Lumea prin lentile de contact

Standard
Lumea prin lentile de contact

Simpla senzație de-a vedea lumea, de-a o vedea bine, fără ochelari, poate fi atât de copleșitoare și plină de prezent.

Nu-mi pot imagina ce emoție trăiesc oamenii care-și recapătă vederea, după lungi sau scurte perioade de orbire. Eu am purtat ieri lentile de contact pentru prima dată și experiența mi-a acaparat toată ființa și mintea și emoțiile. Cum să-ți fie dor de-o senzație ce-ți lipsea până și-n amintiri?

Căci dor am simțit ieri, dor să-mi ridic privirile din mine, oricând, direct înspre oamenii din jur. Dor să pot urmări o minge de ping pong cu privirile fără să fiu nevoită să-mi întorc tot capul pentru a calcula rapid la ce nivel să țin paleta, dor să cobor scările mai în siguranță, dor să îmi învârt ochii în cap, în stânga și-n dreapta, în sus și-n jos și să văd, să nu am puncte moarte în câmpul vizual. Nu știam că mi-era dor de toate astea, însă mi-era.

Nu știam nici cât de frecvent renunț la a-mi ridica privirile înspre oamenii de lângă mine, știind că oricum nu-i văd pe deasupra ochelarilor sau prin lateral, iar până fac eu mișcarea completă cu tot capul, trece momentul. Ieri vedeam și conștientizam de câte ori, dacă aș fi avut ochelarii, n-aș fi privit omul din fața mea. Sau l-aș fi privit, fără a-l vedea.

O emoție greu de priceput, probabil, de către cineva care nu are probleme de vedere. Poate-i exagerată și pentru cei care se confruntă cu astfel de probleme. Ne obișnuim și ne adaptăm repede, iar normalitatea își schimbă valențele în funcție de capacitatea noastră de a funcționa optim în condițiile date. Așa că pentru unii nu-i mare lucru.

Uneori, pot fi chiar recunoscătoare pentru incapacitatea de a vedea riduri și fețe bosumflate, mimică și microexpresii pe care le-aș interpreta în nșpe feluri, de-a vedea urâțenia locurilor și, uneori, a oamenilor. Iar luna, deși nu are contur clar, e întotdeauna mai strălucitoare, iar stelele sclipesc mai puternic pe cerul înstelat.

Totuși, miopia mi-a „furat” bucuria de-a privi oamenii. Sigur, e fix responsabilitatea mea, nu era musai să o las să-mi fure bucuria asta. Dar cumva, de-a lungul anilor, s-a întâmplat. Cumva, am încetat să privesc oamenii pe stradă, pe autobuz, oamenii de la mesele alăturate dintr-o cafenea, oamenii din jurul focului. Iar luna, deși-i strălucitoare, nu are cratere, Calea Lactee nu e întotdeauna acolo pentru mine, iar ridurile, expresiile și gropițele din obraji ce dau frumusețe și unicitate fiecărui om, lipsesc și ele.

Așa că m-a copleșit emoția prezentului ieri, cu lentile de contact în ochi. Am redescoperit lumea.

Le-am primit cadou de la Iulia, de probă, lentile valabile o zi, mi le-a înghesuit în ochi Bianca, iar după încercări nereușite și-un ochi înroșit și chinuit, mi le-a scos din ochi Tarfin, cândva pe la 4 dimineața, pe-un fundal de outrageous acts of psych 😛

Terorizată (aham) de ultima parte și cu-n nivel crescut de anxietate, caut totuși tutoriale și instrucțiuni de băgat și scos lentile din ochi. Am priceput ideea. Devine esențial să o pun în practică. Procedura neplăcută din baie merită tot efortul pentru bucuria de-a vedea lumea așa… Iar Tarfin mi le-a scos în 2-3 secunde, deci nu-i greu, trebuie doar să văd cum fac 🙂 

Anunțuri

4 răspunsuri »

