Arhive pe categorii: Sculptura

>Leghia

Standard

>

Tabǎra de meşteşuguri de la Leghia este un proiect al CJCPCT Cluj, în colaborare cu Şcoala Popularǎ de Artǎ şi face parte dintr-un program mai amplu de conservare a meşteşugurilor şi a culturii tradiţionale. Participanţii la tabǎrǎ sunt elevi selecţionaţi în urma fazei judeţene a Olimpiadei Meşteşuguri Artistice Tradiţionale. Timp de o sǎptǎmânǎ copiii au avut şansa de a învǎţa sau aprofunda, sub îndrumarea unor meşteri populari clujeni, o serie de meşteşuguri: ţesut, cusut, brodat, prelucrare în lemn şi realizare de podoabe din mărgele. Atelierele de lucru aveau loc dimineaţa, în cursul dupǎ-amiezii copiii având ocazia de a lua parte la mici excursii prin împrejurimi.
Iniţiativa a fost una demnǎ de admirat. Existǎ numeroşi copii talentaţi şi pasionaţi de ceea ce fac. Vǎzând un micuţ de 7 ani cu dalta în mânǎ, oferind formǎ şi transformând în artǎ o bucatǎ de lemn, sufletul ţi se umple de speranţǎ şi bucurie. Fǎrǎ a întrerupe mersul firesc al lucrurilor, vizita de la Asociaţia Naţionalǎ Antidrog le-a adus micuţilor la cunoştinţǎ o latura mai întunecatǎ a societǎţii. Excursiile, plimbǎrile şi cumpǎrǎturile din satul aflat la 2-3 kilometri depǎrtare de tabǎrǎ, jocurile organizate de cǎtre copii dupǎ-masa au fost o completare frumoasǎ la ceea ce meşterii populari realizau dimineaţa.

Poate ar trebui ca aceastǎ atenţie acordatǎ celor mici sǎ se extindǎ, sǎ devinǎ tradiţie, obicei. Si nu doar în aria meşteşugurilor tradiţionale, ci în orice tip de artǎ. Pentru unii copii, aceste activitǎţi reprezintǎ acel colac de salvare de care se agaţǎ cu tot sufletul.

 

>Crestaturi in lemn – blazon francez

Standard

>Cel mai reusit cadou e cel care are o semnificatie aparte atat pentru cel care il primeste, cat si pentru cel care il ofera. Ceva simbolic.. ceva caracteristic. Ceva din suflet. Ceva sincer. 

De data aceasta, lemnul a fost tare si incapatanat. Desi ca suprafata nu a fost mult de sculptat, toata treaba asta a durat mult. Eram contra-cronometru. Aveam la dispozitie doua saptamani sa duc la bun sfarsit masca realizata pe un platou tip blazon. Ziua lui de nastere se apropia rapid. Nu mai aveam asa mult, dar s-a intamplat ,,tragedia”. A fost o fractiune de secunda. Dalta nu a vrut sa cresteze lemnul, si datorita fortei aplicate, a ricosat… in degetul meu. Profu’ Ilarion mi-a prins rapid degetul in mana lui, sa opreasca sangerarea. Insa m-am panicat si mai tare, dat fiind faptul ca nu imi mai simteam degetul, iar acum nici nu il prea vedeam. Bibi a inceput sa se agite, Gianina s-a albit la fata. Atunci am vazut nota de comic a situatiei. 

A trecut un an si inca mi-e amortit degetul. Asta ma irita uneori, cum ar fi cand curat cartofi. Azi m-a deranjat in mod special. 

Cadoul a ajuns cu o luna mai tarziu. Cand am reusit sa sculptez iar linistita. Am de zece ori mai multa grija acum. 

Morala:   O fractiune de secunda schimba multe lucruri. O clipa scurta de neatentie poate avea consecinte nedorite.

Sunt multumita insa de ce a iesit. Stiu ca acest cadou a adus multa bucurie si sunt tare mandra de asta. Masca-blazon a luat avionul spre Franta, iar acum sta la loc de cinste intr-o cabana unde spiritul artistic si liber este la el acasa. 

         

         

                  

Crestaturi zdrenturoase

Standard

Nu credeam vreodata ca voi ajunge sa iubesc lemnul. ,,Treaba” asta mi se parea potrivita pentru bunicul meu.   Si totusi….  sunetul produs de dalta in momentul crestarii lemnului este unic.  In functie de muzicalitatea lui… poti prezice calitatea crestaturii.

Oricum..  revazand primele mele incercari, ma amuz 😀   tare frustrant cand esti boboc.   Crestaturile profului erau perfecte, pe cand ale noastre… zdrente.  Rabdare, rabdare si iar rabdare !

A! si inca nu invatasem sa sterg totusi creionul cu radiera…

In stilul stramb al incepatorului  ^     (cred ca era defect lemnul )

Prima lectie de sculptura

Standard

In urma cu 3 ani m-am inscris si eu hop-top in ,,Clubul de Creatie” al scolii. Intre timp am aflat ca e vorba de ,,traditii si mestesuguri traditionale romanesti”..blah. Nu aveam nici cea mai mica inclinatie sau interes pentru folclorul sau tezaurul romanesc. Scoala noastra incheiase un parteneriat cu Scoala Populara de Arte ,,Tudor Jarda”, de doua ori pe saptamana urmand sa vina un super-prof’ :)) – ma refer la faptul ca respectivul profesor preda mai multe mestesuguri.

   A avut loc un fel de selectie.. Din aprox 50 elevi cati eram la inceput… am ramas vreo 10 maxim. Am ramas, initial, pentru ca dom’ profesor Ilarion mi se parea un mos craciun simpatic si mai modern. Plus ca invatam de la el multe lucrusoare interesante legate de istoria artei, asa… off topic. Pe parcurs, ne-a ,,repartizat” pe mestesuguri, in functie de abilitatile noastre artistice, cum spunea el. Eu am aterizat la sculptura, mai exact la crestaturi traditionale romanesti in lemn – si asta pentru ca nu distrugeam varful daltilor, precum colegii mei mai nerabdatori. Baietii s-au apucat de olarit, iar noi, cateva fete, de sculptura.

   Testul rabdarii se da la desen : pe foaie, apoi pe lemn… si abia apoi se trece la actiune.

   Aici e ,,proiectul” (cum il numeste dom’ prof Ilarion) unei rame foto: