ou cu două gălbenușuri

Ouăle cu două gălbenușuri m-au învățat, pe când eram copil, că realitatea este discutabilă, că e fix ce-ți alege mintea să creadă, e ce îți spun alții, dar mai ales ce îți spui tu ție. Oul cu două gălbenușuri e Moș Crăciunul meu, într-un fel straniu. Oarecum mai puțin dramatic, la granița dintre realitate și ficțiune, s-a lipit de mine și îmi revine, din când în când, prin minte. Mai precis, de fiecare dată când descopăr vreunul pe bune sau înghesui două gălbenușuri în tigaie, dintr-un soi de impuls subconștient.

„Câte ouă să îți fac?”
„Doar unuuuuul.”
Renunțase la munca de convingere. Poate pentru că eram încăpățânată; poate pentru că bunica este genul de om care fie îți spune o dată ce-ai de făcut și se întâmplă întocmai, fie te lasă în treaba ta. Fără discuții inutile ce te storc de energie. Felul ăsta al ei de-a fi, cu o claritate și simplitate a negocierilor emoționale, era ce aveam nevoie pe-atunci și cred că l-am căutat de-a lungul anilor în relațiile cu ceilalți. Prea rar l-am găsit.

Doar că mâncam puțin. Puteau trece zile, dacă era după mine, fără să mănânc. Așa că „uite, iar s-a ouat găina aia”. În tigaie și, apoi, în farfuria mea, se afla un ou cu două gălbenușuri. Cumva confuză în primele dăți când găina cu pricina a ouat o așa grozăvie, așteptam apoi cu nerăbdare și mâncam oul fără alte negocieri și strâmbături din nas.

Și, hei, ouăle cu două gălbenușuri sunt rare, dar există. Cum aveam să aflu după ani și ani, lumea le asociază cu diverse idei superstițioase: ba c-ar aduce noroc, ba că cineva din familie va muri, ba că vreo femeie însărcinată va naște gemeni. De altfel, pe același film cred că era și gândul meu, în timp ce mâncam: s-ar fi născut doi puișori gemeni? Azi, datorită cercetătorilor britanici, știu că nu, că ouăle cu două gălbenușuri rezultă în urma unei mici disfuncții la nivelul sistemului reproducător al găinii, dar că sunt ok pentru consum – iar pentru tentativele mele de parțial veganism, ideea e chiar îmbucurătoare.

Când am înțeles cât de prostuță-i mintea

În timp ce ouăle astea există, probabilitatea de a le descoperi stă în zona de 1 la 1000. Și atunci, găina aia avea o înțelegere cu buni? Pe când eram deja un copil mai rezonabil, capabil să priceapă unele lucruri, eram părtașă cu uimire la o discuție între adulți. Bunica îi povestea cuiva despre trucul ouălor cu două gălbenușuri, despre cum nu prea voiam eu să mănânc, despre cum ea nu voia să mă forțeze, dar nici nu putea să mă lase nemâncată, despre cum într-o zi chiar a dat peste un ou cu două gălbenușuri, pe care l-am mâncat, despre cum unea apoi câte două ouă în tigaie, să repete grozăvia.

Ouă cu două gălbenușuri
Am mâzgălit pentru prima dată în multă vreme. Ouă.

Nu a fost Moș Crăciun. Însă a fost unul dintre acele prime momente din existență când mi se înlătura un voal de pe creier și începeam să deslușesc, mai bine, realitatea (propriei minți). Înțelegeam că ea, mintea, ne joacă feste. Că ne fixăm pe o idee, cum că vrem „1”, de exemplu, și respingem orice altceva poartă o etichetă diferită. Dacă ne convinge cineva din exterior sau reușim să ne convingem singuri că (și) „2” poate fi „1”, îmbrățișăm ce ni se oferă cu relativă ușurință. Adică vezi că-i „2” în farfurie, dar dacă ți s-a vândut ca fiind „1”, mănânci.

Îmi amintesc de ouăle cu două gălbenușuri și când mă fixez pe vreo idee cu potențial de moft. Cât de mult mă agăț de realitatea brută și cât de cum ajunge ea la mine, de fapt, îmbrăcată? Dacă treci printr-o experiență, fără să-i pui vreo etichetă, contează până la urmă dacă o fi 1, o fi 2, sau contează strict experiența în sine, ce și cât ai acumulat? Sau mâncat.

