Cum era muzica î.e.n.? | Călătorii muzicale în timp (2)

Mi-e destul de dificil să mă conectez la modul real la melodiile create înaintea erei noastre. Ca exercițiu de ascultare sau ca experiment muzical – sigur, e fascinant. Ajută și faptul că există artiști contemporani adepți ai muzicii arhaice, pe care o reinterpretează și o readuc la viață. Sunt ca o punte de legătură între omul de azi și cel care a trăit în urmă cu mai multe veacuri sau chiar milenii. 

Chiar și în interpretările muzicale mai mult sau mai puțin fidele, precum cele de aici, există așadar acel filtru: cântăm și simțim muzica prin prisma a ceea ce suntem azi, a cunoștințelor acumulate (inclusiv despre muzică) pe care le deținem azi; interpretăm muzica de atunci cu abilitățile de acum.  În ciuda acestui „acum”, muzica aceasta îmi rămâne străină; deși… există, pe alocuri, fragmente și linii melodice care au trecut de bariera timpului și mi-au spus… ceva. 

Cu cea mai veche piesă muzicală descoperită până la ora actuală (veche de aprox. 3.400 de ani!), m-am mai obișnuit între timp. Și adevărul este că, într-o oarecare măsură, această înstrăinare de care ziceam mai sus are la bază, în mod cert, și lipsa de familiarizare – dincolo de diferențele noastre, ca oameni din veacuri diferite… Așa că mi-am propus să mi le fac familiare și pe celelalte. 🙂 

Corul din tragedia greacă „Oreste” de Euripide

Din secolul al V-lea î.e.n., ne-a rămas un scurt fragment coral din tragedia greacă Oreste de Euripide. La fel ca Eschil și Sofocle, Euripide a contribuit și el la dezvoltarea teatrului antic. Una dintre măsurile luate și de el a fost tocmai reducerea rolului deținut de cor. Partea bună este că un fragment a supraviețuit timpului: corul femeilor din Argos se roagă de zei să aibă milă de Oreste, să nu-l lase pradă nebuniei căci… și-a ucis mama, pentru a-l răzbuna pe Agamemnon, tatăl său.

Oamenii înțelegeau cu totul altceva prin tragedie, așadar; de aici poate și dificultatea de a empatiza în trăirile muzicale. Linia melodică are însă ceva dubios care îmi atrage atenția, dincolo de tonul de jale și tânguire… 🙂

Imnul către Apollo 

În tezaurul oracolului de la Delphi au fost descoperite două Imnuri către Apollo. Acestea datează aproximativ din anii 120-130 î.e.n. și au fost gravate pe marmură, la vremea respectivă, de către doi atenieni (numele unuia dintre ei era Limenaios). Se aude aici o intonație evlavioasă care pare să fi stat la baza muzicii religioase din secolele ce-au urmat. Probabil că m-aș putea obișnui însă cu instrumentalul piesei. 

Imnul către Nemesis 

Cam din aceeași perioadă, de prin secolul al II-lea î.e.n., ne-a mai rămas și Imnul către Nemesis. A fost descoperit pe papirusuri bizantine, de către Vicenzo Galilei (1520 – 1591) – care da, era tatăl mai celebrului Galileo Galilei. Au fost descoperite atunci, de fapt, două imnuri grecești care i-au fost atribuite lui Mesomede din Creta (Imn către Nemesis și Imn către soare), precum și Imnul către muză – autor necunoscut. 

Una dintre cele mai reușite interpretări pare să fie cea realizată de Ensemble de Organographia. Aici, clar, vocea este acea punte de legătură care îți apropie muzica altei ere…


Notă: Nu am cultură muzicală, iar de-o vreme, la fel ca majoritatea celor din jurul meu, mi-am pierdut capacitatea de a asculta muzică. Mă tot frământă pierderea aceasta, faptul că „dăm drumul la niște muzică”, „punem muzică”, lăsăm „să meargă muzica pe fundal”. Rar, ascultăm. Și cum am o nevoie ciudată de-a începe cu începutul orice, poate îmi fac timp să încep iar să ascult muzică. Și încep… de-acum 3.400 de ani. Iar aici adun ce găsesc: Călătorii muzicale.

Călătorii muzicale în timp (1) | Imnul Hurian dedicat zeiței Nikkal

Un cântec vechi de 3.400 de ani. L-am descoperit în urmă cu vreo câțiva ani, plimbându-mă pe aleile învechite ale Internetului și mi s-a tipărit în cap o idee: că poți înțelege Omul ascultându-i muzica. Nu am cultură muzicală, iar de-o vreme, la fel ca majoritatea celor din jurul meu, mi-am pierdut capacitatea de a asculta muzică. Mă tot frământă pierderea aceasta, faptul că „dăm drumul la niște muzică”, „punem muzică”, lăsăm „să meargă muzica pe fundal”. Rar, ascultăm. 

Am o nevoie ciudată de-a începe cu începutul orice. Poate îmi fac timp să încep iar să ascult muzică. Și încep de-aici – de-acum 3.400 de ani. Acest imn hurian este cea mai veche piesă muzicală (aproape) completă descoperită până la ora actuală. Face parte din colecția de tăblițe cuneiforme descoperite spre mijlocul secolului al XX-lea în Ugarit. Dacă din sculpturi și diverse descoperiri arheologice, au putut fi deduse instrumentele muzicale specifice muzicii sumero-babiloniene, pentru prima dată am putut să auzim cum sună acel Trecut. O melodie antică. 

Pe tăbliță sunt versuri dedicate zeiței Nikkal (era zeița livezilor), dar și notele muzicale și instrucțiuni pentru un instrument cu 9 coarde – ceva similar cu harpa sau lira. Astfel că imnul a putut fi reinterpretat muzical în zilele noastre. 

O variantă a imnului îi aparține lui Michael Levy, cu un aranjament pentru liră bazat pe transcripția originală a melodiei. 

Mă întreb dacă cineva, cândva, peste alte trei mii de ani va fi curios să ne asculte muzica. Se va putea conecta cu ea, va înțelege speranțele, durerea, duioșia sau misterul care ne învăluiau când o cream sau ascultam?