ou cu două gălbenușuri

Ouăle cu două gălbenușuri m-au învățat, pe când eram copil, că realitatea este discutabilă, că e fix ce-ți alege mintea să creadă, e ce îți spun alții, dar mai ales ce îți spui tu ție. Oul cu două gălbenușuri e Moș Crăciunul meu, într-un fel straniu. Oarecum mai puțin dramatic, la granița dintre realitate și ficțiune, s-a lipit de mine și îmi revine, din când în când, prin minte. Mai precis, de fiecare dată când descopăr vreunul pe bune sau înghesui două gălbenușuri în tigaie, dintr-un soi de impuls subconștient.

„Câte ouă să îți fac?”
„Doar unuuuuul.”
Renunțase la munca de convingere. Poate pentru că eram încăpățânată; poate pentru că bunica este genul de om care fie îți spune o dată ce-ai de făcut și se întâmplă întocmai, fie te lasă în treaba ta. Fără discuții inutile ce te storc de energie. Felul ăsta al ei de-a fi, cu o claritate și simplitate a negocierilor emoționale, era ce aveam nevoie pe-atunci și cred că l-am căutat de-a lungul anilor în relațiile cu ceilalți. Prea rar l-am găsit.

Doar că mâncam puțin. Puteau trece zile, dacă era după mine, fără să mănânc. Așa că „uite, iar s-a ouat găina aia”. În tigaie și, apoi, în farfuria mea, se afla un ou cu două gălbenușuri. Cumva confuză în primele dăți când găina cu pricina a ouat o așa grozăvie, așteptam apoi cu nerăbdare și mâncam oul fără alte negocieri și strâmbături din nas.

Și, hei, ouăle cu două gălbenușuri sunt rare, dar există. Cum aveam să aflu după ani și ani, lumea le asociază cu diverse idei superstițioase: ba c-ar aduce noroc, ba că cineva din familie va muri, ba că vreo femeie însărcinată va naște gemeni. De altfel, pe același film cred că era și gândul meu, în timp ce mâncam: s-ar fi născut doi puișori gemeni? Azi, datorită cercetătorilor britanici, știu că nu, că ouăle cu două gălbenușuri rezultă în urma unei mici disfuncții la nivelul sistemului reproducător al găinii, dar că sunt ok pentru consum – iar pentru tentativele mele de parțial veganism, ideea e chiar îmbucurătoare.

Când am înțeles cât de prostuță-i mintea

În timp ce ouăle astea există, probabilitatea de a le descoperi stă în zona de 1 la 1000. Și atunci, găina aia avea o înțelegere cu buni? Pe când eram deja un copil mai rezonabil, capabil să priceapă unele lucruri, eram părtașă cu uimire la o discuție între adulți. Bunica îi povestea cuiva despre trucul ouălor cu două gălbenușuri, despre cum nu prea voiam eu să mănânc, despre cum ea nu voia să mă forțeze, dar nici nu putea să mă lase nemâncată, despre cum într-o zi chiar a dat peste un ou cu două gălbenușuri, pe care l-am mâncat, despre cum unea apoi câte două ouă în tigaie, să repete grozăvia.

Ouă cu două gălbenușuri
Am mâzgălit pentru prima dată în multă vreme. Ouă.

Nu a fost Moș Crăciun. Însă a fost unul dintre acele prime momente din existență când mi se înlătura un voal de pe creier și începeam să deslușesc, mai bine, realitatea (propriei minți). Înțelegeam că ea, mintea, ne joacă feste. Că ne fixăm pe o idee, cum că vrem „1”, de exemplu, și respingem orice altceva poartă o etichetă diferită. Dacă ne convinge cineva din exterior sau reușim să ne convingem singuri că (și) „2” poate fi „1”, îmbrățișăm ce ni se oferă cu relativă ușurință. Adică vezi că-i „2” în farfurie, dar dacă ți s-a vândut ca fiind „1”, mănânci.

Îmi amintesc de ouăle cu două gălbenușuri și când mă fixez pe vreo idee cu potențial de moft. Cât de mult mă agăț de realitatea brută și cât de cum ajunge ea la mine, de fapt, îmbrăcată? Dacă treci printr-o experiență, fără să-i pui vreo etichetă, contează până la urmă dacă o fi 1, o fi 2, sau contează strict experiența în sine, ce și cât ai acumulat? Sau mâncat.

În timp ce adevăratul ou cu două gălbenușuri are cam aceleași valori nutritive cu un ou normal, ouăle cu două gălbenușuri de la bunica aveau, evident, o valoare nutritivă dublă. Aveam 2 în farfurie, nu 1, iar eu nu făceam diferența. Și atunci, reluând dilema, dacă nu poți să faci diferența, contează că e unul sau două, că e om sau animal, că-i spui verde sau kaki?

Am dat recent peste un cofraj plin de ouă cu două gălbenușuri. Au o formă mai ciudățică, sunt mai mari și sunt separate de restul ouălor încă din ferme, pe criterii estetice. Așa, pare-se, a ajuns cofrajul ăsta plin de surprize la mine și m-a făcut să zâmbesc cu uimire prin bucătărie, să-mi amintesc de ce metode ingenioase găsea bunica să mă tempereze – fără să-mi îngrădească copilăriile, să-mi reevaluez unele mofturi și fixații.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s