Arhive pe categorii: Adventureee

Din peșteri, deasupra norilor: TRANSALPINA [Adventureee, ziua 5]

Standard
Din peșteri, deasupra norilor: TRANSALPINA [Adventureee, ziua 5]

Somnul de noaptea trecută ne-a prins bine, am trădat cortul pentru un pat. Afară era vijelie, iar eu savuram un ceai la ore târzii… Dimineața pe la amiaz’ ne gășește desigur pe drum. Ne îndreptăm spre Baia de Fier cu o destinație clară. Două, de fapt. Peștera Muierilor și Peștera Polovragi. 

De la Peștera Muierilor rămân cu tabloul unei mari înghesuieli (cred că ne apropiem de weekend-ul nefast). Oameni agitați și copii smiorcăindu-se la intrare. Și Șerban Huidu exersând mersul piticului, ca toți restul 100 de oameni ce intră în peșteră. Sau câți om fi. Grotesc. Inevitabile glume cu privire la denumirea peșterii. Dacă am scăpat de senzația de claustrofobie în Peștera Vântului, aici începe să-mi revină. Peștera e frumoasă, totuși! Te poți măsura din ochi pe lângă-un scheletic urs de cavernă 🙂

IMG_4331.JPG

În apropiere se află și Peștera Polovragi, prin Cheile Oltețului. Drumul urcă lin spre peștera în care, se spune, însuși Zamolxe ar fi locuit. Îi vezi „scaunul”, iar la scurt timp dai nas în nas cu „Moartea”, o gravură morbidă ce se pare c-ar fi mai ancorată în realitate decât ai crede. Ascultă ghidușeniile zise de ghid, sunt lucruri interesante 😀

polovragi.jpg

Pornim iar la drum, cu furtuna în spatele nostru. O bănuim a fi una dintre cele patru ce s-au dezlănțuit deasupra noastră la Tunelul Dragostei. Oameni paranoici :))

Nu știm noi cât de recunoscători le vom fi norilor.
Cât frumos și cât wow vom aduna în suflete pe Transalpina, cât să ne țină-un an întreg!
Ce spectacol de umbre și lumini ne va oferi cerul…

Facem o primă oprire pentru a privi în urmă. Din entuziasm și din „oprește, wow, oprește-aici”, ne dăm cu fundul de asfalt, cum tragem pe dreapta. Nu noi, mașina. Nu știm la ce să ne uităm întâi: în zare sau sub mașină.

transalpina 3.JPG

La (foarte) scurt timp mai facem o oprire. Furtuna pare să ne fi ajuns din urmă, cerul s-a întunecat. Și de-aici încep nesfârșitele wow-uri. Speram la cer senin și soare, să putem admira țara-n lung și-n lat de la înălțime.

Uneori, e mai bine să îmbrățișezi valul, să privești la cer și dacă nu-i senin…

transalpina 4.JPG

Să vezi vaca de pe drum și să-ți zici c-ai aflat de unde vin norii, să râzi în hohote și să ți se taie respirația – la propriu și la figurat. Să te-arunci în iarbă, cu ochii în cer, să privești apoi în jos la norii ce tocmai se nasc.

transalpina 5 (1)transalpina 5 (2)transalpina 5 (3)transalpina 6

Transalpina e minunată. Nu știu dacă de fiecare dată își naște norii de față cu cei care-o vizitează. Noi suntem euforie. Încă simt forța clipelor de-acolo. Transalpina te lovește în față, îți intră în creier și-n plămâni, te orbește și ți se așterne în suflet pentru totdeauna.

Și, dacă ești pe fază, te-alegi cu niște brânzeturi delicioase – în loc de desert 🙂

transalpina 8transalpina 9transalpinatransalpina 10transalpina 11 (1)transalpina 11 (2)

Din vârful lumii și izvorul norilor, ne îndreptăm spre Lacul Vidra. În noaptea ce va urma, vom coborî din paradis. Mai aproape de pământ, de frig, brazi.

Va urma:
Ziua 6: Vidra, turnul și caii


Ziua 1: Castelul Corvinilor și Cetatea Aiudului (Cluj – Aiud – Alba-Iulia – Sântimbru – Orăștie – Hunedoara – Călan – Ocolișu Mic – Costești – campare aici).
Ziua 2: Trei cetăți într-o zi. Trei oameni pe drum (Costești -corturi -> Cetatea dacică Cetățuia Costești -> Cetatea dacică Costești-Blidaru -> Sarmizegetusa Regia -> înapoi la corturi).
Ziua 3:  Dinozauri, zimbri și-o biserică ciudată (Costești – Rezervația de Zimbri (Hațeg) – Geoparcul Dinozaurilor – Biserica din Densuș – Căsuța Vulcanilor Sarmizegetusa Ulpia Traiana – campare la Oțelu Roșu).
Ziua 4
: Tunelul Dragostei și Castelul din Carpați (Oțelu Roșu – Tunelul Dragostei – Sarmizegetusa Ulpia Traiana – Clopotiva – Ostrov – Râu de Mori – Suseni – Cetatea Colț – Râu de Mori – Sântămăria Orlea – Cheile și Turnul Crivadiei – Petroșani – Parcul Național Defileul Jiului – cazare la motel).
Ziua 5
: Transalpina și peșteri (Defileul Jiului – Bumbești – Novaci – Cernădia – Baia de Fier – Peștera Muierilor – Peștera Polovragi – Baia de Fier – Novaci – Rânca – Vf. Păpușa – Vf. Urdele – Lacul Vidra)
Ziua 8Măgura în hamac și prin baloane de săpun;
Ziua 9: Liliacul măgurean și trei scântei.

