Siddhartha – Hermann Hesse

Siddhartha a fost întâia mea întâlnire cu Hesse, după o nereușită încercare de-a citi Jocul cu mărgele de sticlă – carte la care urma să revin și care mi-e acum tare dragă. 

Personajul nostru, Siddhartha, fiu de brahman, crescut în puf și cu toate învățăturile la îndemână, este nemulțumit. Simte că stagnează; își începe, așadar, drumul inițiatic. Pleacă de-acasă și vagabondează o perioadă, doar pentru a ajunge la concluzia că simpla renunțare la bunurile materiale nu este suficientă, nu te aduce mai aproape de iluminare. 

“Knowledge can be communicated, but not wisdom. One can find it, live it, do wonders through it, but one cannot communicate and teach it.” 

Îl întâlnește pe Buddha, pe acel Buddha, care la vremea respectivă își transmitea învățăturile contemporanilor săi. Ce învață Siddhartha în urma acestei întâlniri este acel moment al cărții care mi s-a întipărit cel mai bine în minte. Oricât de excelente ar fi fost învățăturile lui Buddha, Siddhartha realizează că nimic nu poate înlocui experiența directă, trăirea efectivă. A învăța prin experiență, a învăța trăind – aceasta ar fi calea spre iluminare. Așa că își continuă călătoria. Învață plăcerile carnale și devine un iscusit om de afaceri. Renunță apoi din nou la tot, se retrage pe marginea unui râu…

“Have you also learned that secret from the river; that there is no such thing as time? That the river is everywhere at the same time, at the source and at the mouth, at the waterfall, at the ferry, at the current, in the ocean and in the mountains, everywhere and that the present only exists for it, not the shadow of the past nor the shadow of the future.”

Cartea este de o simplitate pe care nu am mai regăsit-o ulterior la Hesse. Simplitate care, da, înglobează învățături vechi de când lumea, filozofii de viață și idei în jurul cărora umanitatea gravitează de secole întregi. Renunțarea la Ego, Iluminarea, sensul vieții unui om – al acestui om. Similar cursului râului, curge și textul și povestea lui Siddhartha. 

Nu îmi este întru totul clar care mi-e nemulțumirea, așadar. Poate Paolo Coelho (vezi Alchimistul) mi-a alterat capacitatea de-a aprecia scriiturile „simple”. Poate mi s-a părut că preaaa era Siddhartha minunat, apreciat, frumușel și priceput la toate. Prea i se așterneau toate frumos în cale pentru ca el să evolueze. Sigur, povestea e una alegorico-metaforică. Însă, nu știu, mi-ar fi plăcut un Siddhartha mai autentic, nu unul idealizat. Poate drumul acesta inițiatic a fost atât de frecvent utilizat în literatură, cinematografie și alte arte, încât povestea lui Siddhartha mi s-a părut prea… clișeu. Poate dacă aș fi citit-o înaintea altora, mi-ar fi ajuns și mie la suflet, cum se pare că le-a ajuns multora. De altfel, textul curge plăcut, fiecare pagină își are doza proprie de înțelepciuni și adevăruri simple…

“I have had to experience so much stupidity, so many vices, so much error, so much nausea, disillusionment and sorrow, just in order to become a child again and begin anew. I had to experience despair, I had to sink to the greatest mental depths, to thoughts of suicide, in order to experience grace.” 

Pe Hesse l-am cunoscut, însă, mai îndeaproape și, simt eu, mai autentic, în „Jocul cu mărgele de sticlă”. Pe „Siddhartha” nu mi l-am putut apropia, nici metaforic, nici rațional, nici spiritual, cu toate că apreciez ideile ce răzbat din micul roman.

4 gânduri despre „Siddhartha – Hermann Hesse

  1. Siddhartha este și numele real al lui Budha. Interesantă, deci, alegerea lui Hesse: să scrii o carte despre Budha, dar care nu-i chiar Budha, și care în călătoria lui inițiatică îl întâlnește pe Budha și îl lasă în urmă.

    PS: N-am citit-o. 🙂

    Apreciază

    1. Mi-a creat și mie o oarecare confuzie inițial 🙂 Apoi, mi s-a părut o chestie deșteaptă. Aș fi fost dezamăgită dacă personajul nostru era chiar Buddha cel faimos.
      p.s. Scuze că răspund târziu.

      Apreciază

  2. Am citit undeva că budha înseamnă ” cel ce stă deasupra intelectului”. Buda=intelect, dha= deasupra, peste. Budhas au fost și sunt cu miile dar cel mai cunoscut în acest sens este Gautama, acela căruia i se spune Budha istoric.
    Herman Hesse este autorul meu de suflet.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Eu mă bucur tare mult că i-am mai dat o șansă. „Jocul cu mărgele de sticlă” a fost dragoste la a doua vedere, căci n-am reușit din prima 😀 Abia atunci mi-a ajuns Hesse la suflet. Dacă îmi poți recomanda o altă carte de-a lui pe care să o iau la frunzărit, după acestea două, te rog. Acasă mai am ceva volum de povestiri scurte, parcă & mi s-a mai recomandat „Lupul de stepă” 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s