  1. Offfff, si pentru mine a fost un chin prima experienta cu lentilele de contact. A trebuit sa apelez la aceasta solutie pentru ca facusem o infectie foarte puternica la o ureche si nu mai puteam purta ochelarii 🙂 . M-am dus la un magazin specializat, acolo era o domnisoara extrem de draguta, extrem de placuta, extrem de tânara…mi-a pus lentilele, le-a scos, mi le-a mai pus o data, m-a intrebat daca am inteles, nici nu mai stiu ce i-am raspuns, ca ma fâstâcisem complet de la atâtea atingeri, dar nici nu conteaza, m-am dus la treburile mele, spre seara am incercat sa le scot, n-am reusit, a doua zi m-am intors la magazin, fata m-a intrebat daca m-am descurcat, i-am zis ca nu, a ridicat din umeri, mi-a indicat o cabina si mi-a zis: duceti-va acolo si nu plecati de aici pâna nu le scoateti! Am intrat in cabina, dupa câteva minute de incercari groaznic de nereusite i-am zis ca nu pot, iar ea imi raspundea, printre conversatiile cu alti clienti: mai incercati! Dupa jumatate de ora am iesit victorios, cu lentilele in mâna. Ea mi-a spus, zâmbind: ati vazut ca v-ati descurcat? Am plecat de acolo cu sentimentul datoriei implinite si mândru nevoie mare, de parca tocmai incheiasem cu succes o misiune periculoasa de guerilla in jungla amazoniana.

    Altadata mi s-a ratacit o lentila in ochi. Nu stiu cum a reusit, s-a comprimat, s-a zbârcit si s-a ghemuit intr-un colt al ochiului. Initial am crezut ca am pierdut-o, desi simteam ca ceva nu e in regula. Nu ma deranja nimic, dar parca-parca….Dupa vreo trei zile, intr-o dimineata, ma spal pe fata si ce sa vezi?, ma trezesc cu lentila in mâna!

    Intr-o seara conduceam. La un moment dat simt o mâncarime in jurul ochiului, dau usor cu mâna, dar nu stiu cum am reusit sa-mi ating ochiul si mi-a zburat lentila. Frânez brusc (noroc ca pe drum nu mai era nimeni), clipesc de câteva ori, nevenindu-mi a crede, ma uit in jur si ghici unde era lentila? Pe schimbatorul de viteze!

    Pâna la urma, am ajuns la concluzia ca tot cu ochelari e mai bine. Si mai ieftin. Totusi, ocazional, mai port si lentile de contact: daca e vorba de o excursie, despre un fotbal, daca e posibil sa umblu mai mult pe jos si e pericol sa ploua (sau chiar ploua)…lucruri din astea.

    Apreciat de 1 persoană

    • Dragoș, ai putea întocmi o ediție specială de pățanii cu lentile :)) Sunt oarecum descurajatoare situațiile astea, am mai auzit tot felul de întâmplări mai mult sau mai puțin plăcute. În același timp, am cunoștințe care poartă lentile zilnic, de ani de zile și au doar cuvinte de laudă la adresa lor, cu mențiunea că tot evoluează tehnologia și în domeniul ăsta și lentilele de-acum nu se compară cu cele de-acum mai mulți ani, etc. Așa am auzit, cel puțin :))

      Mie mi-au plăcut teribil cât timp le-am purtat. Dar am momentan blocajul ăsta că nu am reușit să mi le pun și scot singură. În rest, mi-am băgat degetele în ochi la greu, peste greața asta am mai trecut 😀 Mai trebuie să particip la ceva concursuri de holbat (de-alea unde n-ai voie să clipești) și totul va fi bine. Exercițiul e mama învățării, parcă.

      Apreciază

      • Pai…vei trece peste. Asa e mereu la inceput. Incetul cu incetul, exercitiu cu exercitiu…va fi oribil dar, daca insisti suficient de mult, vei reusi. Dar, inainte de a trece la purtat lentile in mod permanent, du-te la un medic si fa-ti un test, ca nu toata lumea le poate tolera.

        Sau mai poti face ceva: operatie. Eu nici cu operatia n-am avut succes, ca nici asta nu e chiar pentru oricine. Te costa in jur de 4.000 de euro, dar ce mai sunt 4.000 de euro in ziua de azi? Mai ales ca scapi de stresul cu ochelarii si de mega-stresuul cu lentilele.

        Apreciază

        • Cred că mâine merg la medic. La recomandarea doamnei doctor am și început să iau în calcul varianta asta, de fapt. Mă tot plângeam că nu mai suport ochelarii 😛

          Pff, ce costuri totuși… De ce nu ai avut succes? Mie îmi oscilează încă dioptriile, din câte știu ar trebui să îți stagneze „boala” :)) Dar sincer mă cam sperie ideea.

          Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s