(1) puieți

(1) I could be an oak tree, silently growing, standing tall, not trying to be anything, just be.

28753084_155394225144213_7247602950875381760_n

Mi se încâlcea pământul printre degete, mi se strecura pe sub unghii, printre șanțurile amprentelor, până deveneam una cu prezentul. Plantam căpșuni și alți copăcei a căror denumire se lasă-nvăluită în uitare acum. Mi-era capul îngrijorat: „o fi destul de adânc săpată groapa?, s-or fi așezat bine rădăcinile?, cât soare va fi pe timpul verii fix aici?, am apăsat suficient pământul și, mai ales, vin oare niște ploi?”.


E mai greu complicat decât credeam » să încep de la zero. Unde e acel nivel zero, până la urmă, și cu ce ar trebui să încep? Am un caiet frumos, creioane multe și bune (mulțumesc oamenilor dragi!), câteva markere, câteva carioci. Un liniar a cărui utilitate este îndoielnică la mine în casă. Câțiva artiști talentați sau mult prea buni pe care-i urmăresc pe rețelele de socializare și care, la o primă vedere, te fac să crezi că nu ai fi în stare nici să ții un creion în mână. La o privire mai atentă, însă, îți dai seama că-ți lipsește în primul rând decizia de-a învăța, de-a crea, de-a-ți lua angajamentul artistic. O vreme bâjbâi printre filmulețe dedicate începătorilor. Nu știu. Nu vreau să mâzgălesc oameni sau natură moartă. De obicei, schițez copaci. Aș putea să creionez un copac, mai cu atenție, mai studiat. Mi-era dor de sunetul creionului pe hârtie…


30590998_366111863877353_4552688668317319168_n

Era un soi de vis, una dintre micile și multele mele aspirații. Nespus de frumoasă senzația de-a sădi viață, dar multă, multă viață!, de-a înrădăcina promisiunea unui viitor mai bun. Puieții noștri, aflăm, au șanse mari să supraviețuiască. Sunt vreo zece mii. Soarele este, totuși, numai un zâmbet, iar rădăcinile potențialilor copaci se cam uscă. Vin oare niște ploi? O fi destul de adânc săpată groapa? S-or fi așezat bine rădăcinile?… 

harletz

p.s. cât de multe lucruri frumoase pot face oamenii împreună... » cam cât o pădure, cam cât un deal.

Reclame

Șase acorduri

Șanțurile învinețite ce-mi străbat buricele degetelor mă fac să zâmbesc. Nemaifiind la fel de dureroase, devin de-acum semne ale unei fericiri ce-a stat în așteptare ani de zile. Cu mâna dreaptă-mi îmbrățișez și strâng degetele stângace. Șanțurile lăsate de corzi dispar treptat, doar culoarea mai persistă. Pielea s-a întărit, iar milimetrul de unghie crescută va fi tăiată în curând.

Ce încântare să-ți tai unghiile mai mereu. Să te bucuri de simțul tactil începând încă din buricele degetelor. Unghiile mari și dichisite sunt, pentru femei – îmi pare, la fel ca mersul pe tocuri. Arată bine (dacă arată bine), dar e o treabă inutilă.

Îl urmăresc pe Justin și, scotocindu-mi involuntar prin amintiri, degetele se pliază pe acorduri. Le știam, le-am uitat, s-au activat. Memoria mișcării. Șase acorduri, majore și minore. Nivel: începători. Știam mai multe, mi le voi aminti pe parcurs. Bănuiala e că de la seriale mi se trage preferința de a începe cu începutul, de a lua episodul pilot, de a savura cu răbdare primul sezon, al doilea și tot așa. Am luat chitara în brațe și ne-am început relația de la zero.

N-aș vrea să-mi pierd interesul ăsta de-a învăța ceva-orice pas cu pas. Nici răbdarea de-a face asta, nici curiozitatea. Cândva, prin viață, oamenii se opresc parcă din a învăța lucruri nefamiliare, rămân în zona lor de confort, cu abilitățile pe care și le-au însușit voluntar sau involuntar până la vârsta respectivă. N-aș vrea ca din neglijență să comit și eu aceeași greșeală. Ar fi atât de ușor. Sunt atât de obosită în unele zile, atât de apatică sau secată de energie. Nu vreau să mai fac nimic atunci. Îmi spun că vreau doar să ajung acasă și să stau. Să zac. De-asta mi-e recunoscător creierașul când pășește în casă și se trezește înconjurat de o bună parte din lucrurile alea care mă fac fericită. Cărți pe rafturi, cărți în teancuri, propria-mi junglă în miniatură, multe creioane, caiete de desen, pixuri, stilouri și agende, ukulele zâmbind pe-un perete și chitara ce tronează în colțul camerei!

Un reminder cotidian de acordare la viață. Nu la vreun ideal sau scop în viață » uneori simt că ideea e supra-apreciată. Ci la viața reală, viața vie și autentică, cea de zi cu zi, cea pe care o trăiești efectiv, clipă de clipă, pe care ți-o faci cu mâna ta, la momentul prezent.

D, E, A, Dm, Em, Am. Uneori sunt suficiente să-mi închei ziua cu maximă satisfacție 🙂

sase acorduri chitara (1)