Îi era poftă de plimbări pe munte, știu că visează la Băișoara și Muntele Mare (încă nu am dus-o acolo, de făcut în 2016!). E deja ora 9, prea târziu să pornim spre Muntele Mare. Ar fi un traseu prea lung…

În oraș nu-i de stat, așa că ne pornim spre Beliș, eternul Beliș. Aveam vreo 17 ani când am fost pentru prima dată aici, era iarnă și ne pornisem într-un fel de ,,treasure hunt”. Între timp, l-am vizitat și revizitat în repetate rânduri. În ultima vreme, știm că aproape fiecare sat are ceva comori neștiute, trebuie doar explorat… Așa că întocmim rapid traseul detaliat și ne decidem să oprim și în Mănăstireni.

Dus: Cluj – Gilău – Căpușu Mare – Păniceni – Mănăstireni – Râșca – Beliș.
Întors: Beliș – Mărișel – Tarnița – Someșul Cald – Gilău – Cluj.

În Mănăstireni există o biserică reformată-calvină, cu o arhitectură romanică, ce datează din secolul al XIII-lea. Am vrut să vedem ceasul solar al bisericii, de fapt. Se află pe fața sudică a turnului și e încadrat de două sculpturi: una reprezentând arhanghelul ucigând balaurul, iar cealaltă este ,,Melusina” sau ,,fata pasăre” – o tânără care alăptează doi șerpi. Simpla ei prezență (cu o simbolistică cel mai sigur precreștină) e suficient de interesantă.

manastireni cluj biserica reformata calvina melusina fata pasare ceas solar

manastireni cluj biserica reformata calvina melusina fata pasare ceas solar

Pornim mai departe. În Râșca, ne fug ochii pe dealurile mov pline de brândușe și îi promitem Danei că la întoarcere vom culege un buchețel. Apoi ne dăm seamă că, de fapt, vom parcurge alt traseu. Suntem tot mai entuziasmați oricum, Râșca are niște dealuri aparte. Știm că de aici, de la doamna Jeni (Pensiunea Matiș), se organizează trasee cu măgăruși prin Apuseni. La vară vom reveni!

Ne apropiem de Beliș – Fântânele. Coborând din mașină, ne convingem că bluza pe care am aruncat-o în grabă în rucsac își are rolul ei: aerul e mai rece și vântul bate puternic. belis fantanele cluj statiune

Oxigenul îl regășești mai din plin aici. Senzația de apăsare și sufocare a dispărut undeva pe drumul din Râșca și a făcut loc unui sentiment de libertate atât de familiar. Căutăm, din priviri, direcții de plimbare. Îl zărim, lângă lac, pe domnul cu barca, însă pierdem ocazia, ne-au luat-o alții înainte.

E frumos la Beliș… și tocmai pentru că e frumos, simți că ți se umflă o venă în cap de nervi când îl vezi pe un individ în fața ta, abia coborât din mașină, pășind agale pe lângă drum, cum aruncă un pet pe jos. Și oricum, privind în jur, prin stațiune, e imposibil să nu observi (și) mizeria. Peturi și ambalaje.

Lucrând în domeniu și încercând să promovezi locurile deosebite, locuri cu potențial turistic, multe neștiute de nimeni, ajungi să te întrebi dacă nu cumva e o mare greșeală. Pe de o parte, dezvoltarea turismului e cu siguranță benefică pentru dezvoltarea rurală și economică a unei localități, dar și pentru conservarea unui stil de viață și a unor tradiții care încep să dispară. Nici nu are rost să zic că-i benefic și pentru păduri. Asta ca să fie clar: turiștii nu-s doriți în zonele montane ale Clujului, în caz că mai are cineva dubii.

Pe de altă parte, însă, și aici apare acea îndoială, vezi că răsar ,,turiști” care au impresia că natura e coșul lor de gunoi și care simt nevoia să își lase resturile în urma lor. Așa că Belișul e frumos, dar nu în ,,miezul” stațiunii – acolo-i trist.

Belișul devine cu adevărat frumos odată ce ai părăsit barajul, treci de semnul de ,,Acces interzis – proprietate privată” (accesul pe traseu e permis, dar amplasarea semnului duce în eroare, căci ar trebui plasat dincolo de gard) și te pornești pe urmele punctului roșu.

Urmăm drumul semi-asfaltat, observând din când în când punctul roșu, alături de cel galben. La un moment dat, cele două trasee se despart. Punctul nostru roșu o ia în stânga, prin pădure, iar punctul galben urmează drumul și ne rămâne un mister (poate la anul…).

Urmând poteca ascendentă prin pădure, poate ai ocazia să întâlnești un localnic: ,,Domnișorelor, nu vi-i frică prin pădure? Poate vă atacă ursu’ ”. ,Io fac drumu’ ăsta de peste 20 de ani!”, ne mai spune. Îl întrebăm dacă știe încotro duce traseul marcat și ne răspunde simpatic: ,,La Beliș, auzât-ați de locul ăsta?”. Râdem toți și ne continuăm drumul. E acel gen de umor simplu, de genul ,,Captain Obvious”, irezistibil cumva, al țăranului român. Tu, de la oraș, vii și pui întrebări stupide de genul unde duce cărarea asta… Duce undeva mai încolo, peste 100 sau 1000 de metri, dar ești tot aici, în cele din urmă.

traseu punct rosu belis baraj padure poteca

Pădurea vine cu tot felul de surprize… A reușit soarele să răzbată aici, doar aici, și parcă își aruncă toate farmecele în colțul acesta de pădure… E ca într-un vis.

padure belis cluj

Ieșim din pădure, în câmp deschis (sau munte deschis, mai degrabă). Pe dreapta, o stână pustie și locuința cuiva. Vântul face gălăgie. Traseul urmează cărarea, tot în față până la brad, și apoi la stânga (punctul roșu e marcat acolo undeva pe-o piatră). Ne oprim să luăm prânzul, poate nu-i cel mai ideal loc, bate vântul puternic, însă mâncarea e binevenită.

belis cluj

belis cluj

Apoi, continuăm micul și scurtul urcuș rămas, până vedem din nou lacul…

belis cluj

La întoarcere spre Cluj, trecem prin Mărișel (am plimbărit cu altă ocazie și pe-aici). E una dintre cele mai pitorești și impresionante comune ale județului Cluj, cu împărății de brazi – acolo unde au rămas în picioare. Zona e superbă, starea drumurilor deplorabilă, dezolantă. Nu-i ca și cum încurajează vizitele (dimpotrivă).