Cărți la pachet: Vonnegut, H.G. Wells, vreo 24 de minți ale lui Billy, Happy & Co.

Îi admir pe oamenii care au mereu în traistă vreo recomandare la îndemână. Care știu să-ți spună ce-au citit săptămâna trecută, luna trecută, anul trecut. Eu habar n-am. De-asta Goodreads funcționează pentru mine; era destul de greu să actualizez listele clasice scrise pe foi, apoi prin cine-știe ce .doc, prin cine-știe ce dosar din calculator sau de pe Drive sau…

Mi-e mintea haotică și-mi aleargă în tot felul de direcții. Listele ajută, se așterne un strop de ordine și sens (măcar cronologic, dacă nu alt fel). Cum nu reușesc sub nici o formă să-mi notez câteva idei despre fiecare carte pe care o citesc sau pe care o ascult, alternativ, aș putea să le adun teancuri, la pachet și să schițez după cum îmi vine, doar vreo două-trei cuvinte despre fiecare. Să nu uit de steluțe / note. Se dau de la 1 la 5.

#1 Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice (CPSF A #1)
Notă Goodreads: 3.61 / Steluțele mele: am uitat să dau.

#2 Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice (CPSF A #2)
Notă Goodreads: 3.94 / Steluțele mele: 4

#3 Happy: Why More or Less Everything is Absolutely Fine – de Derren Brown
Notă Goodreads: 4.11 / Steluțele mele: 4
Eram pusă pe fapte mari anul trecut prin ianuarie, așa că am scris câteva idei despre Happy:

„Momindu-ne cu fericirea, Derren Brown ne vorbește, în cele din urmă, (și) despre moarte. […] Cartea e o abordare istorică și filozofică a conceptului de fericire. M-a pierdut pe alocuri, însă toate informațiile parcă s-au clădit frumos în cele din urmă. Mult stoicism. Mi-a plăcut ca reacție la toată industria asta a dezvoltării personale și a încurajării optimismului indiferent de ce se întâmplă. Îmi place mai mult de Derren acum. Simt că e nevoie de oameni direcți care să spună verde-n față cât de mult bullshit se promovează în cărțile astea de self-help și în discursurile motivaționale ce își falimentează audiențele. Și cât de superficial sunt tratate ideile. Unele idei vechi de când lumea, atât de profunde în esența lor, însă transformate în niște clișee ieftine din lipsa unui interes real în a le explora semnificațiile.” – restul pe-aici: Happy.

+ trebuie să las și asta aici…

#4 Madame Bovary – Gustave Flaubert
Notă Goodreads: 3.65 / Steluțele mele: 2

„Pentru aspectele sociale și istorice, probabil aș citi altceva, iar pentru personaje și fir narativ, pff. Deci ce-i cu Madame Bovary? Se regăsește lumea în situațiile prezentate în carte, încă suntem în esență o societate inhibată, cu relații maritale sufocante și plicticoase, cu idealuri pe care suntem incapabili să le trăim, cu greșeli pe care nu ne simțim în stare să le reparăm? Știu că răspunsul e undeva între da și nu, însă mă întristează cumva faptul că romanul lui Flaubert încă este carte de căpătâi (repet, nu pentru că ar fi o carte proastă, ci pentru ideile pe care le conține în sine).” – și alte bla bla-uri > Madame Bovary și arta de-a fi pe lângă.

#5 Sirenele de pe Titan – Kurt Vonnegut
Notă Goodreads: 4.11 / Steluțele mele: 4 …. și m-am răzgândit: să fie 5!

Privind retrospectiv, Sirenele de pe Titan este una dintre preferatele mele. De altfel, cred că am pățit cu Vonnegut cam ce-am pățit cu Wells. Mi s-au strecurat pe nesimțite prin suflet. Convinsă fiind că citeam ceva plicticos, m-am trezit îndrăgindu-i pentru căldura și modul în care iubesc ei oamenii, chiar dacă-i critică, chiar dacă sunt triști. Mă rog, nu-i cazul Sirenelor, care e oricum, numai plicticoasă nu.

„Pe cât de absurdă și inedită e povestea sirenelor de pe Titan, pe atât de simplă e concluzia. Să iubești ce-i de iubit în jurul tău.” –> mai multe idei pe-aici: Sirenele de pe Titan & chrono-synclastic infundibulum, K. Vonnegut.

#6 Twenty Thousand Leagues Under the Sea – Jules Verne
Notă Goodreads: 3.87 / Steluțele mele: 2
Poate e adevărat că unele cărți trebuie citite la momentul lor…

#7 Viață după viață – Kate Atkinson
Notă Goodreads: 3.74 / Steluțele mele: 4

„Am mai citit despre reîncarnare, desigur, sau despre viață după moarte. Ursula Todd își trăiește însă un fel de vieți alternative. De fiecare dată când ceva merge prost și moare, are șansa de a retrăi o parte din viață, de la un anumit punct încolo, de a face alte alegeri, care o duc în alte direcții, alte experiențe, înspre o altă moarte. În noua viață, își evită moartea dintr-un instinct aparent inexplicabil și subconștient: să nu urce la etaj, să nu meargă pe strada X, să ignore prezența unui anumit personaj, etc.” >> Viață după viață, dar o altfel de viață. 