Tunelul Dragostei [Adventureee, ziua 4]

Standard
Tunelul Dragostei [Adventureee, ziua 4]

Înainte de-a retrăi noaptea de la Oțelu Roșu, explicativ, cauza prezenței noastre acolo era Tunelul Dragostei.

Aveam să-l parcurgem de dimineață și speram să fie soare, lumină, frumos. Nu a fost soare. Dar a fost o aventură, asta-i cert! 🙂

tunelul-dragostei-si-castelul-din-carpati-3

Dacă aș face un top al nopților dubioase din viața mea, noaptea de la Oțelu Roșu și-ar ocupa furtunoasă un loc sigur. Era deja întuneric pe când instalam corturile și ne îndreptam înspre mica pădurice să adunăm lemne pentru foc. O vreme, ne-am cocoțat pe colina de lângă locul de campare și ne-am pierdut cu privirile în cer. În depărtări, se vedeau furtuni. Fulgerele luminau lumea. Și era liniște. Începeam să bănuim că una dintre furtuni era cea pe care o lăsasem în urmă, la Costești. Le-am numărat. În depărtări, amenințau vreo 4 furtuni, în 4 direcții diferite.

Ne apropiam de pădurice, urmărind lumina frontalelor și a fulgerelor. Un lătrat, încă unul. Un strigăt de om, părea să-și cheme câinele sau să strige la niște eventuale animale (oi, vaci?). La întoarcere, în apropiere de corturi, lătra un câine (sau mai mulți?). Nu suna prietenos și eu, una, nu-l vedeam. Din nou strigăte de om. De mai aproape, de data aceasta. Începeam să am o senzație de disconfort și nesiguranță – și nu câinele era cauza. Din întuneric, veneau niște oameni, urlând la noi. Nu înțelegeam o iotă. Ne întrebau ceva. Cine suntem, poate (?), ce facem acolo (?). Erau agitați, cu o atitudine agresivă. Tarfin și Cipri au zis de câteva ori că… turiști, corturi, vrem să vedem Tunelul Dragostei de dimineață… S-au liniștit în cele din urmă. Erau ciobani, ne-au văzut luminile de la frontale și s-au speriat. Aparent au fost atacați recent, li s-au furat animalele și alte probleme. Ce izbită de-o lume bizară m-am simțit. Mi-era greu să îi înțeleg ce spun, nu vorbeau foarte clar. Mi-era milă de ei, cred. Uite-mă pe-aici, în vizită, într-o lume ce nu-mi aparținea, ce funcționa după alte priorități. Venisem în căutare de mici comori. Oamenii ăștia erau în căutare de siguranță fizică. Au devenit foarte prietenoși, în modul lor gălăgios de-a fi. Ne-au arătat „filmulețe amuzante cu femei proaste de pe internet”, erau dezamăgiți. S-au oferit să ne ajute să facem focul, să ne mai aducă lemne. Ne-au spus că-i mare lucru că nu ne-au rupt în bucăți câinii, că de obicei atacă, sunt înrăiți. Că sigur suntem oameni buni, câinii simt. Ne-am simțit și noi bine auzind asta și, doamne, ce bine-mi pare că sunt așa simțitori câinii și nu atacă dacă ești om bun. Au plecat în cele din urmă. Urmau să treacă cu turma de animale pe lângă corturile noastre la primele ore ale dimineții.

Ne-am așezat în jurul focului, activitate ce-mi devenea tot mai dragă! E atât de liniștitor să privești jocul flăcărilor. Nu știu unde-mi dispar toate gândurile în momentele alea. Rătăcind cu privirea în flăcări, începi să înțelegi de ce furând focul de la zei, omul a devenit mai conștient de sine, mai introspectiv, mai inteligent. Cerul e tot mai des luminat de fulgere. Prinși de toată povestea cu ciobanii, nu am realizat ce se întâmplă deasupra noastră, în ceruri. Patru furtuni de toată frumusețea își dădeau întâlnire la Tunelul Dragostei. Și ce întâlnire a mai fost. Ne-am ascuns rapid în corturi, se anunța a fi prima probă serioasă a lor: rezistă ori ba pe furtună – pe furtuni? Cortul nostru e roșu. Aveam ochii închiși. A fulgerat și ni s-a făcut roșu în fața ochilor închiși! 😀 Trebuie să treci prin cel puțin patru furtuni simultane pentru a putea afirma sigur de tine că îți place ploaia (și prin Electric Castle). Mie îmi place!

Zâmbesc tâmp realizând că scriu iar despre altceva. Pentru că nu-i despre un obiectiv turistic. E despre experiențe ce îți rămân pe veci în suflet și-n cap, te fac să te simți viu.

