nocturne #7

Mi-a rămas gândul prin Roșia Montană, la oamenii de-acolo; încerc uneori să rezolv ipotetic problemele lumii de parcă m-ar ajuta să-mi înțeleg mai ușor propriile confuzii. Adevărul este că mi-e prea cald pentru a gândi. Cine-ar fi crezut că vara va deveni cel mai detestabil anotimp? 🙂 Insuportabil de cald. În anii trecuți, pe când temperaturile urcau atât de mult, făceam cumva să ajung în vârf de munte. Va trebui să mai aștept…

Să suport căldura și toate lamentările propriului meu creier. Să mă simt copleșită de lipsa de chef și starea asta de neputință. Mă apucă uneori: nu mă simt în stare să fac nimic din ce mi-aș dori să fac, iar la pachet vine frustrarea nefăcutului. Apoi, anxietate. Și zac așa. Nu fizic. Căci fac tot felul, de dimineața până seara, dar nu ce mi-aș dori. Zac într-un soi de așteptare continuă a propriei persoane. Doar că n-am chef de nimic, nici să fac act de prezență.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s