În timp ce adevăratul ou cu două gălbenușuri are cam aceleași valori nutritive cu un ou normal, ouăle cu două gălbenușuri de la bunica aveau, evident, o valoare nutritivă dublă. Aveam 2 în farfurie, nu 1, iar eu nu făceam diferența. Și atunci, reluând dilema, dacă nu poți să faci diferența, contează că e unul sau două, că e om sau animal, că-i spui verde sau kaki?

Am dat recent peste un cofraj plin de ouă cu două gălbenușuri. Au o formă mai ciudățică, sunt mai mari și sunt separate de restul ouălor încă din ferme, pe criterii estetice. Așa, pare-se, a ajuns cofrajul ăsta plin de surprize la mine și m-a făcut să zâmbesc cu uimire prin bucătărie, să-mi amintesc de ce metode ingenioase găsea bunica să mă tempereze – fără să-mi îngrădească copilăriile, să-mi reevaluez unele mofturi și fixații.

Jungla dintre cei patru pereți

jungla plante in garsoniera

La începutul anului 2019, mi-am propus, printre unele și altele, să scap de lucruri și să fac loc pentru natură… acasă. Mi-am dorit mai multă viață între betoane. Așa că am renunțat la obiecte și am început să cresc plante în garsonieră. Un fel de compromis pentru bunăstarea mea emoțională, căci nu pot evada zilnic din jungla urbană. Iar evadarea nu-i mereu o soluție. Uneori, ai putea să faci să-ți fie bine acolo unde ești.

Când trebuie să încapi în 28 de metri pătrați, după multe mutări, ajungi să apreciezi altfel spațiul și libertatea de mișcare. Și să te raportezi diferit la incredibil de multele lucruri pe care le cărăm toți după noi prin viață. Sigur, nu pot vorbi în numele tuturor celor care locuiesc în spații mici. Unii nu par a fi deranjați de obiecte. Alții trăiesc sufocați de ele. Căci da, spațiul e mic și (crezi că) ai nevoie de tot felul – haine și unelte, mobilă în care să pui toate chestiile, mâncare și spații de depozitare pentru ea, o tonă de creme și produse pentru igiena personală etc. De vreo câțiva ani deja, însă, am redus drastic cantitatea de lucruri de-acasă. Am aflat între timp că-i spune minimalism și e un adevărat curent și stil de viață prin alte țări. Pentru mine, a fost (și încă e) un proces lung și continuu.

Probabil reușita de care sunt cu adevărat mândră ar fi faptul că mi-am schimbat setul de atitudini vizavi de ce anume și cât consum. Nu mai am atât de multe lucruri prin casă, la ora actuală, și datorită faptului că nu mai aduc în casă inutilități. Nu am nevoie de 5 produse diferite de curățenie. Nici de 5 creme diferite pentru față. Nici de 30 de bluze diferite care să zacă prin dulap nepurtate.

A durat o vreme, așadar: o dată – până am scos din casă o grămadă de lucruri, iar apoi – până mi-am format obiceiul de-a nu mai aduce în casă lucruri.

Privind în urmă, realizez că nu mi-a plăcut niciodată să îmi petrec timpul acasă. Între patru pereți. Poate sunt nițel claustrofobă. Poate nițel „sălbatică”. Am copilărit, în cea mai mare parte a timpului, în aer liber, pe dealuri, pe-afară, apoi pe la munte. Și acolo sunt cu adevărat fericită. Mi-a fost greu să iubesc orașul, deși în ultimii ani am învățat să apreciez mai mult conexiunile cu alți oameni și toate lucrurile faine pe care o comunitate le poate face atunci când focusul e unde trebuie. Așa că nici nu mai simt atât de frecvent nevoia să fug de oraș și de oameni.

Iar de vreun an încoace, zâmbesc realmente când ajung acasă. Deschid ușa și mă întâmpină un perete viu. Vreo 40 (le-am numărat recent) de plante care își văd de viață în liniște, cresc într-un ritm știut doar de ele. Mă deconectez de la tot soiul de griji pe care le-am luat, poate, cu mine acasă. Și arunc câte-o privire la viața lor: ce-au mai făcut azi, care-s fericite, care ar avea nevoie de o mică atenție.

