Golem

,,Se presupune că povestea îşi are originea în secolul al şaisprezecelea. Un rabin, respectând instrucţiunile aflate într-un volum pierdut al Cabalei, ar fi creat un om artificial, aşa-numitul Golem…”

[Ciornă veche. Foarte veche. Să tot aibă vreo 6-7 ani.]

Gustav Meyrink a fost însoţitorul meu în drum spre servici, în cele două săptămâni de lectură matinală. Sau, mai degrabă, Golem mi-a tulburat jumătăţile de oră petrecute la geamul unui autobuz.

Cartea şi-a ocupat locul ei în bibliotecă vreo doi ani de zile, înainte de-a mă deranja să îi răsfoiesc paginile. Poate pentru că, atunci când am primit-o în dar, aş fi preferat să o pasez mai departe. Unele cărţi impresionează prin stilul literar, altele prin poveştile uimitoare pe care le ţes în jurul tău, altele prin disecarea sufletului cuiva, al unui personaj în care tu te regăseşti uneori mai mult decât ar trebui.

Altele, cum e şi Golem, nu îţi relevă mari mistere ale lumii şi nici nu îţi tresaltă intelectul sau sufletul atunci când reiei lectura, ci, chiar dimpotrivă, tonul lor şi haosul ascuns dincolo de înşiruirea de cuvinte te irită. Pe ici, pe colo, curiozitatea ţi-e aţâţată, dar nu şi hrănită.

,,Însă n-a devenit niciodată o fiinţă umană adevărată, continuă Zwakh. Ducea o existenţă doar pe jumătate conştientă, aproape vegetală, iar asta numai în timpul zilei, aşa merge vorba, graţie unui petic de hârtie cu o formulă magică plasată în spatele dinţilor, atrăgând în acest fel energia stelară a Cosmosului. Şi când într-una din seri, înainte de rugăciune, rabinul a uitat să scoată inscripţia din gura Golemului, acesta a pornit ca turbat prin oraş, distrugând tot ce-i ieşea în drum.”

Ţi-e indiferent ce se întâmplă cu herr Pernath, nu îl înţelegi prea bine şi dacă citeşti cartea pe autobuz, aşa ca mine, e posibil să îţi scape unele detalii. Dar simţi că trebuie să citeşti tot, ori Golemul ghetto-ului evreiesc te va bântui şi pe tine, aşa cum subtil le bântuie şi pe personajele create de Meyrink.

„În mare, la fiecare treizeci şi trei de ani se întâmplă ceva pe aceste străzi, ceva care nu e neapărat senzaţional, dar creează o senzaţie de oroare pentru care nu există nici o justificare sau explicaţie satisfăcătoare: în aceste perioade un ins complet necunoscut, cu faţa smeadă şi pielea gălbuie, cu trăsături mongoloide, îmbrăcat în haine vechi, demodate, cu alură obişnuită, dar cu un mers ciudat de împiedicat, gata să cadă în nas în orice moment, e văzut în ghetou venind dinspre Altschulgasse, până când… silueta dispare subit. De regulă, dispare la colţ de stradă.”

Golemul este o creatură mistică ce a rămas în subconştientul colectiv ale evreilor din Praga şi pare să revină la viaţă la un anumit interval de timp. Fricile, obsesiile și frustrările acestor oameni captivi parcă într-o buclă a timpului, neatinşi de evenimentele exterioare acestui spaţiu sufocant, toate se învârt într-un cadru psihotic. Cartea e o oază de simboluri esoterice, de cuvinte-cheie şi semnificaţii mai mult sau mai puţin ascunse. Necesită extra-documentare (= căutare pe internet) dacă nu eşti cunoscător, chiar şi superficial, al unor concepte precum Kabbala sau Cartea lui Ibbur sau al semnificaţiilor cărţilor de Tarot.

E un joc existenţial al sacrului, plasat într-o lume decadentă şi delirantă. Iar experienţa onirică îi deschide naratorului calea înspre această lume, căci, în vis, conştiinţa se va plia pe amintirile şi viaţa lui Pernath. Astfel două fiinţe diferite, din epoci diferite, vor fuziona. Dar în ce scop? Eu vreau să cred că pentru cunoaştere şi pentru memorie. Aşa cum Hillel îi explica lui Pernath, fiecare suflet şi-a ales deja Calea Vieţii sau a Morţii, ne supunem ei, iar liberul nostru arbitru îi este subordonat. Însă e important să ne trezim, să ne descoperim calea, să ieşim din starea vegetală în care ne ducem existenţa.

Golem. O carte foarte apreciată de unii, neînţeleasă de alţii. Pentru mine, o transă binevenită, iritabilă pe alocuri, calmantă şi sufocantă în acelaşi timp. Să o recomand? Să nu? Nu contează. Decideţi singuri. Pentru mine, cartea a reușit să oprească timpul în loc, deşi corpul mi-era aflat în deplasare. M-a bântuit subtil şi pasiv, mi-a indus senzaţii haotice, doar pentru a-mi oferi apoi pagini de amorţeală a conştiinţei. M-a blocat într-un spaţiu neplăcut de închis şi m-a determinat să îi parcurg fiecare filă, ignorându-mi micile ieşiri claustrofobice. E un merit al autorului şi al Golemului său, un om de lut care scormoneşte adânc în umanul din tine.

,,Presupune că cel care a venit la tine şi pe care îl numeşti Golem semnifică trezirea celor morţi prin viaţa ta spirituală cea mai secretă. Fiecare lucru de pe pământ nu e decât simbolul etern înveşmântat în colb.”

foto: @petka_w

Un gând despre „Golem

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s