Pentru mine, Tunelul Dragostei nu înseamnă lumină diafană printre frunze, soare și plimbări romantice pe vechea cale ferată. Tunelul Dragostei e noapte, cu fulgere ce te orbesc, câini ce nu te rup în bucăți dacă te simt că ai suflet bun, oameni speriați, agresivi și prietenoși, rătăciri în jocul flăcărilor. Tunelul Dragostei înseamnă să fii martor la întâlnirea a patru furtuni fix deasupra capului tău, să închizi ochii, să asculți cum se dezlănțuie o lume aproape arhaică. Să vezi cu ochii închiși cum totul devine roșu aprins. 

Iar dimineața, când toate s-au liniștit, să pornești la plimbare pe calea ferată. Prin Tunelul Dragostei. Care e o iluzie, una frumoasă. Întocmai ca dragostea, de multe ori. Vei privi în față, în spate. Vei alege direcția: acolo pare să fie tunelul. Ajungi acolo și ți se pare că, de fapt, e mai în față, să mai mergi o vreme. Tunelul Dragostei nu-i niciodată acolo unde ești tu, te cheamă insistent să îți continui drumul. E mai în față, dacă mai mergi încă 50 de metri, acolo e. Și tot așa. O iluzie…

tunelul-dragostei-si-castelul-din-carpati-1

Va urma:
Castelul din Carpați


Ziua 1: Castelul Corvinilor și Cetatea Aiudului (Cluj – Aiud – Alba-Iulia – Sântimbru – Orăștie – Hunedoara – Călan – Ocolișu Mic – Costești – campare aici).
Ziua 2: Trei cetăți într-o zi. Trei oameni pe drum (Costești -corturi -> Cetatea dacică Cetățuia Costești -> Cetatea dacică Costești-Blidaru -> Sarmizegetusa Regia -> înapoi la corturi).
Ziua 3:  Dinozauri, zimbri și-o biserică ciudată (Costești – Rezervația de Zimbri (Hațeg) – Geoparcul Dinozaurilor – Biserica din Densuș – Căsuța Vulcanilor Sarmizegetusa Ulpia Traiana – campare la Oțelu Roșu).
Ziua 4: Tunelul Dragostei și Castelul din Carpați (Oțelu Roșu – Tunelul Dragostei – Sarmizegetusa Ulpia Traiana – Clopotiva – Ostrov – Râu de Mori – Suseni – Cetatea Colț – Râu de Mori – Sântămăria Orlea – Cheile și Turnul Crivadiei – Petroșani – Parcul Național Defileul Jiului – cazare la motel).
Ziua 8Măgura în hamac și prin baloane de săpun;
Ziua 9Liliacul măgurean și trei scântei.

Dinozauri, zimbri și-o biserică ciudată [Adventureee, ziua 3]

Standard
Dinozauri, zimbri și-o biserică ciudată [Adventureee, ziua 3]
Ziua 1: Castelul Corvinilor și Cetatea Aiudului (Cluj – Aiud – Alba-Iulia – Sântimbru – Orăștie – Hunedoara – Călan – Ocolișu Mic – Costești – campare aici).
Ziua 2: Trei cetăți într-o zi. Trei oameni pe drum (Costești -corturi -> Cetatea dacică Cetățuia Costești -> Cetatea dacică Costești-Blidaru -> Sarmizegetusa Regia -> înapoi la corturi).
Ziua 3:  Dinozauri, zimbri și-o biserică ciudată (Costești – Rezervația de Zimbri (Hațeg) – Geoparcul Dinozaurilor – Biserica din Densuș – Căsuța Vulcanilor Sarmizegetusa Ulpia Traiana – campare la Oțelu Roșu)

Ziua 8: Măgura în hamac și prin baloane de săpun;
Ziua 9: Liliacul măgurean și trei scântei.

Ziua începea lent. Ce rapid te poți familiariza cu unele locuri. Aseară veneam înspre „poienița noastră”. Am râs, dar o simțeam ca fiind, într-un fel, chiar a noastră. Până și pisicile s-au obișnuit cu noi acolo și aveau chef de joacă. Privind fotografia, zâmbesc. Corturile par a fi un magnet pentru animăluțe. Însă nu bănuiam atunci că vor fi atractive, peste câteva zile, și pentru animale de mari dimensiuni…

dinozauri, zimbri și-o biserică ciudată

Cumva tematic, fără știrea noastră, era ziua în care ne-am abandonat unor căi primitive. Ne-am încăpățânat unii și bosumflat alții, fiecare după creierașul lui. A trebuit să trecem pe la zimbri, dinozauri, vulcani, biserici dubioase și cetăți distruse pentru a ne alinia eu-rile 🙂

Drumul spre Rezervația de Zimbri din Hațeg te poartă printr-o pădure. E drum bun pentru gânduri matinale, la amiază. Mai văzusem zimbri în Neamț, la Rezervația de Zimbri Dragoș-Vodă, în urmă cu vreo câțiva ani. Nu erau așadar vreo chestie inedită, însă eram curioasă oricum. I-am admirat întâi de la distanță, pentru a ne reflecta în ochii lor apoi, îndeaproape. Ce ochi… Greu de explicat, dar zimbrii îți dau senzația asta, că sunt vechi de când lumea. Că știu multe, dar că vor rămâne muți pe vecie.