Totul a pornit în urmă cu vreo câțiva ani, când aveam doi cactuși (aveau același nume: Marcel). Cactuși care au reușit să moară la mine. De-acolo vin și eu, de la: „La mine mor cactușii, nu pot să am grijă de plante”. Am primit un bonsai de la Tarfin, care a supraviețuit… o vreme. Nu știu, cred că poți învăța orice, iar uneori înveți fără să depui vreun efort special pentru asta. N-am idee cum m-am trezit anul trecut cu aproape 30 de plante. Le-am primit, le-am luat de pe la mătuși și prieteni, le-am salvat de prin supermarket-uri. Mă gândeam că n-or s-o ducă mai rău la mine, măcar încerc. Iar multe dintre ele s-au făcut mari. Și tot cresc.

Așa că la începutul anului 2019, mi-am zis că aș putea să țin în casă doar lucrurile care mă fac pe bune să zâmbesc. Plante și cărți. Mi-am propus așadar să fac mai mult loc pentru plante. Am reușit chiar să scot două bucăți de mobilă din garsonieră (am redus obiectele, am eliberat rafturi, sertare & co). Și le-am făcut loc. În tot acest proces, mi-am făcut și mie loc 🙂

jungla plante in garsoniera

Nu m-am putut motiva să fac o retrospectivă reală a anului, dar asta e una dintre reușitele care mi-au schimbat ritmul și, oarecum, chiar stilul de viață și felul de-a fi.

Informativ:
» Am învățat că cel mai adesea ucizi viața când n-o lași să-și urmeze cursul. Când îți faci prea multe griji, te panichezi și încerci să intervii.
» Plantele sunt reziliente. Am „omorât” plante pentru că le-am udat când nu aveau nevoie, însă probabil că niciodată pentru că nu le-am udat (și să fie clar: uit de multe ori să fac asta sau pic de oboseală și amân cu zilele).
» Pe ceas, îmi ia cam o oră să mă ocup de toate ca la carte. Nu o fac însă suficient de des – dar cu toate astea, o duc bine toate. În schimb, le verific din priviri zilnic. În câte-o zi, vreo plantă mai sensibilă și micuță e mai „necăjită” și are nevoie de atenție – o curăț, îi dau apă dacă e nevoie. Atât.
» Mica mea junglă dintre cei patru pereți nu satisfac nevoia de-a fi în mijlocul Naturii. Dar simt că e un mediu mai apropiat de firesc. Mă simt mai bine acasă. Nu doar mental, ci și fizic: nu îmi mai curge sânge din nas peste noapte sau dimineața, nu mă mai trezesc iarna cu dureri de cap.

Pentru 2020? Să am mai multă grijă de sănătatea mea.

An Nou cu ce vă doriți! 🙂

Iulie + August

Cam tot prin perioada aceasta, anul trecut, renunţam la a-mi nota momentele frumoase din an. Aproape că am uitat şi acum, dar mi-a amintit cineva. Fac o mică excepţie şi includ şi ziua de 1 septembrie, pe motiv că a fost un mod frumos de a încheia, oficial, vara. Lunile de toamnă au o semnificaţie aparte pentru mine şi vreau să înceapă de azi…

Deci…
3 iulie: Muzeul Satului – Ionuţ V.
4 iulie: (Sucutard) somn afară. zmeură
5 iulie: (Sucutard) micul Andrei. ploi. bunic gălăgios
6 iulie: (Sucutard) face-painting Lari & Liviu
11 iulie – 4 august: Italia

5 august: calculator!!!
7 august: pliculeţe cappucino, ciocolată..
9 august: Oradea – Ramo şi Ralph
10 august: 21art – brioşe, discuţii, Lactobar, Black Eagle.
11 august: Jazz in the Park. Viţa de Vie acustic. Nicu.
13 august: La Ţevi – Raul, Ank, Adrian
14 august: Belial – nebunie :))
19 august: Thewan. Discuţii productive
21 august: Boema – Mădă. Gasoline – Cătă.
24 august: 4 a.m – Dan. Tobogan
31 august: Edgar Quinet – culori. Raul, poveşti.
1 septembrie: Munţii Apuseni – plimbări…

Despre unele momente din ultimele luni am scris deja…
Am fost în sfârşit prin Oradea şi tocmai mi-am amintit ce bine m-am simţit pe-acolo şi ce mult m-am bucurat să-i revăd şi să-i cunosc mai bine pe colegii mei, mormolocii culturali.

