Să mergeeem: cu Mocănița pe Valea Vaserului | Ziua 4

Lăsam în urmă Cimitirul Vesel și porneam spre Valea Vaserului, loc ce răsună-n ritmul Mocăniței, al apelor ce curg nestingherite și, de-o vreme, al glasurilor de turiști ce se înghesuie cu mic cu mare în vechiul tren. Până să ajungem pe mocăniță, însă, căutăm la fața locului vreun loc de campare.

I. Pisicul din cort. Pe malul Vișeului, la capătul unui drum sfărâmicios, izolată de toate-cele, se află curtea Pensiunii Agnes. Între doi pomi, înainte de-a ne instala cortul, întindem un hamac. La volum redus, pe fundal, se aud glasuri de pe terasa pensiunii. Atmosferă de vacanță. Se aud gâze și pași de pisic mic și jucăuș. De fapt, sunt mai mulți pisici, iar unuia îi place să se cațere prin copaci, să inspecteze totul de la înălțime.

Grozavă invenție camping-urile sau pensiunile care pot primi și corturi în spațiul lor. Dacă ai noroc de vecini de cort cu bun-simț, iar locul o permite, te poți relaxa aproape ca la marginea pădurii – dar cu toate facilitățile pentru igienă (toalete, dușuri). E un compromis, uneori extrem de binevenit, mai ales când ești pe drumuri cu săptămânile. Acum, vecinii noștri de cort sunt doi israelieni. Călătoresc la întâmplare prin România. El are rădăcini prin zonă, e într-un soi de căutare. Să meargă la Mănăstirea Bârsana de Sf. Marie? Nici nu știi ce să le recomanzi. Din punct de vedere turistic și cultural, ar fi cu siguranță o experiență autentic românească. Altfel, din punctul tău de vedere, al omului sătul de cutume cărora nu le mai înțelegi rostul, dar și al omului sufocat de înghesuială, mai bine ar urca pe-un vârf de munte. Tu într-acolo mergi, către un vârf de munte. Dar întâi Mocănița 🙂

Seara, puiul de pisic, unul dintre cei câțiva, mi se pitește în brațe și prin suflet; cum să nu-l iau cu mine în cort, la somn?
> N-am dormit. Micuț cum era, mi-era teamă să nu mă întorc brusc și să-l strivesc. Apoi, dacă îmi mutam brațul, creaturica mișuna prin cort, escalada umanii, până era iar luată în brațe și cuibărită. Dimineața, s-a trezit cu poftă de joacă 🙂

foto dreapta: lăbuțe de pisic pe cort (zona intermediară)

II. Cu Mocănița pe Valea Vaserului. Înainte de-a reflecta la frumusețea izbitoare a locurilor, la pitorescul plimbării cu vechea locomotivă cu abur sau la savuroasa hărmălaie a turiștilor de ocazie, câteva sfaturi:
» de rezervat musai-musai bilete în avans (și de plătit, dacă se poate);
» de făcut prezența la fața locului cu minim o jumătate de oră mai devreme, exact cum te sfătuiește și site-ului mocăniței; există tendința de a nu lua în serios astfel de sfaturi, dar în acest caz s-ar putea să fii tu ăla care pierde trenul;
» de ochit ghișeul special pentru cei care sunt prieteni cu tehnologia și au rezervări / plată făcută online;
» de urcat și de așezat cât mai repede pe scaune. Oricum, buluceala este greu de evitat.

Valea Vaserului este minunată. Peisajele pe care traseul cu Mocănița ți le dezvăluie sunt ca o scurtă ocheadă înspre ce frumuseți are de oferit Maramureșul. Cadența trenurilor, zgomot ritmic asociat dorului de ducă, îmi dă mereu o stare de liniște. Poate de-asta pot locui lângă calea ferată fără nici o problemă. Mersul lent al Mocăniței aproape îmi induce o stare de somnolență și de visare.

Mocănița, Valea Vaserului

Pe de altă parte, mi-e greu să contrabalansez aspectele astea cu agitația și starea de înghesuială și sufocare pe care mi-o dau grupurile de oameni, uneori. Toată povestea durează cam 5-6 ore (dus-întors, cu pauză de masă). Mă refer la genul ăla de români (îmi cer scuze, da-i destul de specific și tipic), cu toată șatra de familie după ei, care acaparează nu doar spațiul care le revine, ci și împrejurimile imediate (le acaparează fizic-spațial și auditiv), care nu se simt sănătoși dacă nu verbalizează non-stop orice le trece prin cap, cu noimă sau fără noimă. Nu-i vina lor în totalitate, mulți sunt de treabă, unii sunt simpatici. Doar că noțiunea mea de relaxare și infuzie de frumos poartă alte sensuri; am nevoie de liniște pentru a asimila întru totul unele experiențe, cu precădere cele care implică natura. Nu neapărat să tacă, dar să fie mai liniștiți, mai senini, mai atenți la ce-i în jurul lor. Nu știu 🙂 Cei pentru care relaxarea implică și socializare și oameni nu vor resimți frustrările astea pe Mocăniță, probabil. Altfel, experiența e deosebită și măcar o dată-n viață: de încercat.

Util: site oficial Mocănița »www.cffviseu.com (e mereu actualizat, recomand!) | Preț întreg: 59 lei / adult (mai scump de sărbători diverse) | Plecările se fac de obicei la ora 09:00 dimineața, dar pot varia în funcție de perioadă (deci de frunzărit site-ul).

_ _ _

De-aici, ne îndreptăm spre Borșa. Ochim pe Google Maps un camping numa’ bun, facem rapid o rezervare și aplaudăm cu bucurie: mâine vom fi pe Pietrosul Rodnei!

p.s. Din serie, restul zilelor » Să mergeeem.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s