bombăneli #2

Poate că recomand persoanelor sensibile care, așa ca mine, sunt un soi de bureți emoționali, să nu citească. Nimic de pierdut. Nu sunt neapărat mândră de mine și intenția nu mi-e să transmit mai departe starea asta, cât să-mi dau delirul și să trec mai departe. Cam ăsta-i blogul azi. 

Cred că am reușit să mă intoxic sufletește. Totul a început de ieri, când, ca activitate specifică jobului, m-am văzut nevoită să trec prin câteva zeci de comentarii pe tema coronavirusului. Cu siguranță e un efect cumulativ. Toate discuțiile, infinitele dezbateri, interminabilele apariții în newsfeed-ul meu din ultimele săptămâni, m-au cam epuizat. Nu am putea noi toți să urmărim cuminți noutățile venite din surse oficiale și să mai terminăm naibii cu istericalele și paranoia? 

Nu vă mai suport. Aproape c-am grăit-o ieri. Eram singură acasă și era liniște. Ceea ce înseamnă că ajung în pragul nebuniei din cauza prostiei fără cap și coadă a unora care-și dau delirul pe Facebook și nu-i verifică nimeni. Ăia de publică și fac bani la greu din știri false de ce nu primesc amenzi? Sunt zeci și zeci de astfel de site-uri în România. Și nu, nu e suficient să ne mobilizăm o gașcă de oameni și să le dăm stegulețe portocalii virtuale. Să primească amenzi de să nu mai miște nimic în mediul de afaceri toată viața lor. Jurnaliștii sunt trași la răspundere dacă nu-și aleg cuvintele cu grijă, imediat se sesizează tot românul. Dar toate aberațiile posibile și imposibile circulă într-o veselie în ultimele zile fără nici o treabă. Avem acces la informație și habar n-avem cum s-o filtrăm. Mâncăm pită și hârtie igienică de parcă ar fi unul și același aliment. 

Cum e posibil ca prostia să ne depășească frica viscerală de boală și de moarte? Te duci să-ți faci provizii (ca disperatul, da?) de la supermarket – că vrei să stai în casă că ți-e frică să nu mori, DAR te apuci să te înghesui, să te împingi în ceilalți, să te atingi practic de toți din jurul tău și de toate produsele din magazinul ăla. Dacă porți bucuria cu tine, ai împrăștiat-o eficient. Dacă nu o purtai, ai făcut tot posibilul s-o iei. Dar e ok, acum te poți atrofia în casă liniștit, ai luat ultima făină. Stau și mă întreb, totuși, cum au reușit genele astea să se transmită de-a lungul atâtor generații? 

Ieri am fost de-a dreptul tristă și dezamăgită de oameni, în general. De câtă urâțenie și răutate adunăm în suflete și apoi le aruncăm unii înspre ceilalți în cele mai critice momente. De câtă lipsă de empatie dăm dovadă. De cum abia așteptăm să aruncăm cu răutăți în ceilalți, chiar și în cei vulnerabili. Nu știu, de ce nu taci din gură & scroll-down? Nu-i nimeni curios de părerea ta. Nu știu cine și cum ne-a indus senzația că străinii din Social Media și în general, că oamenii (chiar și ăia apropiați nouă) ar avea vreun fel de nevoie intrinsecă sau și-ar dori cu ardoare să ne afle opiniile. Ce iluzie de maimuță socială. 

Sâmbătă nu eram așa agitată, cred că am transmis unele idei într-un mod mai optim pentru asimilare și înțelegere. Atunci am publicat pe rețelele de socializare – pentru că da, când ești într-o rețea activă de socializare online, contează ce le oferi oamenilor care, că vor, că nu vor, îți vor vedea aberațiile. Las mai jos, să închei într-o notă mai pozitivă. 

P.S. A nu se lua în serios tot ce zic. Nu cred și nu mă identific cu bombăneala asta – adică nu la intensitatea de-aici. Dar îmi trec prin cap toate gândurile și starea asta de saturație. Iar punerea lor în negru pe alb le dizolvă. Și mă simt mai bine. 