M-am gândit să fiu prietenă bună (şi mai bună, ha!) şi să merg la un concert de-al lui Raul, dar evident (evident!) am ajuns prea târziu, deja coborâse de pe scenă. Nu e ca şi cum nu l-am auzit cântând de nenumărate ori în toţi anii ăştia, dar poate ne ducem relaţia de prietenie şi în zona evenimentelor frumoase din viaţa noastră, că în rest ne suntem prieteni excelenţi când dăm de greu. Nu mă plâng, e o excepţie frumoasă de la vorba aia… că ai prieteni, „prieteni”, doar când ţi-e bine. Dar aş zice că nici extrema cealaltă nu e chiar.. normală (?). În fine. Mai încerc faza cu prezenţa la concerte în următoarele zile 😀

Lui „Edgar Quinet” din lista de mai sus îi corespund nişte cuvinte scrise impulsiv pe facebook. nu prea mă încântă parafrazările şi e cel mai aproape de ce simţeam atunci:
„uneori e grozav când ajung seara acasă, să îmi găsesc prin geantă tot câte-un sclipici, praf de vopsele şi pensule. parcă aş aduce cu mine acasă zâmbetele lor. şi îmi aminteşte că dacă e să lucrez, îmi place să lucrez cu ei, cu copiii.”

Deşi mărturiseam aici, chiar zilele astea, că nu prea m-am plimbat prin Munţii Apuseni, duminică am ajuns şi pe-acolo, într-o plimbare fulger. A fost ceva spontan, ne-am pornit la drum destul de târziu, deci am ratat programul de vizitare pe la peşteri sau muzee. Dar m-am simţit bine, mi-a îmbunătăţit ziua considerabil, am căscat pur şi simplu ochii prin jurul nostru, ne-am mai minunat, am ascultat muzică, am râs. Am respirat aer curat!!!

A, pe sfârşit de august, m-a obsedat melodia asta de mai jos. Cum îi ziceam şi lui Cătă (el a pasat boala), se plia bine pe reţelele mele neuronale. Acum am trecut la ceva mai liniştit, dar a mers excelent pe repeat, vreo săptămână, spre două.

Gata! Am planuri mari pentru luna asta 😀 :))
Poate scriu şi alea 10 articole (ce-am scris în ultimul timp nu se pune ca articol, doar ca poveste personală) pe care le tot dezvolt şi le dau delete prin cap de ceva timp. N-ar fi rău.

Iunie

2 iunie. 4 a.m. Dan – răsărit. BINE
4 iunie. Euphoria – Clinică (cu Mădă) 😀
7 iunie. Marin – Cetă
12 iunie. Nemesis
13 iunie. Tata
14 iunie. Nemesis – birthday
15 iunie. Festivitate Psycho. Parc Mercur – chitară. Dan. Crini și alte flori
16 iunie. Emag. Diablo III
20 iunie. Ank + Adi
25-26 iunie. Când oameni dragi zâmbesc…

Nu am avut acces la blog în ultimele zile, iar asta m-a făcut, aproape, să uit de calendarul meu cu zile frumoase. La începutul lunii, eram încă în sesiune, încă stresată, cu vizite lungi la bibliotecă sau opriri academice prin diverse localuri. Mi se pare ciudată schimbarea – în anii trecuți nu puteam citi/învăța în localuri sau pe terase. Acum mi se pare ok.
La începutul lunii a venit Dan prin țară, ne-a prins răsăritul povestind lucruri serioase și neserioase. Tind să cred că e imposibil să ne terminăm vreodată poveștile (sau tăcerile – sunt acceptate și ele ca parte din conversație, uneori).
A venit și tata în țară și a fost la festivitate. Cred că pentru el a însemnat mai mult decât a însemnat pentru mine – e prima festivitate de-a mea la care a fost prezent, cred că a nimerit-o pe cea care a contat.
Deși pentru puțin timp, am avut ocazia să îl întâlnesc și pe Marin, în scurta lui oprire prin oraș. Apropo, Marin, acțiunile voastre au avut rezultatele dorite – am auzit la radio unele consecințe ale proiectului, la nivel de județ 😛

