>Battlestar Galactica [2004 tv series]

>Categoric este serialul meu preferat. Mi-a captat atentia de la primul episod, pana la ultimul. Nicu a incercat vreo cateva luni sa ma convinga sa ma uit la el. Science-fiction nu era tocmai in aria mea de interese, insa el parea asa entuziasmat si fascinat de serial… incat am cedat. Plus ca imi mai povestea cate ceva din el si m-a facut curioasa la un moment dat. Doar unpic asa. Deci, intr-o seara.. pe la miezul noptii, am decis sa vizionez episodul pilot. Daca imi capta atentia, urma sa vizionez si alte episoade, daca nu…, nu. Gombotul nu m-a atentionat ca episodul pilot dureaza 3 ore defapt. Era deja ora 3 si nu ma puteam dezlipi de laptop. A fost necesar sa vizionez si primul episod, asa… sa pot dormi linistita. Am vizionat cele 4 sezoane pe nerasuflate, nu mi-am pierdut interesul nici o clipa. Doar ultimele 5 episoade le-am amanat.. vreo luna. Nu vroiam sa se termine. 

Despre ce e vorba?  Obiectiv si la rece, frazele de inceput ale episoadelor din diferite sezoane ofera o oarecare perspectiva a actiunii (le-am gasit frumos tiparite pe wiki  si le lipesc si eu aici)

„The Cylons were created by man. They were created to make life easier on the Twelve Colonies. And then the day came when The Cylons decided to kill their masters. After a long and bloody struggle, an armistice was declared. The Cylons left for another world to call their own. A remote space station was built……Where Cylon and Human could meet and maintain diplomatic relations. Every year the Colonials send an officer. The Cylons send no one. No one has seen or heard from the Cylons in over forty years.”
-Miniseries Prologue

„The Cylons were created by man. They rebelled. They evolved. They look and feel human. Some are programmed to think they are human. There are many copies. And they have a plan.”
– Season 1 Opening Prologue

„The Cylons were created by man. They evolved. They rebelled. There are many copies. And they have a plan.”
– Season 2-3 Opening Prologue

„Twelve Cylon models. Seven are known. Four live in secret. One will be revealed.”
– Season 4, Episode 1-10 Opening Prologue

„Twelve Cylon models. Seven are known. Four live in The Fleet. One will be revealed.”
– Season 4, Episode 11 Opening Prologue

„This has all happened before, and it will happen again. The Cylons were created by man. They rebelled. Then they vanished. Forty years later they came back. They evolved. 50,298 human survivors hunted by the Cylons. Eleven models are known. One was sacrificed.”
– Season 4, Episode 15 Opening Prologue

Trecand peste partea de SF, povestea oamenilor (ma refer si la cyloni) este captivanta. Actorii au jucat de la bine in sus, unii chiar foarte bine. Nu stiu in ce masura este si un film sf bun, dar este cel mai bun serial vazut de mine. Mi-a placut absenta extraterestrilor! Cylonii sunt creati de om, sunt masinarii, initial (eterna confruntare dintre creator si creatie, parinte si copil, ,,razvratirea”). Accentul nu cade neaparat pe actiune, ci si pe trairile personajelor, pe lupta lor pentru supravietuire, pe deciziile morale pe care sunt nevoiti sa le ia in situatii extreme, pe problemele personale care nu dispar, chiar daca e razboi si ei sunt cei vanati. Fiecare personaj in parte este o individualitate bine conturata si evidentiata treptat.

 Religia este un aspect important in BSG. Supravietuitorii cauta Pamantul – o cautare bazata pe niste texte religioase antice care faceau referire la existenta unui al 13-lea trib stabilit pe aceasta planeta (Terra, Pamant… ). Un aspect interesant este faptul ca majoritatea oamenilor sunt politeisti (unii ateisti, altii undeva intre), venerand zeii din Kobol, in timp ce cylonii sunt monoteisti, au un singur dumnezeu – atotputernic, atotstiutor, ce se implica in mersul lumii. Religia cylonilor este prezentata prin intermediul Numarului Sase 

 

Mai sus, Number Six (unul dintre Cyloni) si Gaius Baltar (doctorul, omul de stiinta…). Mai jos, comandantul William Adama (mi-a placut teribil cum a jucat actorul) si presedintele supravietuitorilor, Laura Roslin

 

Apoi, Lee ,,Apollo” Adama,    Kara ,,Sturbuck” Thrace si    Samuel Anders 

  

Tyrol,   Number 8 (Boomer / Athena) si   Karl ,,Helo” Agathon (mi-a placut personajul datorita moralitatii sale, as fi luat probabil aceleasi decizii ca el)

  

Ar mai fi Saul Tigh (genial si actorul ce l-a jucat) si Felix Gaeta

  

Nu cred ca exista in serial personaje mai principale decat altele. Personajul principal este cel care iti place tie. Sunt oameni, sunt prezentati cu defecte si calitati, cu alegeri, sperante, frustrari si bucurii. M-am regasit pe rand in fiecare dintre ei. 

