Să mergeeem în comuna-muzeu Ciocănești: ouă încondeiate, plutărit și păstrăvi

După scurta vizită la Muzeul Rădăcinilor, o casă-muzeu de care îmi amintesc și acum cu drag, urma să ajungem, deși nu știam încă, într-una dintre puținele comune-muzeu ale României. Deși, drept vorbind, multe ar avea acest potențial, însă lipsește intenția și niște acțiuni asumate din partea autorităților, iar apoi ale comunității. 

I. Unul dintre cele mai inedite sate din România

Ne-am oprit în Ciocănești pentru că, în trecere, am remarcat cum mai toate casele aveau pe pereții exteriori un fel de brâu cu motive tradiționale. Încetinind mașina pentru a le studia mai cu atenție, observăm că nici un brâu nu e întru totul identic cu cel din vecini, însă păstrează stilul geometric și culorile puternice, în contrast cu cele ale caselor. În plus, Ciocăneștii păreau a fi în sărbătoare. Așa că tragem mașina pe dreapta, în centrul localității bucovinene, unde pare-se că se află strânsă întreaga comunitate. 

Casele din Ciocănești, Suceava, Bucovina

Obiceiul caselor „încondeiate” a început prin anii 1950, când Leontina Țăran, una dintre localnicele din Ciocănești, s-a decis să-și renoveze astfel casa. Alte gospodării i-au urmat exemplul de-a lungul anilor, iar de ceva timp, se pare că obiceiul a devenit o obligație arhitecturală, impusă de către Consiliul Local tuturor celor care își renovează sau își construiesc o locuință aici. Nu știu cât de populară o fi fost această reglementare la vremea ei, cert este însă că rezultatul te face să te oprești din drum, să caști ochii, să cunoști oamenii și să descoperi și celelalte obiceiuri și tradiții care fac din Ciocănești o comoară de localitate. 

Util: Este vorba de Ciocănești, județul Suceava – Bucovina (în România mai sunt și alte localități cu aceeași denumire). Google Maps » AICI

II. Muzeul Ouălor Încondeiate din Ciocănești

Când am aflat că în Ciocănești există un muzeu al ouălor încondeiate, reacția imediată a fost de a asocia denumirea localității cu obiceiurile pascale. Totuși, denumirea nu are legătură, din punct de vedere istoric vorbind, cu ciocnitul ouălor de Paște 🙂 

Muzeul Ouălor Încondeiate Ciocănești
Muzeul Ouălor Încondeiate din Ciocănești

Micul muzeu, aflat chiar acolo în centrul localității, găzduiește niște exponate mai aparte: ouă încondeiate, mari și mici, păstrate unele de zeci de ani! Modelele de pe ouă îți fură ochii. Unele îți amintesc de brâiele admirate cu doar 10 minute în urmă pe casele localnicilor. Altele, aflăm, sunt chiar transpuneri fidele ale motivelor tradiționale de pe costumele populare specifice zonei.

Muzeul Ouălor Încondeiate Ciocănești
Muzeul Ouălor Încondeiate din Ciocănești

Deși muzeul este unul tânăr, înființat prin 2007, odată cu primele ediții ale Festivalului Național al Ouălor Încondeiate de aici, avem ocazia să admirăm exponate vechi de peste 100 de ani. Câteva dintre ouăle încondeiate din colecția Dr. Anton Setnic au fost datate ca fiind din anul 1902. 

Ne mai bucurăm privirile și cu ouă încondeiate mari, de struț (ni se explică și tehnica încondeierii acestora), precum și cu ouăle premiate, de-a lungul anilor, la Festivalul Național al Ouălor Încondeiate. 

Muzeul Ouălor Încondeiate Ciocănești
Ou de struț | Muzeul Ouălor Încondeiate din Ciocănești
Muzeul Ouălor Încondeiate Ciocănești
Muzeul Ouălor Încondeiate din Ciocănești

Util: La plecare, vizitatorii muzeului pot achiziționa ouă încondeiate (sigur, nu din rândul celor vechi care fac parte din colecțiile muzeale). Program » Luni – Vineri: 09:00-16:00. 

III. Muzeul Etnografic din Ciocănești

Peste drum de Muzeul Ouălor Încondeiate, găsim Muzeul Etnografic din Ciocănești care, pe lângă obiectele și camerele vechi reconstituite, care sunt ca o fereastră înspre viața oamenilor din trecut, se remarcă prin două aspecte mai inedite: 

» motivele tradiționale pe care le-am zărit inițial pe casele localnicilor sunt reluate și aici, pe pereții muzeului, inclusiv la interior. Aspectul îmi gâdilă simțul estetic. 

Muzeul Etnografic din Ciocănești
Muzeul Etnografic din Ciocănești
Muzeul Etnografic din Ciocănești

» cu Bistrița Aurie curgând la vale, în Ciocănești există un obicei vechi de sute de ani ce (încă) ține piept trecerii timpului: plutăritul. În muzeu, am avut ocazia să ne familiarizăm într-o oarecare măsură cu semnificația plutăritului în viețile oamenilor din zonă. Au mai rămas doar unul-doi (meșteri) plutași în Ciocănești, care încearcă să transmită mai departe arta de construi plute trainice. Ucenicii sunt puțini la număr, însă, iar meșteșugul se învață în timp…

Util: Program » Luni – Vineri: 10:00-16:00. 

Muzeul Etnografic din Ciocănești
Plutărit pe Bistrița Aurie – reconstituire în miniatură | Muzeul Etnografic din Ciocănești

IV. Săptămâna Plutăritului și Festivalul Național al Păstrăvului 

Comunitatea din Ciocănești sărbătorea așadar. Am ajuns în ultima zi a Festivalului Național al Păstrăvului, iar furtuna se apropia în viteză de localitate. Oamenii erau încă în centrul localității, la mesele amenajate din zona cu mâncare sau printre tarabele meșterilor populari care își vindeau produsele. 

Eu nu mai știu ce am mâncat, dar Tarfin s-a bucurat de-un păstrăv cu mămăliguță și mujdei. Pe care l-a lăudat. Între timp, am studiat afișele și m-am lămurit: tocmai ce-am ratat Săptămâna Plutăritului și ne desfătam acum cu ultimele momente ale Festivalului Păstrăvului. 

Săptămâna Plutăritului și Festivalul Național al Păstrăvului înseamnă, printre concursuri gastronomice sau de pescuit, spectacole folclorice și momente artistice, și activități de confecționare a plutei cu patru și cu trei table. Informativ, o „tablă” este formată din 20-30 de bușteni. Cele două plute parcurg apoi trasee prestabilite și pot transporta între 45 și 60 de persoane în scop recreativ și turistic. O experiență pentru care, poate, mă voi întoarce cândva în Ciocănești… 🙂 

Util: În anul 2020, Săptămâna Plutăritului a fost programată pentru 9 – 15 august, iar Festivalul Național al Păstrăvului în perioada 15 – 16 august. Datele rămân valabile dacă nu intervin cumva modificări din cauza situației cauzate de faimosului virus. 

Muzeul Etnografic din Ciocănești
„Păstrăvul, porcul locului” – zise Tarfin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s