În iunie a fost și ziua lui N., o dată în calendar pe care de ani de zile încerc să o dezasociez de amintiri urâte, deznădejdi și dureri. Anul acesta au fost câteva zâmbete și relaxare. E puțin, pus în balanță cu trecutul, dar e un pas înainte…
Prieteni dragi mi-au dat niște vești frumoase și mi-am încheiat luna bucurându-mă de zâmbetele lor. E poate cea mai ușoară bucurie… 🙂

Mai

Sunt fericită azi – prin mormanul de gânduri și emoții, am găsit și un strop de fericire. Azi, mi-am părăsit zâmbetul trist sau melancolic, și l-am luat la purtare pe cel fericit, care n-are nici o grijă.

10 mai. Pato, Robert, Bianca
11 mai. Salina Turda – Pato, Robert
15 mai. Starbucks, Mădă.
17 mai. Peda. Prăjituri – ,,never again”. Mădă – confesiuni. Dan – ,,Așa face lupul” 🙂
18 mai. Mădă – licență. Zorilor – clătite
19 mai. Dan. Minute 🙂
20 mai. Melania Ursuleț: Alexandra și Tudor, de-a pirații
21 mai. M&M’s: Papillon, 7 ore.
23 mai. Profile Atipice: Talentul muzical și autismul
24 mai. MCC: Shame attack.
28 mai. Discuții Thewan (Dubai, viitor)
29 mai. M-am mutat la BCU!! 😀
31 mai. Shopping cu mama. Thewan

Aprilie + 1 mai

Aproape uitasem de micul meu calendar! De data aceasta, foarte pe scurt:

2 aprilie. Terapie asistată de animale – autism. To be or not to be a psychopath?
5 aprilie. Grădi – Darius. ADHD? 🙂
14 aprilie. 21art, Bricks.
15 – 19 aprilie. Iași + Sebi

Zilele trecute m-am decis să îmi iau o tabletă și să vând laptopul, din motive ce țin de eficiență. Alaltăieri, 29 aprilie, am ochit vreo două, dar rămâne de văzut cât de repede voi intra în posesia uneia dintre ele (nu le-am reținut, dar dacă merg din nou în magazin le voi recunoaște).
În aprilie, în urma unor interacțiuni cu copii hiperactivi și cu deficit de atenție, am descoperit (uimită) că mă înțeleg tare bine cu ei, că pot stabili ușor o legătură (de prietenie, hihi) cu ei. Nu știu de ce, căci ceilalți adulți par terorizați de copiii ăștia. Mie mi se pare că energia pe care o au ei nonstop la îndemână, dacă e canalizată cum și unde trebuie, poate face minuni. Sunt copii care s-au săturat să li se spună întruna ,,nu e voie!”, „hai de acolo”, ,,taci odată”, „nu mai face asta”, „stai jos”, „nu mai urla” – iar energia pe care o au îi predispune la a auzi cuvintele astea mult mai des decât alți copii. Mie mi-s dragi, sunt vii și veseli, iar dacă reușești să îi entuziasmezi în legătură cu ceea ce vrei tu ca ei să facă, dincolo de oboseală (da, pot fi epuizanți), vine și multă bucurie și satisfacție.

A, nu fac nimic de 1 mai. M-a secat întrebarea asta în ultima săptămână cel puțin. Nu prea țin cont de astfel de zile, dacă se nimerește să fac ceva atunci, e bine, dacă nu, e tot aia. Azi voi sta la povești cu mama și în următoarele 15min voi pune cu vecinul de la 1 ( :p ) un sac de box în curte. Îl agățăm noi de ceva 😀 Azi i-am făcut o poză lu’ pisic. Și am dezghețat frigiderul. Și ninge cu flori de cireș la mine în curte! E frumos tare..

Martie

În Martie, am început să fac câteva lucruri pe care le-am tot amânat de mult timp. Am fost mai sociabilă și am vorbit mai mult cu oamenii. În unele zile, am reușit chiar să dorm așa cum dorm toți oamenii sănătoși cât de cât. Am mers mult pe jos, dar am dat și mulți bani pe taxi – ceea ce înseamnă că ar trebui să îmi organizez programul mai bine. Mi s-au repornit unele motorașe și mi-am supra-aglomerat orarul, poate prea dintr-o dată. Senzația aia de „m-am săturat” e tot acolo, dar nu mai e așa acută și nici importantă, căci alternează cu tot felul de bucurii mici și diverse. Am zâmbit mult..

