Oale și nasuri

Să te întinzi bine-bine e una dintre cele mai satisfăcătoare activități în viață. În ultimii câțiva ani, mai ales dacă dorm (fie și parțial), la mine întinsul vine cu riscul unui cârcel la piciorul stâng, cu mușchiul gambei care stă parcă în așteptare să i se rupă de lume și de mine. În ciuda a ce suferă mușchii mei, m-aș întinde la infinit. 


Avem în limba română tot soiul de expresii expresive cu nasul băgat în oale și pahare umplute. Mi-ar plăcea să mi se rupă de ce scot oamenii pe gură cam așa cum i se rupe mușchiului meu de mine. Și o vreme, aparent, mi se rupe. Până mi se umple paharul – cred că asta-i vorba din popor. Când aud de prea multe ori, de la prea mulți oameni, într-un interval prea scurt de timp, cum ar trebui să-mi trăiesc viața, care-i ordinea lucrurilor, ce-ar trebui să fac, când și cu cine. Oamenii ăștia mi-s dragi, de altfel. Știu și că sunt bine intenționați. Doar că n-am cum să nu observ un tipar periculos și absurd: grija asta față de viața personală a celorlalți, ca și cum deciziile și felul în care-și trăiesc ei viața ne afectează la modul real și cotidian pe noi, a devenit un fel de-a fi normalizat. Nu-i absurd să fii nefericit, să te plângi de asta, dar să te-aștepți ca ceilalți să ia aceleași decizii (personale) ca tine? Pentru că așa se face. Sau astea-s valorile la care aderi. Valori.

Și da, mica mea criză de frustrare și saturație, de care încă nu m-am scuturat bine, se manifestă în mod cert (și) pe fondul tensiunilor din societate cu viitorul și inutilul referendum. Că sunt exagerat de empatică uneori și adun toate schimburile astea de emoții și răutăți. Poate doar întâmplarea face că mi s-a umplut paharul de nasuri băgăcioase care și-au ratat oala. Cu siguranță, am fost și eu mai receptivă la toate sfaturile nesolicitate, mi-au sărit în urechi mai ușor. Nu-mi pot imagina cât de groaznic se simt alții acum, în perioada aceasta. E ca un curent de nasuri și oale, simțim nevoia să avem o părere despre cum ar trebui să-și trăiască restul viața.

Să ne liniștim. Nu-i musai să avem o părere despre viața altora, e mai important să știm ce vrem să facem cu-a noastră. Să fim și realiști: deciziile personale ale altora, mai ales cele care țin de relații & căsătorie & familie, au un impact redus în viața noastră de zi cu zi.

Bine, dacă o dăm înainte cu valori și principii, e mai greu.
Ca să fiu în cele din urmă onestă cu mine însămi, mi se rupe de „familie” tot așa cum i se rupe mușchiului de mine: cu durere, dar hotărât. Dacă avem nevoie să definim restrictiv ce înseamnă o familie pentru noi și dacă ea se învârte în jurul sexului adulților care se căsătoresc, e foarte trist. Se discută atât de mult despre orientare sexuală și îmi vine să urlu așa o chestie ce ține de logică: nu prea mai are nimeni nevoie să se căsătorească pentru a face sex. Adică, serios. Dar unii oameni se mai și iubesc. Despre asta ar trebui să fie vorba dacă vorbim despre familie, despre afecțiune, grijă, iubire, atașament, siguranță socio-emoțională, educație; e grav că simțim nevoia să restricționăm și să condiționăm eticheta de „familie” în funcție de sex.


Altfel, mă întreb dacă și eu ofer sfaturi nesolicitate cunoscuților cu privire la cum ar trebui să-și trăiască viața, în ce ordine,  ce decizii ar trebui să ia, etc. Mă gândesc că sigur se întâmplă, poate rar. Sper că rar.

Reclame

2 gânduri despre „Oale și nasuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s