Mergem mai departe în timp și mai departe pe drum. Pe măsură ce înaintăm pe drum, ne îndepărtăm în timp… Și iată-un dinozaur dincolo de-un gard. Frână, oprește-aici, am ajuns! dinozauri-zimbri-si-o-biserica-ciudata-densus-16

Ca orice musafiri de treabă, ignorăm câinele și ne agățăm de piciorul dinozaurului. Căsuța e un fel de muzeu, iar ghidul e amabil și ne explică una-alta. Schelete și fosile ce poartă cu ele trecerea timpului, iar în camera alăturată o lume a fluturilor…

(later edit: Ne aflam la Centrul de Știință și Artă din satul Berthelot. Dinozaurul din fotografie este o reproducere la dimensiuni naturale a Magyarosaurus dacus.)

De-aici ne îndreptăm către biserica din Densuș. Cam cea mai ciudată și non-biserică biserică pe care am văzut-o vreodată. Un amestec de cetate romană și lăcaș de cult ortodox. Din punct de vedere arhitectural, rezultatul mă amuză și îmi gâdilă neuronii. Din punct de vedere istoric și cultural, faină treabă au făcut oamenii luând pietre de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana pentru a-și reconstrui biserica din sat (sunt ironică!). Din punct de vedere spiritual, să nu te scârbești că de îndată ce faci doi pași în interior, ți se vinde ceva.

De la biserică, mergem spre capătul satului Densuș, în speranța că vom găsi Căsuța Vulcanilor. Locul face parte din Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului. E fabulos ce-au reușit să facă oamenii ăștia în zona Hațegului, cu ajutorul voluntarilor și cu multă voință. Din păcate, încă se luptă cu unele mentalități și cu lipsa unei educații adecvate a celor care ar trebui să fie primii care înțeleg valoarea locurilor în care trăiesc. Și nu, nu-s ciobanii de vină. E o întreagă societate care nu-și învață copiii despre valoarea geologică, istorică, turistică sau culturală a spațiului în care își duc existența.

Am așteptat să treacă turma de oi pentru a porni într-o călătorie în timp.

dinozauri-zimbri-si-o-biserica-ciudata-densus-12

Felicitări celor care se ocupă de proiect și de parc. E grozav că măcar unii înțeleg cât de mult contează să știi cum să spui povestea…

Căsuța Vulcanilor este o casă ecologică, făcută din cob (paie, pământ galben și apă), a primit și numeroase distincții. În jurul casei, e Livada Senzorială, un spațiu de educație nonformală și de apropiere de natură cu ajutorul simțurilor.

dinozauri-zimbri-si-o-biserica-ciudata-densus-6

Dacă ajungeți prin Hațeg, dați o fugă până în Densuș, aveți ce vedea 🙂

dinozauri-zimbri-si-o-biserica-ciudata-densus-1

dinozauri-zimbri-si-o-biserica-ciudata-densus-19

dinozauri-zimbri-si-o-biserica-ciudata-densus-23

Următoarea oprire a fost la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Dezamăgitor, parcă. Poate sunt mai conectată la strămoșii mei daci, cine știe. Cert e că Sarmizegetusa Regia, deși am vizitat-o ca într-un maraton, am simțit-o vie. Un loc de sine stătător, cu rădăcini în dealurile și munții din jur. Pe când Ulpia Traiana nu-mi spunea nimic.

dinozauri-zimbri-si-o-biserica-ciudata-densus-22

Am mâncat aici și am început să ne lămurim direcția…

Ne îndreptam înspre un loc iluzoriu, urma să parcurgem încă 50 km doar pentru a ne campa acolo. Soarele era dus de-o vreme, așa că am pornit spre Oțelu Roșu. Urma să ne plimbăm prin Tunelul Dragostei…

dinozauri-zimbri-si-o-biserica-ciudata-densus-21

 

Trei cetăți într-o zi. Trei oameni pe drum (Adventureee, ziua 2)

Standard
Trei cetăți într-o zi. Trei oameni pe drum (Adventureee, ziua 2)

Ziua 1: Castelul Corvinilor și Cetatea Aiudului (Cluj – Aiud – Alba-Iulia – Sântimbru – Orăștie – Hunedoara – Călan – Ocolișu Mic – Costești – campare aici).
Ziua 2: Costești (corturi) -> Cetatea dacică Cetățuia Costești -> Cetatea dacică Costești-Blidaru -> Sarmizegetusa Regia -> înapoi la corturi. 
Ziua 8: Măgura în hamac și prin baloane de săpun;
Ziua 9: Liliacul măgurean și trei scântei.

Dacă aveam niște limite, mi le-am depășit în căutarea vechilor cetăți dacice din Munții Orăștiei.

Sunt zile care îți rămân în suflet pentru frumusețea unor clipe, pentru lipsa de griji și conectarea cu oameni dragi. Mai sunt și zile grele și urâte. Ziua 2 a fost o zi atât de frumoasă, atât de grea, atât de frumoasă! Din categoria zilelor frumos de grele, care te învață să îți depășești limitele.