#8 Daisy Miller – Henry James
Notă Goodreads: 3.36 / Steluțele mele: 2
“I have never allowed a gentleman to dictate to me, or to interfere with anything I do.” – o frază care ar putea explica de ce Daisy Miller e încă actuală și de ce-a ajuns pe lista mea de lectură. Probabil sunt o cauză pierdută când vine vorba de povești cu ladies și gentlemeni din secolele trecute. Plăcuta nostalgie pe care unii o asociază acelor vremuri, e înlocuită la mine de-o stare de iritabilitate și nerăbdare. O societate rigidă cu personaje plicticoase, oricât de dramatice s-ar vrea a fi.

#9 Dumnezeule de dincolo de burta universului – Aurel Cărășel
Notă Goodreads: 3.36 / Steluțele mele: 3

Am cumpărat cartea de la un târg din două motive cât se poate de superficiale: am fost intrigată de titlu și am zâmbit rostind cu voce tare numele autorului. Nici în ziua de astăzi nu știu ce să chiar cred despre romanul lui Cărășel. Că e inedit, asta-i cert. Îmi plac și istoriile / realitățile alternative. Cum ar fi dacă-urile Istoriei. Mafie genetică și-un Cristofor Columb amnezic, o altfel de Americă și o altfel de Lume Veche. Multe, multe idei faine strecurate printre episoadele de acțiune, care aduc puțin cu filmele americane de acțiune și urmăriri din anii ’90, chestie care nu m-a încântat neapărat, dar pe care am ignorat-o tocmai pentru că ideile strecurate pe-acolo sunt, unele, chiar gâdilitoare. Poate prea multe idei faine de-a valma vs prea multe scene din filme de acțiune? O supă primordială a creației îmbrăcată în straturi americanizate de clișeu? I don’t know. Dar l-aș mai citi pe Aurel Cărășel, de curiozitate.

#10 A Princess of Mars (Barsoom, #1) – Edgar Rice Burroughs
Notă Goodreads: 3.80 / Steluțele mele: 2

Povestea în sine își are meritul ei, dar nu cred că aș mai suporta să-l aud pe John Carter explicând cât de extraordinar de erou și bun la toate este… John Carter. Chiar dacă aș trece cu vederea acest aspect sau chiar dacă n-aș observa scenele țesute în jurul ideii de prințesă neajutorată, noroc cu John al nostru, povestea ar rămâne oricum prea clasică pentru gustul meu. În sensul că-i lipsește profunzimea, mesajul, ideea. Iar o poveste fără idei de rumegat pentru creier, fără emoție, fără mesaj, fără vreo idee neașteptat de genială, trebuie să fie o poveste al naibii de bună sau de bine spusă ca să mă țină interesată. Ceea ce se întâmplă cam rar.

#11 În zilele cometei – H.G. Wells 
Notă Goodreads: 3.31 / Steluțele mele: 4

Dacă aș fi putut fi măcar o idee mai interesată de viața amoroasă a personajului principal, aș fi îndrăgit în întregime cartea aceasta a lui Wells, despre care citisem că s-ar fi zis că e una dintre cele mai slabe povestiri pe care le-a scris. Nu cred că e mai slabă decât Războiul lumilor / The War of the Worlds, de exemplu – depinde care îți sunt interesele sau dezinteresele. Sunt ambele în egală măsură… frustrante. A fost o lectură frustrantă, într-o continuă stare de așteptare și anticipație, pe fundalul discuțiilor socio-economice și ale dramelor de îndrăgostit patetic ale lui Leadford. Abia târziu, spre finalul cărții, înțelegi că nu e vorba despre Cometă sau despre efectele ei concrete asupra Pământului, despre de ce-uri și cum-uri… Ci despre degradarea și, apoi, regenerarea morală a omului, având ca declanșator o forță cosmică exterioară. Însă cât e real efectul Cometei, cât e placebo?

#12 Mințile lui Billy Milligan – Daniel Keyes
Notă Goodreads: 4.25 / Steluțele mele: 5

Abia anul trecut l-am descoperit pe Daniel Keyes și nu pricep cum se face că n-a ajuns la mine mai devreme. „Mințile lui Billy Milligan” e revelația anului, cred. Cartea se încadrează la non-ficțiune, e o biografie a lui William Stanley Milligan, acuzat prin anii ’70 de jaf armat și violuri, diagnosticat în timpul procesului cu tulburare de identitate disociativă (personalitate multiplă), fiind primul infractor care a fost achitat în baza acestui diagnostic controversat. Billy avea nu mai puțin de 24 de identități diferite, iar Daniel Keyes a făcut o treabă absolut excelentă. Nu-mi pot imagina volumul de muncă și dificultățile întâmpinate în a lucra cu Milligan și în a reuși să pună într-un volum nu viața unui om, cât viața comună a mai multor… personalități.

Dacă nu aș fi citit două-trei rânduri despre carte înainte de-a mă arunca în ea cu totul, nu mi-aș fi dat seama că e biografie, nu ficțiune. Aș fi zis că este o poveste foarte, dar foarte bine documentată și că autorul știe despre ce vorbește. Dar Billy Milligan a fost real. Nu toți cred în povestea lui, iar Keyes știe să își păstreze imparțialitatea de cele mai multe ori, însă, la fel ca în cazul medicilor și al altora care au interacționat direct cu Milligan, se simte subtil influența pe care Billy, inevitabil, o are asupra autorului. Fie Billy a fost un actor de geniu desăvârșit, fie… 24!!! Eu nu am loc nici de mine uneori.

“By shutting out the real world we can live peacefully in ours. We know that a world without pain is a world without feeling… But a world without feeling is a world without pain.”

Reclame