Decizia finala a lui Lee Adama nu i-a convenit lui Nicu. Eu sunt multumita insa de cum s-a terminat serialul. Am avut o discutie interminabila cu Nicu despre evolutie, progres si refuzul acestora (decizia lui Lee). Eu am vazut-o mai degraba ca fiind o intoarcere la natura, o incercare de a o lua de la inceput. Asta se si intampla. Timp circular. 

Friends. Joey next ?

 

Ca sa revin o idee mai la realitate, ma voi gandi la chestii mai concrete. Cum ar fi ,,Friends” 🙂 In principiu, as zice ca regret amanarea vizionarii serialului. Dar nu regret. In perioada asta chiar mi-a prins foarte bine, m-am destins alaturi de ei, am zambit la situatiile comice, am ras in lacrimi uneori la glumele lui Chandler, am trait emotii pentru fiecare personaj in parte. Pentru cei care nu au vazut inca seriile: e cu totul diferit fata de episoadele fugare prinse la tv. Fiecare episod pune o caramida in vietile lor, iar constructia finala o apreciezi la adevarata valoare atunci cand ai fost martor al fiecarei caramizi in parte 🙂  

Azi s-a terminat sezonul 8, am ramas in plop asa oleaca… Nu vreau sa se termine, insa ma apropiu rapid de final. Am ramas surprinsa ca au reusit sa duca un serial de 10 sezoane, de la cap la coada, cu aceiasi actori – cei initiali. Nu imi imaginez cum ar fi fost in lipsa vreunuia dintre personaje. Fiecare in parte are farmecul sau si contribuie la imaginea completa a ceea ce ,,friends” reprezinta. 

Phoebe – ,, I’m sorry, but I never got to be in a club. I didn’t go to high school. But three of us would meet behind a dumpster to learn French. Bonjour.”

mi-e draga pentru naivitatea si inocenta ei. E o femeie puternica, stabila, stie cine e si ce o reprezinta, dar are gandirea si sufletul unui copil. Este cea care e mereu deschisa spre nou, cu o imaginatie de apreciat. A eliminat prejudecatile si constrangerile sociale. Pasiunea ei pentru muzica nu tine cont de limitele ,,talentului” ei muzical. A! Si o ador pentru sinceritate. Crede in reincarnare, in Mos Craciun, in fenomene paranormale, in fapte altruiste prin excelenta, insa nu si in gravitatie (ce, asta e prea evident..)

  Chandler Bing! – ,,Can I be more Chandler?” / ,,I’m not really good at giving advices. Do you want a sarcastic comment?”

      Individu’ asta e spuma serialului, pentru mine cel putin. Stie sa accentueze cu siguranta o idee :)) Sarcasmul, ironiile sunt mereu spuse la momentul potrivit, si sunt folosite ca ,,arme autodefensive”. Oh o! e specializat în analize statistice şi reconfigurare de date – am reusit sa tin si eu minte, dupa muuulte sezoane. Este probabil (aproape) cel mai realist dintre cei sase. Glumele lui seamana teribil cu ale unui prieten drag mie – un om real, ma refer. Toti sunt simpatici prin replicile lor, insa Chandler e cel care le spune intentionat si constient. 

 

Monica – ,,Limited seating?! I am just one tiny person!”

 Okay, primele doua sezoane aproximativ, am detestat-o: obsedata de curatenie si ordine, extrem de competitiva, mereu are dreptate… mai face si pe sefa.. brrrr! Treptat insa, am descoperit in ea un prieten vesnic entuziasmat, ce tine cont de ceilalti si de ce e corect, o persoana ,,micuta” si draguta, care pe langa obsesii ciudate, ii are in calcul mereu pe ceilalti. Pe parcurs m-am regasit in ea, mai ales din perspectiva ca nu suport sa stiu ca cineva e suparat pe mine si simt nevoia sa ma fac placuta, chiar daca nu e cazul, sau prin faptul ca fug de responsabilitatea de a fi eu cea care da vestile proaste

 

Ross – ,,We were on a break!”

 este prietenul care are mereu o vorba buna pentru tine, cel ce isi gaseste cuvintele potrivite pentru asta. Este neindemanatic si .. penibil in incercarile sale de a flirta, dar detine puterea cuvintelor cand e vorba de a-si ajuta prietenii. Daca cineva va aduce lacrimi in ,,Friends”, el e. Pasionat de brontozauri (dinozauri fie, dar imi place mie cuvantul precedent), doctor in paleontologie – ne plictiseste pe toti cu astea. Mie insa mi-a trezit si admiratia, doar e barbat inteligent, arata bine, mai e si sufletist, are copii, o fosta sotie adepta a lesbianismului, manierat, cu bun simt. Oscileaza intre naivitate si un simt al realitatii bine dezvoltat. Mi-e drag si el oricum 🙂 

Rachel – ,,It seemed my prom date had stood me up, so, selflessly, Ross offered to take me.”