Lăsăm corturile în paza pisicilor și pornim spre prima cetate: Cetățuia Costești. E una dintre cele șase cetăți dacice din Munții Orăștiei incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Spre Cetățuie, drumul e prietenos cu turistul nepregătit. Poți urca pe patru roți, până la un punct, până vezi pe dreapta o poieniță cu efect fish-eye natural 🙂 (aș recomanda înainte de a ajunge aici, într-o curbă rotundă și frumoasă).

1-1

De acolo, o foarte scurtă plimbare și iată-te în vechea reședință a regilor geto-daci. Cetatea Costești – Cetățuie, al cărei vechi nume nu se mai știe, avea rol de a apăra drumul spre Sarmi, a fost distrusă în anul 106 și nu a mai fost niciodată reconstruită. Din cetate, au rămas ziduri, trepte, rămășițe de turnuri, urmele unor vechi temple.

1-3

Stând cocoțați pe locul unde se întindea vechea cetate, chiar lângă unul dintre turnurile-locuință, auzim în zbor explicațiile unui ghid despre ingeniozitatea alegerii locurilor de construcție a celor șase fortificații dacice. Azi, locuitorii cetății și gazde ireproșabile, ne sunt vietăți și flori curioase.

1-2

1-5

Am mai sta pe-aici o vreme, ne bem cafeaua. Pornim la drum, doar pentru a ne opri în poienița în stil fish eye. Aici ne luăm prânzul. Așa-i când te vrăjesc stelele și îți cântă pădurea -> dimineața se contopește deopotrivă cu miezul nopții, cu miezul zilei.

Înainte de a porni înspre următoarea cetate, scurt rezumat pentru exploratorii de frumos. Drumul de acces spre Costești – Cetățuie începe la o intersecție din Costești, imediat după o poartă susținută de doi daci. Treci podul cu balustrade albastre și cotești la dreapta, pe drumul paralel cu firul apei. Treci în curând pe lângă Jandarmeria Montană. De aici, urmezi traseul fără abatere 🙂 

* * *

Ne părăsim mașina în parcare La Ionică, după ce ronțăim câte ceva. Niște…, cum le zice, nișteee… (aflu eu!). Trecem iar podul, însă de data aceasta nu mai cotim înspre jandarmerie, ci urcăm pe o cărare abruptă, aflată pe stânga drumului. Pentru a ajunge la cetatea Costești – Blidaru, ne vom afunda într-una dintre cele mai minunate păduri.

Virșli, așa le zice!

Urcușul spre Blidaru… nu-i ușor. Și îmi dau seama rapid că nici nu-mi pasă ce-o fi la cetate. Pădurea mă vrăjește cu totul. Aș rătăci prin ea cu zilele, aș îmbrățișa copacii la rând, le-aș asculta poveștile tăcute. Se aud tunete în depărtare, cerul s-a întunecat. Ar trebui să grăbim pasul. Dar stai, numa’ un pic, uite copacul ălaaa. Uite și copacul infinitului. Uite și străjerii cetăților dacice!

2-2

2-3

2-copaci-aaa

2-copaci

Pe când ieșim din pădure, la cetate, începe să plouă. Sau începem noi să simțim ploaia, căci în pădure copacii ne protejau. Ne retragem înspre marginea pădurii, facem un popas sub un copac. Ce savuroase sunt clipele de repaos după un efort fizic serios, când ți se taie respirația de la atâta minunare și atâta urcuș.

Cu ploile și furtunile începeam acum o relație pasională de du-te, vino. Știu ele când ai nevoie de răgaz, când ai nevoie de manifestare. Timp de o jumătate de oră, poate, cerul s-a liniștit, iar noi am explorat în voie ce pare să fi fost cel mai puternic complex fortificat dacic din zonă. E a doua cetate pe care o vizităm, din rândul celor șase cetăți dacice incluse în patrimoniul mondial UNESCO.

Cetatea Costești – Blidaru își ascunde secretele sub movile de pământ și vegetație, între ziduri vechi, sub nori cenușii.

2-1

2-4

Începe din nou să plouă și ne adăpostim o vreme sub copacul imens de lângă cetate, mai furăm câte o fotografie, câte o amintire. Ne gândim că la întoarcere spre Costești sigur ne va prinde o ploaaaie, însă pădurea ne scapă. Abia auzi ploaia în vârf de ramuri, se prelinge printre frunze, pe trunchiuri de copaci, spre pământ. Noi ajungem aproape uscați înapoi la mașină.

Ni se pare că stăm bine cu timpul, așa că mai savurăm o cafea cu pișcoturi pe terasă La Ionică înainte de a porni înspre Sarmizegetusa Regia. Abia aștept! Azi e ziua cetăților dacice. De știam însă ce ne aștepta la Sarmi, n-am mai fi zăbovit liniștiți la cafea.

