Suflet sau n-am suflu

Standard

O întreagă istorie a umanității, de conflicte și războaie, de evoluție sau stagnare spirituală, de dezvoltare tehnologică și medicală, se învârte în jurul sufletului. Suflet, psihic, conștiință. Indiferent. Ne stabilim limitele cruzimii în funcție de bifarea în grila de evaluare a criteriului sufletesc. Orice act de cruzime pleacă (și) de la premisa că celălalt n-are suflet, că e ceva mai prejos de o persoană. Cruzimea față de membrii celuilalt trib / popor („barbari”), demonizarea inamicilor teritoriali, atitudinea față de sclavi sau față de femei de-a lungul istoriei, cruzimea față de animale, limitele legale în care se poate face avort (are sau n-are psihic, e sau nu persoană?), atitudinea pe care deja ne-o creionăm vizavi de clone și inteligențe artificiale – ne preocupă dacă vor avea conștiință, dacă le vom putea considera persoane, etc. Avem un întreg set de comportamente derivate din stabilirea de comun acord a existenței sau lipsei sufletului într-o terță entitate.

Dar nu ar trebui să conteze, cu adevărat, nu? Nu ar trebui să conteze dacă ceva are sau nu are suflet. Dacă avem încă nevoie de coordonata asta pentru a ne stabili permisiuni și limite în acte de cruzime sau de natură morală, e trist. Mă rog, nu-i trist, doar e cum e. Pe mine mă întristează.

[în curs de citire: „Never let me go” – Kazuo Ishiguro]

Anunțuri

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s