Rachel e fetita crescuta in puf ce si-a dorit si a reusit sa devina independenta, sa se puna singura pe picioare. E amuzanta, zapacita, imprumuta lucruri si le pierde, isi sustine ideile pana in panzele albe – asa mi se pare mie, desi Phoebe zice la un moment despre ea ca lasa prea mult dupa ceilalti. E puternica, dar se sperie ca un copil, si e dragalasa prin asta. 

 

Joey – ,,’Cause I’m a Tribbiani, and this is what we do! I mean, we may be not great thinkers, or world leaders, don’t read a lot, or run very fast… but damn it, we can eat!”

  E prostut, incult, needucat, dar cu mare succes la femei. Cu siguranta datorita increderii in sine („How you doin’?”), si a unei doze bune de carisma. E prietenul sufletist, se emotioneaza si plange, e adultul imatur. Are principiile lui si nu le incalca – atat in ceea ce priveste viata, dar mai ales in ceea ce ii priveste pe cei apropiati lui.  Joey obtine iertare absoluta din partea mea. Are o serie lunga de caracteristici pe care nu le trec cu vederea la barbati in general, insa datorita sensibilitatii si a prieteniei neconditionate pe care o ofera, are ,,trecere libera”. E simpatic 🙂 

Friends e pe terminate. Ar trebui sa las lucrurile asa sau sa continui cu ,,Joey” ?

 

The Fountain – Death is the road to awe

In sfarsit imaginea si sunetul in perfecta armonie! … ,,The Fountain” si soundtrack-ul acestui film  (Clint Mansell – Death is the road to awe).   Am revazut filmul in mod special pentru trairile pe care le-am incercat in momentul ,,audio-vizionarii” filmului. Superb!

In general sunt impotriva ideii de videoclip, cred ca muzica trebuie audiata si interiorizata ca atare, ca armonie de sunete, si nu ca imagine – mai ales nu acel tip de imagini promovat de industria muzicala la ora actuala. Foarte rar un videoclip se sincronizeaza perfect cu muzica din fundal. Mi se intampla atat de des sa aud o melodie si sa imi placa, iar mai tarziu vad videoclipul si ma dezamageste total. Mai grav e cand se intampla invers. In mod normal sa nu iti placa o melodie, sa vezi videoclipul – si brusc iti place.

,,The Fountain” nu e un film usor de digerat. Timpul trece greu – de altfel, filmul suprinde iubirea milenara a celor doi, precum si incercarile continue ale lui Tomas/Tommy/Tom de a ,,trata” moartea, de a obtine nemurirea. Un film incarcat de simboluri.. In principiu, ori iti place, ori nu.

Pentru mine, cel putin, a fost hrana pentru suflet!… Coloana sonora impresionanta in colaborare cu spectacolul vizual trezeste simturile si creierul.

Vi-l recomand celor care nu au avut ocazia sa il vada. Insa asigurati-va ca aveti starea de spirit necesara vizionarii unui astfel de film…

(***Am invatat si eu sa postez filmulete. iuuuuupiiiii!!!!!!! Multumiri lui Florin pentru asta)

A beautiful mind

         

Dupa mult timp, am decis sa vizionez si eu acest film. Nici nu stiu de ce am amanat. Poate pentru ca l-am gugaluit pe John Nash si nu mi-a placut ce am citit. Sau am fost mult prea trista si rupta de realitate in ultima perioada… deci am evitat cu desavarsire orice ar fi putut atenta la partea mea afectiva, psihologica, „spirituala”. Am vizionat numeroase filme de duzina, nici nu le mai stiu titlurile, imi amintesc vag trasaturile actorilor.

A beautiful mind…   filmul bate viata, in acest caz.  Russel Crowe nu m-a dezamagit. Pentru mine el a fost mereu un gladiator, dar a devenit un cu totul alt personaj acum.

Ce mi-a placut?   Faptul ca pare un film biografic obisnuit, te astepti sa il vezi pe Nash castigand mari premii (ceea ce se si intampla intr-un final, dar nu asta marcheaza). Daca vezi trailerul inainte, te astepti la anumite lucruri… pe care le si vezi.. (gen Ed Harris). Nimic din trailer nu tradeaza insa ce va urma. mi-a placut asta. De la jumatatea filmului incolo totul ia o intorsatura la care nu te astepti. Nu e genul de film cu schimbari de situatie, e chiar „lent”, dar eu cel putin nu ma asteptam ca lucrurile sa o ia in directia respectiva. Parea totul real…

     Categoric, mi-a placut cum a jucat Crowe. Am intrat in contact cu oameni care prezinta aceleasi probleme ca personajul lui Crowe si trebuie sa admit ca si-a interpretat rolul.. aproape perfect. Mi-a placut povestea de iubire, bineinteles, nu ma pot abtine 🙂 Mi-a placut inteligenta lui Nash si modul realistic de abordare a intregii povesti..

Ce nu mi-a placut?… Poate a fost o idee prea emotionant. Sau sunt eu plangacioasa –    categoric sunt eu plangacioasa. La un moment dat, m-a plictisit – pe la mijlocul filmului, insa atentia mi-a fost recaptata rapid… cam atat imi vine in minte momentan la capitolul nemultumiri.

sunt entuziasmata!