Prin ploaie, prin Cheile Moara Dracului

Vă mai spun despre drumuri acum îndepărtate și despre ploaie. Căci abia acum, când încerc să pun vara aceea în scris, îmi dau seama că a fost într-adevăr un sezon ploios. De fapt, îmi amintesc că pe la televizor erau anunțate inundații și drumuri blocate prin zona Moldovei. Ca prin vis, îmi amintesc că timp de vreo (maxim) 10 minute mi-am făcut griji. Cred că am inițiat și o scurtă căutare pe Google. Nu mai știu ce am aflat, dar concluzia a fost că „mergem și vedem noi”. 

I. Ne urmărește ploaia

Mi se amestecă amintirile prin minte. Suntem într-o altă vară, pe șosea; serpentine. Nu mai știu pe unde, dar era frumos. Cipri privește în urmă, din mașină, la furtuna amenințătoare care ne urmărește deja de câteva zile. Ne suflă-n ceafă, la propriu, cum s-ar zice. Timp de-o secundă, un scurt episod nervos. Apoi, hohote de râs. Ne amintim și de Tunelul Dragostei și alea patru furtuni ce ni s-au dezlănțuit deasupra, în și pe sub corturi. Cu ploile nu era necesar, îmi plăceau deja. Dar m-am împrietenit în toate hoinărelile astea cu ideea că nu poți controla toți factorii exteriori ție. Că, de fapt, te poți bucura de orice moment, indiferent de vreme (a se înlocui „vreme” cu orice criteriu care-ți condiționează bună dispoziția sau starea iluzorie de confort). 

II. Cheile Moara Dracului

Eram prin Câmpulung Moldovenesc. Am fost primiți în vizită la Muzeul Arta Lemnului, în ciuda orei târzii. De ploaia măruntă ce începea să facă larmă ne-am ascuns apoi la Muzeul Lingurilor. Nu mai era mult din zi, însă de-aici voiam să ajungem la Cheile Moara Dracului. Nu știam ce-i cu ele, însă oricum nu știam nici  unde să dormim sau ce altceva să facem, așa că ne-am pornit într-acolo. 

Din centrul orașului până în chei sunt circa 10 kilometri. Am cotit spre Valea Caselor, un drum pietruit străjuit de pârâul cu același nume. După vreo 4 kilometri de drumușor provocator pe alocuri, fermecător pe de-a-ntregul, ploaia tropăia într-o veselie pe parbrizul mașinii. Cum bocancii ne erau încă uzi din Munții Rodnei, parcă nu ne-am fi avântat de-a dreptul în ploaie și cu încălțămintea de schimb. Să așteptăm puțin, poate se oprește… 

Cheile Moara Dracului fac parte dintr-o rezervație naturală de interes geologic și reprezintă un punct de plecare pe traseul spre Rarău. Stând așa de ploaie, nu țin minte să fi reflectat la culmile Rarăului, deși înspre el urma să ne îndreptăm a doua zi. Ne-am bucurat de ploaie, din mașină, vreo oră. Părea nesfârșită. 🙂 Așa că jos papucii și șosetele uscate. Confortul pus deoparte și încălțarea cu bocancii uzi. Pelerina pe noi și spre chei! 

Cheile sunt scurte, cu o lungime de aprox. 60 – 70 metri. Sunt însă și înguste și de-aici cred că le vine și frumusețea. Te simți ca într-un tunel de vegetație, apă și sălbăticie. 

Au făcut alții fotografii minunate în zonă, în zile însorite. Iar dacă mai trecem prin Câmpulung Moldovenesc, m-aș bucura să văd cheile și într-o zi mai puțin… tumultoasă. Noi avem doar o mică  tentativă de filmare, la care zâmbesc acum entuziasmată. Adevărul e că mi-au rămas Cheile astea prin suflet tocmai pentru că ni s-au dezvăluit așa – furtunoase, alunecoase și capricioase. 🙂

III. În parcarea Lidl 

Întorși în oraș, ne-am așezat cuminți în parcare la Lidl și ne-am început căutările. De pus cortul nu prea se punea problema. Dar nici locuri libere de cazare nu găseam niciunde. Cred că era 15 august. Cel mai probabil. Ploua cu poftă în continuare, se lăsa întunericul încet și începeam să luăm în calcul un somn în mașină. În cele din urmă, am găsit loc și pentru noi: undeva la vreo 30 de kilometri distanță de oraș, în direcția taman opusă celei în care voiam să mergem de dimineață. 

Nu era convenabil, dar ce frumos avea să fie! 🙂 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s