1 martie. Cadou Blondy – cutia poștală
2 martie. Botez Ștefan. Clown, Batman. Culori 🙂 Discuții tatuaje.
3 martie. Blondy & Ank – Pizza Romana
9 martie. Botez Andrei – Țaga, Sucutard. Somn
10 martie. Ficățel 😀
11 martie. telefon Dan. Somn
15 martie. „Anticipate”
19 martie. Colet Radu. Bulgakov – pian. Mochacino
22 martie. Ciocolată caldă + covrigi
24 martie. Mi-a fost dor să vorbim
26 martie. Grădi – Darius 🙂
28 martie. Spectacol Mădă
29 martie. BCU

30 martie:
IMG_5186
IMG_5170

Februarie

Februarie zăpăcit, februarie agitat, februarie decizional. A decurs cam așa, cu un final simpatic:

8 febr. Tricouri și mâzgăleli. Body-painting Medusa/Snakes
10 febr. Ninsoare. Cetățuie. Nikon
15 febr. Culori. Balonașe de săpun
25 febr. Tigaie verde 🙂
26 febr. Idei: limbajul R-prime
27 febr. Prăjituri și șampanie pentru copii
28 febr. Ziua Interacțiunii Om – Animal (FPSE). Antoniu.
!!!! Caz epilepsie (John Searle + băiețel), caz afazie (Broca și Wernicke)

*Ar fi o chestie să dezvolt niște gânduri referitoare la acel limbaj.
*Șampania aia pentru copii e extraordinar de toxică, zic și eu pentru cei care nu știți. Poate vă e dor de copilărie și vă bate gândul să regustați unele substanțe. Nu știu ce fel de oameni fără suflet le oferă copiilor să bea așa ceva!! Rușine, inconștienților! :))
*Azi, la noi la facultate, s-a organizat ziua interacțiunii om – animal, cu accent pe ideea de terapie cu ajutorul animalelor. A fost și un ponei drăguuuuț, și câini și… ceva specie de șorecuț pe care nu o știu numi. Și tot felul de activități.
*Poate găsesc bucățile alea de video care surprind cazurile care mi s-au părut mie super interesante, nu neapărat în contextul epilepsiei, cât în contextul ,,ce chestie interesantă purtăm în cutia craniană” 🙂

Ianuarie

Anul trecut, timp de cateva luni, mi-am notat pe hartii colorate acele momente care m-au facut sa zambesc, care mi-au fost dragi. Astfel, luna trecuta am reusit sa privesc in urma, la 2012, si sa nu simt ca a fost in totalitate o mare catastrofa. Pe hartiute, am notat doar data si cuvinte-cheie/propozitii scurte – atat cat sa imi aminteasca ulterior de acele clipe. S-ar fi pierdut prin memorie altfel…

Am decis sa reiau obiceiul, dar acum imi notez intr-un fel de carnetel/calendar, sa fiu sigura ca nu pierd foile. Si fac retrospectiva la sfarsit de luna. Poate unora li s-ar parea o chestie bizar-stupida, insa stiu ca pe mine ma ajuta, nu doar cand vine vorba de a privi in urma si a nu simti un mare gol, ci e un mod de a tine evidenta directiei pe care o iau si de a-mi clarifica eu mie de fapt ce vreau sa fac. Asadar…

3 ian. Dan: Q Caffe, parcul mare. Ghetus.
6 ian. Dan 4 a.m.
9 ian. m&m’s – proiect psiho. muncii: barbatul ideal
11 ian. m&m’s – pancakes. chestionare si statistici. spss.
12 ian. ,,cand il recuperez pe veveritzu, cand primesc limonada si prind un pisic de coada, cand ma plimb prin ninsoare cu castile in urechi – uite atata fericire poate fi 🙂 „
16 ian. m&m’s – prezentare psihologie organizationala –> BCJ – Ela. (am scris aici despre m&m’s)
26 ian. Santier. Pizza Romana!!!!
20 ian. The most astounding fact. Asta adica: (minunaaaat)