În cele din urmă, pornim. Urcușul și plimbarea prin pădurea ce ne-a dus la cetatea Costești – Blidaru au avut efect energizant. Iar asta ne-a prins bine odată ajunși în zona Sarmizegetusei Regia. Pare-se că drumul s-a surpat în ziua aia (sau cu o zi înainte? sau cândva zilele alea), iar accesul cu mașina a fost blocat pentru turiști. Cetatea poate fi vizitată, dar trebuie să parcurgi pe jos un drum de 5 km. Drum care devine destul de abrupt pe alocuri 🙂 Și ce?, zicem. Adică, ne-am descurcat prin pădure, spre Blidaru, aici vorbim de drum asfaltat, 5 km nu-i chiar atât de mult. Bine, bine, dar domnul nu vrea să ne lase să urcăm ăia 5 km, așa, pentru binele nostru. E 19:15, iar programul de vizitare se încheie la 20:00.

Pff, sincer, m-am documentat destul de bine înainte de a porni la drum și nu am găsit așa, la primele click-uri, ideea că ar fi un program de vizitare așa strict aici, la cetate. Desigur, privind în retrospectivă, are sens. Dar când îți „planifici” două săptămâni de traseu, de exemplu, e util să găsești astfel de informații cât mai rapid și ușor în vastitatea internetului. Măcar ideea că au program de vizitare, cu ultima intrare stabilită cu juma’ de oră înainte de ora de închidere, pentru a ști la ce să te aștepți… etc. Pentru turiștii ăștia mai sălbatici, ce umblă prin păduri și vizitează cetăți ascunse-n munți, care n-au auzit încă de ore de vizitare și tarif de căscat ochii la ruine 🙂

Altfel, te vezi nevoit să faci muncă de lămurire cu trei oameni, încercând să le explici că n-au cum să parcurgă ăia 5 km urcuș în 15, hai cu indulgență, 30 minute. Cred că domnul a văzut trei oameni cu trei priviri diferite: de revoltă, de disperare și de încăpățânare. Și a zis ok, urcați. Dacă nu vă lasă să intrați, să nu ziceți că nu v-am spus. 

Și am pornit, aproape în fugă.

3-7

3-3

Ironia e că drumul chiar era marcat pentru ceva maraton de alergare, din sută de metri în sută. Iar în poza de mai sus nu îmi aranjam părul, ci încercam să îmi liniștesc pulsațiile din ceafă. Și eram abia la început. N-aș ști de unde am avut resursele fizice și psihice să facem drumul ăla într-un timp atât de scurt. Un Cipri nervos pe ideea de a fi restricționat și limitat în a vizita niște locuri aflate în munți, până la urmă, în inima pădurilor, în tot ce înseamnă prin excelență libertate și lipsă de constrângeri. Un Tarfin tăcut și concentrat pe câte-un pas, pe rând, unul câte unul. Iar eu, nu știu, acolo în mine, într-o luptă strânsă cu durerile alea în ceafă de la efortul fizic și cu o scădere serioasă a glicemiei. Cred că am mers o bucată bună de drum cu negru în fața ochilor și cu brațele amorțite, cu furnicături. No, nu-i de glumă cu hipoglicemia asta. Am ronțăit rapid niște biscuiți și mi-am revenit până la urmă.

Am ajuns pe când ultimii turiști își încheiau vizita. Cred că oamenii au cumva o plăcere sadică în a-și necăji puțin semenii, dacă se află într-o poziție de putere, fie ea și foarte temporară. Teoretic, mai erau câteva minute (5-10 minute) până la ora închiderii. Da, depășisem serios acea „ultimă oră de intrare”, dar nu era musai să zăbovim cu orele la cetate. Voiam doar să o vedem. Am alergat 5 km la deal, mai putem încă puțin pe loc drept 🙂

După câteva bla-bla-uri la poartă, am intrat. Întotdeauna m-am întrebat care o fi aportul de fascinație cauzată de loc în sine, de încărcătura lui istorică („energetică”, fără a lua prea în serios termenul) și cea cauzată de ce-i în mintea noastră, de modul în care ne raportăm noi la astfel de locuri.

3-1

3-9

Aș fi înclinată să cred că noi creăm conexiunea cu locul, noi suntem Observatorul, vedem și interiorizăm energia unui loc. Iar apoi o exprimăm cum putem și o transmitem și altora. Dar nu pot nega forța unor locuri. Unele aparent banale. Dar care pot reduce la tăcere grupuri întregi de oameni. Ți se strecoară pe sub piele și te simți de parcă tocmai traversezi Universul, dincolo de timp și spațiu, stând pe loc. Paradoxuri.

3-8

Cu asta am rămas de la Sarmizegetusa Regia. Datele istorice le poți citi și reciti. Dar clipele alea, câteva zeci de secunde aproape ireale, în care soarele alunecă printre copaci și te scaldă într-o lumină caldă… sunt unice, sunt Prezent continuu.

3a-2

3-4

Ne-a luat mai mult timp să coborâm decât să urcăm. Ne-a luat tot timpul din lume, căci simțeam că îl avem pe tot. Ne-a prins apusul albastru-mov-roz-portocaliu șezând în mijlocul drumului, pe jos, așa, pur și simplu. Întinși pe spate, cu ochii-n cer. Victorioși și lălăind cântece dacice de libertate. Ne-au purtat pașii la trei cetăți într-o zi!