[14 martie]

Întâmplarea face că am ajuns pe la Urgențe ieri și am avut timp (vreo 5 ore) să observ pacienții & personalul medical într-o perioadă critică, pe acest fundal ușor paranoic.

N-am o părere bună despre sistemul medical. Și despre sistem zic, nu despre oamenii din el – să facem diferența. Medicii, asistentele, infirmierele și brancardierii sunt probabil cei mai expuși nu doar la virus, ci la boli în general. În contextul actual, cred că avem de învățat una-alta de la oamenii ăștia. Da, să fim precauți și preventivi. Să respectăm recomandările privind igiena & co. Dar să nu uităm că un om bolnav este, în continuare, om. Să nu ne comportăm ca hienele. Să nu cultivăm neîncrederea și paranoia între noi.

Cred că și ei sunt speriați și au familii acasă. Însă cât am stat pe-acolo, într-o stare de semi-amorțeală, nu am putut să nu mă gândesc la cum adesea uităm că noi, oamenii, murim. Că boala și moartea fac parte din viață. Poate de aceea îi admir azi pe Oamenii din sistemul medical, pe cei câțiva pe care i-am observat ieri, cel puțin. Se confruntă zilnic cu posibilitatea reală de a se îmbolnăvi, dar rămân umani. Și-i al naibii de greu. Uite ce răi am devenit noi toți prin Social Media.

Zilele trecute eram pe bus și nah, am înghițit cumva aiurea. M-am înecat și am… tușit – de câteva ori. Au curs și câteva lacrimi. M-am simțit sfârtecată de privirile celor câțiva oameni din jur. Cum să zic, nici o privire îngrijorată onest. Nu-i plăcut. Și atunci… stăm acasă de frică pentru propria persoană, nu din ceva sentiment nobil sau din altruism. De-asta avem atâția inconștienți care (tot din frică) s-au întors în țară. Stăm în casă după ce am dat năvală prin supermarket și prin farmacii – nouă să ne fie bine. Că Netflix & chill o vreme. Ce contează că mulți dintre noi probabil suntem deja purtători și am împrăștiat bucuria tocmai prin supermarket & co. Nu mai fiți răuți și ipocriți 🙂 Să încercăm să fim atenți, să nu îi lingem pe față pe necunoscuți, să ne distanțăm social. Dar să nu uităm că distanțarea socială se referă la spațiul fizic, nu la distanțare psiho-emoțională, nu la pierderea omeniei. Atât.

3 gânduri despre „bombăneli #2

  1. S-a făcut deja cel puțin un dosar penal și s-a închis deja cel puțin un sait (în spețe/cazuri distincte) care propaga informații false despre coronavirus.

    Legat de îmbulzeala oamenilor în marketuri pentru că nu pot sta liniștiți acasă fără să le cadă ochii pe baxurile de făină și de hârtie igienică, cred că se numește faza anală și corespunde primilor 7 ani din viață. Fază care, iată, ne urmărește și ne caracterizează de fapt întreaga viață. 🙂 E lupta pentru supraviețuire, care nu se vede decât în situații critice. Sigur, numai în aparență critice, pentru că aici intervine și prostia crasă a acelorași „supraviețuitori”, prostie ce duce la o reacție complet disproporționată.

    Și da, e adânc înscrisă în gene, să zicem așa. De fapt, e frica și lupta pentru viață a animalelor. Animalul vede un pericol și fuge. Numai că omul s-a ridicat cu o treaptă deasupra animalelor, începând să raționeze. Și ce raționează el? Iată o nouă formă de gripă cu rata de mortalitate fix ca orice altă formă de gripă și mult mai mică decât tutunul sau accidentele auto, dar despre care se vorbește la televizor, deci e un pericol, deci hai să fug! Cu alte cuvinte, rațiunea e puternic subordonată instinctelor primare.

    Ăsta e un bun studiu de psihologia maselor. Nu spuneau toți gânditorii, maeștrii zen, budiștii etc că omul este un ignorant? Că este un animal? Că doarme? Și că somnul conștiinței naște monștri? Dacă ți-ar fi spus cineva asta înainte de pandemie, ca psiholog, ai fi spus că poate-i o exagerare, că omul are chestii frumoase, sentimente, idei etc. Problema cu ideile e cam așa: nu ne conducem viața după ele (cum ne place nouă să credem), ci le folosim (folosim întreg aparatul intelectual) pentru a ne justifica instinctele primare și convingerile profunde. Iar acestea sunt, la marea noastră majoritate, deloc nobile sau înălțătoare.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Aldus, un dosar penal și un site închis sunt o nimica toată, când sunt zeci sau sute de astfel de site-uri doar la noi în țară. Nu mă refer la jurnalism de proastă calitate care propagă informații false din cauza incompetenței sau care prezintă informațiile într-o manieră „nuanțată” pe fondul intereselor politice. Ci la site-urile care de obicei îți apar în newsfeed cu titluri aberante de tipul leacurilor miraculoase pentru cancer descoperite în ceva văgăună din România & co. Ăia care fac bani din viral și n-au nici un scrupul.

      Oricum, ce-i drept, cred că e pentru prima dată când am observat și eu că autoritățile tratează – în sfârșit – cu seriozitate fenomenul „fake news”. Și că se iau măsuri. Pentru că legislația există deja și cred că există de ceva timp (se menționează acolo inclusiv închisoarea).

      »» „Dacă ți-ar fi spus cineva asta înainte de pandemie, ca psiholog, ai fi spus că poate-i o exagerare, că omul are chestii frumoase, sentimente, idei etc.”

      Să știi că m-am tot gândit zilele astea de unde îmi vine sentimentul acesta de dezamăgire. Căci totuși eu nu am iluzia că oamenii nu sunt animale, că nu ar reacționa instinctiv, că nu ar fi egoiști în primul rând. Da, cred că omul are ȘI chestii frumoase, că poate genera idei extraordinare, dar nu uit niciodată de animalul din noi. Și am învățat să accept oamenii ca atare, iar la interacțiuni 1 la 1, micro, mi-s dragi și nu prea am mai fost așa afectată când am văzut chestii „nașpa” la câte un om pe care îl admir. Îl admir în continuare pentru ceea ce eu consider a fi calități.
      Problema apare tocmai în situații de-astea pandemice – nu doar în sensul fiziologic, ci în sensul psihologic. Când tot ce e rațiune și frumos din noi se pune în plan secundar, la nivel de grup. Cumva… prea mulți oameni, prea toți deodată s-au redus singuri la stare animalică. Și chiar dacă știu și înțeleg lucrurile acestea despre natura umană, tot e dureros să le vezi așa manifestându-se la scară largă.

      Apreciază

      1. Nu toți suntem animale la bază și percepția ta că omul are calități frumoase e corectă. Dar situația de față e diferită de experiența ta cotidiană obișnuită, pentru că acum se angrenează psihologia maselor și nu psihologia individului. Iar masele sunt, per ansamblu, gregare. Cu cuvintele lui Andrei Gheorghe: „Mulţimea nu e un loc în care oamenii îşi împărtăşesc calităţile, ci o masă în care îşi mixează imbecilităţile.” Tu, pe bază de afinități, îți creezi o comunitate de prieteni care îți seamănă, dar voi nu definiți majoritatea. Majoritatea e definită 1) de mase și 2) de situații de genul celei de acum, care îi trezesc fricile profunde. Acum ceva ani, respectul, politețea și manierele erau trăsăturile de bază ale clasei educate, dar pe Titanic au trebuit să-i oprească pe bărbați cu armele, pentru că se călcau în picioare să ajungă primii, înaintea femeilor și copiilor, în bărcile de salvare, cu toată educația și aristocrația lor.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s