3-6

3a-1

Ne-a prins și luna pe-nserate, pe-același drum, încercând să-i zâmbim printre ramuri de copaci…

3-2

Iar când, în cele din urmă, am ajuns jos, la mașină, ne-a prins întunericul și ceața. Și o foame cruntă! 😀

3-5

 

Castelul Corvinilor și Cetatea Aiudului [Adventureee, Ziua 1]

Standard
Castelul Corvinilor și Cetatea Aiudului [Adventureee, Ziua 1]

Uite că ajut și la refacerea traseului, să nu mai fiu trasă de urechi! 😛 
Deci Ziua 1: Cluj – Aiud – Alba-Iulia – Sântimbru – Orăștie – Hunedoara – Călan – Ocolișu Mic – Costești (campare aici).

Pornim din Cluj așa cum se pornește la drum, de dimineață bună, adică pe la ora 14:00. Un semn mai evident de atât din partea Universului cum că așa urma să ne sincronizăm cu noi și cu restul lumii pe tot parcursul călătoriei, nu am fi putut primi :))
Pornim deodată cu tot alaiul de untoldiști ce părăsesc orașul din inima Transilvaniei. Am uitat de ei, cine s-ar fi gândit să îi ia în calcul. Sunt eu o mică obsedată, dar îmi scap și mie detalii… Noroc cu sticker-ul melcesc lipit pe mașină, le va fi util celor din spatele nostru, cu siguranță îi ajută să fie mai liniștiți, cu siguranță ne-a scăpat de multe înjurături, nemulțumiri, etc.

Pe drum, mulți arbori Paulownia și alți arbori cu un fel de păstăi ce atârnă (ăștia ce specie or mai fi?). Paulownia par să fi invadat țara în ultimul an. Cresc pe ici, pe colo, aparent nevinovați… Înaintăm cu încetinitorul, avem timp să căscăm ochii la drum, pe dealuri, la frunzele copacilor…

Trecem și prin Aiud, iar toți cei care au mers vreodată pe direcția Cluj – Alba-Iulia, au trecut și prin Aiud. E un orășel mic, știi că în centrul lui sunt niște ziduri, le vezi de fiecare dată, dar fiind doar ceva mic orășel, nu oprești niciodată, grăbit fiind să ajungi undeva.

Azi oprim în Aiud, la Cetatea Aiudului. Cât să fumeze băieții o țigară, două, iar eu să dau o tură de cetate (și o tură de urzici).

cetatea aiudului

Locul are potențial, păcat că nu-i pe mâini ce au atașate și un creier 🙂 Se muncește pe-acolo, există niște schele, de vreo câțiva ani (?), dar nu pare a se concretiza nimic… Cu toate astea, mi-au plăcut cele 15 minute învârtite pe-aici.

cetatea aiudului 2

Cetatea e un mic giuvaer și doar o altă dovadă că nu știm să apreciem, implicit să valorificăm ce avem în propria curte… Ca idee, e una dintre cele mai vechi cetăți urbane din Transilvania (sec. XIII – XVI), fiind construită pe o veche așezare daco-romană.

cetatea aiudului 3

De peste drum de cetate ne luăm niște sandwich-uri să avem cu noi, căci ne așteaptă melceală pe șoselele patriei. Mă amuz de situație, însă adevărul e că ne prinde bine, e ca un fel de trecere forțată de la viteza în care ne trăim viețile, zi de zi, la un ritm încetinit. Așa, ca de vacanță.

*** Cetatea Alba-Iulia, Sântimbru, Lancrăm (Râpa Roșie) și Cetatea Orăștiei se cer explorate cu altă ocazie *** 

Ajungem în cele din urmă la Castelul Corvinilor sau Castelul Huniazilor sau Castelul Hunedoarei, încă nu ne-am decis cum să-i spunem. Mie îmi place al Corvinilor, poate pentru că mi-e familiar numele, poate pentru că-mi place rezonanța și sonoritatea numelui și asocierea lui cu pasărea ce simboliza, cândva, înțelepciunea și longevitatea. Știu despre castel că e apreciat ca fiind unul dintre cele mai frumoase din țară și din Europa. Îmi e atât de familiar din fotografiile altora, încât nu prea știu la ce să mă aștept. Nu că s-ar diferenția de altele, dar uite și o poză făcută de mine 😀

IMG_3488

Castelul a fost inclus în ceva top 10 destinații de basm din Europa și, cel puțin ca o primă impresie și admirat din exterior, cam asta e senzația, că e de basm. Sau… drăguț, „pretty”.

Foarte pe scurt, de reținut ar fi că e cea mai mare construcție medievală din România cu funcție dublă (civilă și militară), din care încă a mai rămas ceva. Și că, evident, aparținea familiei Corvinilor (Huniazilor, Ioan de Hunedoara, Matia Corvin, etc…).

IMG_3338

Castelul începe să îmi placă, de fapt, odată ce ne aflăm între zidurile lui. Cine știe, poate frumușenia exterioară, atât de evidentă, nu are un impact deosebit asupra mea. Cred că am nevoie să simt că explorez și descopăr.

IMG_3352

IMG_3349

IMG_3390

IMG_3397

IMG_3403

IMG_3409

IMG_3414

Unii aruncă bani, alții – minioni :)) Ce priveliște sumbră! Una peste alta, mă tot bântuie ideea că e tare picat din cer castelul aici (sau picat din basme, hihi). Cu siguranță, Ioan de Hunedoara nu ar fi anticipat că într-un viitor nu chiar atât de îndepărtat, grandoarea castelului va constrasta cu… un alt soi de turnuri (?).

castelul corvinilor

Mă întreb cât de picat din cer va părea blocul în care locuiesc eu acum, dacă va fi restaurat și păstrat printre clădirile din viitorul unui an 2400, de exemplu, hihi 😀

Mai privim o dată castelul și pornim din nou la drum. Destinație de seară: Costești. Nu fără a ne bucura între timp de surpriza unui apus pictat parcă, pe cerul satului Ocolișu Mic, nu fără a încerca să luăm Lunu’ cu noi…

IMG_3509

14124315_1375275929166383_2596107683580610921_o

Liliacul măgurean și trei scântei [Adventureee, Ziua 9]

Standard

Plouă încet. Apoi, se dezlănțuie cerul, cu tunete și fulgere. E prima zi în care ploaia ne chiar ține „în casă”. Savurăm o cafea (mult prea dulce) în foișor, spionând norii din Măgura și Piatra Craiului…

20160816_155451

Bunica lui Adrian ne pregătește o supă (sau o ciorbă, nu rețin care-i diferența). Ne bucurăm de ea și de o smântână adevărată pe întuneric (nu deplin), căci e pană de curent.

Suntem cazați la o pensiune aparte, cu aripi de liliac. Ieri oprise o mașină pe drum și cineva i-a făcut o poză. Aș face la fel, e o priveliște unică.

IMG_4984.JPG

Simțeam nevoia de o pauză, iar liliacul măgurean se dovedește a fi tare confortabil. Adorm ascultând peripețiile lui Bill prin Australia*. E plăcut aici, poate jucăm Rummy mai târziu.

***

Gazdele noastre sunt trei scântei, o familie tare primitoare. Adrian se întoarce acasă, urcă panta cu bicicleta, un efort de care nu m-aș vedea în stare. Îl vede pe Tarfin cântând la chitară și își face curaj: ne cântă „Dragostea din tei” la ukulele. Îi învață pe copii un englez, mutat aici în sat, în Măgura. Pare încântat de chitară și dornic să învețe. E frumoasă curiozitate copiilor și inteligența lor nativă.

***

13935129_1368177476542895_1266843150842188560_n

Mai bem o cafea, urmărim norii ce par a se ridica dintre munți și decidem că-i frumos să stai 🙂 Învățăm arta de a lenevi, cu alte cuvinte. Ordinea zilelor oricum o cam pierdem, e greu să-ți dai seama dacă e marți sau miercuri, dacă suntem aici de două zile sau de patru. Decidem să mai rămânem încă o noapte.

14107817_1375284639165512_3002288338698104837_o

***

Înainte de somn: rummy, joc ce-mi trezește dragi nostalgii 🙂 E frumos aici, la liliacul din Măgura, găzduiți de trei scântei 🙂

_______

*Bill Bryson, In a Sunburned Country (audiobook)

Măgura în hamac și prin baloane de săpun [Adventureee, Ziua 8]

Standard
Măgura în hamac și prin baloane de săpun [Adventureee, Ziua 8]

Cu Piatra Craiului în dreapta și Bucegii în stânga, Moieciu în vale și Măgura pe culmi, poți visa liniștit în hamac.

M-am cuibărit aici la înălțime, într-un sac de dormit, într-un hamac verde, într-o inedită și tare mică pădurice („șezătoare de copaci” i-aș zice). Dragul ascultă ceva poveste în căști, Cipri visează pe note muzicale, iar soarele și luna își zâmbesc unul altuia. E divin 🙂

IMG_5038

Aș plăti oricât pentru clipele astea suspendate în timp și-n hamac deasupra lumii și deasupra hăurilor de griji cotidiene și lipsite de sens. Și, în același timp, n-aș plăti nimic, pentru a nu le altera valoarea.

IMG_5058

Aici, am realizat că nu-mi mai trebuie nimic. N-avem prea multe nevoi, în esență, și e minunat când crestele munților, nori pufoși și raze de soare îți reamintesc faptul acesta simplu. Simți că adormi și poți atinge fiecare clipă ce te duce spre lumea viselor. Și zâmbești: știi că te vei trezi când vei vrea.

Presiunea timpului a dispărut pe la primul balon de săpun ivit pe măgura aceea, de mai jos, când admirai Bucegii.

IMG_5008

Când te trezești, soarele e pregătit să apună pe Piatra Craiului, iar Lunu se înalță tot mai rapid deasupra Bucegilor. Joc de lumini calde peste Măgura, loc de vis și de visare, de înălțare a gândurilor și de așezare a emoțiilor și trăirilor tumultoase: șșșșșș….

IMG_5067

IMG_5069

Începem să coborâm și noi, deodată cu înserarea.

20160815_195945

Luna Măgura